Icoana „Izvorul Tamaduirii” a Maicii Domnului, vineri în Saptamana Luminata
Icoana „Izvorul Tămăduirii” înfăţişează realitatea existenţei unui izvor minunat, în apropiere de Constantinopol (Istanbul), cunoscut înainte de sec. V. În Icoană, central, apare un potir uriaş din piatră, cu apă, din care răsare Preasfânta Fecioară cu Pruncul Sfânt în braţe. În unele variante ale icoanei, potirul are marginea de sus în formă de cruce – şi, conform unelor surse, aşa aveau forma vasele de botez din primele secole creştine.
Lângă Maica Domnului, în câteva reprezentări iconografice ale „Izvorului Tămăduirii”, apar şi Sfinţii Arhangheli, iar la baza potirului cu apă sunt mulţi oameni veniţi pentru revigorare sufletească şi trupească.
Aşadar, se ştia din vechime că lângă Poarta de Aur a Constantinopolului curge un izvor unde se întâmplă minuni. Locul era păzit de Născătoarea de Dumnezeu. Se afla într-o dumbravă de chiparoşi, dar cu trecerea timpului apa izvorului s-a tulburat şi el a căzut în uitare.
Într-o zi, viitorul rege Leo (Leon) Marcellus, războinicul, a trecut prin dumbravă şi a întâlnit un om orb care se dezorientase. El l-a ajutat şi s-a dus să caute apă pentru orbul însetat. A auzit o voce care i-a spus „Leon, nu căuta departe, apa e aproape”. Cu toate acestea, Leo nu a găsit izvorul prea curând. Din nou vocea i-a zis: „Rege Leo, mergi şi află izvorul, cu care să potoleşti setea omului. Dar apoi unge ochii lui cu noroi de la izvor, şi atunci veţi afla cine sunt eu, care de mult timp binecuvintez acest loc. Apoi în scurt timp te voi ajuta să ridici aici o biserică în numele meu, iar toţi cei care vor veni aici, chemând numele meu cu credinţă, vor primi răspuns la cererile lor, şi eu îi voi vindeca.”
Leo a făcut întocmai, iar orbul şi-a recăpătat vederea. El s-a întors în Constantinopol, slăvind puterea rugăciunii Maicii Domnului pentru credincioşi.
Evenimentul s-a petrecut în timpul împăratului Marcian (391-457).
După el, a urmat la tron Leo (Leon) Marcellus (457-473), care nu a uitat acea voce şi acea vindecare, şi nici acea profeţie cu privire la el însuşi (că va ajunge rege). El a ordonat ca izvorul să fie curăţat de mâl, să se construiască terasamente pentru a-l izola de alte izvoare din apropiere, iar apa a fost captată într-un bazin mare, de piatră, circular. Mai sus de acesta s-a ridicat o biserică în cinstea Maicii Domnului.
Izvorul a fost numit de împărat „dătător de viaţă” sau „tămăduitor”. Un alt împărat, Iustinian cel Mare (527-565), a beneficiat de harul izvorului. El suferea de edem. Într-o noapte, a auzit o voce care i-a spus: „Rege, nu te vei însănătoşi până când nu vei bea din izvorul meu”. Regele nu ştia despre ce izvor este vorba şi a căzut în deznădejde. Pe parcursul zilei, Maica Domnului i-a vorbit iarăşi şi i s-a arătat: „Rege, mergi la izvorul meu, bea şi vei primi sănătate, ca mai înainte”. Bolnavul a ascultat voia Maicii Domnului, a găsit izvorul, a băut, şi s-a înzdrăvenit. Lângă biserica ridicată de Leo (Leon), a ridicat un alt măreţ lăcaş, devenit mânăstire.
În sec. XV, când Constantinopolul a căzut în mâinile turcilor, biserica de la izvorul tămăduirii a fost distrusă, iar materialele de construcţie folosite la ea au fost preluate pentru moscheea sultanului Baiazid. Locul bisericii a fost acoperit cu pământ şi piatră, încât nici măcar urma fundaţiei nu s-a mai cunoscut. Zona învecinată s-a transformat în cimitir musulman, iar lângă ruinele bisericii a fost postată o santinelă, ca niciun creştin să se mai apropie.
Treptat, interdicţia s-a ridicat, iar creştinii au ridicat o nouă bisericuţă la izvor. Dar şi aceasta a fost dărâmată, în 1821. S-au încercat noi curăţări ale izvorului şi s-au consemnat noi minuni (zece din perioada 1824-1829).
În timpul sultanului Mahmud, ortodocşii aflaţi sub ocupaţie au primit dreptul de a săvârşi liber serviciile religioase. Atunci s-a ridicat pentru a treia oară o biserică la izvor. În 1835 ea a fost sfinţită de patriarhul ecumenic Constantin, în sobor. Lângă ea s-a construit şi un spital, ca şi o casă pentru săraci. Musulmanii au început să respecte locul şi să primească şi ei ajutor de la „izvorul Maicii Domnului”, a cărui apă ei o numesc „apa Sfintei Maria”. Ultima distrugere a bisericii s-a făcut în 1955, tot de către turci. În prezent la izvor este ridicată o mică biserică, iar izvorul lucrează până azi tămăduiri.
zvorul ajută oameni din toate categoriile sociale: regi, patriarhi, dar şi oameni simpli, de toate religiile. Se cunosc cazuri de vindecări în rândul armenilor, catolicilor şi musulmanilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu