Secretul in boala este sa te lupti pentru a dobandi harul lui Dumnezeu

“Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat multe boli !“ 

 Cuviosul Batran Porfirie a suferit de urmatoarele boli: infarct miocardic, insuficienta renala cronica, ulcer cu nisa (cu repetate gastroragii), cataracta, herpes zosterial pe fata, dermatida stafilococica pe mana, hernie inghinala (cu dese strangulari), gusa endemica cronica, adenom la hipofiza.

 “Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!”

De multe ori ii spun: “Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!”. E o minune cum de mai traiesc. Printre alte boli ale mele, am si cancer la hipofiza. S-a facut acolo o tumoare care creste si apasa pe nervul optic. De-asta nu mai vad acum. Ma doare infricosator. Ma rog, insa, ridicand Crucea lui Hristos cu rabdare.

Vedeti inima mea cum este? S-a marit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului de la cap. Si cu cat merg, o sa se inrautateasca. Se va mai mari, o sa-mi fie greu sa vorbesc. Ma doare mult, sufar, dar este foarte frumoasa boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Ma strapung la inima si multumesc lui Dumnezeu. Este pentru pacatele mele. Sunt pacatos si Dumnezeu Se straduieste sa ma curateasca.

Atunci cand eram de saisprezece ani, il rugam pe Dumnezeu sa-mi dea o boala grea, un cancer, ca sa ma doara pentru iubirea Lui si sa-L slavesc in durere. Multa vreme m-am rugat asa. Dar Batranul meu mi-a spus ca asta este egoism si astfel il constrang pe Dumnezeu. Dumnezeu stie ce-o sa faca. Asa ca n-am mai staruit. Vedeti insa ca Dumnezeu n-a uitat cererea mea si mi-a dat aceasta binefacere dupa atatia ani!

 Acum nu-L rog pe Dumnezeu sa-mi ia ce I-am cerut. Ma bucur ca o am, ca sa fiu si eu partas la Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea lui Dumnezeu. Caci “pe cine il iubeste, Domnul il cearta” (Evr. 12, 6). Boala mea este o deosebita bunavointa a lui Dumnezeu, Care ma cheama sa patrund in taina iubirii Lui si prin harul Lui sa ma straduiesc sa-I raspund. Dar eu nu sunt vrednic. O sa-mi spuneti: “Toate astea pe care ti le descopera Dumnezeu nu te fac vrednic?” Acestea ma judeca. Pentru ca ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nu-i nimic al meu. Dumnezeu mi-a dat multe harisme, dar eu nu am raspuns, m-am dovedit nevrednic. Stradania, insa, n-am parasit-o. Poate ca Dumnezeu o sa-mi dea ajutorul Lui, ca sa ma daruiesc iubirii Sale.

Pentru aceasta nu ma rog ca sa ma faca Dumnezeu bine. Ma rog sa ma faca bun. Sunt incredintat ca Dumnezeu stie ca ma rog. insa ma rog pentru sufletul meu, ca sa-mi ierte pacatele. Nu iau medicamente, nici n-am mers la operatie, nici la analize. O sa-L las pe Dumnezeu sa randuiasca. Singurul lucru pe care il fac este sa ma straduiesc sa devin bun. Asta sa va rugati pentru mine. Harul lui Dumnezeu ma tine. Ma straduiesc sa ma daruiesc lui Hristos, sa ma apropii de Hristos, sa ma unesc cu Hristos. Asta o doresc, dar n-am izbandit-o inca – n-o spun din smerenie. Dar nu-mi pierd indrazneala. Starui. Ma rog sa-mi ierte Dumnezeu pacatele. Am auzit pe multi spunand: “Nu pot sa ma rog”. Eu asa ceva n-am patit. Numai in ziua neascultarii mele in Sfantul Munte am patit asta.

Nu ma framanta daca si cat traiesc. Asta am lasat-o in seama iubirii lui Dumnezeu. Se intampla de multe ori ca cineva sa nu vrea sa-si aduca aminte de moarte. Este pentru ca doreste viata. Aceasta este, dintr-un punct de vedere, o dovada a nemuririi sufletului. Insa, “si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8). Moartea este puntea care ne va duce la Hristos. Indata ce inchidem ochii, ii vom deschide in vesnicie. Ne vom infatisa inaintea lui Hristos. In cealalta viata vom trai “mai intiparit” harul lui Dumnezeu. 

Am simtit o mare bucurie la gandul ca-L voi intalni pe Domnul

Candva ajunsesem pe patul de moarte. Patisem o infricosatoare hemoragie gastrica datorita cortizonului pe care mi l-au dat la spital, cand am facut operatia la ochiul pe care, in cele din urma, l-am pierdut. Atunci locuiam intr-o colibioara; inca nu zidisem manastirea. Din pricina istovirii, nu stiam cand e noapte si cand este zi. Am ajuns la moarte si, totusi, am trait. Am slabit mult. Mi s-a taiat pofta de mancare. Trei luni de zile am trait cu trei linguri de lapte pe zi. Am fost salvat de-o capra!

Traiam cu gandul plecarii. Am simtit o mare bucurie la gandul ca-L voi intalni pe Domnul. Aveam adanc inlauntrul meu simtamantul prezentei lui Dumnezeu. Si Dumnezeu a voit atunci sa ma intareasca si sa ma mangaie cu ceva preabinecuvantat. (…)

Nu voiam sa ma gandesc la iad, la vami. Nu-mi aminteam de pacatele mele, desi aveam multe. Le-am lasat in urma. Imi aminteam numai de iubirea lui Dumnezeu si ma bucuram. Si ma rugam: “Pentru iubirea Ta, Dumnezeul meu, sa fiu si eu acolo. Insa, daca pentru pacatele mele trebuie sa merg in iad, atunci sa ma aseze iubirea Ta oriunde voieste. Ajunge sa fiu impreuna cu Tine”.

Atatia ani am trait in pustie mangaierea lui Hristos. Ziceam intru sine: “Daca merg sus in cer si Dumnezeu imi zice: Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? (Matei 22, 12) Ce cauti aici?, o sa-I spun: Tot ce voiesti Tu, Domnul meu, tot ce voieste iubirea Ta, unde vrea iubirea Ta sa ma aseze. Ma predau iubirii Tale. Daca voiesti sa ma asezi in iad, aseaza-ma, destul imi este sa nu pierd iubirea Ta!”

Aveam simtamantul pacatoseniei mele; de aceea rosteam neincetat inlauntrul meu rugaciunea Sfantului Simeon Noul Teolog: “Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Tie, nici a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si multimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta.”

Ceea ce spune rugaciunea nu sunt cuvintele noastre. Noi nu putem cugeta si exprima astfel de cuvinte. Le-au scris sfintii. Dar ceea ce au scris sfintii trebuie sa fie imbratisat de catre sufletul nostru, sa fie simtit si trait. Imi place si altceva din rugaciune: “Nu se ascunde inaintea Ta, Doamne Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-au cunoscut ochii Tai, si in cartea Ta se afla scrise si cele inca nefacute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le iarta, Dumnezeule a toate.” (…)

In tot acest timp aveam dureri infricosatoare in tot trupul meu. Ceilalti ma vedeau murind. Eu ma predasem iubirii lui Dumnezeu. Nu ma rugam sa ma izbaveasca de dureri. Dorul meu era sa ma miluiasca. Ma sprijinisem de El, asteptam sa lucreze harul Lui. Nu ma temeam de moarte. Mergeam la Hristos. Precum v-am spus, ziceam necontenit rugaciunea Sfantului Simeon Noul Teolog, dar nu din interes, nu ca sa-mi dea sanatate. O simteam cuvant cu cuvant.

Secretul in boala este sa te lupti pentru a dobandi harul lui Dumnezeu

Mult folos avem din boli, este de-ajuns sa le rabdam fara cartire si sa-L slavim pe Dumnezeu, cerand mila Lui. Cand ne imbolnavim, problema nu este sa nu luam medicamente sau sa mergem sa ne rugam la Sfantul Nectarie.

Trebuie sa cunoastem si celalalt secret: sa ne luptam pentru a dobandi harul lui Dumnezeu. Acesta este secretul. Despre celelalte ne va invata harul, adica despre cum ne vom lasa in voia lui Hristos.

Altfel spus, noi dispretuim boala, nu ne gandim la ea, ne gandim la Hristos, simplu, imperceptibil, dezinteresat, iar Dumnezeu face minunea Sa pentru ceea ce este de folos sufletului nostru. Precum zicem la Dumnezeiasca Liturghie: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!”

Dar trebuie sa vrem sa dispretuim boala. Daca nu vrem, este greu, nu putem sa spunem “o dispretuiesc”. Si asa, in vreme ce noi socotim ca o dispretuim si ca nu-i dam insemnatate, de fapt ii dam, o avem mereu in mintea noastra si nu putem dobandi pace launtrica. Iar asta am sa v-o dovedesc.

Zicem: “Cred ca o sa ma tamaduiasca Dumnezeu. Nu iau medicamente. O sa fac asa: priveghez toata noaptea si-L rog pentru asta. O sa ma asculte Dumnezeu”. Ne rugam toata noaptea, cerem, imploram, strigam, il silim pe Dumnezeu si pe toti sfintii sa ne faca bine. Ne silim zi si noapte. Alergam ici si colo. Ei, nu aratam prin asta ca n-am dispretuit boala? Cu cat staruim si-i silim pe sfinti si pe Dumnezeu sa ne faca bine, cu atata traim boala. Cu cat ne ingrijim s-o alungam, cu atata o traim. De aceea nu se intampla nimic. Si noi avem impresia ca oricum se va petrece o minune; insa, de fapt, n-o credem, si astfel nu ne facem bine.

Facem rugaciuni, nu luam medicamente; insa nu ne potolim, si minunea nu se intampla. insa vei spune: “Dar n-am luat medicament; cum n-am credinta?” Cu toate acestea, in adancul nostru exista o indoiala, o teama, si ne gandim: “Oare o sa se intample?” Aici este valabil cuvantul Scripturii: “Daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul acesta, ci si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si te arunca in mare, va fi asa” (Matei 21, 21).

Cand credinta este adevarata, fie iei medicament, fie nu iei, ea va lucra. Dumnezeu lucreaza si cu doctorii si cu medicamentele. Graieste intelepciunea lui Sirah: “Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul. Domnul a zidit din pamant leacurile, si omul intelept nu se va scarbi de ele. Si doctorului da-i loc, ca si pe el l-a facut Domnul; si sa nu se departeze de la tine, ca si de el ai, trebuinta.” (Int. lui Isus Sirah 38, 1; 4; 12).

Tot secretul este credinta; fara de margini, lina, simpla si nevinovata. intru smerenia si nevinovatia; inimii. Sa avem credinta ca Dumnezeu ne iubeste nespus si ca voieste sa devenim ai Lui. De aceea ingaduie bolile, pana ce ne vom preda Lui cu incredere.

Sa-L iubim pe Hristos si toate se vor schimba in viata noastra.

Sa nu-L iubim pentru a primi rasplata, de pilda sanatatea. Ci sa-L iubim cu inflacarare, din recunostinta, fara sa ne gandim la nimic, numai la iubirea dumnezeiasca. Nici sa ne rugam manati de unt scop anume, zicand lui Dumnezeu: “Fa-l pe cutare sanatos, ca sa vina aproape de tine”. Asta nu e potrivit sa-i aratam noi mijloacele lui Dumnezeu. Cum sa-i spunem lui Dumnezeu: “Fa-ma bine”? Cum sa-L instiintam noi pe Cel ce stie toate? Noi ne vom ruga, dar este cu putinta ca Dumnezeu sa nu vrea sa ne asculte.

Un om m-a intrebat cu ceva timp in urma:
- Cand o sa ma fac bine?
- Aaa, ii zic. Daca zici: “Cand o sa ma fac bine?”, niciodata n-o sa te faci bine. Nu este cuviincios sa-L rogi pe Dumnezeu pentru astfel de lucruri. Te rogi din rasputeri lui Dumnezeu sa-ti ia boala. Dar atunci aceasta te cuprinde si te stramtoreaza mai mult. Nu trebuie sa ne rugam pentru asta.
S-a infricosat si a zis:
- Sa nu fac rugaciune!?
- Aoleu! ii zic. Sa faci chiar multa rugaciune, dar ca sa iti ierte Dumnezeu pacatele si sa-ti dea putere ca sa-L iubesti si sa I te daruiesti. Caci cu cat te rogi sa plece boala, cu atata se lipeste de tine, te imbratiseaza, te strange si nu se mai desparte de tine. Fireste, daca simti ca om o greutate launtrica si o neputinta, atunci sa-L rogi cu smerenie pe Domnul sa-ti ridice boala.

Sa ne lasam cu incredere in seama iubirii lui Dumnezeu

Atunci cand ne predam lui Hristos, se linisteste organismul nostru duhovnicesc, avand drept rezultat functionarea fiziologica a tuturor organelor. Toate sunt influentate. Ne facem bine, incetam sa suferim. Chiar si avand cancer, daca il lasam pe acesta in seama lui Dumnezeu si astfel sufletul nostru se linisteste, harul dumnezeiesc poate ca prin aceasta linistire sa lucreze tamaduirea cancerului si a celorlalte.

Iar, daca vreti sa stiti, si ulcerul la stomac tot de la nevroza se face. Sistemul simpatic, daca este presat, se strange si sufera, si astfel se naste ulcerul. Una, doua, trei – stransoare, stransoare, stransoare, stramtorare, stramtorare, stramtorare, framantare, framantare, framantare, hop! – ulcer. Ulcer sau cancer, depinde. Cand in sufletul nostru exista incurcaturi, ele influenteaza trupul, iar sanatatea nu merge bine.

Lucrul cel mai desavarsit este de a nu ne ruga pentru sanatatea noastra. Sa nu ne rugam sa ne facem bine, ci sa ne facem buni. Si eu pentru mine insumi asa ma rog, va spun. Ati auzit? Nu buni, adica virtuosi, “sa devenim asta, asta, asta”, ci sa dobandim ravna dumnezeiasca; sa ne lasam cu incredere in seama iubirii lui Dumnezeu, sa ne rugam mai degraba pentru sufletul nostru, pe care il intelegem intrupat inlauntrul Bisericii, impreuna cu toti semenii nostri si cu toti fratii cei intru Hristos.

Si eu deschid mainile si ma rog pentru toti. In fata Sfantului Potir, cand ma impartasesc, imi deschid sufletul sa-L primeasca pe Domnul si-mi plec capul si ma rog pentru voi, pentru acela, pentru acela, pentru intreaga Biserica. Asa sa faceti si voi. Ati inteles? Sa nu va rugati pentru sanatatea voastra. Sa nu spuneti: “Doamne, fa-ma bine”. Nu! Ci “Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma”, cu negrijire de sine, cu iubire, fara sa asteptati nimic. “Doamne, tot ce voieste iubirea Ta”; numai astfel veti lucra de acum inainte, iubindu-L pe Hristos si pe fratii nostri. Iubiti-L pe Hristos. Deveniti sfinti. Lasati-va numai in seama prieteniei lui Hristos, a iubirii lui, a dragostei dumnezeiesti.

Oare nu se intampla si cu mine – care simt aceasta ravna, aceasta adorare – acelasi lucru, adica a nu ma lasa biruit in boala sau in cancer, desi imi simt trupul putrezit? Nu trebuie sa vorbesc, dar iubirea mea pentru voi si pentru intreaga lume nu ma lasa sa tac. Vorbind, plamanii mei raman fara oxigen si este foarte rau, caci sufera inima. Am patimit ceva mai rau decat un infarct. Insa traiesc. Nu-i asta lucrarea lui Dumnezeu?

Da, iar eu fac ascultare voii lui Dumnezeu, in boala. Indur fara cartire si cu mustrare de sine, caci Cine ar putea sa scoata ceva curat din ceea ce este necurat?. Sunt rau, sufera si duhul meu.

Ii spun unui pustnic cu care tin legatura:
- Roaga-te pentru mine. Eu te iubesc! Iubeste-ma si tu, si miluieste-ma – rugandu-te pentru mine – ca Dumnezeu sa ma miluiasca.
- Ei, tu sa te rogi, imi zice.
- Eu, ii zic, incep sa am lipsuri acum in toate cele pe care le-am facut atatia ani. Cum spune un tropar?
“Mintea s-a ranit, trupul s-a trandavit,
duhul boleste; cuvantul a slabit,
viata s-a omorat, sfarsitul este langa usi.
Pentru aceasta, ticalosul meu suflet, ce vei face
cand va veni Judecatorul sa cerceteze ale tale?”

Pentru mine graieste acest tropar, in el ma vad pe mine insumi. Ma gandesc ca, daca n-as fi facut aceea si aceea, n-as suferi acum, as fi mai aproape de Hristos. O spun pentru mine, care sunt necugetat..

Daca vreti sa aveti sanatate si sa traiti multi ani, ascultati ce zice inteleptul Solomon: “Inceputul intelepciunii este frica lui Dumnezeu, si priceperea este stiinta celui sfant. Caci prin Domnul se vor inmulti zilele tale si se vor adauga tie ani de viata” (Pilde 9, 10-11). Iata secretul: sa dobandim aceasta intelepciune, aceasta cunoastere, iar atunci toate vor merge bine, toate se vor randui si vom trai cu bucurie si sanatate.

Parintele Porfirie Kavsokalivitul

„Mare netrebnic sunt, Dumnezeul meu. Te rog, iartă-mă şi mă ajută!”.

Ca să ne aju­tăm pe noi înşine, trebuie să-L ajutăm pe Dumnezeu, prin cugetarea noastră smerită. Să spunem: „Mare netrebnic sunt, Dumnezeul meu. Te rog, iartă-mă şi mă ajută!”

Părinte, până la ce punct ne ajută Dumnezeu în nevoinţa duhovnicească?

Până în punctul în care şi noi îl ajutăm pe Dum­nezeu ca să ne ajute.

Când cerem ceva de la Dumnezeu şi mult timp nu ajută, să ştiţi că există mândrie. Dacă avem patimi, de pildă, lăcomia pântecului, vorba deşar­tă, mânie, invidie etc. şi în paralel avem şi mândrie. Dum­nezeu nu ajută, pentru că împiedicăm harul dumneze­iesc. Chiar şi numai predispoziţie spre mândrie dacă avem înnoi, şi tot ÎI împiedicăm pe Dumnezeu să ne ajute, chiar de ne nevoim şi ne rugăm poate mai mult decât tre­buie.

E cu neputinţă să nu ajute Dumnezeu atunci când nu există pericolul ca omul să-şi ridice nasul. De îndată ce pleacă predispoziţia spre mândrie şi omul îşi dobân­deşte sănătatea sa sufletească, atunci Dumnezeu îl va elibera imediat de patima ce îl chinuie şi îl va răsplăti şi pentru prisosinţa lui de nevoință.

De aceea, ca să ne aju­tăm pe noi înşine trebuie să-L ajutăm pe Dumnezeu prin cugetarea noastră smerită. Să spunem: „Mare netrebnic sunt, Dumnezeul meu. Te rog, iartă-mă şi mă ajută!”. Atunci ajută Dumnezeu, căci sufletului i se cuvine ajutor, deoa­rece s-a lăsat în mâinile Lui cu dispoziţie bună şi smerită.

Trebuie să credem că Hristos şi Maica Domnului ne păzesc şi ne ajută totdeauna, numai să avem cugetare smerită. Dumnezeul nostru nu este surd, ca să nu ne audă, nici orb, ca să nu ne vadă, precum este Baal.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovnicească

Acest film este atat de grozav!

Acest film este atat de grozav!

O scrisoare către un fiu duhovnicesc aflat într-o închisoare sovietică

Dumnezeu către sufletul omului: «Toate acestea au fost de la Mine»

Urmatorul text cuprinde o scrisoare trimisa de catre Părintele Serafim (Sfântul Serafim de Virița) unui fiu duhovnicesc, episcop, care era într-o închisoare sovietică. Este o omilie plină de mângâiere si bună sfătuire pe care Dumnezeu Creatorul o adresează sufletului omului:

 O scrisoare către un fiu duhovnicesc aflat într-o închisoare sovietică

Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te privește pe tine Mă privește la fel de mult și pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te prețuiesc atât de mult în ochii Mei (El vorbește despre suflet) și te iubesc atât de mult; de aceea, e o bucurie atat de specială pentru Mine sa te pregătesc și să te încerc. Când ispitele și vrăjmașul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să știi că,

Aceasta a fost de la Mine.

Vreau să știi că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea și izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine. Ia aminte, când ești cuprins în vâltoarea imprejurărilor grele, între oameni care nu te înțeleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îți aduc bucurie și te izgonesc de la ei,

Aceasta a fost de la Mine.

Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vieții tale sunt în mâinile Mele; nu ai ajuns din întâmplare în situația ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăț smerenia? Iar acolo, te-am așezat în atmosfera potrivită, în școala unde te vor învăța ceea ce ai nevoie. Locul in care trăiești acum, precum și cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea. Ai dificultăți financiare și abia supraviețuiești? Ia aminte,

Aceasta a fost de la Mine.

Vreau să știi că Eu dispun de banii tăi; caută scăparea la Mine și întelege că Eu sunt izbăvirea Ta. Ia aminte, cămarile Mele sunt pline și inepuizabile și să fii convins că Eu îmi țin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ți spună când ești în necaz: ”Să nu crezi în Domnul și Dumnezeul Tău.” Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Ești despărțit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubești? Am lăsat să ți se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine și în Mine să afli veșnica mângâiere și odihnă. Te-a dezamăgit prietenul tău, sau cineva căruia ți-ai deschis inima?

Aceasta a fost de la Mine.

Am îngăduit ca această suferință să te atingă astfel încât să înveți că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfățișează-Mi-le toate Mie și spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipește-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viața ta ca miezul zilei. Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tau iar tu te simți sfârșit,

Aceasta a fost de la Mine.

Ți-ai facut planuri și ți-ai stabilit obiective; le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez. Dar vreau sa lași toate în seama Mea, să călăuzesc și să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vieții tale, căci tu ești orfanul, iar nu stăpânul. Pierderi neașteptate au venit peste tine și deznădejdea ți-a cuprins inima, ia aminte,

Aceasta a fost de la Mine.

Căci cu această multă oboseală și teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îți e credința în promisiunile Mele și îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu ești tu cel care și-a încredințat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grijă? De ce nu ești tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, țintuindu-te de patul tău,

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că vreau să Mă cunoști mai adânc, prin boala trupului și să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ți le trimit. Nu încerca să înțelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire și cu umilință pleacă-ți capul înaintea bunătății Mele. Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să indeplinești asta, ai căzut pe patul de suferință,

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale și Mi-ar fi fost cu neputință să-ți mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăț cele mai adânci cugetări și învățăturile Mele, ca să-Mi slujești. Vreau să te învăț să simți cum tu nu ești nimic fară Mine. Câțiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărțit de activitățile vieții, pentru a învăța să folosească arma rugăciunii neîncetate. Ai fost chemat pe neașteptate să preiei o responsabilitate dificilă, indurată în numele Meu. Îți încredințez aceste greutăți și din acest motiv Domnul Dumnezeul tău iți va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate carările tale. În toate, Domnul îți va fi învățător și îndrumător. În această zi, am pus în mâinile tale, copilașul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l folosești din belșug. Adu-ți aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău și critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor și neputințelor tale va fi unsă cu acest untdelemn,

Aceasta a fost de la Mine.

Cunoaște și amintește-ți pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te ințeapă va fi tâmpit (orice ac va fi tocit), de îndată ce vei învăța, în toate lucrurile tale, să privești către Mine. Toate ți le-am trimis Eu, pentru desăvârșirea sufletului tău,

Toate acestea au fost de la Mine.

Sfântul Serafim de Virița (1866-1949) este unul dintre cei aproximativ 1200 de sfinți pe care Sinodul Ierarhic al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a canonizat de-a lungul istoriei. Pentru canonizarea Sfântului Serafim, sinodul s-a adunat în 13-16 August 2000 în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Din cuvintele Cuviosului Stareț:

“Nici o picatură din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugăciunea mamei are mare putere“.

“Rugăciunea îngrădește si respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Și mai cu deosebire este puternică rugaciunea celor apropiați. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere”.

Sfântul spunea despre sine:

”Eu sunt o cămară în care se adună suferințele oamenilor”

Imitându-și sfântul protector, Parintele s-a rugat și el o mie de nopți pe o piatră în fața icoanei Sf. Serafim din Sarov.

Părintele Serafim iubea foarte mult tinerii. În vremea lui oamenii tineri nu mergeau la biserică aproape deloc, iar când totuși era vizitat de către ei, Parintele se bucura nespus. El obișnuia să spună că rolul tinerilor va fi foarte important în viitoarea retrezire a vietii bisericești. De asemenea, obișnuia să spună că va veni o vreme când pervertirea și desfrânarea printre tineri va atinge cel mai mare grad de decădere. Cu greu se va mai găsi vreun suflet feciorelnic printre ei. Tinerii vor vedea că nimeni nu îi pedepsește pentru ceea ce fac și astfel vor crede că totul le este permis pentru satisfacerea dorințelor si plăcerilor. Dar Dumnezeu îi va chema, totuși, și ei vor înțelege că nu mai pot continua o astfel de viață. Apoi, pe diferite căi, vor fi conduși către Dumnezeu. Mulți oameni vor avea o înclinare către viața ascetică. Cei care vor fi fost mari pacătoși și alcoolici vor umple bisericile și vor avea o mare sete de viața duhovnicească. Mulți vor deveni monahi. Mănăstirile se vor redeschide și bisericile vor fi pline de credincioși. Tinerii vor merge în pelerinaje la locurile sfinte. Acele vremuri vor fi frumoase. Faptul că astăzi ei săvârșesc păcate grave, îi va duce către o mare și adancă pocăință. La fel cum candela înainte să se stingă stralucește puternic și aruncă scântei în jur, iar cu lumina ei luminează întunericul dimprejur, la fel va fi și viața Bisericii în vremurile din urmă. Și sfârșitul este aproape.

„Te rog, lasă-mi icoanele. Eu nu pot trăi fără ele. Te rog...".

 

Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela

O pildă de viață de Sfântă care și pe noi ne poate îndruma pe calea mântuirii! Ne dorim să o afle cât mai mulţi, pentru că citind-o ne vom aminti de foarte multe întrebări puse, dar care nu-şi găsesc răspunsul. Acesta este un exemplu viu care ne va răspunde la mulți pe multe teme!

Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?" Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!", însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni...iertaţi-mă...". Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.

A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.

Studentă fiind, avea în grijă o bătrână paralizată, uitată de toţi - mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei.

Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.

Odată, cineva a bătut-o tare pe cuvioasa Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie.

Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu". „Dar poţi să fii cu Dumnezeu şi măritată" - i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte, şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau să-I dau totul lui Dumnezeu".

Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare... De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la mănăstire"?

Când a terminat facultatea a fugit la mănăstire. Tatăl ei a căutat-o mult timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit.

Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mănăstire, a plâns şi s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a luat iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A făcut cruce, a sărutat iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:

Am visat, Părinte, icoana Maicii Domnului. Şi am văzut că icoana prinde viaţă, şi Maica Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa ei şi o întrebam: „Ce să fac"?. Şi am văzut cum mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Şi m-am hotărât să plec.

Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mântuitorului Hristos.

Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a adus-o de la mănăstire, a bătut-o cumplit. Apoi i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât cruciuliţa şi a strigat la ea: „Popii, popii şi biserica...". Atunci ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl ei: „Te rog, lasă-mi icoanele. Eu nu pot trăi fără ele. Te rog...". Şi el le-a pus sub picior, a călcat pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: „Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-l iei, aici e totul".

Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne Iisuse Hristoase...".

Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic". Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-o liniştească". Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 - 23, ca să nu poată lua legătura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţie intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, marţi 6 aprilie 2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea, deşi dimineaţa fusese văzut în spital...

La cinstitul său mormânt au început să se facă minuni.

Prima minune cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de opt ani de pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire în ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză de apendicită (2005).

Pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Muceniţe Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întăreşte-ne şi pe noi pe calea Ortodoxiei şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Mormantul sfintei Daniela se gaseste in cimitirul Andronache, cartierul Colentina din Bucuresti.

Pilde din PATERICUL EGIPTEAN

Pilde din PATERICUL EGIPTEAN

********************************************

“Acest avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand :
Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc ? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ?
Si a venit lui glas zicand : Antonie, ia aminte de tine, ca acestea sunt judecati ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti. “
Zis-a avva Antonie catre avva Pimen : aceasta este lucrarea cea mare a omului, ca greseala sa sa o puna asupra sa inaintea lui Dumnezeu si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma.
 Zis-a iarasi : de la aproapele este viata si moartea.
Ca de vom dobandi pe fratele, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim.
Un frate a zis lui avva Antonie : Roaga-te pentru mine ! Zis-a lui batranul : nici eu nu te miluiesc, ,nici Dumnezeu, daca tu insuti nu te vei sili si nu te vei ruga lui Dumnezeu.
 S-au dus oarecari frati la avva Antonie si i-au zis lui : spune-ne noua cuvant, cum sa ne mantuim ? Zis-a lor batranul : ati auzit Scriptura ? Bine va este voua. Iar ei au zis : voim sa auzim si de la tine, parinte. Si a zis lor batranul : zice Evanghelia : de te va lovi cineva peste fata cea dreapta a obrazului, intoarce-i lui si pe cealalta. Zis-au lui : nu putem face aceasta. Zis-a lor batranul : de nu puteti intoarce si pe cealalta, macar pe aceea una s-o suferiti. Zis-au lui : nici aceasta nu putem. Zis-a batranul : daca nici aceasta nu puteti, nu dati in locul aceluia ce ati luat. Si au zis ei : nici aceasta nu putem. Deci, zis-a batranul, ucenicului sau : fa-le putina fiertura caci sunt neputinciosi. Daca aceasta nu puteti si aceea nu voiti, ce sa va fac voua ? De rugaciuni este trebuinta.
 Odata au venit dracii la avva Arsenie in chilie, necajindu-l. Si venind cei ce slujeau lui si stand din afara de chilie, l-au auzit strigand catre Dumnezeu si zicand : Dumnezeule, nu ma parasi ! Nimic bun n-am facut inaintea Ta, dar da-mi dupa bunatatea Ta sa pun inceput.
 Se mai spunea despre avva Arsenie ca in toata vremea vietii sale cand sedea la lucrul mainilor lui, avea o carpa in san pentru a-si sterge lacrimile care picau din ochii sai si auzind avva Pimen, ca a adormit, lacrimand, a zis: fericit esti, avvo Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Ca acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinta a nu plange.
Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui : tu esti Agathon ? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru. Iar el a zis : ei bine, asa este. Si i-au zis lui : tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarasi : Tu esti Agathon ereticul? lar el a raspuns: nu sunt eretic. Si l-au rugat pe el, zicand: spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi.
 Un frate a intrebat pe avva Ammona, zicand: spune-mi un cuvant, ca sa ma mantuiesc ! Si i-a raspuns batranul : mergi si-ti fa gandul tau, precum fac facatorii de rele, care sunt in temnita. Ca aceia intreaba pururea pe oameni : unde este stapanitorul si cand va veni? Si din acea asteptare plang. Asa si calugarul; trebuie sa ia aminte totdeauna si sa-si mustre sufletul sau zicand : vai mie ! Cum am sa stau inainte la judecata lui Hristos ? Si cum am sa-i dau Lui raspuns ? Daca asa vei cugeta totdeauna, poti sa te mantuiesti.
Se spunea despre un batran, ca a facut cincizeci de ani, nici paine mancind, nici vin band degrab si zicea ca a omorit curvia si iubirea de argint si slava desarta. Si a venit la el avva Avraam, auzind ca a spus acest cuvant. Si i-a zis lui : tu ai spus cuvantul acesta ? A raspuns batranul : da. Si i-a zis Avraam : iata, intra in chilia ta, si gasesti pe rogojina ta o femeie; poti sa socotesti ca nu este femeie? Raspuns-a batranul : nu, dar ma lupt cu gandul sa nu ma ating de ea. Atunci a zis Avraam: iata n-ai omorit patima, ci este vie; dar este legata. Iarasi cand umbli pe drum, vezi piatra si harburi, iar in mijlocul acestora, aur; poate mintea sa socoteasca pe acesta ca pe acelea ? Zis-a batranul: nu, dar ma lupt cu gandul sa nu-l iau pe el. Si a zis Avraam: iata este vie patima, dar este legata. Mai departe, zice iarasi avva Avraam: iata, auzi despre doi frati, ca unul te iubeste, iar altul te uraste si te vorbeste de rau. De-or veni la tine, ii ai deopotriva pe amandoi ? Raspuns-a batranul : nu, dar ma lupt cu gandul sa fac bine celui ce ma uraste ca si celui ce ma iubeste. Zis-a avva Avraam lui: apoi iata ca sunt vii patimile, dar sunt numai legate de sfinti.
Zis-a avva Alonie: de nu va zice omul intru inima sa ca eu singur si Dumnezeu suntem in lume, nu va avea odihna.
Zis-a iarasi: de va voi omul, de dimineata pana seara ajunge in masura dumnezeiasca.
Avva Veniamin, cand avea sa moara, a zis fiilor sai: acestea faceti si puteti sa va mantuiti. Totdeauna bucurati-va, neincetat va rugati, pentru toate multumiti !
Zis-a avva Evagrie : cand esti in chilie, strange-ti gandul tau, adu-ti aminte de ziua mortii, vezi atunci murirea trupului, pune in minte nevoia ! Ia osteneala, defaima desertaciunea lumii, ca sa poti totdeauna sa petreci in dragostea linistii si sa nu slabesti ! Adu-ti aminte si de asezarea cea acum in iad; gandeste cum sunt acolo sufletele, in care cumplita tacere, in care amar suspin si in cat de mare frica si infiorare si asteptare ! Socoteste chinuirea cea neincetata, lacrima cea sufleteasca si fara de sfarsit ! Ci si de Ziua Invierii adu-ti aminte si de starea inaintea lui Dumnezeu ! Gandeste la judecata cea infricosata si groaznica ! Pune in mijloc cele ce se pastreaza pacatosilor, rusinea cea inaintea lui Dumnezeu si a ingerilor si a arhanghelilor si a tuturor oamenilor, muncile, focul cel vesnic, viermele cel neadormit, tartarul, intunericul, scrasnirea dintilor, fricile si pedepsele ! Pune inca in mijloc si bunatatile cele ce se pastreaza dreptilor, indrazneala cea inaintea lui Dumnezeu Tatal si a Hristosului Lui, a ingerilor,si a arhanghelilor si a toata multimea sfintilor, imparatia cerurilor si a darurilor ei, bucuria si desfatarea ei ! Pomenirea acestora amandorura adu-o la tine ! Si pentru judecata pacatosilor lacrimeaza, plangi, temandu-te ca nu cumva si tu sa fii intru acestea ! Iar pentru cele ce se pastreaza dreptilor, bucura-te si te veseleste ! Si pe acestea te sarguieste sa le dobandesti, iar de acelea sa te instrainezi. Cauta sa nu uiti candva, macar inauntru, in chilia ta fiind, macar afara undeva, pomenirea acestora, ca macar prin aceasta sa scapi de gandurile cele spurcate si vatamatoare !
 Doi frati locuind deosebi, mergeau unul catre altul. Si a zis unul dintr-ansii celuilalt : voiesc sa ma duc la avva Zinon si sa-i spun lui un gand. A zis si celalalt : si eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amandoi impreuna. Si luandu-i pe fiecare deosebi si-au spus gandurile lor si unul spunandu-le a cazut inaintea batranului, rugandu-l cu multe lacrimi ca sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul. Si batranul i-a zis lui : mergi, nu te slabi pe tine si nu grai de rau pe cineva si nu te lenevi de rugaciunea ta ! Si ducandu-se fratele, s-a vindecat. Iar celalalt spunandu-i gandul sau catre batran, a adaus moale si cu nebagare de seama : roaga-te pentru mine ! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar dupa o vreme s-a intammplat de s-au intilnit unul cu altul. Si a zis unul dintr-insii : cand am mers catre batranul, i-ai spus lui gandul care ziceai ca voiesti sa-l spui lui ? Iar acela i-a zis : da, i-am spus ! A intrebat acela : oare te-ai folosit dupa ce i-ai spus ? Raspuns-a fratele : da, m-am folosit, ca pentru rugaciunile batranului m-a vindecat Dumnezeu ! Iar celalalt a zis : eu macar de i-am marturisit gandurile mele, nu am simtit vreo usurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit : si cum te-ai rugat batranului ? Raspuns-a acela : i-am zis lui : roaga-te pentru mine, ca am acest gand ! Iar el a zis : eu marturisindu-ma lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugandu-l ca sa se roage lui Dumnezeu pentru mine. Si prin rugaciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit noua batranul, invatandu-ne, ca se cade celui ce roaga pe vreunul din parinti pentru ganduri cu osteneala si din toata inima sa se roage, ca lui Dumnezeu. si atunci va dobandi. Iar cel ce se marturiseste cu nebagare de seama, sau ispiteste, nu se foloseste, ci se si osandeste.
Zis-a avva Ilie al Diaconiei : ce poate pacatul, unde este pocainta si ce foloseste dragostea unde este mandria ?
Se povesteşte despre avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el mai întâi apuca lopata, iar când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când era să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. L-au mişcat atunci fraţii, zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Acesta le-a răspuns: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis ei: “Şi tu te temi, părinte?” “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde să ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis fraţii: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta cea a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o faptă bună.
A intrat odată avva Agathon în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit lepădat în drum lepros care i-a zis: “Unde te duci” I-a răspuns avva Agathon: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Luându-l bătrânul în spate, l-a dus în cetate. I-a zis leprosul: “Unde-ţi vei vinde vasele, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Deci, după ce vindea un vas, îi spunea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Cu atâta”. “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Cu atâta”. “Cumpără-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. După ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l iar în spate, l-a dus la locul lui. I-a spus atunci bubosul: “Binecuvântat eşti Agathone de Domnul în cer şi pe pământ!” şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.
A mers avva Lot la avva Iosif si i-a zis : avvo, dupa puterea mea imi fac putina pravila si putinul post si rugaciunea si citirea si linistea si dupa puterea mea sunt curat cu cugetele. Ce am a mai face ? Deci, sculandu-se batranul, si-a intins mainile la cer si i s-au facut degetele ca zece faclii de foc. Si i-a zis : de voiesti, fa-te tot ca focul !
Se spune despre avva Marcu anahoretul ca locuia alaturi de manastirea Pentucla si ca timp de saizeci si noua de ani aceasta indeletnicire avea: postea saptamani intregi incat unii socoteau ca este fara de trup. Lucra zi si noapte, potrivit sfaturilor lui Hristos. Dadea saracilor tot ce castiga si nu primea de la nimeni nimic. Auzind de asta, unii crestini iubitori de Hristos au venit la el ca sa-l ajute, dar el le-a spus:
- Nu primesc, caci lucrul mainilor mele ma hraneste si pe mine si pe cei care vin la mine pentru Dumnezeu.
Zis-a un Batran: sa stiti ca alt drum catre mantuire nu este decat smerenia, dupa cum scrie Evanghelia vamesului. De va fi cineva neatins de pacate spurcate, sa nu cumva sa se inalte cu gandul sau, socotindu-se pe sine fara de pacate, ci unul ca acela mai vartos sa se smereasca si sa se pazeasca, socotindu-se mai pacatos decat toti oamenii. Iar de se va inalta cu gandul sau, socotindu-se ca este neatins de pacate spurcate pentru ca n-a cazut in nici un pacat trupesc si lumesc, ci este curat tot si pururea gata si vrednic de impartasirea Sfintelor Taine, iar pe altul, pe care il stie el ca a cazut candva in vreun pacat il socoteste nevrednic de Sfintele Taine, unul ca acela cu astfel de gand inalt si fara de smerenie, este nevrednic, necurat si urat lui Dumnezeu si in pieire merge si nu-i va folosi curatenia lui, neavand smerenie. Ca, mult mai placut si mai iubit este de Dumnezeu pacatosul smerit, decat dreptul mandru.
Se spunea despre avva Ioan persul ca venind la dansul niste oameni rai, a adus lighean si se ruga sa le spele picioarele, iar aceia cucernicindu-se, au inceput a se pocai.
S-a dus odata, avva Isaac tebeul la o chinovie si a vazut pe un frate ca a gresit si l-a osandit. Iar dupa ce a iesit la pustie, a venit ingerul Domnului si a stat inaintea usii chiliei lui, zicand : nu te las sa intri. Iar el se ruga zicand : care este pricina ? Si raspunzand ingerul, i-a zis : Dumnezeu m-a trimis, zicand : spune-i lui, unde poruncesti sa pui pe fratele cel gresit, pe care l-ai judecat ? Si indata s-a pocait, zicand : am gresit, iarta-ma ! Si i-a zis ingerul : scoala-te, te-a iertat Dumnezeu ! Dar pazeste-te de acum inainte sa nu judeci pe cineva mai inainte de a-l judeca Dumnezeu.
Pe acest avva Ioan, fiind spre sfarsit si vrand sa se duca catre Dumnezeu cu osardie si voios, l-au inconjurat fratii, rugandu-l sa le lase in loc de mostenire un cuvant scurt si de mantuire, prin care vor putea sa se suie la savarsirea cea intru Hristos. Iar el suspinand, a zis : niciodata n-am facut voia mea, nici am invatat pe cineva ceea ce mai inainte n-am facut.
Trecand odata de la lunca la chilia sa, avva Macarie ducea zmicele de finic, si iata l-a intampinat pe el diavolul pe cale cu secerea si vrand sa-l loveasca n-a putut. Si i-a zis lui : multa sila am de la tine, Macarie, caci nu pot asupra ta. Iata orice faci si eu fac. Tu postesti, dar eu nicidecum nu mananc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care ma biruiesti. I-a zis lui avva Macarie : care este ? Iar el a zis : smerenia ta si pentru aceasta nu pot asupra ta.
Zis-a avva Macarie : daca dojenind pe cineva, te vei porni spre manie, implinesti patima ta; caci nu cumva pe altii sa-i mantuiesti si pe tine sa te prapadesti.
Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul si i-a zis : avvo, spune-mi cuvant sa ma mantuiesc ! Si i-a zis batranul : du-te la mormant si ocaraste mortii ! Deci ducandu-se fratele a ocarat si a azvarlit cu pietre si venind a vestit batranului. Si i-a zis batranul : nimic nu ti-au grait ? Iar el a raspuns : nu. I-a zis lui batranul : du-te si maine si ii slaveste ! Deci mergand fratele, i-a slavit zicand : apostolilor, sfintilor si dreptilor ! Si a venit la batranul si i-a zis : i-am slavit. Si-a zis batranul : nimic nu ti-au raspuns ? A zis fratele : nu. I-a zis lui batranul : stii cu cate i-ai necinstit si nimic nu ti-au raspuns si cu cate i-ai slavit si nimic nu ti-au grait ? Asa si tu, daca voiesti sa te mantuiesti, fa-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor sa nu o socotesti, ca cei morti sa fii si poti sa te mantuiesti.
Se spune despre avva Macarie, ca de venea la el vreun frate ca la un sfant batran si mare cu frica, nimic nu vorbea cu el. Iar de-i zicea vreunul din frati, defaimandu-l : avvo, oare cand erai camilar si furai sapun si-l vindeai, nu te bateau pazitorii ? De-i zicea acestea cineva, vorbea cu el bucuros orice il intreba.
Spuneau parintii despre avva Macarie cel mare, ca s-a facut, precum este scris, dumnezeu pamantesc. Ca precum este Dumnezeu acoperind lumea, asa s-a facut si avva Macarie acoperind greselile ce le vedea, ca si cum nu le-ar fi vazut si care le auzea, ca si cum nu le-ar fi auzit.
Povestea avva Macarie : umbland odata prin pustie am gasit o capatana de mort aruncata la pamant. Si clatindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grait capatana. Si am zis ei : tu cine esti ? Si mi-a raspuns capatana : eu am fost slujitor al idolitor si al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu esti Macarie, purtatorul de duh si in orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt in chinuri si te vei ruga pentru dansii, se mangaie putin. I-a zis ei batranul : care este mangaierea si care chinul ? I-a raspuns lui : pe cat este de departe cerul de pamant, atata este focul de dedesubtul nostru, fiindca de la picioare pana la cap stam in mijlocul focului si nu este cu putinta sa se vada cineva fata catre fata, ci fata fiecaruia este lipita de spatele celuilalt. Deci cand te rogi pentru noi, din parte vede cineva fata celuilait. Aceasta este mangaierea. Si plangand batranul, a zis : vai zilei aceleia in care s-a nascut omul, daca aceasta este mangaierea muncii ! I-a zis ei batranul : este alta munca mai rea ? I-a raspuns lui capatana : noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, macar putin sunteni miluiti, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu si S-au lepadat de El si nu au facut voia Lui, dedesubtut nostru sunt. Si luand batranul capatana, a ingropat-o.
Un frate odata a gresit in Schit si facandu-se adunare, a trimis catre avva Moise, dar el nu voia sa vina. Deci a trimis catre dansul preotul zicand : vino, ca te asteapta norodul ! Atunci, el sculandu-se, a venit si luand o cosnita gaurita si umpland-o cu nisip, o purta. Iar ei iesind in intampinarea lui, i-au zis : ce este aceasta, parinte ? Zis-a lor batranul : pacatele mele sunt inapoia mea curgand jos si eu nu le vad dar am venit astazi sa judec pacatele straine. Si ei auzind, n-au grait nimic fratelui, ci i-au iertat.”

Gândurile cele rele nu pot fi înlăturate decât prin gânduri bune

Rugăciunea minții curățește gândul

Toate ale omului pornesc de la gând, de aceea se recomandă rugăciunea aceasta pentru curăţirea gândului, şi gândul se curăţeşte.

Gândurile cele rele nu pot fi înlăturate decât prin gânduri bune, şi de aceea părinţii cei duhovniceşti au rânduit o rugăciune scurtă care se repetă mereu în minte, este vorba de rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“, rugăciune care nu are un regim anume, ci se poate face oriunde şi oricând, în orice ar ii cineva, chiar şi culcat în pat şi mai ales noaptea, când te trezeşti din somn, poţi să-ţi alegi poziţia cea mai comodă şi să zici cuvântul gândit „Doamne, lisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul“.

Când se realizează rugăciunea aceasta în înţelesul că se îndeseşte rugăciunea, se înmulţeşte rugăciunea, atunci ai totdeauna un gând paravan, de care se lovesc şi prin care se risipesc gândurile cele rele.

Cineva care se ocupă cu rugăciunea aceasta are posibilitatea să se întâlnească cu sine însuşi, să-şi cunoască mizeria din suflet, să-şi cunoască înclinările de gând şi de simţire şi să se lupte împotriva lor, mai ales cerând ajutor de la Dumnezeu, pentru că mântuirea nu şi-o face omul ci i-o dă Dumnezeu omului care este interesat pentru mântuire şi care şi singur se angajează spre binele lui.

Toate ale omului pornesc de la gând, de aceea se recomandă rugăciunea aceasta pentru curăţirea gândului, şi gândul se curăţeşte.

Arhimandrit Teofil Părăian,