vineri, 19 decembrie 2014

duminică, 3 august 2014

Această rugăciune este foarte puternică ........

Această rugăciune este foarte puternică şi este bine să o citească creştinul în fiecare zi. Sfinţii Părinţi recomandă să se facă câte 3 metanii la fiecare (iar în zilele când nu se fac metanii să se înlocuiască cu 3 închinăciuni). Însă cine nu poate, e bolnav, neputincios sau nu are condiţii, poate să facă măcar o metanie, sau chiar o închinăciune. Dumnezeu primeşte orice osteneală. Însă, cei ce pot şi au evlavie, este bine să respecte rânduiala lăsată de către Sfinţii Părinţi. Când citim această rugăciune, toate puterile cereşti merg chiar în acel moment înaintea lui Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi. Este foarte folositoare să se citească şi noaptea între orele 00:00 şi 03:00, când cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge direct înaintea Stăpânului.1. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime;2. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Născătoare de Dumnezeu;3. Milostivi să-mi fiţi mie cei 4 Evanghelişti ai Domnului;4. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Ioane Botezătorule al Domnului;5. Milostivi să-mi fiţi mie cei 12 Apostoli ai Domnului;6. Milostivi să-mi fiţi mie cei 70 Apostoli ai Domnului;7. Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti;8. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi din ceruri;9. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Mucenici din ceruri;10. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Cuvioşi din ceruri;11. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi Ierarhi din ceruri;12. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Martiri din ceruri;13. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Prooroci din ceruri;14. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Pustnici din ceruri;15. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Cuvioase Femei din ceruri;16. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Muceniţe Fecioare din ceruri;17. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Arhangheli din ceruri;18. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Îngeri din ceruri;19. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii zilei de astăzi;20. Milostivă să-mi fii mie toată puterea cea lucrătoare a cerului;21. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al meu (numele);22. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al casei (numele);23. Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu sfânt păzitor;

luni, 14 iulie 2014

Necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi.

Necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi. Domnul ne iubeste si ne-a luat in brate ca sa inlature din noi tot ceea ce nu este bun… Asa cum spalatoreasa fierbe, spala si clateste rufele ca sa le albeasca, asa si Domnul ne fierbe, ne spala si ne clateste ca sa ne albeasca si sa ne pregateasca pentru mostenirea Imparatiei Sale, unde nu intra nimic necurat.
Unele necazuri si suferinte, Dumnezeu le trimite spre pedeapsa, ca un canon; altele spre mustrare, ca omul sa se dezmeticeasca; altele ca sa-l izbaveasca pe om de nenorocirea in care el ar fi cazut, daca ar fi fost sanatos; altele pentru ca omul sa dea dovada de rabdare si prin aceasta sa merite rasplata mare; iar altele ca sa-l curateasca de anumite patimi. Precum si pentru multe alte motive.

Este bine sa ne pocaim de bunavoie, sa nu asteptam sa ne trimita Dumnezeu pocainta prin necazuri de tot felul, caci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt pacatele noastre. Deci, daca patesti necazuri in viata, afla ca ai facut greseli.

Cand Domnul va pedepseste, este drept sa ganditi ca are si de ce. Asadar cercetati motivul pentru care sunteti batuti si indreptati apoi ceea ce trebuie indreptat. Dreptilor le sunt trimise necazuri pentru incercare, iar noua, mai degraba ca pedeapsa si chemare la pocainta. Daca aveti incredere ca Domnul este un doctor care nu foloseste medicamentele in zadar, cand veti evita greselile nu numai in fapte, ci si in ganduri si sentimente, atunci si necazurile vor inceta.

Iata cateva feluri de necazuri si suferinte din viata oamenilor si pricinile care le favorizeaza:

1) BETESUGURILE TRUPULUI.

Din trei pricini se imbolnaveste trupul:

a) De la otravuri (toxine), din lipsa postului;

b) Din nastere, pentru ca fie tatal, fie mama, cand s-a zamislit copilul, au fost sub influenta bauturilor alcoolice. In popor exista vorba: “copii facuti la betie”. Asadar, fugiti de barbati ca de foc, cand sunt ametiti de bautura;

c) Din desfranare, pentru ca nu si-au infranat poftele, intrecand masura cuvenita, talharidu-si asfel energia genetica. Este tocmai ca bogatul care saraceste. Asa si trupul care si-a mancat toata vlaga;

2) VRAJBA IN CASA.

Aceasta isi are izvorul tot in pacate:

a) Din curvii nemarturisite, facute inainte sau dupa casatorie. Atunci cand casatoria s-a inceput cu stangul, adica cu desfranarea, sotii au intrat in casnicie cu o pecete draceasca pe trupul si pe sufletul lor si pentru ca nu s-au spovedit, acel pacat le sparge casa, tocmai pentru ca n-au omorat pe diavolul, care face acest lucru;

b) Daca sotii traiesc in casatorie nelegitima (concubinaj) sau fara cununie bisericeasca. Moda “casatoriei de proba” nu este altceva decat un atentat grav la adresa mantuirii, sanatatii morale, fizice si spirituale a persoanei, familiei si societatii, indepartandu-L pe Dumnezeu din viata omului;

c) Din desfranarea sotilor. Dar sotii cum desfraneaza, cand sunt legiuiti? In casnicie, binecuvantata este numai nasterea de copii, iar tot ce este in afara de rostul acesta, este desfranare si pacat (perversiuni, avorturi, contraceptie);

d) Lacomia de avere a unui parinte cand si-a maritat fata sau si-a insurat feciorul. O asemenea casatorie nu tine, pentru ca s-a facut cu o lucrare a diavolului;

e) Nepotrivirea de varsta. Departarea cea mai mare ce poate fi ingaduita este de 7 ani. Ce trece peste aceasta, dovedeste patima desfranarii, care se razbuna. Vaduvii sa ia vaduve;

f) Din negrija fata de suflet a persoanelor din casa: negrija de spovedanie, de Sfanta Impartasanie si de randuielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindca daca nu le pazesc pe acestea, pazesc pe cele ale diavolului si nu pot sa aiba liniste;

g) Din petrecerea fara post. Sotii nu mai tin seama de miercuri, de vineri, de zilele postului si de sarbatori. Nu mai tin nici o randuiala. Si bate Dumnezeu neranduiala, ca sa se faca randuiala;

3) PAGUBA IN AGONISEALA (AVERE).

Pricinile pentru care Dumnezeu arunca napasta asupra avutului nostru sunt:

a) Stapanii casei injura si dracuie. Atunci sa nu se mire ca li se implineste cuvantul, caci da Dumnezeu dupa cuvantul lor;

b) Lucreaza duminica. Caci daca vei lucra, vei pierde nu numai ce ai lucrat duminica ci si ceea ce ai lucrat in cursul saptamanii;

c) Se uita la agoniseala sa ca la ochii din cap. Si-a lipit inima de lucruri pieritoare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima, nu ca sa ti-o inpotmolesti in gunoiul lumii, ci ca sa ti-o indrepti spre Tatal, Cel din ceruri. Pe El sa-L iubim, de El sa ne lipim inima, caci neasemanata este plata lui Dumnezeu, fata de cea data de lume. De aceea nu-ti lipi inima nici de proprii tai copii, caci de vei patimi durere in cele iubite peste masura, cine te va mangaia?

d) Ai cumparat din mana rea, din mana patimasa, din mana care a furat sau de la unul care a curvit. De aceea, mai inainte de a o amesteca cu ale tale, da-i cu putina apa sfintita, caci sa stiti, pacatele trec si asupra pamantului pe care-l calci si asupra avutului.

Cand a fost izgonit Adam din Rai, Dumnezeu a blestemat pamantul: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: “Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 17-19). Iata cum o greseala a noastra atarna asupra intregii averi;

e) Cineva se tine de vraji asupra ta. Cineva lucreaza cu diavolul asupra ta si a averii tale, pentru ca n-ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Si ca sa nu mai poata lucra duhurile rele, curateste-ti trupul prin post si rugaciune, fa sfestanie, pune-ti o Sfanta Cruce in curte si roaga-te lui Dumnezeu sa te ocroteasca;

f) In curtea in care stai, sau pe pamantul pe care-l lucrezi, apasa juraminte, blesteme sau nedreptate. Sa luati seama, sa nu taiati o brazda din pamantul care nu este al vostru, caci aduce moarte, dar se mai poate sa ai asupra curtii si alte pacate. Poate ca ai cumparat aceasta curte cu bani munciti intr-o vreme cand traiai in desfranare. De acesti bani, desi i-ai muncit, nu te vei putea folosi, caci si asupra lor atarna si apasa pacatele din perioada cand i-ai obtinut si te urmareste Dumnezeu pana in panzele albe. Pentru ce? Pentru ca nu te marturisesti, pentru ca tii serpii in san si Dumnezeu lasa sa te muste;

g) Apasa blestemele parintilor sau ale altora asupra casei tale si asupra ta;

h) Omoruri sau sinucideri facute in curtea ta sau copii lepadati si ingropati ici, colo. Iar lepadarea copiilor este pacat strigator la cer;

i) Stapanii casei au pacate nemarturisite din tinerete sau de mult timp si nu le-au ispasit.

4) COPII INDARATNICI, NEASCULTATORI, NECREDINCIOSI SI DESFRANATI

Acestia vin din urmatoarele pricini:

a) Parintii nu au pazit postul si nu s-au putut infrana de la poftele trupesti si asa au calcat zilele si timpurile neingaduite, care sunt: miercurea, vinerea, duminica, sarbatorile de peste an si cele 4 posturi mari. Toti copiii care rezulta sunt neascultatori si indaratnici, pentru ca nici parintii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu sa pazeasca zilele sfintite;

b) Mamele nu s-au pazit pana la curatenie deplina. Iar daca in vremea aceea tata a mai fost si beat, se naste un copil care va fi slabanog fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amandoua;

c) In vremea sarcinii, femeia nu s-a pazit de barbat. De aceea multi copii se nasc morti sau mor de tineri sau daca traiesc aluneca in curvie, pentru ca s-a intiparit pe ei pecetea curveasca inca din pantecele mamei lor. Caci toate prin cate trece mama, in vremea celor 9 luni de sarcina, fie bune, fie rele, se intiparesc in copil. Iar cand acesta va creste mare, toate ii vor rasari in cale.

In toate necazurile noastre nu putem gasi altundeva mangaiere decat in credinta ca totul ni se intampla dupa voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu nu vrea pentru noi nimic mai mult decat mantuirea noastra si catre acest tel indreapta tot ceea ce ne chinuie.

Iar neplacerile si toate suferintele care va sunt date sa le simtiti, indurati-le cu blandete si Domnul cel milostiv vi le va include in canonul pe care fiecare trebuie sa-l duca pentru pacatele sale, dupa randuiala Bisericii.

Surse bibliografice:

Parintele Arsenie Boca, “Tinerii, Familia si copiii nascuti in lanturi”;

Sfantul Teofan Zavoratul, “Sfaturi Intelepte”.

miercuri, 2 iulie 2014

Rugaciunea din inima

 Rugaciunea adevarata – rugaciunea din inima



Auzi ce spune? Dă-mi, fiule, inima ta, zice Solomon. Să vadă dacă te rogi din inimă. Rugăciunea din inimă, măcar de ar fi cât de scurtă, are mare putere. A fost un călugăr care se ruga de 30 de ani lui Dumnezeu ca să-l scape de draci, pentru că el era cu viaţă înaltă şi, când stătea la rugăciune, veneau dracii şi îi făceau fel de fel de sminteli. Veneau în chip de şarpe şi se încolăceau de picioarele lui când făcea metanii. Veneau vrabie, veneau în chip de ostaşi, îl ameninţau că îl taie cu sabia, băteau toba, cântau, jucau, făceau dracii orice. Şi de multe ori zicea călugărul: „Doamne, goneşte duhurile acestea de la mine”, căci îl înfricoşau, îi făceau mari nedreptăţi. Şi o dată a voit Dumnezeu să-i arate când e rugăciunea rugăciune. Şi stând el aşa la rugăciune pe la miezul nopţii, că de 30 de ani se ruga şi încă nu scăpase de războiul dracilor, deodată îi bate dracul în uşă. Şi întreabă călugărul:- Care-i acolo, măi?- Eu, diavolul, şi să ştii că Hristos al tău acum mi-a dat putere să te omor pe tine! Până acum n-am putut să te omor, doar te-am necăjit aşa. El, când a auzit că vrea să-l omoare, a strigat:- Nu intra, măi! Şi a prins dracul de uşă dinafară şi călugărul dinăuntru. Împingea dracul, iar călugărul ţinea uşa. Ei, cu duhul cel rău nu poţi ţine piept. Când a văzut că dracul deschide uşa şi el nu poate să-l ţină, n-a mai putut zice psalmi, că înainte el citea la Psaltire, ci numai atât a zis: „Iisuse, nu mă lăsa!”. Şi atunci a auzit un tunet, s-a făcut un huiet mare şi s-a stins diavolul, a ieşit o stea galbenă ca de pucioasă, a făcut-o putoare mare şi nu s-a mai auzit nimic. Şi atunci a început călugărul a plânge. Şi aude un glas:- Dar de ce plângi?- Doamne, plâng pentru că îndrăzneşte dracul să vină să mă omoare, că a zis că i-ai dat Tu voie!- Dar de ce nu te rogi?- De 30 de ani mă rog.- Niciodată nu te-ai rugat. Abia acum te-ai rugat că era dracul la uşă, cu mâna pe clanţă. De-abia acumte-am auzit.- Dar eu, Doamne, numai atât am zis: „Iisuse,nu mă lăsa”.- Da, dar ai zis din inimă. Până acum ai zis din gură, dar eu căutam să te rogi din inimă. Când ai zis„Nu mă lăsa”, ai zis din toată inima şi tocmai la cer a ajuns. Ştiţi de ce v-am spus istorioara asta? Pentru că Domnul caută să zicem şi rugăciuni mai scurte, dar să le zicem din toată inima. Sunt bune şi rugăciunile lungi, Psaltirea, sunt bune şi acatistele, sunt bune şi cele şapte laude, dar să ai oleacă de linişte şi să-ţi aduni mintea, şi acelea se cere să le zici cu mintea şi cu inima. Dar dacă tu ţii tot să faci treabă şi să alergişi să zici psalmi, unde se duce mintea? Nu-i pasă Lui de astea, îi pasă de rugăciunea cea din inimă.

Părintele Cleopa, Moldova Ortodoxa

luminapentrucandeladinsuflet

duminică, 22 iunie 2014

Vindecarea sufletului bolnav !

                                                   Vindecarea sufletului bolnav !
                                                   ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Suntem departe de comuniunea cu Dumnezeu si de mantuire pana nu ne-am vindecat complet de boala pacatului prin harul lui Dumnezeu.
O inima curata, adica vindecata de pacate si patimi, de gandurile rele, se poate umple de prezenta lui Dumnezeu.
Rugaciunea curata ne ajuta sa devenim lumina si sa ne indumnezeim prin unirea cu Dumnezeu, Care ne umple de lumina Lui necreata.
Implinind poruncile lui Dumnezeune rupem de orice legatura cu raul, ne vindecam sufletul de patimi, ajungand la rugaciunea curata si la nepatimire sau indumnezeire.
Nu putem fi curati cu inima daca suntem stapaniti de patimi.
Indumnezeirea este unire si comuniune cu Dumnezeu, preschimbare in lumina.
susica_susana:   Daca sufletul, inima si mintea nu au fost vindecate de pacat, nu putem cunoaste pe Dumnezeu.
Pe Dumnezeu IL cunoastem in masura in care ne vindecam de patimi.
Pe masura ce sufletul s-a vindecat sporeste si gradul de cunoastere a lui Dumnezeu.
Fiecare om IL cunoaste pe Dumnezeu in functie de starea sa duhovniceasca, in functie de vindecarea sa de patimi.
Oamenii cu sufletul bolnav si inima necurata, cu mintea intunecata de pacate, au o cunoastere trupeasca.
Doar oamenii care s-au vindecat au o cunoastere duhovniceasca si pot cunoaste tainele lui Dumnezeu care sunt necunoscute oamenilor trupesti.
Tainele lui Dumnezeu sunt ascunse oamenilor trupesti

joi, 12 iunie 2014

Sfântul Munte Athos

                                           
Întâmplări cutremurătoare cu părintele Paisie Aghioritul
Nişte vizitatori cu duh lumesc l-au întrebat pe părintele Paisie: De ce nu coborâţi în lume ca să ajutaţi mai activ şi mai practic? Lumea are nevoie. Şi bătrânul a răspuns: "Şi atunci cine se va ruga pentru fraţii mei pakistanezi, pentru indieni? Cine se va ocupa şi se va interesa de ei?" Părintele Paisie nu vedea strâmb lucrurile. Cu rugăciunea lui, îmbrăţişa întreaga lume şi prinosul lui era incomparabil mai mare decât cel pe care i-l propuneau închinătorii respectivi. Şi este cunoscută tuturor puterea rugăciunii lui, ca şi a tuturor sfinţilor, mai vechi şi mai noi.
Este foarte cunoscut şi următorul eveniment minunat. Cu câţiva ani în urmă, un copil a scăpat de sub supravegherea părinţilor lui şi a ajuns sub roţile unui camion. Însă copilul a fost salvat, precum a mărturisit el însuşi, din cauza intervenţiei unui bătrânel. În mod ciudat, acest bătrânel a dispărut. Salvarea copilului de la moarte sigură a rămas un mister. Când copilul s-a dus apoi la Sfântul Munte Athos cu tatăl lui, l-a recunoscut în persoana părintelui Paisie pe salvatorul lui. Părintele Paisie a obiectat că în acea vreme el se afla în Sfântul Munte. În fine, a întrebat de ora la care s-a petrecut întâmplarea şi a recunoscut că la acea oră el se roagă pentru accidentele rutiere!
Asemănătoare cu aceasta este şi următoarea întâmplare:
Părintele Paisie dedicase noaptea întreagă rugăciunii; numai în zori se odihnea vreo două ore, ca să poată iubirea lui să răspundă lumii îndurerate care îl vizita. Noaptea se ruga foarte mult pentru tinerii care sunt necăjiţi şi mai ales pentru cei care îşi pierd nopţile în diversele centre de distracţie şi îşi pun viaţa în pericol. Întâmplările care arată că rugăciunile părintelui Paisie îi apără pe mulţi de impasuri sunt foarte multe. El însuşi, desigur, niciodată nu recunoştea că a făcut ceva. Una dintre aceste întâmplări o vom povesti aici ca mic exemplu al marii lui iubiri:
Un tânăr din Atena, era om de distracţie, nu avea absolut nicio legătură cu Biserica şi cu religia, nici părinţii lui. O dată, deci, pe la ora 3 noaptea, gonea cu motocicleta lui cu viteză ameţitoare şi urca pe strada Kavala, îndreptându-se de la Atena spre Dafni. Pe când gonea ameţitor, dintr-o dată vede în faţa lui un bătrân monah! S-a zăpăcit şi luând piciorul de pe acceleraţie a redus viteza, apăsând şi frâna. Imediat bătrânul a dispărut din faţa ochilor lui în mod misterios, exact aşa cum apăruse. În aceeaşi clipă, însă, s-a întâmplat ceva care i-a tăiat respiraţia: în locul unde apăruse bătrânul monah, din dreapta, a trecut un camion de mare tonaj, nerespectând culoarea roşie a semaforului şi trecând cu viteză foarte mare. Dacă nu s-ar fi petrecut înainte apariţia bătrânului monah, tânărul ar fi fost deja mort, pentru că ar fi trecut peste el camionul! Tremurând, aşadar, şi-a continuat drumul, în vreme ce inima lui s-a umplut de gânduri de nedumerire şi de mirare pentru inexplicabila întâmplare.
După mult timp, nişte prieteni de-ai lui l-au obligat să meargă cu ei în Sfântul Munte, ca să vadă un stareţ care, după cum spuneau aceştia – a făcut minuni. Au venit, deci, în Sfântul Munte, iar când au ajuns la Panaguda (chilia părintelui Paisie), tânărul a rămas mut de uimire! În faţa lui l-a văzut clar pe bătrânul monah care, cu apariţia lui misterioasă, îi salvase viaţa! A povestit întâmplarea bătrânului şi acesta – aşa cum făcea întotdeauna – a încercat să îi strice părerea şi să nu recunoască ceea ce s-a întâmplat. Adică a încercat să-l facă pe tânăr să nu creadă nici el însuşi că bătrânul Paisie fusese cel care i se arătase. Dar acesta era ferm convins şi nu putea să nege ceea ce văzuse cu proprii lui ochi. S-a minunat, însă, în acelaşi timp de smerenia bătrânului, care pentru nimic nu a vrut să recunoască adevărul.
Şi bătrânul avea dreptate din punctul lui de vedere, căci potrivit părerii lui corecte înţelegea că Altul era cel care lucra faptele cele minunate şi nu el însuşi. Concret, el zicea:
Singurul lucru pe care pot să-l fac, cu ajutorul lui Dumnezeu, este să mă rog cu durere, smerit, toată noaptea pentru toţi cei care se află pe drumuri şi sunt în primejdii. Bunul Dumnezeu, aşadar, încearcă să găsească motiv ca să îi salveze pe copiii Lui cei neastâmpăraţi şi neascultători şi ia ca pretext rugăciunea mea proprie şi acţionează El Însuşi. Însă Domnul, pentru că este smerenia în sine, nu vrea să Se arate, ci – considerând drept cauză rugăciunea mea – pune un înger cu înfăţişarea mea să acţioneze şi astfel… eu dau de bucluc!
(Ieromonah Hristodulos, Vasul ales / Σκεύος εκλογής, pp. 29-30)
Traducere de Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu
Sursa: http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/02/12/intamplari-cutremuratoare-cu-parintele-paisie-aghioritul/

joi, 22 mai 2014

Decalogul Părintelui Savatie Baștovoi



1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.

joi, 8 mai 2014

"Cand vine o descurajare ori deznadejde atunci trebuie sa facem in felul acesta,,


"Cand vine o descurajare ori deznadejde atunci trebuie sa facem in felul acesta:sa-i spunem acelui duh:"'Hristos a venit pentru cei pacatosi dintre care cel dintai sunt eu!"
Si pe masura ce duc viata de pocainta Duhul cel Sfant ma va impaciui.Dar prima data ca sa putem simti mila lui Dumnezeu trebuie sa unim pocainta cu smerenia.Atunci nu am dusmanie cu nimeni,nu mai vreau sa aud de nimeni si chiar de aud de cineva,nu vreau sa aud de rautatea cuiva.Si cand aud de bunatatea,bucuria,sporul duhovnicesc al cuiva atunci sufletul meu se bucura,se linisteste.Iar cand vad ca unele persoane nu inteleg ce insemnatate are pacea,dragoste si smerenia si vede sufletul meu ca toti cauta numai razbunarea:"Mi-a zis si am sa-i zic!" atunci ma fac si eu mai mic si caut pe toate caile sa ma retrag.Pentru ca spune un sfant parinte:"De nu voi fi eu si Dumnezeu in inima mea nu ma mantuiesc".Sa stiti asta,de un lucru trebuie sa ne pazim:spune un sfant parinte asa:"Daca in focul maniei tale ai omorat un suflet ,din focul maniei tale se va cere acel suflet".Trebuie sa ne pazim de aceste ispite.Sunt ispite foarte tari,grele care apasa,mustra constiinta noastra.
In unele dati este nevoie sa mustri pe cineva ,daca corespunde cu sfatul Sfintilor Parinti,dar cel mai mult putem ajuta un suflet in alt fel.....Un parinte egumen la un schit dupa ce a terminat slujba ,a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis:"Stai putin sa-ti spun ceva."
Si mi-a spus unele necazuri cu unii frati care nu-l ascultau.Si m-a intrebat:"Ce sa fac?Cum sa ma razbun asupra lor?"
Si i-am zis ca am gasit intr-o carte mai veche nu stiu unde ca spune asa:"Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor razbuna-te cu lacrimi."Si daca te razbuni cu lacrimi Duhul Sfant te va ajuta.Pe masura ce te razbuni cu lacrimi Duhul Sfant ii va mustra fara ca tu sa-i mustri prin cuvant.Are mare insemnatate pentru ca poruna lui Dumnezeu este din dragoste ,din dragoste sa-l inveti,din dragoste sa-l ajuti pe celalalt.Nu mai este de folos cum unii parinti,in timpurile de demult puneau la incercari mari pe unii calugari,maici....Era foarte sporita lumea pe timpul acela.Acum in vremea noastra e exact ca si cum te-ai duce pe front si soldatii aceia care lupta sunt raniti,au diferite rani.Si atunci folosesti mai mult si mai mult mila.Si daca folosesti mila atunci Duhul Sfant te va ajuta,te va impaciui si cuvantul sfintiei voastre va avea putere....pentru ca prin cuvantul sfintiei tale Duhul Sfant ii va mustra ,nu sfintia ta...."

Din cartea "Lupta pentru smerenie si pocaina" -Parintele Proclu Nicau

duminică, 23 martie 2014

Icoana Maicii Domnului cu trei maini

Panaghia Tricherousa - Icoana Maicii Domnului cu trei maini

Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca "Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana se afla in prezent la Manastirea Hilandar din Muntele Athos.  Cei ce nu cunosc istoria acestei icoane inclina sa creada, in mod gresit, ca cele trei maini reprezentate sunt ale Maicii Domnului. Insa nu este asa. Initial era o icoana realizata intru totul dupa canoanele iconografice, asemanatoare cu Maica Domnului Hodogitria – "Aratatoarea caii”. Potrivit traditiei, aceasta icoana a Maicii Domnului era zestrea de familie a Sfantului Ioan Damaschin si o avea in casa lui din Damasc, chiar cand fusese intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, califul musulman Ualid (705-715).
Icoana Maicii Domnului cu trei maini
Dupa ce Sfantul Ioan Damaschin a tinut cuvantarile pentru apararea icoanelor, iconoclastii i-au taiat mana dreapta. Atunci Sfantul Ioan, tinand mana sa taiata, a cazut inaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerand sa-l vindece, si Maica Domnului intr-adevar a vindecat mana Sfantului, care s-a alipit in chip minunat la locul ei.
Sfantul Ioan Damaschin          Sfantul Ioan Damaschin
Drept multumire si recunostinta nemarginita, Sfantul Ioan a adaugat la icoana Maicii Domnului o mana din argint, in partea de jos, astfel incat da impresia ca Maica Domnului are o a treia mana. De atunci in aceasta icoana purtand numele "Cu trei maini” (sl.:Troerucica; gr.: Tricherousa), sub mainile Maicii Domnului, este reprezentata si mana Sfantului Ioan Damaschin.
Procesiune cu Icoana Panaghia Tricherousa
Pana in secolul al XIII-lea, icoana a fost pastrata in Lavra Sfantului Sava, cand Sfantul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei, a venit aici in pelerinaj, iar parintii manastirii i-au daruit-o ca binecuvantare. Acesta a luat icoana in Serbia, iar mai apoi, in chip minunat a ajuns in Sfantul Munte Athos. In vremea unei rascoale civile din Serbia, in timpul domniei Regelui Urosh al V-lea, catarul care purta icoana in fata armatei s-a pierdut, ajungand in chip necunoscut la Hilandar.

Una dintre minunile Maicii Domnului, savarsite in Manastirea Hilandar, a avut loc in momentul in care calugarii au inceput sa se certe pentru a ocupa postul de staret. In acel moment, icoana Maicii Domnului Tricherousa a plecat singura, de unde era pusa mai inainte, si s-a asezat in scaunul de staret. Un calugar pustnic, cu viata sfanta, a venit la manastire si a spus celor de aici urmatoarele: "De acum inainte, pentru a evita mahnirea si cearta, nici un staret nu va mai fi ales in Manastirea Hilandar, din moment ce insasi Maica Domnului ocupa aceasta pozitie si conduce manastirea."
Cu toate ca acest tip de icoana nu este cuprins in nicio erminie a zugravilor, exista chiar si in tara noastra, in special in nordul Moldovei, icoane ale Maicii Domnului, cu cea de-a treia mana. Bisericii "Maica Precista" din Ploiesti, Tarul Alexandru al II-lea al Rusiei, a donat in anul 1877, o icoana in care este reprezentata Maica Domnului cu trei maini. Icoana de acest tip a fost pictata pentru comercializare, si vanduta in reproduceri de sute de mii de exemplare, chiar prin intermediul Patriarhiei Romane. Din pacate, unii iconografi, care au pictat copii dupa aceasta icoana, au lasat o interpretare eronata in acest sens, ca si cum ar fi vorba despre cele trei maini ale Nascatoarei de Dumnezeu.

Pomenirea icoanei Tricherousa se face in 4 decembrie, de praznicul Sfantului Ioan Damaschin, si in chip deosebit in zilele de 28 iunie si 12 iulie.

vineri, 21 martie 2014

Nimeni , nu stie,

                                                           Nimeni , nu stie,         

_ Nimeni , nu stie, ca un zambet poate ascunde o mie de lacrimi .
_Mimeni , nu-ti cunoaste suferinta si ....
_Nimeni , nu are cum sa ti-o inteleaga cu adevarat, pentru ca :
_Nimeni , nu a fost in locul tau .
_Nimeni , nu stie , ca adormi noptile chinuite de framantari .
_Nimeni, nu se bucura pentru fericirea ta , asa cum te-ai astepta . De aceea e mai bine sa iti imparti fericirea cu cine nu stie pentru ca tot un altu nimeni te va invidia .
_Nimeni, nu stie ca tu, iti doresti de la viata doar simplitatea existentei .
_Nimeni , nu stie, ca iti trebiue atat de putin ca sa fii fericit .
_Nimeni, nu iti poate da cu parerea despre viata ta , pentru ca :
_Nimeni, nu a trait in locul tau .
_Nimeni , nu stie ca tu pentru cineva anume , insemni totul, pentru ca , unii stiu doar cum e sa fii _Nimeni .
_Nimeni , nu isi poate da cu parerea despre omul de langa tine, pentru ca :
_Nimeni , nimeni nu il poate cunoaste , cum il cunost tu .
_Nimeni , nu stie , cat poti si cat vrei sa arati .
_Nimeni , nu stie ce vrei tu , de la tine si ca ambitiile tale sunt diferite de ale altora .
_Nimeni, nu va pune nevoile tale pe primul loc... deoarece ;
_Nimeni , ar vrea , ca tu sa pui neviole sale pe primul loc.
_Nimeni, nu stie , ca doar un suflet curat, te poate vedea curat..pentru ca cei cu noroi... in suflet nu pot vedea clar .
_Nimeni , nu stie , ca uneori esti inconjurat de prieteni, de rude , dar ca :
_Nimeni , de acolo nu iti este prieten sau ruda .
_Nimeni, nu stie ca existi...., decat daca-i provoci . Cand vei face o fapta buna ...:
_Nimeni , nu va observa, dar cand vei gresi, o lume intreaga va fi cu ochii pe tine .
_Nimeni , nu este perfect...
_Nimeni, nu stie, ca pentru a-ti arata sinceritatea , sufletului ai nevoie tot de un suflet sincer .
_Nimeni , nu te cunoaste atat de bine incat sa isi permita sa vorbeasca despre tine in lipsa ta .
_Nimeni, nu are dreptul sa iti judece alegirile si ratiunile inimii .
_Nimeni, nu stie, ca nu astepti nimic de la nimeni, dar ca ai fi atat de fericit sa primesti ceea ce meriti . (Irina B.)

vineri, 14 martie 2014

duminică, 2 martie 2014

Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie şi zice:

Nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, le respectam pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca ii respectam pe cei pe care îi reprezinta.
Creştin ortodocşii au primit de la Sfinţii Părinţi şi urmează în întreaga lume, obiceiurile de mai jos:

Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie şi zice: „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă” „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” „Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”
Apoi, după ce s-a înclinat către cei de-a dreapta şi de-a stânga sa, se aşează la locul său şi ascultă psalmii şi rugăciunile citite în biserică. Creştinul nu spune rugăciuni după alegerea sa, nici nu le citeşte din cărţile de rugăciuni, decât dacă vrea să fie judecat de sfântul Apostol Pavel pentru că a părăsit adunarea Bisericii . Închinăciunile şi metaniile nu trebuie săvârşite potrivit dorinţei creştinului, ci potrivit rânduielilor Sfinţilor Apostoli şi Părinţi, şi anume:
la Trisagion („Sfinte Dumnezeule...”), "Veniţi să ne închinăm", şi la întreitul „Aliluia”, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori si trei metanii. Aceasta se săvârşeşte şi atunci când se citeşte „Învredniceşte-ne, Doamne”, iarăşi la începutul Doxologiei Mari („Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu...”) şi după ce preotul spune: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră.” La fiecare strigare a preotului şi atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”, se cade să îşi facă semnul Crucii şi o metanie.
În zile obişnuite, metanii mari (închinăciuni) se săvârşesc în timpul Liturghiei:
când începe „Cu vrednicie si cu dreptate este...”
când se sfârşeşte „Pe Tine te lăudam...”
la sfârşitul axionului Sfintei Fecioare, „Cuvine-se cu adevărat să te fericim...” sau al înlocuitorului său;
la începutul Rugăciunii Domneşti;
când Sfintele Daruri sunt înfătişate pentru Împărtaşanie;
la cuvintele „Şi acum şi pururea şi in vecii vecilor...”;
la utrenia de priveghere, se face o închinăciune, la „Pe Născătoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, întru cântări...”.
Duminicile, de la Sfintele Paşti până la Ziua Treimii, de la Naşterea Domnului şi până la Botez, şi la praznicele Schimbării la Faţă şi al Înălţării Sfintei Cruci - se fac doar trei metanii mari, către Cruce. Sfinţii Apostoli opresc cu străşnicie îngenuncherea şi metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie. Întâiul si cel de-al Şaselea Sobor Ecumenic au hotărât, de asemenea aceasta, întrucât Duminicile şi celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a înfierii noastre de către Domnul, potrivit Apostolului: „Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu” (Gal. 4, 7)
Creştinii ortodocşi nu îngenunchează după voia lor, ci mai degrabă la cuvintele preotului (sau diaconului): „Iara si iara cu pace...”. Obiceiurile îngenuncherii după voie şi al lovirii pieptului cu mâna vin de la ereticii apuseni şi nu sunt îngăduite în Biserica Ortodoxă. Creştinii ortodocşi, potrivit rânduielii Bisericii, fac închinăciuni la vremea potrivită, plecându-se cu fruntea până la pământ şi sculându-se de îndată.
În biserică, de fiecare dată când credinciosii sunt binecuvântaţi cu Crucea sau Evanghelia, cu o icoană sau potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt binecuvântaţi cu lumânări, cu mâna sau sunt tămaiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvine să facă semnul Crucii, ci doar să îşi plece capetele. Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti, atunci când preotul cădelniţează având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem "Adevarat A Înviat!" Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte si cele datorate persoanelor, chiar dacă sunt din rândul preoţilor.
Când primeşte binecuvântare de la un preot sau de la un episcop, creştinul sărută mâna dreaptă a celui ce dă binecuvântarea şi nu îşi face semnul Crucii. Nu este potrivit să se sărute mâna stângă a clericilor, căci acesta este un obicei al iudeilor, ci mâna dreaptă, de la care am primit binecuvântarea.
Potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, semnul Crucii se face după cum urmează: degetul mare si primele două degete ale mâinii drepte sunt unite la vârfuri, iar celelalte degete strânse în palmă. Apoi ne atingem fruntea, pieptul, umărul drept şi cel stâng şi ne plecăm uşor. De cei ce se însemnează cu toate cele cinci degete, sau de cei ce se apleacă înainte să săvârşească Crucea, sau doar îşi vântura mâna prin aer sau în faţa pieptului, Sf. Ioan Gură de Aur grăieşte: „Diavolii se bucură de aceste gesturi nebuneşti”. Pe de altă parte, semnul Crucii, făcut cum se cuvine, cu credinţă si evlavie, îi îngrozeşte pe diavoli, micşorează suferinţele pricinuite de păcate şi pogoară harul dumnezeiesc.
Rânduieli pentru metanii şi închinăciuni
Metania - se face însemnându-ne cu semnul Sfintei cruci si apoi îngenunchind şi atingând fruntea de pământ;
Închinăciunea - se face plecându-ne din mijloc până ce degetele mâinii drepte întinse ating pământul.

SEMNUL CRUCII FĂRĂ ÎNCHINĂCIUNI:
La mijlocul celor Şase Psalmi, la întreitul Aliluia, de trei ori…
La începutul Crezului...
La otpust - "Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru..."
La începutul citirii din Sfânta Scriptură: Evanghelia, Apostolul sau Vechiul Testament.
SEMNUL CRUCII CU O ÎNCHINĂCIUNE:
La intrarea sau ieşirea din biserică – de trei ori.
fiecare cerere a ecteniilor.
La strigarea preotului ce dă slavă Sfintei Treimi.
La cuvintele, „Luaţi, mâncaţi...”, „Beţi dintru acesta toţi...”, „Ale Tale dintru ale Tale...” şi „Sfintele, Sfinţilor!”
La cuvintele „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”
La cuvintele „Să ne închinăm...”, „Slăvim...”, „Preamărim...” şi „cădem înaintea...”
În vremea „Aliluia”, „Sfinte Dumnezeule”, „Veniţi să ne închinăm” şi „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule”, ca şi înainte de otpust, se face semnul Crucii cu o metanie, de trei ori.
În vremea celei dintâi şi a celei de a noua cântări a canonului, la întăiul stih către Domnul, către Maica Domnului sau către Sfântul respectiv.
După fiecare stihiră – în vreme ce strana, încheind cântarea, îşi face semnul Crucii.
În vremea Litiei, la fiecare dintre primele trei cereri, facem semnul Crucii cu o metanie, de trei ori; după cele două cereri rămase, facem semnul Crucii cu o metanie, o singură dată.
SEMNUL CRUCII CU O METANIE MARE:
În vremea posturilor, la intrarea şi ieşirea din biserică – de trei ori.
În vremea posturilor, la fiecare „...te mărim” din stihurile Imnului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
La începutul lui „Cu vrednicie si cu dreptate este a ne închina Tatălui...”
După „Pe Tine te lăudăm...”
După axionul Maicii Domnului sau înlocuitorul acestuia.
La strigarea „ Şi ne învredniceşte pre noi, Stăpâne...”, ce pregăteşte Rugăciunea Domnească.
Atunci când Sfintele Daruri sunt înfăţisate pentru Împărtăşanie, şi iarăşi, după Împărtăşanie.
În vremea Postului Mare, la Pavecerniţa Mare, când se cântă „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu...” şi la fiecare din cererile ce însoţesc aceasta; la Vecernie, după „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură -te” şi la cele două cântări ce urmează.
În vremea posturilor, la sfârşitul fiecărei părţi a rugăciunii „Doamne şi Stăpânul vieţii mele...”
În vremea posturilor, la cele trei cereri de încheiere – „Pomeneşte-mă, Doamne, când...”
PLECAREA CAPULUI FĂRĂ SEMNUL CRUCII: La cuvintele:
„Pace tuturor”
„Binecuvântarea Domnului cu voi...”
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos...”
„Şi să fie milele marelui Dumnezeu...”
La strigarea diaconului: „ Şi în vecii vecilor” (după: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru...”)
NU SE FACE SEMNUL CRUCII:
În timpul psalmilor.
În general, când se cântă.
În vremea ecteniilor, de către strană, care dă răspunsurile. Săvârşirea semnului Crucii şi a metaniilor este îngăduită doar după încheierea cântării, şi nu în timpul cuvintelor de încheiere ale acesteia.
Metaniile mari nu sunt îngăduite Duminicile; de la Crăciun până la Bobotează; de la Paşti până la Duminica Rusaliilor; la praznicul Schimbării la Faţă; şi la praznicul Înălţării Crucii ( în afară de cele trei închinăciuni ale Crucii).
Închinăciunile încetează cu intrarea din vremea Vecerniei praznicului şi nu se fac iarăşi până după " Învredniceşte-ne, Doamne..." în vremea Vecerniei din ziua praznicului.

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate