~

de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Aruncându-ne în urmă
Ochii noştrii sufleteşti
Către anii din vechime
A vieţii creştineşti,
Mintea noastră se uimeşte
De sfinţenia de-atunci,
Limba fară grai rămâne,
Ne simţim ca nişte prunci.
Căci vedem păgânătatea
Dând război necontenit
Adunările creştine
Din Apus şi Răsărit.
Şi aflăm credinţa sfântă
Ca un foc atunci arzând
Iar Biserica în culmea
Biruinţelor şezând.
Adâncindu-ne mai tare
În trecutul departat
Al Bisericii creştine
Gândul nostru stă mirat:
Uriaşi vedem în faţă
Pe străbunii credincioşi,
Noi suntem pe lângă dânşii
Toţi, pitici neputnicioşi