Pacate facute la masa, prin mancare

Mancarea si mancatul reprezinta unul dintre aspectele fundamentale ale vietii pe pamant. Plantele, animalele si oamenii sunt dependenti de hrana. Fiecare organism viu mananca potrivit celor puse in firea lui. Astfel, omul se hraneste cu mancare aleasa, animalele mananca plante ori carne, iar plantele se hranesc, in mare parte, cu lumina si saruri minerale.

Daca privim atent spre procesul de hranire intalnit in aceasta lume, vom observa caracterul de jertfa al fiecarei fapturi, adusa la viata de Dumnezeu. Dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, "toata faptura este impregnata de Cruce". Prin urmare, toate cele vii de pe pamant se jertfesc unele pentru altele: mineralele se jertfesc pentru plante, plantele se jertfesc pentru animale, iar animalele se jertfesc pentru oameni. Cat de fireasca se vede acum jertfirea omului pentru Dumnezeu, ca pentru Acela care mai intai s-a jertfit pentru om si pentru toate.

Daca mancarea si mancatul implica atata jertfa si atata ratiune dumnezeiasca, cum putem sa ne asezam la masa fara a ne inchina, fara a multumi pentru cele aflate inainte, ori fara a cinsti dupa cuviinta jertfa facuta de faptura, in ascultare fata de Dumnezeu, spre hrana noastra ?!

A manca fara sa multumesti

A manca fara a multumi lui Dumnezeu pentru hrana de zi cu zi, inseamna a necinsti ajutorul lui Dumnezeu si binecuvantarea data de El fapturii, spre a creste si spre a da rod bun, la vreme potrivita. Aceasta este totuna cu omul care se crede stapan a toate si atotputernic, care munceste si se increde in sine, asteptand cu certitudine rodul mainilor sale, la vreme.

De cate ori insa munca nu s-a aratat lipsita de roada, de cate ori pamantul muncit nu si-a dat rodul lui ?! De multe ori, din pricina pacatelor, a mandriei si a autonomiei fata de Dumnezeu a celor care l-au lucrat. Si cu toate acestea, omul tot nu s-a invatat minte; el inca se crede puternic si stapan peste ratiunile fapturilor.

"De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste." (Psalm 126, 1) Putem continua, zicand: de n-ar creste Domnul plantele, in zadar s-ar uita omul la ele; de n-ar umple Domnul de rod pamantul, in zadar l-ar munci omul.

Munca omului este continuata de binecuvantarea lui Dumnezeu. Astfel, munca rodeste ca urmare a stradaniei omului si a dragostei lui Dumnezeu. Omul sadeste si ingrijeste, iar Domnul cresti si rodeste. "Un om arunca samanta in pamant, si doarme si se scoala, noaptea si ziua, si samanta rasare si creste, cum nu stie el. Pamantul rodeste de la sine: mai intai pai, apoi spic, dupa aceea grau deplin in spic. Iar cand rodul se coace, indata trimite secera, ca a sosit secerisul." (Marcu 4, 27-29)

La masa, inainte de a manca, cat si dupa, omul trebuie sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ca a binecuvantat munca sa, ca s-a milostivit spre lucrarea mainilor lui. Cu toate ca cel ce lucreaza pamantul are sanse mai mari sa isi constientizeze neputinta in privinta rodirii pamantului, atat cel care munceste pamantul, cat si cel ce lucreaza la birou, trebuie sa-si dea seama de sursa hranei lui, anume dragostea si marea mila a lui Dumnezeu.

A manca in graba

Omul zilelor noastre a ajuns sa manance in cea mai mare graba. Cand omul abia daca isi mai aseaza masa, cu tacamuri si farfurii, cu paine taiata felii si celelalte necesare mesei, atunci el "nu mai afla vreme" spre a face o scurta si smerita rugaciune, ori macar o sfanta Cruce.

Lucrurile incep a semana cu un furt. Iti intru in bucatarie, imi iau ce imi place si fug repede, mancand pe cale, fara a saluta, fara a cere voie, fara a multumi. In mintea mea, sunt convins ca cele luate mi se cuvin, doar "am facut efortul de a le lua singur".

Graba impinge spre o desacralizare a mesei si a mancarii. Cand vedem mancarea ca pe o prada si ca pe ceva luat in viteza, intre alte doua actiuni ale zilei, atunci el nu mai are vreme sa gandeasca la aceasta, sa se bucure de rodul pamantului, de darurile lui Dumnezeu.

Care lucru bun se face in graba? Oare nu cunoastem toti cuvantul "graba strica treaba" ?!

A manca mult

Cu toate ca atat Parintii Bisericii, cat si medicii, ne spun acelasi lucru, noi ramanem tot surzi. Tot omul luminat la minte, fie el om simplu, ori de stiinta, spune: "Mananca putin si des." Insa noi, in surzenia mintii noastre, tot ce stim facem. Prin urmare, mancam mult si rar (ori des).

Nimeni vreodata nu a indemnat la multa mancare, afara de diavol si de patimile sadite de acesta in omul lipsit de trezvie. A manca mult inseamna a fi supusi orbeste patimii imbuibarii, lucru ce duce atat la lenevirea sufletului si la aprinderea spre desfranare, cat si la imbolnavirea trupului. Omul care mananca masurat este cu mult mai viu si mai sanatos decat acela care se imbuiba fara masura.

Vedem cu imbuibarea umple spitalele de bolnavi, iar postul si masura il intaresc pe om. Amintim aici de postul Proorocului Daniel si al celor Trei tineri din cuptorul Babilonului, care, desi erau hraniti cu seminte (post), s-au aratat mai frumosi decat cei hraniti cu multe desfatari.

Omul are nevoie de putina hrana, spre a vietui sanatos si in putere. De multe ori, saracia l-a ajutat pe om sa manance masurat si sanatos, ba inca sa si multumeasca Domnului pentru toate. Cei drept, cand munca devine mai ostenitoare, si mancarea trebuie sa devina mai consistenta.

A manca nesanatos

A manca nesanatos este un mare pacat. Sa ne aducem aminte de cuvintele Apostolului Pavel, scrise in Epistola I catre Corinteni, care zic: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi." (3, 16-17) "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri? (6, 19)".

In baza cuvintelor Apostolului Pavel, indraznesc sa spun chiar ca a manca nesanatos este un pacat impotriva Sfantului Duh. Daca a distruge sufletul, supunandu-l poftelor diavolesti, este lucru vrednic de pedeapsa, oare nu este de condamnat si distrugerea "curata" a trupului ?!

La cum se misca societatea actuala, ajung sa spun ca mancarea de tip fast-food va ajunge, in scurt timp, la a fi trecuta pe lista pacatelor de spovedit. Dupa parerea mea, fast-food inseamna: mai multi bani pentru mai putina hrana, mai multi bani pentru o mai proasta hrana. Cu aceiasi bani, de la piata omul isi poate lua legume si fructe naturale si sanatoase.

Cand stiinta si medicii au ajuns la concluziile Parintilor Bisericii, diavolul se vede pe sine descoperit in fata oamenilor de culturi si a celor "cu carte". Astfel, el ajunge sa lucreze din ce in ce mai fin si sa se ascunda din ce in ce mai bine, in "lucruri curate". Astfel, multi ajung sa zica foarte inocent: "Ce e asa rau in a pune putina vegeta, ori niste potentiator de gust (arome), mai ales ca sunt si de firma?!"

Din moment ce pamantul, pentru pacatele noastre, devine din ce in ce mai neroditor, in incapatanarea lui, omul ajunge sa se autonomizeze de Dumnezeu. Astfel, pe zi e trece apar mai multe culturi "imbunatatite", plante "mai rezistente la clima actuala", ingrasaminte "de ultima generatie", tot felul de hormoni de crestere si de metode ciudate de inmultire a productiei.

Omul parca vrea sa arate lui Dumnezeu ca se descurca si singur, ca si singur poate "sa creeze" mancarea cea de toate zilele. Din pacate insa, omul se raneste cu mana lui, si inca pe termen lung. Urmarile incapatanarii lui nu au intarziat sa se vada. Cancerul s-a inmultit infiorator.

Se observa o "intoarcere spre natura", a celor dornici de produse ecologice, de produse naturiste si facute "ca la bunica", "ca acasa", "ca in copilarie". Dar si acestea sunt insa numai incercari neputincioase ale omului mandru ce refuza sa ceara ajutorul lui Dumnezeu.

A arunca o parte din mancare

Aruncatul mancarii ramase, ori a acelor produse care "nu ne plac", indica mari lipsuri sufletesti, ce duc inspre pierderi trupesti (dar si sufletesti). Cand nu ne place ceva, il dam la o parte, iar apoi alegem ce e mai bun si mai ales. Cand se altereaza un fruct, nu il curatam, spre a manca partea cea buna, ci il aruncam cu totul. Chiar si atunci cand se strica o mancare, nu se cade a o arunca, ci a o pune intr-un vas special si a o duce unui animal infometat. Cunosc pe cineva care nu arunca nici macar firimiturile ce raman pe masa, ci le strange intr-o cana pe care, periodic, o arunca la pasari.

Multi spun ca va veni vremea in care ne va parea rau de lejera noastra raportare la hrana, mai ales in privinta aceleia pe care o dam la o parte, nefiind "suficient de gustoasa". Pentru pacatele lumii, fie din pricina saraciei, fie din aceea a nerodirii pamantului, ori din oarecare alta asemenea pricina, omului ii va parea rau de necinstirea aratata Hranitorului a toate.

La vremea hotarata de Dumnezeu ca cipurilor sa le fie ingaduit a deveni obligatorii (Apocalipsa 13, 16-17), hrana va constitui una dintre cele mai mari probleme ale lumii crestine. "Fiara ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei."

Imi vin in minte multimile de oameni din tarile defavorizate, care ar manca orice, numai de ar avea. Iar noi, am devenit dependenti de "mancaruri fine", cat mai bine aranjate si cat mai sofisticate. Cataloage nenumarate de retete, restaurante care mai de care mai selecte si preturi care nu fac decat sa arate lipsa de minte a unora care dau pe un produs de zeci de ori mai mult decat valoreaza.

Daca ar fi dupa dreptate, oare nu am merita ca noi sa facem schimb cu aceia, ca unii care ne aratam nemultumitori fata de darurile lui Dumnezeu puse pe masa ?! Aceia s-ar bucura si aici de orice rod al pamantului si dar al lui Dumnezeu, iar noi, ajunsi acolo, am invata sa pretuim hrana cea de toate zilele. Ba mai mult, am invata sa o si cerem in rugaciune, sa si multumim pentru ea, si inca sa Il si iubim mai mult pe Daruitorul ei, pe Parintele bunatatilor.

Teodor Danalache

. Rostul bolii

Mântuitorul nostru împreună cu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi ne învaţă că singura noastră grijă din această viaţă trebuie să fie mântuirea sufletelor. Episcopul Ignatie scrie: “Viaţa pământească – această scurtă vreme – îi este dată omului, din mila Creatorului, pentru ca acesta să o folosească pentru mântuirea lui, adică să depăşească moartea şi să treacă la viaţă (Arena). Pentru aceasta, trebuie “ca pe toate din această lume să le privim ca pe nişte umbre trecătoare şi să nu ne lipim inima de nimic din ea (...) pentru că nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute; deoarece cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute sunt veşnice” (Sfântul ioan din Kronstadt, Sfaturi duhovniceşti). Pentru noi, creştinii ortodocşi, centrul vieţii nu este aici, ci dincolo, în lumea veşnică.
Atâta timp cât trăiesc, creştinii ortodocşi nu se îngrijesc gândindu-se la boala sau suferinţa care îi poate însoţi. Chiar atunci când ne cântăm unul altuia “La mulţi ani” de ziua onomastică şi la alte sărbători, o facem din pricină că Biserica, în înţelepciunea ei, ştie că noi într-adevăr avem nevoie de “mulţi ani” pentru a ne schimba şi a ne pocăi pentru păcatele noastre, deci nu pentru că viaţa are vreo valoare în sine. Dumnezeu nu Se interesează de cât de bătrâni suntem atunci când ajungem înaintea judecăţii Lui, ci dacă ne-am pocăit; pentru El nu contează dacă am murit de vreun atac de inimă sau cancer, ci dacă sufletul nostru este în stare de sănătate.
De aceea, “nu trebuie să ne înfricoşăm de nici o nenorocire omenească, ci doar de păcat; nici de sărăcie, nici de niscaiva neputinţe, nici de ocări, nici de răutăţile altora faţă de noi, nici de umilinţe, nici de moarte” (Sfântul Ioan Gură de Aur, La Statui), fiindcă aceste “nenorociri” sunt numai cuvinte şi acestea nu au nici o realitate pentru cei ce trăiesc pentru Împărătia Cerurilor. Singura “nenorocire” adevărată din această viaţă este a-L supăra pe Dumnezeu. Dacă vom avea în cuget această înţelegere fundamentală a scopului vieţii, atunci sensul duhovnicesc al neputinţelor trupeşti ni se poate descoperi şi nouă.
Este o lecţie încă neînvăţată de către neamul lui Adam care, în mândria lui, caută dintotdeauna să fie “zeii”: din pricină că fiecare păcat este o reînnoire a păcatului primilor oameni, o îndepărtare cu voie de Dumnezeu, îndreptată spre sine. Astfel ne punem pe noi în locul Lui Dumnezeu, slujindu-ne nouă înşine în loc de a sluji Creatorului. În acest fel, suferinţa bolii slujeşte astăzi aceluiaşi scop căruia i-a slujit şi la început: şi din această pricină ea nu este altceva decât un semn al milei şi dragostei Lui Dumnezeu. Celor ce sunt bolnavi, Sfinţii Părinţi le spun: “Dumnezeu nu te-a uitat; El are grijă de tine” (Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Filocalia).
Sfântul Ambrozie de la Mănăstirea Optina a vorbit despre relaţia dintre suflet şi trup într-o scrisoare către o mamă al cărei copil era foarte bolnav: “Nu trebuie să uităm că într-o epocă sofisticată ca cea în care trăim, chiar şi copilaşii sunt vătămaţi duhovniceşte de ceea ce văd sau aud. Prin urmare, este nevoie de curăţire, iar aceasta se realizează numai prin suferinţă trupească... Trebuie să înţelegem că desfătarea raiului se dă numai celui ce acceptă suferinţa”.
Sfântul Nicodim Aghioritul a arătat că, deoarece omul este îndoit în fire, creat cu suflet şi trup, “există o interacţiune între suflet şi trup” (Sfaturi), fiecare dintre părţi acţionând una asupra celeilalte, comunicând între ele”. Sfântul ioan Gură de Aur scrie că “ atunci când sufletul este bolnav, de obicei nu simţim nici o durere (...), dar, dacă se întâmplă ca trupul să sufere doar puţintel, facem toate eforturile să ce eliberăm de boală şi de durerea ei”. De aceea, Dumnezeu pedepseşte trupul pentru păcatele sufletului, astfel ca prin pedepsirea trupului, sufletul să poată primi vreo vindecare. (...) Hristos a făcut acelaşi lucru cu slăbănogul atunci când a spus: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie mai rău! Ce învăţăm de aici? Boala slăbănogului fusese pricinuită de păcatele lui” (Omilia 38 la Evanghelia Sfântului Ioan).
La Sfântul Serafim din Sarov a fost adusă odată o femeie. Era grav schilodită, neputând merge din cauză că genunchii ei stăteau ridicaţi până la piept. “Ea îi spuse Bătrânului că fusese născută în Biserica Ortodoxă, dar, după ce s-a măritat cu un protestant, abandonase ortodoxia şi, pentru necredincioşia ei, Dumnezeu o pedepsise dintr-o dată. (...) Ea nu-şi mai putea mişca nici mâinile, nici picioarele. Sfântul Serafim a întrebat-o pe femeia bolnavă dacă acum crede în Maica ei, Sfânta Biserică Ortodoxă. Primind un răspuns afirmativ, i-a spus să-şi facă cum se cuvine semnul Crucii. Spuse că nu poate ridica nici o mână; dar, în momentul în care Sfântul s-a rugat şi i-a uns mâinile şi pieptul cu untdelemn din candela de la icoană, boala a lăsat-o imediat”. Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie ţie mai rău!
Această legătură dintre suflet şi trup, păcat şi boală se arată foarte limpede: durerea ne spune că s-a întâmplat ceva rău cu sufletul, că nu numai trupul este bolnav, ci şi sufletul. Vedem astfel cum sufletul poate transmite trupului bolile sale, stârnind mai apoi în om dorinţa de cunoaştere de sine şi dorinţa întoarcerii către Dumnezeu. În Vieţile Sfinţilor se pot vedea nenumărate astfel de cazuri. Bolile ne mai învaţă şi aceea că “adevăratul nostru sine, personalitatea noastră nu este trupul văzut, ci sufletul nevăzut, omul lăuntric (Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia).
Oare aceasta înseamnă că omul care se bucură de o sănătate continuă este duhovniceşte “în formă”? Nicidecum, deoarece suferinţa ia multe forme, fie în trup, fie în suflet sau în minte. Cât de mulţi sunt aceia care, deşi au o sănătate de fier, se tânguie că “viaţa nu merită trăită”?
Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur acest fel de suferinţă: “Unii cred că a te bucura de sănătate este un motiv de plăcere. Dar, nu este aşa; fiindcă mulţi dintre cei care au o sănătate bună şi-ar dori să moară de mii de ori, nefind în stare să suporte jignirile ce li se aduc. (...) Căci, deşi trebuia să ajungem împăraţi şi să trăim împărăţeşte, ne aflăm copleşiţi de multe necazuri şi tulburări. (...) În mod inevitabil, clipele de restrişte ale împăraţilor sunt la fel de numeroase ca valurile unui ocean. Deci, dacă monarhia nu este în stare să-şi scape viaţa de durere, atunci ce altceva ar putea împlini acest lucru? Cu adevărat, nimic din această viaţă” (Omilia 18 La statui).
Adeseori protestanţii “revendică” sănătatea în “Numele Lui Hristos”. Ei privesc sănătatea ca pe ceva pe care creştinul este îndreptăţit să-l aibă. Aceasta este exact opusul învăţăturii ortodoxe, aşa cum o vedem şi în istoria dreptului Iov din Vechiul Testament. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sfinţii Îi slujesc Lui Dumnezeu nu pentru că aşteaptă vreo răsplată, duhovnicească sau materială, ci pur şi simplu pentru că Îl iubesc: “căci sfinţii ştiu că cea mai mare răsplată dintre toate este să Îi poţi iubi şi sluji pe Dumnezeu”. Astfel, “Dumnezeu, vrând să arate că sfinţii nu L-au slujit pentru a primi răsplată, l-a lipsit pe Iov de toată bogăţia, lăsându-l pradă sărăciei şi îngăduind să cadă în boli grave”. Iar Iov, care nu trăia pentru vreo răsplată în această viaţă, a rămas în continuare credincios Lui Dumnezeu (Omilia 1 La statui).
Aşa cum oamenii sănătoşi nu sunt fără de păcat, tot aşa şi Dumnezeu îngăduie câteodată ca cei cu adevărat drepţi să sufere “ca o pildă pentru cei slabi” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari). De aceea, aşa cum învaţă Sfântul Ioan Casian, “un om se învaţă şi se formează mult mai bine din pilda altuia” (Regulile).
Vedem aceasta şi în Scriptură în cazul lui Lazăr. “Deşi suferise de răni dureroase, nu a cârtit niciodată împotriva bogatului, nici nu i-a adresat rugăminţi...Ca urmare, el a găsit odihnă în sânul lui Avraam, ca unul care acceptase cu smerenie necazurile vieţii” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari).
Părinţii Bisericii ne învaţă de asemenea că boala este o cale de a imita suferinţa martirilor. Astfel, în vieţile multor sfinţi aflăm cum la sfârşitul vieţii s-au abătut asupra lor suferinţe cumplite, pentru ca astfel, prin suferinţa lor nevinovată, să poată trece printr-o mucenicie trupească. Un foarte bun exemplu în acest sens poate fi aflat la marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu al Efesului: “A fost bolnav paisprezece zile, iar boala pe care a avut-o, după cum spunea chiar el, l-a muncit în acelaşi fel în care instrumentele de fier pentru tortură ale chinuitorilor îi munceau pe sfinţii mucenici, de parcă i-ar fi zdrobit coastele şi măruntaiele, şi ar fi fost încins cu acestea şi legat în aşa fel încât îi pricinuiau o durere de nesuportat; tot aşa s-a întâmplat că ceea ce oamenii nu au putut face cu sfântul trup al mucenicului, a fost plinit de boală, după negrăita judecată a Providenţei, pentru ca Mărturisitorul Adevărului, Mucenicul şi Biruitorul tuturor suferinţelor să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, după ce va fi trecut prin fiecare suferinţă, mulţumită căreia, până la ultima sa suflare, asemeni aurului lămurit în cuptor, el, în veşnicie, să poată primi o mai mare cinste şi răsplată de la Dreptul Judecător” (The Orthodox World, vol. 3, nr. 3).

Extras din: “Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală. Rugăciuni pentru bolnavi”
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2003

CĂLUGĂRUL

de Arhim. Ioanichie Bălan

Iubite frate muritor,
De vei vedea un călător
Cu hainele cernite, singurel
Desculţ, flămând
Şi însetat
Te rog să ai milă de el
Că poate-I un călugăr!

De întânleşti la vre-o răscruce
Un om străin, ce-ar vrea s-apuce...
Departe, undeva în lume...
De-l vezi mereu
Oftând din greu
Să nu-l întrebi atunci de nume,
Că poate-I un călugăr!
De vei vedea trecând prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traistă goală în mâna lui
Te rog acum
Sa-I ieşi în drum
Si un cuvânt mai bun să-I spui
Că poate-I un călugăr!
Sau când e frig şi plouă afară
De vei vedea că aşteaptă-n gară
Un călător înfrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist şi-ngândurat
Că poate-I un călugăr!
De vei vedea în multe rânduri
Un om la muncă stând pe gânduri
Privind cu ochi-n depărtare,
Mereu tăcut
Si abătut
Nu-l întreba ce cată-n zare,
Că poate-I un călugăr!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, dacă tu vei întânli
Un om în lume fără rost
Ce plânge-ades
Neînţeles.
Să ştii iubitul meu c-a fost
În viaţa lui călugăr
C-acela care a trait
Şi-n mănăstire-a-mbătrânit,
Orice I-ai spune şi I-ai da
Să nu socoţi
Că o sa poţi
Să-I schimbi cumva inima sa,
Că el e tot călugăr!
De-I vei cânta de bucurie
De asta el nu vrea să ştie
De jale de îi vei cânta,
El tot mereu
Oftând din greu
Plângând încet va suspina
Cu lacrimi de călugăr!
Deci nu căta să-I mângâi plânsul,
Ci roagăte şi tu cu dânsul,
Căci el de-atâta pribegie,
De toţi uitat
Şi-ndepărtat
Va suspina după pustie
Căci este tot călugăr!
Iar dacă lumea-l va-nşela,
Tu frate nu te bucura,
Nici să vorbeşti de el oricui,
Căci el oricând
Mustrat de gând,
Se va scula din calea lui
Căci încăi tot călugăr!
Iar dacă va îmbătrânii
Şi-n lume frate, va muri,
Să-l pui atunci într-un mormânt,
Şi nimănui
Să nu mai spui
Că sub acest străin pământ
Se află un călugăr!

. Rostul bolii

Mântuitorul nostru împreună cu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi ne învaţă că singura noastră grijă din această viaţă trebuie să fie mântuirea sufletelor. Episcopul Ignatie scrie: “Viaţa pământească – această scurtă vreme – îi este dată omului, din mila Creatorului, pentru ca acesta să o folosească pentru mântuirea lui, adică să depăşească moartea şi să treacă la viaţă (Arena). Pentru aceasta, trebuie “ca pe toate din această lume să le privim ca pe nişte umbre trecătoare şi să nu ne lipim inima de nimic din ea (...) pentru că nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute; deoarece cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute sunt veşnice” (Sfântul ioan din Kronstadt, Sfaturi duhovniceşti). Pentru noi, creştinii ortodocşi, centrul vieţii nu este aici, ci dincolo, în lumea veşnică.
Atâta timp cât trăiesc, creştinii ortodocşi nu se îngrijesc gândindu-se la boala sau suferinţa care îi poate însoţi. Chiar atunci când ne cântăm unul altuia “La mulţi ani” de ziua onomastică şi la alte sărbători, o facem din pricină că Biserica, în înţelepciunea ei, ştie că noi într-adevăr avem nevoie de “mulţi ani” pentru a ne schimba şi a ne pocăi pentru păcatele noastre, deci nu pentru că viaţa are vreo valoare în sine. Dumnezeu nu Se interesează de cât de bătrâni suntem atunci când ajungem înaintea judecăţii Lui, ci dacă ne-am pocăit; pentru El nu contează dacă am murit de vreun atac de inimă sau cancer, ci dacă sufletul nostru este în stare de sănătate.
De aceea, “nu trebuie să ne înfricoşăm de nici o nenorocire omenească, ci doar de păcat; nici de sărăcie, nici de niscaiva neputinţe, nici de ocări, nici de răutăţile altora faţă de noi, nici de umilinţe, nici de moarte” (Sfântul Ioan Gură de Aur, La Statui), fiindcă aceste “nenorociri” sunt numai cuvinte şi acestea nu au nici o realitate pentru cei ce trăiesc pentru Împărătia Cerurilor. Singura “nenorocire” adevărată din această viaţă este a-L supăra pe Dumnezeu. Dacă vom avea în cuget această înţelegere fundamentală a scopului vieţii, atunci sensul duhovnicesc al neputinţelor trupeşti ni se poate descoperi şi nouă.
Este o lecţie încă neînvăţată de către neamul lui Adam care, în mândria lui, caută dintotdeauna să fie “zeii”: din pricină că fiecare păcat este o reînnoire a păcatului primilor oameni, o îndepărtare cu voie de Dumnezeu, îndreptată spre sine. Astfel ne punem pe noi în locul Lui Dumnezeu, slujindu-ne nouă înşine în loc de a sluji Creatorului. În acest fel, suferinţa bolii slujeşte astăzi aceluiaşi scop căruia i-a slujit şi la început: şi din această pricină ea nu este altceva decât un semn al milei şi dragostei Lui Dumnezeu. Celor ce sunt bolnavi, Sfinţii Părinţi le spun: “Dumnezeu nu te-a uitat; El are grijă de tine” (Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Filocalia).
Sfântul Ambrozie de la Mănăstirea Optina a vorbit despre relaţia dintre suflet şi trup într-o scrisoare către o mamă al cărei copil era foarte bolnav: “Nu trebuie să uităm că într-o epocă sofisticată ca cea în care trăim, chiar şi copilaşii sunt vătămaţi duhovniceşte de ceea ce văd sau aud. Prin urmare, este nevoie de curăţire, iar aceasta se realizează numai prin suferinţă trupească... Trebuie să înţelegem că desfătarea raiului se dă numai celui ce acceptă suferinţa”.
Sfântul Nicodim Aghioritul a arătat că, deoarece omul este îndoit în fire, creat cu suflet şi trup, “există o interacţiune între suflet şi trup” (Sfaturi), fiecare dintre părţi acţionând una asupra celeilalte, comunicând între ele”. Sfântul ioan Gură de Aur scrie că “ atunci când sufletul este bolnav, de obicei nu simţim nici o durere (...), dar, dacă se întâmplă ca trupul să sufere doar puţintel, facem toate eforturile să ce eliberăm de boală şi de durerea ei”. De aceea, Dumnezeu pedepseşte trupul pentru păcatele sufletului, astfel ca prin pedepsirea trupului, sufletul să poată primi vreo vindecare. (...) Hristos a făcut acelaşi lucru cu slăbănogul atunci când a spus: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie mai rău! Ce învăţăm de aici? Boala slăbănogului fusese pricinuită de păcatele lui” (Omilia 38 la Evanghelia Sfântului Ioan).
La Sfântul Serafim din Sarov a fost adusă odată o femeie. Era grav schilodită, neputând merge din cauză că genunchii ei stăteau ridicaţi până la piept. “Ea îi spuse Bătrânului că fusese născută în Biserica Ortodoxă, dar, după ce s-a măritat cu un protestant, abandonase ortodoxia şi, pentru necredincioşia ei, Dumnezeu o pedepsise dintr-o dată. (...) Ea nu-şi mai putea mişca nici mâinile, nici picioarele. Sfântul Serafim a întrebat-o pe femeia bolnavă dacă acum crede în Maica ei, Sfânta Biserică Ortodoxă. Primind un răspuns afirmativ, i-a spus să-şi facă cum se cuvine semnul Crucii. Spuse că nu poate ridica nici o mână; dar, în momentul în care Sfântul s-a rugat şi i-a uns mâinile şi pieptul cu untdelemn din candela de la icoană, boala a lăsat-o imediat”. Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie ţie mai rău!
Această legătură dintre suflet şi trup, păcat şi boală se arată foarte limpede: durerea ne spune că s-a întâmplat ceva rău cu sufletul, că nu numai trupul este bolnav, ci şi sufletul. Vedem astfel cum sufletul poate transmite trupului bolile sale, stârnind mai apoi în om dorinţa de cunoaştere de sine şi dorinţa întoarcerii către Dumnezeu. În Vieţile Sfinţilor se pot vedea nenumărate astfel de cazuri. Bolile ne mai învaţă şi aceea că “adevăratul nostru sine, personalitatea noastră nu este trupul văzut, ci sufletul nevăzut, omul lăuntric (Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia).
Oare aceasta înseamnă că omul care se bucură de o sănătate continuă este duhovniceşte “în formă”? Nicidecum, deoarece suferinţa ia multe forme, fie în trup, fie în suflet sau în minte. Cât de mulţi sunt aceia care, deşi au o sănătate de fier, se tânguie că “viaţa nu merită trăită”?
Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur acest fel de suferinţă: “Unii cred că a te bucura de sănătate este un motiv de plăcere. Dar, nu este aşa; fiindcă mulţi dintre cei care au o sănătate bună şi-ar dori să moară de mii de ori, nefind în stare să suporte jignirile ce li se aduc. (...) Căci, deşi trebuia să ajungem împăraţi şi să trăim împărăţeşte, ne aflăm copleşiţi de multe necazuri şi tulburări. (...) În mod inevitabil, clipele de restrişte ale împăraţilor sunt la fel de numeroase ca valurile unui ocean. Deci, dacă monarhia nu este în stare să-şi scape viaţa de durere, atunci ce altceva ar putea împlini acest lucru? Cu adevărat, nimic din această viaţă” (Omilia 18 La statui).
Adeseori protestanţii “revendică” sănătatea în “Numele Lui Hristos”. Ei privesc sănătatea ca pe ceva pe care creştinul este îndreptăţit să-l aibă. Aceasta este exact opusul învăţăturii ortodoxe, aşa cum o vedem şi în istoria dreptului Iov din Vechiul Testament. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sfinţii Îi slujesc Lui Dumnezeu nu pentru că aşteaptă vreo răsplată, duhovnicească sau materială, ci pur şi simplu pentru că Îl iubesc: “căci sfinţii ştiu că cea mai mare răsplată dintre toate este să Îi poţi iubi şi sluji pe Dumnezeu”. Astfel, “Dumnezeu, vrând să arate că sfinţii nu L-au slujit pentru a primi răsplată, l-a lipsit pe Iov de toată bogăţia, lăsându-l pradă sărăciei şi îngăduind să cadă în boli grave”. Iar Iov, care nu trăia pentru vreo răsplată în această viaţă, a rămas în continuare credincios Lui Dumnezeu (Omilia 1 La statui).
Aşa cum oamenii sănătoşi nu sunt fără de păcat, tot aşa şi Dumnezeu îngăduie câteodată ca cei cu adevărat drepţi să sufere “ca o pildă pentru cei slabi” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari). De aceea, aşa cum învaţă Sfântul Ioan Casian, “un om se învaţă şi se formează mult mai bine din pilda altuia” (Regulile).
Vedem aceasta şi în Scriptură în cazul lui Lazăr. “Deşi suferise de răni dureroase, nu a cârtit niciodată împotriva bogatului, nici nu i-a adresat rugăminţi...Ca urmare, el a găsit odihnă în sânul lui Avraam, ca unul care acceptase cu smerenie necazurile vieţii” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari).
Părinţii Bisericii ne învaţă de asemenea că boala este o cale de a imita suferinţa martirilor. Astfel, în vieţile multor sfinţi aflăm cum la sfârşitul vieţii s-au abătut asupra lor suferinţe cumplite, pentru ca astfel, prin suferinţa lor nevinovată, să poată trece printr-o mucenicie trupească. Un foarte bun exemplu în acest sens poate fi aflat la marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu al Efesului: “A fost bolnav paisprezece zile, iar boala pe care a avut-o, după cum spunea chiar el, l-a muncit în acelaşi fel în care instrumentele de fier pentru tortură ale chinuitorilor îi munceau pe sfinţii mucenici, de parcă i-ar fi zdrobit coastele şi măruntaiele, şi ar fi fost încins cu acestea şi legat în aşa fel încât îi pricinuiau o durere de nesuportat; tot aşa s-a întâmplat că ceea ce oamenii nu au putut face cu sfântul trup al mucenicului, a fost plinit de boală, după negrăita judecată a Providenţei, pentru ca Mărturisitorul Adevărului, Mucenicul şi Biruitorul tuturor suferinţelor să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, după ce va fi trecut prin fiecare suferinţă, mulţumită căreia, până la ultima sa suflare, asemeni aurului lămurit în cuptor, el, în veşnicie, să poată primi o mai mare cinste şi răsplată de la Dreptul Judecător” (The Orthodox World, vol. 3, nr. 3).

Extras din: “Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală. Rugăciuni pentru bolnavi”
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2003

Arhanghelul Rafael - vindecatorul

Arhanghelul Rafael - vindecatorul

Arhanghelul Rafael ne aduce darul tamaduirii si ne arata cum sa ne vindecam noi însine prin iubire si bucurie; el ne permite sa gasim vindecarea în natura si în energiile universale. 

Numele sau semnifica "vindecatorul divin" sau "Dumnezeu vindeca". De la el porneste orice vindecare si, fiind mesager al Divinei Providente, tot el îi ghideaza pe cei aflati în cautarea unitatii. El confera vindecarea esentiala si definitiva a raului de orice fel, altfel spus, el e revenirea la sursa divina. Rafael intervine pentru a ne salva corpul, mintea si inima, el ne alina suferintele. Ne conduce spre terapeutii autentici care pot face ceva pentru noi. Si, atunci când ne asumam cu adevarat propria vindecare, el încurajeaza pe vindecatorul potential din noi care stie intuitiv ce e mai bine pentru sanatatea si vitalitatea noastra. 


Arhanghelul Rafael are în grija vindecarea Pamântului si a locuitorilor lui. El e cel care a vegheat asupra însanatosirii lui Abraham dupa circumcizie si tot el i-a încredintat lui Moise ierbarul care îi permitea sa vindece toate bolile. Cartea lui Tobit, din Vechiul Testament, povesteste cum Rafael i-a redat vederea tatalui lui Tobias, gratie unui unguent fabricat din vezica biliara a unui peste urias. Rafael este citat ca fiind protectorul vânturilor de seara, pazitorul Copacului Vietii din Gradina Edenului, înger al caintei, al rugaciunii, al iubirii, al bucuriei si luminii. Dar el e mai ales îngerul vindecarii, al stiintei, al cunoasterii si gratiei, care vegheaza asupra întregii umanitati. 


Rafael ne învata ca sanatatea perfecta este atunci când dragostea inunda total inima, mintea, întregul corp. O persoana care este plina de dragoste nu este niciodata bolnava. Daca este încercata de boala, acesta este un semn de lipsa de iubire datorita unei tristeti, furii, gelozii, ranchiuna sau un sentiment negativ care trebuie identificat, înteles si înlocuit cu iubire. 


Pentru a obtine vindecarea dragostea este suficienta. Atunci când doua sau mai multe inimi se unesc în aceeasi dorinta, Dumnezeu actioneaza mult mai mult si nu poate decât sa împlineasca acea dorinta. Dragostea este mult mai puternica decât teama, dar este mai greu de cladit în fiecare atom al fiintei noastre. Câteodata, oamenii se tem chiar de dragoste. Atunci când dorim ceva, sa fim convinsi ca acest lucru deja s-a realizat, sa ne raportam la el ca si cum deja s-a împlinit. Aceasta denota încrederea totala în alegerea pe care am facut-o, în transformarea personala si, astfel, nimic nu poate opri împlinirea dorintei. Daca mnifestam încredere constanta si iubire, totul este posibil, cu conditia sa avem discernamântul necesar în selectarea dorintelor si necesitatilor noastre. 


În cautarea noastra plina de speranta si dorinta de vindecare, chiar asa, cu mintile si inimile noastre ranite, ne apropiem de aripile luminoase ale lui Rafael si putem accede la bunatatea divina. Rafael va cauta în permanenta sa ne conduca spre o mai mare unitate si armonie. Ne este de ajuns sa-l rugam din toata inima sa ne îndrepte spre singurul medic adevarat, Dumnezeu. 


Ma vindec si ma întaresc prin puterea dragostei divine

Tu stii ce inger te protejeaza ?

Tu stii ce inger te protejeaza ?

Fiecare zi a saptamanii este protejata de un inger, care are obligatia de a le apara de rele pe toate persoanele nascute in ziua respectiva. Pentru a afla care este ingerul tau pazitor, trebuie sa stii ziua in care te-ai nascut.

Cei nascuti in ziua de LUNI

Ziua de luni este guvernata de Luna. Cuvinte cheie: vise, idealuri, energie pozitiva, sanatate, success pe plan profesional, familie. Culorile norocoase: argintiu si alb. Pietre norocoase: piatra lunii sau perla. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi este Arhanghelul Gabriel. Numele de “Gabriel” provine din limba ebraica si se traduce “Forta lui Dumnezeu”. Gabriel este seful ingerilor gardieni care pazesc Paradisul, are aripi mari din aur si este plin de bunatate si credinta. Potrivit legendei, acesta mai protejeaza si Luna, femeile insarcinate si copiii.

Cei nascuti in ziua de MARTI

Ziua de Marti este guvernata de planeta Marte. Cuvinte cheie: afaceri, reparatii, comert, studii, activitati sexuale. Culorile norocoase: rosu, roz si rosu aprins. Pietre norocoase: safir, rubin, granat. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Samuel. Acesta este un adevarat magician si mai este considerat si “ingerul mortii” sau “ingerul luminat si otravitor”. In ciuda legendelor care fac referire la el, Samuel este un inger responsabil, care a avut grija de peste doua milioane de ingeri si protejeaza fiecare persoana nascuta in ziua de Marti.

Cei nascuti in ziua de MIERCURI

Ziua de Miercuri este guvernata de planeta Mercur. Cuvinte cheie: activitate, comunicare, prietenie, imaginatie, redactare, angajare. Culorile norocoase: portocaliu, bleu si gri. Pietre norocoase: rubin si ametist. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Rafael. Acesta nu este doar protectorul persoanelor nascute Miercuri, ci si al planetei Mercur. Rafael mai este denumit si “ingerul vindecator”. Potrivit legendei, el aducea vederea celor orbi cu ajutorul organelor interne ale pestilor.

Cei nascuti in ziua de JOI

Ziua de Joi este guvernata de planeta Jupiter. Cuvinte cheie: studii, calatorie, prietenie, bunatate, putere. Culorile norocoase: purpuriu si albastru. Pietre norocoase: safir, ametist, ochi de tigru. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Sachiel. Acesta era unul dintre cei mai puternici ingeri din Antichitate, fiind invocat de majoritatea oamenilor. Numele sau provine din ebraica si inseamna “Dumnezeu este perfect”, fraza care denota nu doar desavarsire, ci si putere, frumusete si abundenta pe plan profesional.

Cei nascuti in ziua de VINERI

Ziua de Vineri este guvernata de planeta Venus. Cuvinte cheie: comunicare, imaginatie, spirit creativ, incapatanare. Culorile norocoase: verd, albastru,roz. Pietre norocoase: smarald si jad. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Uriel. Numele sau provine din ebraica si inseamna “Focul lui Dumnezeu” sau “Lumina mea este in Dumnezeu”. Ingerul lupta pentru o lume mai buna, incercand tot timpul sa faca tot posibilul pentru ca pe Pamant sa domneasca linistea, pacea si prietenia.

Cei nascuti in ziua de SAMBATA

Ziua de Sambata este guvernata de planeta Saturn. Cuvinte cheie: familie, prietenie, finante, risipa, batranete. Culorile norocoase: negru si indigo. Pietre norocoase: turcoaz si diamante. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Cassiel. In ebraica numele sau inseamna “Tronul lui Dumnezeu” si face referire la solitudine si bunatate. Ingerul Cassiel mai este denumit si Ingerul lacrimilor si al tolerantei. Acesta se hraneste cu energia dragonului, dand dovada de multa forta si incredere in sine.

Cei nascuti in ziua de DUMINICA

Ziua de Duminica este guvernata de Soare. Cuvinte cheie: relaxare, cunoastere, concurenta, ambitie, incapatanare. Culorile norocoase: auriu, galben. Pietre norocoase: piatra soarelui, topaz. Persoanele nascute in aceasta zi pot fi considerate norocoase deoarece sunt protejate de 12 ingeri (pentreu 12 ore ale luminii). Arhanghelul Mihail este primul inger care are grija de ziua de Duminica (prima ora), iar dupa el urmeaza Anael (cea de-a doua ora), Rafael (cea de-a treia ora), Gabriel (cea de-a patra ora), Cassiel (cea de-a cincea ora), Sachel (cea de-a sasea ora), Samuel (cea de-a saptea ora), Mihail (cea de-a opta ora), Anael (cea de-a noua ora), Rafael (cea de-a zecea ora), Gabriel (cea de-a unsprezecea ora) si Cassiel (cea de-a douasprezecea ora).

Exista ingeri care lucreaza dublu in aceasta zi doar pentru ca toti oamenii sa fie protejati de  rau si de accidente .

Puterea unei imbratisari

Puterea unei imbratisari

     

Este bine dovedit ca toti avem nevoie de contactul fizic cu cei dragi. Imbratisarea este forma cea mai importanta de transmitere a aceste miraculoase calduri umane.
Cand ne atingem intr-o imbratisare afectuoasa, ne invioram intens simturile si reafirmam incredere in propriile sentimente.

Deseori nu gasim cuvintele potrivite pentru a exprima ce simtim, acea imbratisare este coplesitoare. Alteori nu indraznim sa spunem ce simtim. ori din timiditate, ori ca sentimentele ne tulbura si in acest caz imbratisarea isi dovedeste amploarea.

Imbratisarile pe langa senzatia de bine ce ne-o lasa, alina durerea, depresia si anxietatea. Provoaca stimulari psihice si fiziologice pozitive, la cel ce imbratiseaza precum si la cel imbratisat . Este o comuniune intensa de bine ce se transmite de la unul la altul.

Este important de stiut: imbratisarile prin aceasta ampla manifestare afectuoasa in compania semenilor, sunt chiar necesare pentru dezvoltarea personalitatii.

Oamenii de stiinta, in urma multor studii, au ajuns sa redescopere ceea ce mamele stiu de mult timp si anume ca o imbratisare tandra aduce mai mult bine decat un tratament pe baza de medicamente, deoarece atingerea iti amelioreaza durerea.

Potrivit cercetatorilor din Suedia, atunci cand piele este mangaiata cu delicatete de catre cineva drag, durerea este mai putin intensa. Acest lucru explica actiunea instinctiva a parintilor care isi strang caopiii la piept sau ii mangaie atunci cand sufera din cauza unei probleme de sanatate.

Ce ne aduce o imbratisare?
Protectie...
Este important pentru oricine de a se simti protejat... prin acest simplu, dar extrem de generos gest, dar si mai mult pentru copii si batrani, ce frecvent depind mult de dragostea celor din jur.

Siguranta...
Toti avem nevoie de un plus de siguranta. Daca de multe ori nu traim acest sentiment este si din cauza ca intretinem intr-o forma ineficace relatiile cu cei din jur.

Incredere...
Increderea in propria fire sau in cei apropiati, ne face sa avansam cand teama afecteaza dorinta de a participa cu entuziasm la provocarile vietii.

Forta...
Cand transmitem emergia noastra prin imbratisare, cu siguranta propriile noastre forte cresc.

Sanatate...
Contactul fizic in imbratisare implica o energie vitala capabila de a vindeca sau usura suferinta.

Recunoastere...
Prin imbratisare transmitem un mesaj de recunoastere a valorii si nobletei ce este depozitata in fiecare...

Conform invataturii taoiste, copacii au efecte benefice asupra longevitatii: transforma energiile negative in energii pozitive.
Strangand in brate un copac va reincarcati cu energie vitala.
In China imbratisarea copacilor este un fenomen de masa. Dimineata parcurile sunt pline de tree-huggers.

Ai imbratisat deja astazi pe cineva? :)
Nu uita: nu pierde prilejul unei mari binefaceri...

O imbratisare face si spune multe...

Imbratiseaza-ti prietenul sau prietena, imbratiseaza cu toata caldura pe toti cei dragi tie, imbratiseaza-ti copiii, chiar si un animal sau o planta draga.

Imbratiseaza totul.

Eu te imbratisez cu mare drag...

Despre împlinirea dorinţelor

"Nu te întrista dacă ceva din ceea ce se săvârşeşte în lume nu se face după dorinţa ta.

E cu neputinţă ca toate să se săvârşească după gândul tău şi după cum tu voieşti, căci nu toate dorinţele tale sunt bune şi nu toată implinirea lor este cu folos.

S-a împlinit ceva după dorirea şi voia ta - bine; nu s-a împlinit - lasă-l voii lui Dumnezeu. De s-a împlinit vreun lucru aşa după cum tu însuţi l-ai dorit, fii mulţumitor; dacă nu s-a făcut aşa, nu te mâhni, căci nimic nu este veşnic aici, şi orişice lucru este pentru scurtă vreme în această lume.

Tu însă o singură grijă să ai, să nu fii străin de Dumnezeu şi de harul Său preasfânt. Nu râvni foarte ca toate dorinţele tale întotdeauna să se împlinească şi pururea să fie după voia ta - acest lucru nu este în puterea omului, ci întru aceea a lui Dumnezeu.

Una este voia lui Dumnezeu şi alta este voia ta, iar gândurile Sale sunt altele decât ale tale, nefiindu-ţi ţie în putere să cunoşti şi să înţelegi dumnezeieştile gânduri. Iată de ce nu se cade să te mâhneşti pentru dorinţele neîmplinite şi se cuvine ca toate să le laşi în seama Domnului. "Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului" (Psalm 54, 25).

Nu fii împuţinat cu sufletul şi nerăbdător, dorind ca toate să se împlinească îndată după voia ta. Cu mult mai bine este ca întru linişte şi răbdare să te rogi lui Dumnezeu, lăsându-le pe toate în voia Lui. Nu cere împlinirea grabnică a dorinţelor tale - nu oricare dorinţă este bună şi nici toată împlinirea lor nu este folositoare. Poţi afla care din dorinţele tale sunt după voinţa Domnului prin aşteptare îndelungată şi prin rugăciune sârguincioasă.

Dacă este după voia Domnului, El iţi va da degrabă, însă de nu va fi voirea ta după sfânta Sa voie, Dumnezeu va împiedica şi va ţine dorinţa ta neîmplinită tocmai pentru folosul tău, făcând aceasta cu iconomia întru care El binevoieşte. Iar tu, fie că Domnul îţi dă, fie că nu îţi dă, pe toate primeşte-le cu mulţumire întru smerenia inimii.

Nu tânji către ceva cu nesimţire şi fără răbdare, ci toate le săvârşeşte bine cumpănit. Toate sunt mai folositoare şi mai cu temei când se dobândesc întru înţelepciune şi răbdare. Dacă toate s-ar împlini de îndată după dorinţa ta, niciodată nu ai putea ajunge la cunoştinţa neputinţei tale, niciodată nu ai câştiga nimic pentru folosul sufletului tău, ci pe toate le-ai săvârşi împotriva acestui folos. Iată de ce, Atotvăzătorul Dumnezeu, miluind şi cruţând făptura Sa şi îngrijindu-se de folosul fiecăruia, nu îţi dă totdeauna după voia ta, ci cel mai adesea împotrivă, spre călăuzirea ta, ca tu, înnoindu-ţi cunoştinţa slăbiciunii tale, să nu fii împuţinat cu sufletul, ci smerit, plin de răbdare şi umilinţă.

Domnul, ca un adevărat Tămăduitor, spre a vindeca sufletul nostru, adeseori rânduieşte şi plineşte împotriva dorinţelor noastre, cufundându-ne astfel în mâhnire pentru ca noi să căutăm mângâierea cea nemuritoare şi veşnică întru El - Dumnezeu Domnul.

Această întristare şi mâhnire este pentru scurtă vreme, iar acea mângâiere este întru vecii cei nesfârşiţi. Dar ce câştig ai avea de ţi s-ar înfăptui toate dorinţele, iar tu ai mânia pe Dumnezeu în toată vremea? Ce dobândeşti de ţi s-ar împlini toate dorinţele tale, iar tu însuţi ai rămâne cu totul înstrăinat de harul lui Dumnezeu? Cu adevărat nimic!

Cu câtă mulţumire vei răbda amărăciunile trimise asupra ta de Domnul prin neîmplinirea dorinţelor tale, cu atât mai multă mângâiere vei primi de la El mai apoi, căci este scris: "Doamne, când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu" (Psalm 93, 19).

Aşadar, nu te umple de amărăciune pentru vreo durere de felul acesta îngăduită de Dumnezeu, ci primeşte cu mulţumire acest leac rânduit sufletului tău.

Mai bine înduri aici o durere mică decât mai apoi să te mâhneşti veşnic, căci mai bine este să pătimeşti aici decât dincolo. Cu totul de plâns şi de jelit este cel care întru multe greşind, pururea tânjeşte ca toate să fie după a lui dorire. Cunoaşte că împotriva voii lui va suferi în viaţa viitoare.

Dumnezeu miluind şi cruţând făptura Sa şi dorindu-ne nouă tot ce-i mai bun, adeseori ne trimite aici durere şi strâmtorare. "În lume necazuri veţi avea" (Ioan 16, 33) spune Domnul. El voieşte ca noi să nu ne înecăm în desfătările pământeşti, ci să răbdăm necazuri, pentru ca, cu mai multă osârdie şi izbândă, să ne înălţăm către El şi la El acolo să ne învrednicim de bucuria şi veselia veşnică. "

Sfântul Dimitrie al Rostovului

Relatia sufletului cu Dumnezeu

Dumnezeu are felul Sau de a se apropia de fiecare suflet, de a-l intoarce catre Sine. Il vesteste despre venirea Sa, ii vorbeste, ii da prilejuri, pricini si putinta de a se apropia de Sine, ca acesta sa-L cunoasca, sa se bucure si sa ceara el insusi ca sa ramana Dumnezeu cu el.

Daca sufletul, primitor al harului lui Dumnezeu, si-L apropie si doreste impartasirea cu El, atunci Dumnezeu incepe o sfanta "joaca" cu acesta.

Uneori ii vorbeste cu dulceata si gingasie si atunci sufletul se inaripeaza cu o cereasca, sfanta, dumnezeiasca dragoste, dispretuind toate cele pamantesti.

Alteori i se ascunde, iar acesta, ingrozit de paruta-i singuratate, Il cauta indurerat, indurand o sfanta mucenicie.

Iar cand din nou i se arata, crescandu-i iubitoarea dorinta catre Acesta, se limezeste mai mult. Spre a-i adanci unirea si impartasirea cu El si spre a-l calauzi spre mai mari bucurii si binecunvantari, din slava in slava.

Si acesta se continua pana la sfarsitul vietii omului, dupa masura cu care fiecare suflet se deschide si primeste in bucurie aceasta dorita impartasire cu Domnul lui.

(fragment din cartea "Crestinul in fata lumii de astazi - Ieromonah Filoteu 

De ce a plans Iisus Hristos ?

 

Mantuitorul nostru Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevarat si Om adevarat, a impreunat in persoana Sa doua lucrari, dumnezeiesti si omenesti. Astfel, afara de pacat, nimic din firea omeneasca nu i-a ramas necunoscut: nici nasterea si cresterea, nici foamea, nici intristarea si suferinta, nici moartea.

Din cele omenesti, Mantuitorul Iisus Hristos a cunoscut deci si plansul, manifestat ca durere sufleteasca. Hristos a plans de mai multe ori, insa El nu a plans niciodata pentru Sine; de fiecare data, El a plans pentru ceilalti, a plans pentru oameni, a plans pentru proapele Sau.

Precum observa Sfantul Nicolae Velimirovici, Hristos a plans atat pentru prietenii Sai, cat si pentru neprietenii Sai, insa intotdeauna pentru ceilalti. Cand se vede in ce stare de cadere a ajuns omul, fiind rob pacatului si mortii, nu se poate decat plange.

Hristos a plans pentru prietenii Sai

Hristos a plans pentru prietenii Sai, precum s-a intamplat dupa moartea lui Lazar. Astfel, vazand-o plangand pe Maria, sora lui Lazar, cat si pe iudeii care erau cu aceasta, El a suspinat cu duhul si a lacrimat.

"Deci Maria, cand a venit unde era Iisus, vazandu-L, a cazut la picioarele Lui, zicandu-I: Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, cand a vazut-o plangand, si pe iudeii care venisera cu ea plangand si ei, a suspinat cu duhul si S-a tulburat intru Sine. Si a zis: Unde l-ati pus? Zis-au Lui: Doamne, vino si vezi. Si a lacrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iata cat de mult il iubea" (Ioan 11, 32-36).

In vreme ce rudele si prietenii plangeau pentru moartea lui Lazar, Hristos a plans nu pentru moartea lui Lazar, impotriva careia putea porunci oricand, precum a si facut, ci pentru tirania mortii, care il apasa pe tot omul care se naste pe pamant. Hristos a plans deci pentru starea dureroasa in care pacatul (diavolul) a aruncat firea umana.

Mantuitorul, indurerat de starea cazuta a firii umane, a venit in lume tocmai pentru aceasta, pentru a intari intru Sine firea umana si pentru a o inalta la un loc mai minunat si mai ferit chiar decat raiul. Merita amintit aici un dialog imaginar, intre Mantuitorul Iisus Hristos si om (firea umana), rostit de Sfantul Ioan Gura de Aur. Mantuitorul, gasind firea umana alungata din rai si ajunsa precum o desfranata, din pricina pacatelor, i-a spus:

"- Nu te-am sadit oare in Rai?

- Da, ii raspunde.

- Si cum ai cazut de acolo?

- A venit diavolul si m-a luat din Rai.

- Ai fost sadita in Rai si te-a scos afara! Iata, te voi sadi acum inlauntrul Meu. Nu va indrazni sa se apropie de Mine. Pastorul te va pazi si lupul nu va mai veni."

Hristos a plans insa si pentru neprietenii Sai

Hristos a plans si pentru neprietenii Sai, adica pentru aceia care nu Il cunosteau, zacand in mocirla pacatului si a ignorantei, precum vedem in momentul in care a plans pentru Ierusalim, vazandu-i nimicirea cea viitoare.

"Si cand S-a apropiat (de Ierusalim), vazand cetatea, a plans pentru ea, zicand: Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai. Caci vor veni zile peste tine, cand dusmanii tai vor sapa sant in jurul tau si te vor impresura si te vor stramtora din toate partile. Si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai, care sunt in tine, si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale" (Lc.19,41).

Hristos a plans pentru Ierusalim deoarece, din cauza pacatelor locuitorilor ei, intregul loc avea sa fie nimicit, iar viata din el avea sa fie starpita, pana la o vreme. Aceasta pedeapsa a fost pricinuita mai ales de nedreptatea locuitorilor cetatii fata de oamenii drepti ai lui Dumnezeu, nedreptate care a culminat chiar cu omorarea Fiului lui Dumnezeu intrupat.

Hristos plange pentru tot omul, de la Adam si pana la cel din urma

Sfantul Apostol Pavel da marturie ca Mantuitorul Iisus Hristos, dintr-o nemasurata dragoste fata de om, a plans cu amar, pentru intregul neam omenesc, de la inceputul lumii si pana la sfarsitul veacurilor. Nu este deci om, de la Adam si pana la ultimul om ce se va naste pe pamant, pentru care sa nu planga Hristos.

"Hristos, in zilele trupului Sau, a adus, cu strigat si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre Cel ce putea sa-L mantuiasca din moarte si auzit a fost pentru evlavia Sa, si desi era Fiu, a invatat ascultarea din cele ce a patimit, si desavarsindu-Se, S-a facut tuturor celor ce-L asculta pricina de mantuire vesnica" (Evrei 5, 7-9).

Aceste cereri si rugaciuni, rostite de Mantuitorul "cu strigat si cu lacrimi", au fost savarsite in Gradina Ghetsimani, cu putin mai inainte ca omul sa savarseasca cel mai mare pacat al tuturor timpurilor, inaltandu-L pe Fiul Omului pe Crucea infipta in Golgota. "Iar Hristos, fiind in chin de moarte, mai staruitor Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant" (Luca 22, 44).

Sa intelegem, din aceste trei momente relatate de Sfanta Scriptura, ca Mantuitorul Iisus Hristos nu a plans niciodata pentru Sine, ci de fiecare data numai pentru oameni, atat pentru slabiciunea lor in fata durerilor si a mortii, cat si pentru staruirea acestora in intunericul pacatului.

Teodor Danalache

Rugaminte

"Nu îmi spune nimic... Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău. Îţi cunosc şi ştiu şi laşitatea păcatelor şi cu toate acestea îţi spun: Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu. Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi ca să devii un înger ca să Mi te dăruieşti intru iubire, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau să mă poţi iubi din putina şi săraca ta inima. Dacă aştepţi până când ai să fi desăvârşit ca să Mă poţi iubi, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un Serafim ? Un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste ? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu, care a creat toate şi pot totul ? Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume din dragoste pentru oameni? Sau ai murit din iubire pentru Mine ? Atunci din ce motiv nu Mă laşi să te iubesc ? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu. Desigur, cu timpul am să te schimb, însă, chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca ta inimă, din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat. Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria ''virtuţilor'' tale, ci dintr-o inimă smerită pe care Eu o pot curaţi oricând. N-am nevoie de "virtuţile" tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-as da, tu eşti aşa de slab şi mândru, încât ele ar hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste. Unui fier ruginit flăcările nu numai că i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă şi păcatele se vor arde şi tu vei fi fericit. Iubeşte-Mă, nu numai ca să fii curat, căci asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să Mă odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngriji de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii slugă rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te crezi că îl ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea, fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta mă doare atât de mult la tine... Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine; îţi lipseşte nu sfinţenia - pe care Eu ti-o pot da - ci o inima gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu, singurul, adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie. Nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu, şi acum, să te îndoieşti de Mine, de iubirea ce o am pentru tine. Crede ca Eu pot totul şi tu nu poţi nimica fără Mine, doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci astfel o să fiu nevoit să te las în cădere în măsura în care tu te apreciezi. Nu te frământa că nu ai virtuţi. Am să îţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-l dau în Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta. Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţa. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine. Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum ca să devii sfânt, ca pe urma să Mă iubeşti... în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată. Şi acum du-te! Eu sunt cu tine!"

SA AVEM CURAJUL SA SCRIEM SCRISORI CATRE CER!

SFANTUL NECTARIE DE EGHINA – AJUTORUL CELOR NEMANGAIATI. Minunea di...

O minune din copilaria Sfantului

“Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.

Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.

Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: 

desen de Cristina Ionescu-Berechet

,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”

A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului:

,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – in ceruri”.

Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.

Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.

Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?

Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.

Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat seama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria:

,,De la Hristos, pentru Anastasie”.

Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.

Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase. Sfântul da marturie prin propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca Hristos raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii. Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta. Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor. Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta. Anastasie a rabdat vreme indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.

Sursa: Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina, Minuni

***stiati ca ?***

* Hristos-Dumnezeu a fost singurul intre promotorii religiilor care a afirmat si confirmat ca este Dumnezeu din Fire?
* Hristos-Dumnezeu este singurul care a zis ca doar El este Calea, Adevarul si Viata?
* Hristos-Dumnezeu este din momentul intruparii Sale si om intreg cu suflet uman si Dumnezeu deopotriva?
* Duhul Sfant este o Persoana Dumnezeiasca alaturi de Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul?
* Sfintele Moaste-trupuri ale Sfintilor- sunt purtatoare ale prezentei si identitatii acelor Sfinti?
* Iadul nu este o pedeapsa ci o alegere motivata a omului?
* Judecarea omului de catre Dumnezeu inseamna de fapt autojudecare a omului, din pricina cunostintei adevarului la care ajunge in momentul mortii?
* In autonomie totala, omul se autodistruge total?
* Dupa moarte, sufletul va retine in totalitate cele cinci simturi.. implicit memoria din constient si subconstient?
* Demonul Mara, stapanul sinelui si al iluziilor, s-a aratat lui Buddha si a comunicat cu el in meditatiile acestuia?
* Generozitatea omului, bunul simt si sinceritatea pot induiosa pe Dumnezeu cel mai mult?
* Substanta sau consistenta sufletelor omenesti este diferita de cea a Ingerilor?
* Buddha ne imboldeste cu neantul iar Hristos ne daruieste toata valoarea si vesnicia Lui?
* Extraterestrii sunt inventii si gaselnite ale lui Lucifer?
* Prin intruparea lui Dumnezeu-Fiul-Hristos, neamul omenesc a primit apartenenta la Neamul lui

* In Iad, cel mai mare chin este lipsa lui Dumnezeu si a oricarei comuniuni?
* Omul devine persoana din momentul zamislirii si devine personalitate din momentul botezului in Numele Sfintei Treimi?
* Dumnezeu nu ne pedepseste cu Iadul ci noi indragim Iadul din timpul vietii noastre?
* Dumnezeu nu are inceput si sfarsit ci izvoraste din El, prin El si cu El?
* Dumnezeu nu se afla in protestantism, neo-protestantism, buddhism si islam?
* Numai clericii ortodocsi si catolici pot obtine Trupul si Sangele lui Hristos-Dumnezeu?
* Numai clericii ortodocsi si catolici au succesiunea apostolica si Harul Preotiei?
* Atunci cand sunt atinse sau sarutate Moastele unui Sfant, acesta stie si simte ca si cand nu ar fi murit?
* Un alt razboi mondial se poate isca de la o cladire numita Domul-Pietrei?
* Icoanele sunt ferestre spre Absolut si nu sunt pretuite in sine ci prin sine?
* Hristos-Dumnezeu a dat preotilor puterea de a ierta si dezlega in Numele Lui, putere pe care nici Ingerilor nu a dat-o?
* Mintea este ochiul sufletului?
* Prin amputarea unui membru, sufletul din acel membru se retrage in restul corpului ramas viu?
* Omul trece pe langa moarte de mii de ori pe zi din motive tangentiale si naturale?
* Energia lui Dumnezeu-Harul- este o energie necreata?
* Materia este energie a lui Dumnezeu concretizata?
* Diavolul nu voieste sa se mantuiasca nici macar un om?
* Diavolul nici nu mai vrea dar nici nu mai poate sa se intoarca spre Dumnezeu?
* Reincarnarea este o invatatura diversionista a lui Lucifer?
* Vietuitoarele de pe pamant nu au suflet inrudit cu Dumnezeu ci doar suflet fara constiinta?
* Apa adusa pentru Aghiasma, nu e sfintita de Dumnezeu Duhul Sfant daca preotul nu baga mana in ea?
* Sufletul se afla in corp din crestetul capului pana in varful tuturor degetelor?
* Daca stam departe de Hristos-Dumnezeu, stam de fapt departe de sensul vietii si existentei noastre?
* Nu pacatele ne tin departe de Dumnezeu ci lipsa regretului sincer fata de trecutul nostru?
* Pe aproapele tau care ti-a gresit de nu-l vei ierta tu, nici Dumnezeu nu-l va ierta?
* De nu-l vei ierta pe gresitul tau, nici tu nu vei fi iertat-la randul tau- de Dumnezeu?
* La judecata particulara-dupa ce murim-, Dumnezeu ne va intreba despre greselile fata de El iar la judecata universala-la sfarsitul timpului-, vom fi intrebati despre greselile fata de umanitate?
* Totul in lumea asta sta sub semnul jertfei? Vezi iarba care se daruieste animalelor, vezi animalele ce se jertfesc noua iar Hristos s-a jertfit noua...
* Pentru orice rusine adusa Bisericii, vor fi judecati intai Episcopii, apoi Preotii apoi Diaconii apoi Enoriasii?
* La judecata sfarsitului lumii, toti vor cunoaste pacatele tuturor celorlalti si faptele toate?
* La sfarsitul lumii, intreg si acelasi trup pe care l-am avut in viata, va fi reconstituit integral de catre Dumnezeu si ni-l va da in vesnicie inapoi intrucat in trup am savarsit faptele noastre toate?
* Crucea nu se sfinteste intrucat ea e sfintita din oficiu de catre Cel rastignit pe ea?
* In fericirea Raiului, bucuria celui mantuit nu va fi statica ci crescanda vesnic?
* Biserica, este singura Institutie divino-umana din intreaga lume?
* O data ce o persoana incepe sa fiinteze indata dupa zamislire, nu va mai inceta vreodata sa existe?
* Lucifer dirijeaza si conduce politic si financiar lumea printr-o organizatie obscura impanzita in intreaga lume dar si prin toate sectele si ereziile religiilor lumii?
* Fantomele si strigoii sunt doar diavoli diversionisti si tulburatori?
* In lumina se afla si intunericul si in intuneric se poate afla lumina?
* Planeta pamant se afla in centrul universului si ca este posibil ca pamantul sa nu aiba miscarea de revolutie ci universul sa se invarte in jurul pamantului..
* Daca ar exista alta planeta cu fapturi dotate cu constiinta ar fi atentat la Intruparea lui Dumnezeu-Fiul si la crearea ingerilor si oamenilor?
* Prin botezul in numele Celor Trei Persoane ale Firii Dumnezeiesti si prin Trupul si Sangele lui Hristos, noi ne conectam la energiile vesnice ale Absolutului Dumnezeu?
* Daca prin caposenie, trufie si agresivitate dorim sa-L cautam si sa-L aflam pe Dumnezeu, nu vom reusi vesnic pentru ca El este un Dumnezeu revelat care se descopera El dupa vointa Lui?
* Lucifer lucreaza si influenteaza omenirea cel mai mult prin legi, legiuitori si bani?
* Pentru un copil avortat, va fi acuzat de Dumnezeu si chirurgul si mama dar si tatal -daca a stiut- ?
* In viitor Antihristul va fi confundat cu Hristos de catre cei ce nu au fost apropiati de Persoana lui Hristos Cel Autentic?

Cuvinte frumoase, calde si pline de duh!

Cuvinte frumoase, calde si pline de duh!

*Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul vostru. (Sf.Scriptura)
*Vreti sa aflati valoarea sufletului ? Ascultati în ce a constat rascumpararea lui: sângele si moartea unicului Dumnezeu. (Fericitul Augustin)
*În orice suflet se regaseste sensul spiritual si imaginea lui Dumnezeu. (Origen)
*Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre. (Sf.Ioan Gura de Aur)
*Sfântul numeste sufletul constiinta. Sufletul e ca un izvor: din izvor, cu cât se ia apa mai multa, cu atât da la iveala apa mai curata. Sfântul numeste sufletul constiinta. (Cuv.Agaton)
*În sufletul uman este o transformare minunata pe care Dumnezeu Însusi o lucreaza. (Harent)
*Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, (…) iar la *Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul. (Sf.Ioan Gura de Aur)
*Când veti curata sufletele voastre, atunci vor straluci si se vor împartasi de prezenta lui Dumnezeu si de dumnezeiasca si cereasca Sa stralucire. Atunci, sufletele vor fi ca niste oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiasca si vor putea primi si ele stralucire. ( Sf.Dionisie Areopagitul)
*Lumea toata este de mai putin pret decât un suflet. Ce nesfârsita valoare are sufletul omenesc ! (Nicodim Patriarhul României)
*Sufletul si Hristos, doar acestea doua, sa te intereseze! Lumea toata sa cada, pe acestea doua, nimeni nu ti le poate lua, afara numai daca nu le dai tu, cu voia ta. (Sf.Cosma Etolul)
*Fii împacat cu sufletul tau si, atunci, cerul si pamântul se vor împaca cu tine. (Sf.Isaac Sirul)
*Scara ce duce în Împaratie este ascunsa în sufletul tau. (Sf.Isaac Sirul)
*Sufletul curat, daca va privi în el însusi, Îl va vedea, ca într-o oglinda, pe Dumnezeu. (Sf.Atanasie cel Mare)
*Dumnezeu este mostenirea sufletului, iar sufletul este mostenirea lui Dumnezeu. (Sf.Macarie)
*Daca ajungem lânga Dumnezeu, suntem în cer. Sa ne facem sufletul cer! (Sf. Ioan Gura de Aur)
*A însetat sufletul meu dupa Dumnezeu. ( Sf.Scriptura)
*Ce-i va folosi omului daca va câstiga lumea întreaga, iar sufletul sau îl va pierde? (Sf.Scriptura)
*Daca trupul nostru este , cum sa întraznim noi sa tinem acest templu neîngrijit, în mizerie? (Nicodim Patriarhul României)
*Neputinta trupului trebuie sa dea o noua putere sufletului nostru. (Sf.Ioan Gura de Aur)*Hraneste-ti trupul, dar nu-l omorî prin lacomie! (Sf.Ioan Gura de Aur)*Trupul nostru cel muritor se va preschimba, muritorul se va îmbraca în nemurire, iar în locul nevoilor va intra o pace sigura si un statornic repaos al vietii. (Sf.Ioan Gura de Aur)
*Asa cum aici se vede sufletul prin trup, tot asa acolo, în viata viitoare, se va vedea trupul prin suflet. (Sf.Grigorie Palama)