Cel ce doreste sa se mantuiasca trebuie sa fie cu luare aminte la sine.

Luarea aminte ne tine inima descuiata

 

Cel ce doreste sa se mantuiasca trebuie sa fie cu luare aminte la sine. Imprastierea e un lucru firesc pentru fiii lumii, in vreme ce pentru cei duhovnicesti este inceputul relelor.

Omul imprastiat isi umple mintea cu ganduri patimase, ganduri care fac ca mintea sa devina neputincioasa in a intelege ce trebuie sa faca pentru omorarea patimilor.

Luarea aminte la sine ne ajuta sa ne pazim mintea, sa nu lasam sa intre in ea ceea ce este aducator de neliniste, ceea ce duce la instrainarea de Dumnezeu. A lua aminte inseamna a nu trece cu vederea, a fi atent, a observa cu multa grija ceea ce intra in mintea noastra.

Avand in vedere ca luarea aminte la noi insine este inceputul orientarii spre bine, ea cere multa silinta. Dar fara ea nu putem pazi poruncile lui Dumnezeu. Tot ce facem, trebuie facut cu dragoste. Toate ostenelile noastre sunt mai grele daca le facem fara dragoste. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, luare aminte izbaveste pe om de gandurile si cuvintele patimase. Iar izbavit, omul ajunge sa cunoasca tainele dumnezeiesti atat cat este cu putinta. Spun Sfintii Parinti ca obisnuita luarii aminte la sine il pazeste pe om de imprastiere chiar si atunci cand se afla inconjurat din toate partile de pricini de raspandire.

Cei care doresc a deprinde luarea aminte, sunt datori sa se infraneze de la orice indeletnicire desarta. Astfel de indeletniciri il fac pe om sa doarma in pacate. Ori crestinul trebuie sa fie pregatit oricand de A doua venire a Mantuitorului. Si nimeni atunci cand asteapta pe cineva drag nu doarme. Asadar luarea aminte la noi insine este cea care ne tine inima descuiata pentru a intra Hristos in ea.

Adrian Cocosila