dorinta de a crede

20:20

DORINŢA DE A CREDE. Dorinţa îl scapă pe om de autosuficenţă, iar dorul reprezintă starea sufletească care contribuie la devenirea întru credinţă. Socrate obişnuia să spună: “Ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu”. Din punct de vedere religios, această afirmaţie filosofică îşi găseşte corespondentul în afirmaţia tatălui fiului lunatic “Cred, Doamne, ajută necredinţei mele” (Mc. 9, 22-24). Cu alte cuvinte, parafrazându-l pe Socrate, cel care crede că nu crede realizează că “poate să creadă mai mult decât o face de fapt”. Dar, pentru a crede mai mult trebuie să ne vindecăm, prin lepădare de sine, de egoism. Când Socrate afirmă “ştiu că nu ştiu nimic”, el se leapădă de tentaţia autosuficienţei egoiste despre care ştia că i-ar putea anihila orice dorinţă de cunoaştere. Transpunând în planul credinţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu această deducţie filozofică, observăm rolul dorinţei omului de a crede mai mult decât ceea ce crede de fapt.