~

Adrian Paunescu - Telefon peste moarte

in lumea numelor straine,
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul linga mine
...si n-am ce numar sa formez.

Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frint,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormint.

De convorbiri cu ei sunt gata
si in necunoscut ma zbat,
ii sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.

Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvint,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamint.

Formez un numar, oarecare,
intreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine inapoi.

Si, vai, de-atita timp incoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.

Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cind o fi sa mor,
Am sa va caut in morminte,
Pe-un numar de interior.