Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi, căci
nimenea nu s-a suit la cer cu tihnă. Calea tihnei ştim
unde sfârşeşte, iar pe cel ce se scufundă pe sine în
Dumnezeu nu-l vrea Dumnezeu să fie niciodată fără
grijă, însă el trebuie să fie cu grijă pentru adevăr. Dar şi
din aceasta se cunoaşte că este sub grija lui Dumnezeu,
că-i trimite pururea suferinţe. Cel ce voieşte să fie în
lumea aceasta fără grijă şi o doreşte aceasta, dar voieşte
să vieţuiască totodată în virtute, e străin de calea
aceasta. Căci drepţii nu numai că se nevoiesc în faptele
cele bune, ci se şi află de bună voie într-o mare
nevoinţă pentru biruirea ispitelor, pentru cercarea
răbdării lor. Dar sufletul care are frica de Dumnezeu
nu se teme de ceva care-l vatămă trupeşte. Căci
nădăjduieşte în El de acum şi în vecii vecilor. Amin.
Atunci când răul omenesc îşi atinge punctul culminant,
Dumnezeu Îşi va trimite secera pentru seceriş...
[Antihristul] va veni ca un făcător de pace, un conducător
bun şi înţelept, care poate aduce lumea în rânduială. Cu
toate acestea, de fapt, el va fi un vrăjmaş al tuturor, un
urâtor a tot ceea ce este bun, un tiran şi un făcător de rău,
un distrugător a toate; asemenea lui, lumea n-a văzut pe
nimeni niciodată şi nici nu va vedea vreodată. Fiecare
persoană va fi pecetluită; fiecare amănunt sau element al
muncii sale şi al vieţii acesteia, ba şi fiecare cuvânt, fiecare
mişcare a facultăţilor mintale va fi sub supraveghere
neîncetată, astfel încât ea [persoana] nu va mai avea
obiceiul de a cugeta la sine, de teamă ca nu cumva
înfăţişarea feţei să reflecte fără voia sa ceva nepotrivit cu
autoritatea conducătorului lumii, adică a Antihristului.
Cugetările unei inimi smerite. Un document din secolul al
XV-lea despre viaţa duhovnicească, Ed. Egumeniţa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu