SPRE ALTE TARMURI

De câte ori priveam în zare
Simţeam de mic aşa un dor
Ca să colind pământ şi mare,
Să fiu departe călător
Vedeam în zarea depărtată
Un cer de-a pururea senin,
O lume nouă mai curată,
O viaţă fără de suspin
S-a dus degrab copilăria,
Ca visul cel înşelător
Şi după dânsa, bucuria,
S-a dus ca pasărea în zbor
În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt,
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ
Aceleaşi valuri sunt pe mare,
Aceeaşi viaţă cu dureri,
Aceleaşi băuturi amare
Aflăm şi astăzi, ca şi ieri
Un singur ţărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri,
În calea lui să mă grăbesc!
La el nu este nici durere,
Nici întristare, nici suspin ,
Acolo nu-i apus de soare
Şi cerul veşnic e senin.

Confirmare de primire

*************************************************************************
Azi noapte am visat că eram în Cer împreună cu un înger care îmi servea drept ghid pentru a-mi arăta împrejurimile. Am trecut printr-o cameră mare în care lucrau mulţi îngeri.Îngerul ghid mi-a arătat prima secţiune şi a zis:-
Acesta este departamentul PRIMIRI. Aici se primesc toate petiţiile exprimate prin rugăciuni. 
******************************

Am privit în jur; toţi îngerii erau extrem de ocupaţi cu sortarea petiţiilor sosite din toate colţurile lumii. Am rămas impresionat.Apoi am trecut printr-un coridor şi am ajuns la al doilea departament. Atunci îngerul a spus: 
-Acesta este departamentul de AMBALARE ŞI LIVRARE.
*************************************************
 Aici, binecuvântările solicitate de oameni sunt procesate şi trimise celor care le-au cerut.
Am observat cât de ocupaţi erau şi aceştia. Erau mulţi îngeri şi totuşi munca era foarte grea. Se împachetau toate binecuvântările cerute pentru a satisface toate nevoie de pe pământ.În fine, în cel mai îndepărtat punct al coridorului, era uşa spre o cameră foarte mică.
Spre surpriza mea acolo era un singur înger şi nu prea avea mai nimic de făcut.
-Acesta este departamentul CONFIRMĂRI DE PRIMIRE
************************************************ 
mi-a spus îngerul.
-Şi cum se face că e atât de puţin de lucru aici? Am întrebat.
-E foarte trist... a suspinat îngerul. Dar oamenii, imediat ce primesc binecuvântările cerute uită să mai trimită confirmarea de primire... Foarte puţini fac asta -Şi cum se trimite confirmarea de primire a unei binecuvântări? l-am întrebat pe înger.
-Foarte simplu, mi-a răspuns.
Trebuie doar să spui: 
“Mulţumesc, Doamne"
 *******************
Şi l-am mai întrebat pe înger: 
 Dar care anume trebuie confirmate?

*******************************

Dacă ai mâncare în frigider...Haine cu care să te îmbraci...
Un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să dormi... Eşti mai bogat decât 75 % din oamenii din această lume.

Dacă ai bani în bancă, în portmoneu, monede răzleţe prin buzunar, reprezinţi 8 % din bogăţia lumii.
Iar dacă ai propriul tău calculator şi pe el citeşti acest mesaj eşti printre cei 1 % din lume care au această şansă.

“Mai mult... Dacă azi dimineaţă te-ai trezit mai mult sănătos decât bolnav, eşti mult mai binecuvântat decât mulţi oameni care nu ştiu dacă vor supravieţui acestei zile...”

“Dacă nu ai trăit frica războiului, singurătatea închisorii, teroarea torturii sau durerea de a muri de foame, eşti mai presus decât 700 milioane de persoane din această lume”

“Dacă poţi merge la biserică fără teamă de persecuţie, arest, tortură şi moarte... Eşti de invidiat şi eşti mai binecuvântat decât 3 miliarde de oameni din lume”

“Dacă părinţii tăi trăiesc şi încă sunt căsătoriţi, eşti un caz rar”

“Dacă poţi să ţii capul sus şi să surâzi, nu eşti normal... Ci eşti unic şi te ridici deasupra celor în îndoială şi-n deznădejde”

Pentru că lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută in felul şi modul lui Dumnezeu ia aminte să:

Pentru că lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută in felul şi modul lui Dumnezeu ia aminte să:

1) Nu-ti construieşti propria imparatie financiara pe spatele oilor pe care le pastoresti.

2) Fii deschis spre corectare. Nu uita ca nu esti perfect.

3) Nu abuza de autoritatea pe care ai primit-o.

4)Nu le permite oamenilor sa faca din tine o celebritate, sau guru spiritual in care ei sa depinda de tine in orice sfat spiritual. (Calauzeste-i spre Scriptura, rugaciune,intimitate cu Dumnezeu in mod personal)

5) Nu esti indispensabil. Imparatia lui Dumnezeu inainteaza si fara tine.

6) Cand pazesti turma lui Dumnezeu ia aminte ca lupii trebuiesc impuscati si nu mangaiati sub barba . (Mark Driscoll)

7) Nu spune in predici si nu vinde ascultatorilor iluzii, lucruri, fapte, evenimente ce nu au fost in realitate asa de “speciale” si poate nu s-au intamplat decat in visele/dorintele tale! (Adica te rog eu frumos sa nu mai exagerezi cand folosesti o ilustratie- sau “experienta ta spirituala” ce nu o poate verifica nimeni.)

8) PLEASE! Nu te mai lauda cu cate biserici ai plantat, format, zidit, ridicat, 2) cati tineri ai invatat tu la chitara, cati i-ai ridicat sa predice, pe cati i-ai sfatuit la telefon la 2-3 noaptea. Ne aburesti si aduci la exasperare cu meritele, virtutiile si realizarile tale fara de calauzirea si smerenia lui Dumnezeu!

9) Nu-l mai folosi pe Dumnezeu ca paravan-pretext pentru nevoi si implinire personala cand unele texte din Scriptura se refera la sfintenie nu la imbunatatirea vietii pamantesti.

10) Nu da dovada de infatuare, parere excelenta despre sine, despre valoarea exagerata a importantei propriei tale persoane:))

11) R.C.Sproul aminteşte de blestemul comunităţii evanghelice şi a slujitorilor. EL recomandă ca aceştia să nu fie
-prea increzatori in propriile cuvinte
- prea increzatori in metodele folosite
- prea increzatori in propriile actiuni bune
- prea indragostiti de slava personala.

12) Nu ii mai desconsidera pe cei din jurul tau.

Simplificaţi-vă viaţa!, Cuviosul Paisie Aghioritul

“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.

Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga, şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate – nu-i lipseşte nimic – atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Şi de ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămada de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea? Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

Viaţa de astăzi e alergătură, este un iad

Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine ca îşi mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.

Bine că există viaţa de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veşnic în viaţa aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care şi-au făcut ei viaţa. Cu neliniştea asta de acum, dacă ar fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. “Zilele anilor noştri şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; şi ce este mai mult decât aceştia, osteneala şi durere.” (Ps.89, 10-11). Şaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-şi căpătuiască copiii.

Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăieşte în America şi mi-a spus despre viaţa de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă maşina sa. Apoi acasă, pentru ca fiecare să se mişte liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează şi se ostenesc ca să scoată bani mulţi, ca sa spună că sunt aranjaţi şi fericiţi. Dar ce legătură au toate astea cu fericirea? O astfel de viaţă plină de nelinişte şi într-o neîncetată alergătură (după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viaţa într-un astfel de stres? Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viaţă, eu nu aş fi voit-o. Dacă Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viaţa ce o trăiţi, însă vă voi lăsa să trăiţi veşnic în acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, mulţi oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiţii şi ies afară în aer liber, fără direcţie şi scop. Se adună în grupuri şi merg în afara oraşelor, în mijlocul naturii, unii ca să facă gimnastică, iar alţii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber şi aleargă, ori se suie pe munţi până la înălţimea de 6000 de metri. Îşi ţin răsuflarea, apoi o lasă, şi iarăşi inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de nelinişte şi caută o ieşire. Am spus unuia dintre aceştia: “Voi săpaţi o groapă, o măriţi, vă minunaţi de groapa ce aţi făcut-o şi… săriţi în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi [creştinii] săpăm groapa, dar aflăm metale preţioase. Nevoinţa noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai înalt.“

Simplificaţi-vă viaţa!

Mirenii spun: “Fericiţi sunt cei care trăiesc în palate şi au toate înlesnirile”. Dar însă fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc al multelor înlesniri, sau mai degrabă al multelor greutăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noastre de azi. Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte, în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres.

Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte deştept: “Tu eşti deştept, poţi învăţa carte”. “Şi după aceea?”, îl întrebă copilul. “După aceea o să devii mecanic”. “Şi după aceea?”. “După aceea iţi vei deschide un atelier de reparat maşini”. “Şi după aceea?”. “După aceea o să-l măreşti”. “Si după aceea?”. “După aceea vei lua şi pe alţii să lucreze şi vei avea mult personal”. “Adică, ii spune, să am eu durere de cap, apoi să dau şi altuia durere de cap, şi după aceea altuia? Nu este mai bine acum, când nu am nicio durere de cap?” Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: “Să facem aceasta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovniceşti, cel ce le are ar simţi mângâiere duhovnicească şi nu ar avea durere de cap.

Încă şi la mireni insist mult asupra simplităţii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: “Simplificaţi-vă viaţa, şi stresul va fugi“. Cele mai multe divorţuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri şi astfel se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, şi îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifica puţin viata, ar fi şi odihniţi, şi veseli. Acest stres este o catastrofă.

Odată mă aflam într-o casă foarte luxoasă. Discutând cu stăpânii ei, aceştia mi-au zis: „Noi trăim în rai, în timp ce alţi oameni duc lipsă”. “Trăiţi în iad”, le spun. “Nebune, în noaptea aceasta…”, a spus Dumnezeu bogatului. Dacă Hristos m-ar întreba: “Unde vrei să trăieşti, într-o puşcărie sau într-o casă ca aceasta?”, eu aş răspunde: “Într-o puşcărie întunecată”, pentru că puşcăria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfinţii mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat în crăpăturile pământului, mi-ar aminti de călugărie. Puşcăria ar semăna puţin şi cu chilia mea, şi m-aş bucura. Dar casa voastră de ce mi-ar aduce aminte şi la ce m-ar ajuta? De aceea puşcăriile mă odihnesc mai mult decât un salon lumesc, dar şi decât o chilie frumoasă a unui monah. De mii de ori aş prefera să stau în puşcărie, decât într-o astfel de casă.

Odată, fiind găzduit în casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat să primesc un creştin înainte de a se lumina de ziuă, deoarece în altă vreme a zilei acela nu putea. Aşadar, acel om a venit bucuros şi slăvind neîncetat pe Dumnezeu. Avea multă smerenie şi simplitate şi-mi cerea să mă rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani şi avea şapte copii. Împreună cu familia lui mai stăteau şi cei doi părinţi ai săi; în total unsprezece suflete, care locuiau împreună într-o singură cameră. Îmi spunea cu toată simplitatea pe care o avea: “Camera ne încape numai atunci când stăm în picioare, dar când trebuie să ne culcăm nu ne mai încape, este puţin strâmtă. Dar, slavă lui Dumnezeu, acum am făcut un adăpost pentru bucătărie şi am rezolvat-o. Părinte, noi cel puţin avem un acoperiş deasupra capului, în timp ce alţii stau sub cerul liber”. Lucra ca tocilar. Locuia în Atena şi plecă înainte de a se lumina de ziuă ca să ajungă la Pireu, unde lucra. Din pricina statului în picioare şi a multelor drumuri avea varice, care îl deranjau, însă multa lui dragoste pentru familie îl făcea să uite durerile şi suferinţele. Mai ales se prihănea pe sine mereu şi spunea ca nu are dragoste, pentru că nu face fapte bune cum se cuvine unui creştin şi lăuda pe femeia sa că face fapte bune, pentru că pe lângă copiii şi socrii săi, de care avea grijă, mergea şi lua lucrurile bătrânilor din vecinătate, pe care le spăla; le punea acestora casele în rânduială şi le făcea şi câte o supă. Pe faţa acestui bun creştin se putea vedea zugrăvit harul dumnezeiesc. Avea înlăuntrul său pe Hristos şi era plin de bucurie, iar camera sa era plină de bucurie paradisiacă. În timp ce aceia care nu au înlăuntrul lor pe Hristos sunt plini de nelinişte. Chiar şi numai doi oameni dintre aceştia să fie, nu încap nici în unsprezece camere. Pe când acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos în ei, încăpeau într-o singură cameră.

Chiar şi pe unii oameni duhovniceşti îi vezi că nu încap, oricât loc ar avea, fiindcă înlăuntrul lor n-a intrat în întregime Hristos. Dacă femeile ce au trăit în Farasa ar fi văzut luxul care exista azi, chiar şi în mănăstiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc să ne ardă! Ne va părăsi Dumnezeu”. Acelea îşi făceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineaţă trebuia să scoată caprele la păscut, apoi să deretice casa. După aceea, mergeau la bisericuţele din împrejurimi ori se adunau prin peşteri, unde vreuna, care ştia puţină carte, citea Sinaxarul cu Sfântul zilei. Pe urmă dă-i la metanii; rosteau apoi şi rugăciunea: “Doamne Iisuse…”. Şi lucrau, şi se osteneau. Femeia trebuia să ştie să coasă toate hainele casei. Şi pe atunci le cosea cu mâna. Maşini de cusut erau puţine, şi acelea numai în oraşe; în sate nu existau. În Farasa exista numai o singură maşină de cusut. Coseau încă şi hainele bărbaţilor lor, care erau mai comode decât cele de astăzi; iar ciorapii ii împleteau cu mâna. Aveau gust, tragere de inimă, şi le mai rămânea şi timp, fiindcă ele pe toate le făceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amănunte. Trăiau bucuria călugăriei. Şi dacă, de pildă, pătura nu era bine întinsă şi atârna puţin într-o parte, şi i-ai fi spus: “Îndreaptă pătura!”, ea ţi-ar fi răspuns: “Te împiedică la rugăciune?”.
Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca să nu te chinuieşti. Dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde. “Cutare a reuşit în viaţă fiindcă şi-a făcut două blocuri de locuinţe sau pentru că a învăţat cinci limbi etc. Iar eu nu am nici un apartament şi nu ştiu nicio limba străină. Oh, sunt pierdut!”. Unul are o maşină şi începe: “Cutare are una mai bună. Să-mi iau şi eu”. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul are una încă şi mai bună. Şi ia pe cea încă şi mai bună, dar după aceasta află că unii au avioane personale şi iar se chinuieşte. Nu se mai opresc. În timp ce unul nu are maşină slăveşte pe Dumnezeu şi se bucură. “Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic ca n-am maşină. Am în schimb picioare sănătoase şi pot merge. Câţi oameni nu sunt cu picioarele tăiate şi nu se pot sluji pe sine, nu pot ieşi la plimbare, ci le trebuie un om să-i slujească, în timp ce eu am picioarele mele!”. Şi un şchiop se bucura când spune: “Alţii sunt lipsiţi de amândouă picioarele!”.

Nemulţumirea şi nesaţiul sunt un rău mare. Cel robit bunurilor materiale este stăpânit mereu de mâhnire şi de nelinişte, pentru că pe de o parte tremură ca să nu piardă cele materiale, iar pe de alta parte ca să nu i se ia sufletul. Într-o zi a venit un bogat din Atena şi mi-a spus: “Părinte, am pierdut legătura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!”. “Câţi copii ai?”, îl întreb. “Doi”, îmi răspunde. “I-am crescut cu lapte de pasăre. Tot ce au vrut au avut! Chiar şi maşină le-am luat.” Din discuţie reieşea că şi el avea maşina lui, şi femeia sa pe a ei, şi copiii lui pe a lor. “Binecuvântatu-le, i-am spus, tu în loc să-ţi micşorezi problemele, le-ai mărit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru maşini, de un mecanic pe care să-l plăteşti de patru ori mai mult ca să le repare, ca să nu mai vorbim de faptul că vă primejduiţi toţi patru în fiecare clipă să muriţi. În timp ce dacă ţi-ai fi simplificat viaţa, familia ţi-ar fi fost unită, v-aţi fi înţeles unul pe altul şi nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovaţi copiii tăi, tu eşti vinovat că nu te-ai îngrijit să le dai altă educaţie”. O familie, patru maşini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are dacă merge unul mai târziu? Toate aceste înlesniri nasc greutăţi.

Altă dată a venit un alt familist la coliba mea – familia lui era alcătuită din cinci persoane – şi mi-a zis: “Părinte, avem o maşină şi mă gândesc să-mi iau alte două. Ne vor ajuta”. “Dar te-ai gândit cât vă vor îngreuia? l-am întrebat. Pe aceea pe care o ai o pui acolo, într-o gaură, pe toate trei unde le vei pune? Îţi va trebui un garaj şi o magazie pentru carburanţi. Veţi trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveţi una şi să vă limitaţi ieşirile. Veţi avea atunci timp să vă vedeţi şi de copii. Veţi avea şi linişte. Simplificarea este totul”. “Nu m-am gândit la aceasta”, îmi zice.

Când eram mici făceam dintr-un mosor o jucărie minunată, şi ne bucuram de ea. Copiii mici se bucură de o maşinuţă mai mult decât oricare din părinţii lor, atunci când îşi cumpără un Mercedes. Dacă întrebi o fetiţă: “Ce vrei, o păpuşă sau un bloc de locuinţe?”, vei vedea ca îţi răspunde: “O păpuşă”. Aşadar, copiii mici cunosc deşertăciunea lumii.
- Părinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva să cunoască această bucurie a cumpătării?
- Să prindă sensul cel mai adânc al vieţii. “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…”. De aici porneşte simplitatea şi orice înfruntare corectă a lucrurilor”.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, 2003 via Revista Porunca Iubirii

Icoana Maicii Domnului cu trei maini

Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca "Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana se afla in prezent la Manastirea Hilandar din Muntele Athos. Cei ce nu cunosc istoria acestei icoane inclina sa creada, in mod gresit, ca cele trei maini reprezentate sunt ale Maicii Domnului. Insa nu este asa. Initial era o icoana realizata intru totul dupa canoanele iconografice, asemanatoare cu Maica Domnului Hodogitria – "Aratatoarea caii”. Potrivit traditiei, aceasta icoana a Maicii Domnului era zestrea de familie a Sfantului Ioan Damaschin si o avea in casa lui din Damasc, chiar cand fusese intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, califul musulman Ualid (705-715).

Dupa ce Sfantul Ioan Damaschin a tinut cuvantarile pentru apararea icoanelor, iconoclastii i-au taiat mana dreapta. Atunci Sfantul Ioan, tinand mana sa taiata, a cazut inaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerand sa-l vindece, si Maica Domnului intr-adevar a vindecat mana Sfantului, care s-a alipit in chip minunat la locul ei.
Drept multumire si recunostinta nemarginita, Sfantul Ioan a adaugat la icoana Maicii Domnului o mana din argint, in partea de jos, astfel incat da impresia ca Maica Domnului are o a treia mana. De atunci in aceasta icoana purtand numele "Cu trei maini” (sl.:Troerucica; gr.: Tricherousa), sub mainile Maicii Domnului, este reprezentata si mana Sfantului Ioan Damaschin.
Pana in secolul al XIII-lea, icoana a fost pastrata in Lavra Sfantului Sava, cand Sfantul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei, a venit aici in pelerinaj, iar parintii manastirii i-au daruit-o ca binecuvantare. Acesta a luat icoana in Serbia, iar mai apoi, in chip minunat a ajuns in Sfantul Munte Athos. In vremea unei rascoale civile din Serbia, in timpul domniei Regelui Urosh al V-lea, catarul care purta icoana in fata armatei s-a pierdut, ajungand in chip necunoscut la Hilandar.

Una dintre minunile Maicii Domnului, savarsite in Manastirea Hilandar, a avut loc in momentul in care calugarii au inceput sa se certe pentru a ocupa postul de staret. In acel moment, icoana Maicii Domnului Tricherousa a plecat singura, de unde era pusa mai inainte, si s-a asezat in scaunul de staret. Un calugar pustnic, cu viata sfanta, a venit la manastire si a spus celor de aici urmatoarele: "De acum inainte, pentru a evita mahnirea si cearta, nici un staret nu va mai fi ales in Manastirea Hilandar, din moment ce insasi Maica Domnului ocupa aceasta pozitie si conduce manastirea."

Cu toate ca acest tip de icoana nu este cuprins in nicio erminie a zugravilor, exista chiar si in tara noastra, in special in nordul Moldovei, icoane ale Maicii Domnului, cu cea de-a treia mana. Bisericii "Maica Precista" din Ploiesti, Tarul Alexandru al II-lea al Rusiei, a donat in anul 1877, o icoana in care este reprezentata Maica Domnului cu trei maini. Icoana de acest tip a fost pictata pentru comercializare, si vanduta in reproduceri de sute de mii de exemplare, chiar prin intermediul Patriarhiei Romane. Din pacate, unii iconografi, care au pictat copii dupa aceasta icoana, au lasat o interpretare eronata in acest sens, ca si cum ar fi vorba despre cele trei maini ale Nascatoarei de Dumnezeu.

Pomenirea icoanei Tricherousa se face in 4 decembrie, de praznicul Sfantului Ioan Damaschin, si in chip deosebit in zilele de 28 iunie si 12 iulie.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Fie ca tu sa fii binecuvantat

---

• *** Traducerea filmului Fie ca tu sa fii binecuvantat

  
  
  
  *** Traducerea filmului Fie ca tu sa fii binecuvantat
  
  Fie ca tu sa fii binecuvantat cu toate lucrurile bune.
  
  Fie ca bucuriile tale, asemeni stelelor noaptea, sa fie prea numeroase ca sa poata fi numarate.
  
  Fie ca victoriile tale sa fie mai abundente decat toate boabele de nisip de pe toate plajele, de pe toate oceanele din intreaga lume.
  
  Fie ca lipsa si lupta sa serveasca doar pentru a te face mai puternic.
  Si fie ca frumusetea, ordinea si abundenta sa fie camarazii tai constanti.
  
  Fie ca fiecare cale pe care o alegi sa te conduca inspre ce e pur, bun si minunat.
  
  Fie ca fiecare indoiala si teama sa fie inlocuita de o incredere profunda, ferma pe masura ce observi dovada unei puteri mai inalte peste tot in jurul tau.
  
  Si cand este doar intuneric si furtunile vietii se scurteaza, fie ca lumina din adancul fiintei tale sa aduca iluminare lumii.
  
  Fie ca intotdeauna sa fii constient ca esti iubit peste masura si fie ca tu sa vrei sa iubesti neconditionat in schimb.
  
  Fie ca intotdeauna sa te simti protejat si leganat in mainile lui Dumnezeu asemenea unui copil pretuit ce esti.
  
  Si cand esti tentat sa judeci, fie ca tu sa iti amintesti ca totii suntem UNA si fiecare gand pe care-l gandesti se reflecta in univers si atinge pe toate si pe toti.
  
  Si cand esti tentat sa pastrezi pentru tine, sa iti aduci aminte ca dragostea curge mai bine cand curge liber si in a oferi se afla cel mai mare dar pe care-l putem primi.
  
  Fie ca intotdeauna sa ai muzica si zambet
  
  Si fie ca un curcubeu sa urmeze fiecarei furtuni
  
  Fie ca fericirea sa spele orice dezamagire
  Fie ca bucuria sa dizolve orice tristete
  Si fie ca dragostea sa usureze orice durere.
  
  Fie ca fiecare rana sa aduca intelepciune.
  Si fie ca fiecare incercare sa aduca triumf.
  
  Si cu fiecare zi care trece, fie ca tu sa iubesti mai abundent decat ai facut-o cu o zi inainte.
  
  Fie ca tu sa fii binecuvantat si fie ca altii sa fie binecuvantati de tine.
  
  Aceasta este dorinta mea din inima pentru tine.
  
  Fie ca tu sa fii binecuvantat!

Gânduri din partea lui Dumnezeu

• Te rog frumos, nu bea când conduci. Nu esti inca pregatit sa te intalnesti cu mine.
• Poti sa-ti imaginezi cat ar costa aerul, daca ar fi furnizat de cineva?
• Ce ar trebui sa fac sa-ti atrag atentia? Sa public un anunt in ziar?
• Dragul meu pamantean nu ma trata ca pe un martian.
• M-am gandit sa fac Lumea in alb si negru. Dar dupa aceea mi-am zis… naaaaaah!
• Daca ai pierdut rasaritul pe care ti l-am pregatit astazi, nu-ti fa griji. Maine iti fac altul.
• Cum poti sa crezi ca esti un “self-made-man”? Imi amintesc perfect cand te-am facut.
• Daca gandesti ca Gioconda este uluitoare, ar trebui sa-mi vezi capodopera… priveste in oglinda.
• Sa nu-ti uiti umbrela. Doar stii ca trebuie sa ud plantele.
• Dupa parerea mea, tu esti cea mai frumoasa fiinta din aceasta lume.
• Vino in casa mea, duminica, inainte de meci.
• Ar trebui sa vorbim.
• Imi plac cununiile, invita-ma la a voastra.
• Acest “Iubeste-ti aproapele”… Sa stii, chiar am fost serios.
• Te iubesc, si pe tine, si pe tine, si pe tine, si pe tine, si pe tine …
• Calea pe care ai ales-o … Ma iei si pe mine?
• Ai citit bestsellerul meu? (Biblia) Sa stii, este o provocare.
• Cu mare placere iti voi duce crucea, vino.
• Sa stii, nu esti singur, ma ai pe mine.
• Ai incredere in mine. Vreu sa primesti cele mai grozave cadouri.
• Nu te lepada de mine. (Dumnezeu)

Fiecare om este - cu ştiinţă, sau fără ştiinţă, cu voie sau fără de voie - în Puterea lui Dumnezeu! Iar aceasta este o acţiune permanentă, fără de pauză. De noi depinde să fim opozanţi, ori ROBI - deci Liberi. 
Fiecare om purcede la Drum având acelaşi DAR - Sufletul, fiecăruia însă, exercitându-şi [Liberul Arbitru], paşii îi sunt călăuziţi pe principiul [Fiecare faptă cu Răsplata sa!]. Poate de aceea părem aşa de "diferiţi". 
  
Eu, 
vreau să "mă las purtat" în Voia lui Dumnezeu!! Am ales să Ascult. 
Îţi mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeule, pentru toate ale Tale, pe care ni le dai spre călăuzirea noastră conştientă! 
  
Sunt începător, până în ultima Clipă. Aşadar, să nu-mi irosesc nici-o Clipă! Este cel mai bun dar pe care mi-l pot oferi mie însumi, dedicându-le (Clipele) hotărât, cunoaşterii Voii lui Dumnezeu, aflată în Cuvântul Său. 
Eu cred că oamenilor li s-au lăsat Cuvintele, pentru ca prin utilizarea lor, ei să-şi poată "poziţiona" prezenţa - ori absenţa - de la Iubirea lui Dumnezeu. De aceea vorbim - cu Gândul, cu Vorba, cu Fapta propriu zisă -, pentru a ne putea înţelege, accepta, ajuta, unii cu alţii, unii pe alţii, unii altora, cu răbdare şi înţelepciune călăuzitoare. Fiecare "are ceva de spus", fiind "instrumente" în Mâna lui Dumnezeu. Suntem singuri (răspunzători de propriul nostru Răspuns), suntem împreună (conduşi de Iubirea lui Dumnezeu). 
Putem primi sfat de la ceilalţi - chiar neştiut, nebănuit, căci orice acţiune, a oricui, de oriunde şi oricând, ne afectează -, dar putem primi Sfat, direct de la sursa vie a Cuvântului lui Dumnezeu: Biblia. 
Citind Biblia, chiar şi numai arar şi fără metodă, deschizând-o la întâmplare fie şi numai pentru o scurtă frază, simţim Puterea călăuzitoare, Adevărul conţinut. Biblia însă, este bine să o citim - personal şi fără influenţă, cu atenţia trează şi receptivi fiecărui Mesaj, căci nouă ne este adresat, fiecăruia în parte! -, să o citim măcar o dată, de la început şi până la sfârşit. Indiferent de traducerea, sau varianta pe care o deţinem. Apoi, putem căuta părerea altora, putem pune întrebări unii altora, căci nu un ATEU mă va călăuzi spre Inălţare Spirituală, nici "satanistul", sau vrăjitorul, sau altă postură permisă de Dumnezeu, pentru ca noi să aflăm cum NU TREBUIE să fim! 
Nu ne putem izola unii de ceilalţi, indiferent de Credinţa primită, Credinţa pe care ne-o desăvârşim, pas cu pas, mai întâi în Tradiţia - a locului (Ţării), timpului, a diferitelor influenţe "manipulatorii", ... chiar a Familiei - în care ne naştem, apoi acceptându-ne şi îngăduindu-ne unii pe alţii, ca cetăţeni ai Planetei. Toţi oamenii sunt Copiii lui Dumnezeu. Chiar şi copacul de peste stradă, chiar şi furnica pe care o strivim din neatenţie, chiar şi norul care plouă muntele, ... chiar şi Piatra care "mă loveşte"! Eu cred că tuturor ni s-au dat grade diferite de înţelepciune. 
Dacă eu, după câteva zeci de ani de viaţă, mă pot conştientiza în Creaţia Divină, cum să nu dau aceeaşi "şansă": pietrelor, apei, aerului, care "trăiesc" de mult mai multe zeci de milenii. 
De ce să nu spun Muntelui că îi mulţumesc pentru că este, de ce să nu mă las cuprins de Armonia Naturii, de la care am atâtea de învăţat? Mă v-a ajuta Biblia! Mă v-a ajuta în măsura în care ... O VOI DESCHIDE spre propria mea edificare. 
Astăzi, "am deschis" la Psalmi! De fapt, am deschis "PC-ul" în acest Grup, al acestui Forum, Creştin 3D. 
Astăzi, vreau să meditez la unul din Psalmii aşezaţi (sub formă de Comentariu!!) cu pricepere artistică, de o soră, sau un frate! 
Doamne Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru ajutorul oferit, pentru îngăduinţa cu care mă îndrumi! Amin.

Frumusetea lui Dumnezeu

Frumusetea lui Dumnezeu

Daca ni s-ar cere intr-o zi sa-l descriem pe Dumnezeu, Tatal nostru iubit, daca ni s-ar cere sa-l desenam in culorile care credem noi, daca ni s-ar cere sa-l redam lumii asa cum il vedem noi, desi lumea asta a noastra are diverse culori, imagini foarte frumoase, dar niciodata nu le-am gasi potrivite pentru maretia si frumusetea Sa.

Frumusetea si Maretia Sa nu poate fi redata de noi, doar inima noastra il poate reda, doar inima il poate percepe si cateodata te intrebi cum poate suporta atata frumusete, atata bucurie, atata splendoare.

Tot ce vedem in jurul nostru este Creatia Sa, noi insine suntem frumusetea Sa, dar frumusetea Sa nu si-ar putea gasi descriere, nu si-ar putea gasi seaman, o clipa doar de treci in aceea constiinta, simti ca te topesti de frumusetea-i mareata.

1.Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau in tot pamantul! Ca s-a inaltat slava Ta mai presus de ceruri.

2.Din gura pruncilor si a celor ce sug ai savarsit lauda, pentru vrajmasii Tai, ca sa amutesti pe vrajmas si pe razbunator.

3. Cand privesc cerurile, lucrul mainilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat, imi zic:

4. Ce este omul ca-ti amintesti de el? Sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el?

5. Micsorutu-l-ai pe dansul cu putin fata de ingeri, cu marire si cu cinste l-ai incununat pe el.

6.Pusu-l-ai pe dansul peste lucrul mainilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.

7.Oile si boii, toate; inca si dobitoacele campului;

8.Pasarile cerului si pestii marii, cele ce strabat cararile marilor.

9. Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau in tot pamantul!

Psalmul 8

Doamne, de-as putea descrie frumusetea Ta,

Sau de-as putea Doamne, sa o fac cunoscuta,

Tu esti doar bunatate din inima scoasa,

Tu esti doar iubire, in inima pusa.

Si de atata iubire si doruri cuprinsa,

Inima se opreste, de lacrimi rapusa

Ar vrea sa mai stie, ar vrea sa mai spuna

Dar doru-i ce-o tine , de-al roti soroc

Dar doru-i ce-o strange, frumos si inalt

Spre libera-i alegere, spre frumosu-i avant

Si-ar spune, si-ar spune, dar totu-i oprit

De dorinta arzanda, de iubirea-i tacuta

In zboru-i plapand, ar vrea sa te vesteasca intregilor lumi

Ca nimeni sa nu ramana nestiutor

De frumoasa-ti prezena, de frumoasa-ti iubire

Si noi in libera alegere, de Tine creata

In veci sa fim cu Tine, Iubitule TATA!

Pacea, Iubirea si Lumina lui Dumnezeu este cu noi!

Rugaciune puternica

Mai întâi adu-Ţi aminte Doamne, de soborniceasca şi apostoleasca Ta biserică, pe care ai agonisit-o cu scump Sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei, le potoleşte.Îţi mulţumim Doamne, pentru toate binefacerile Tale pe care ni le-ai făcut şi ni le faci nouă.Îţi mulţumim Doamne, pentru toate suferinţele şi patimile Tale şi pentru tot ce ai lucrat pentru mântuirea noastră.Îţi mulţumim Doamne, pentru toate bunătăţile pe care ni le-ai dat nouă şi pentru că nu ne-ai pierdut cu fărădelegile noastre.Iartă Doamne, păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor pe care îi pomenim în rugăciunile noastre.Iartă Doamne, păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor care mă pomenesc în rugăciunile lor.Ascultă Doamne, smeritele noastre rugăciuni, a celor ce cerem milostivirii Tale, ce ştii că ne sunt de folos şi trebuinţă sufletului şi trupului şi dăruieşte robilor Tăi (se pomenesc viii) iertarea păcatelor şi izbăvirea de vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi. Măreşte credinţa, nădejdea şi dragostea în sufletele noastre, primeşte-ne întru pocăinţă şi revarsă peste toţi harul Tău.Trimite Doamne, pe sfinţii Tăi îngeri, să ne înveţe a lucra cu stăruinţă orice faptă bună, pentru a ne păzi de tot păcatul şi sminteala, pentru a ne ţine pe toţi uniţi în legătura păcii, a dragostei şi a ascultării de sfânta noastră biserică şi de conducătorii ei cei duhovniceşti, care se ostenesc a ne arăta căile Tale.Scrie Doamne şi numele noastre în Cartea Vieţii şi ne fereşte de ceasul încercărilor. Ajută-ne Doamne să sfârşim cu bine viaţa aceasta, dăruindu-ne sfârşit uşor şi fără dureri şi îngeri milostivi care să ne întărească şi să călătorească cu noi în Împărăţia Ta.Apără şi păzeşte Doamne, pe părinţii noştri cei duhovnici şi duhovniceşti, pe părintele nostru patriarh, pe episcopii noştri, pe misionarii creştini care se ostenesc în propovăduirea Evangheliei, pe călugări şi călugăriţe, pe pustnici din peşteri şi din crăpăturile pământului şi pe tot clerul bisericii Tale, creştin ortodoxe.

Adu-Ţi aminte Doamne de toţi cei ce sunt bolnavi, de toţi cei din închisori, de cei călători, de văduve şi orfani, de bătrâni şi copii, de toţi care sunt în suferinţă şi necazuri, în lipsă şi dureri şi-i miluieşte pe ei după mare mila Ta.Iartă Doamne pe toţi vrăjmaşii şi clevetitorii noştri, smereşte-i pe ei ca să cunoască că Tu eşti apărătorul nostru şi ne fereşte de răutatea lor.Iartă Doamne păcatele părinţilor care ne-au născut, a naşilor ce ne-au botezat, a învăţătorilor ce ne-au învăţat carte, bunicilor şi la toţi miluitorii, ajutătorii, găzduitorii şi binefăcătorii noştri, la tot neamul cel creştinesc, căruia îi trebuie mila şi ajutorul Tău şi la cei vii şi la cei adormiţi.Iartă-i Doamne pe toţi prietenii cu care am călătorit pe acest pământ, cu care am făcut serviciu şi pe cei cu care am fost la petreceri şi s-au smintit pentru mine şi pe cei vii şi pe cei adormiţi.

Iartă-i Doamne pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre: părinţii, fraţii, surorile, bunicii, moşii şi strămoşii noştri, cu tot neamul cel adormit (se pomenesc morţii) şi-i aşază pe dânşii în locul de odihnă, unde cercetează lumina feţei Tale, că spre Tine nădejdea şi-au pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru.

Iartă Doamne şi sufletele cele botezate în numele Tău, Preasfântă Treime, pe care le-a apucat moartea nepregătite şi se află în iad şi n-au fost vrăjmaşi ai Tăi, iar aici nu au pe nimeni ca să se roage pentru ei, miluieşte-i Doamne, după mare mila Ta.Miluieşte-mă Doamne, mântuieşte-mă şi-mi iartă tot ceea ce eu ca un om neputincios am greşit Ţie şi m-am smintit şi nebuneşte m-am depărtat de la calea mântuirii, iar prin deşertăciunea minţii mele m-am abătut ca un netrebnic către fapte necuvioase. Rogu-Te dar, întoarce-mă iarăşi pe calea mântuirii, prin dumnezeiasca Ta purtare de grijă.

*Această rugăciune este foarte folositoare deoarece conţine toate cererile necesare atât pentru sufletul şi trupul nostru, cât şi pentru al vrăjmaşilor şi binefăcătorilor noştri. Este recomandat a se citi zilnic.

Semnul Sfintei Cruci de Ioan Iacob (Sfântul Ioan Iacob)

 Semnul crucii este nouă
Scutul cel mântuitor
Care departează răul
Şi ne dă la toate spor.

Deci să facem cum se cade
Creştinescul nostru semn,
Căci vrajmaşii fug atuncea
Ca de preacinstitul lemn.

Iar acei ce bat în cobză
Şi pe cruce o îngână,
Au sămânţa necredinţei
Şi pecete rea la mână!

N-au evlavie în suflet,
Nici ruşine la obraz
Plecăciune nu pot face
Că-i "boierul pe grumaz"!

Domnul cerurile pleacă
Pentru neamul omenesc,
Iar la El să-şi plece capul-
Mulţi creştini nu se silesc.

El întinde sus pe cruce
Mâinile dumnezeeşti,
Tu măcar a face "semnul"
Omule nu te sileşti.

El ne mântuie creştine
Săvarşindu-Se pe lemn,
Iară tu socoţi ruşine
Ca să faci al crucii semn,,

Sfaturile Sfinților - Alți Sfinți Părinți

Cercetează Preabunul Dumneze războiul lăuntric al fiecăruia şi-i răsplăteşte pe măsură

Într-o zi, mergând să-l vizitez (pe Sfântul Nifon), l-am găsit în chilia sa citind. S-a bucurat din toata inima când m-a văzut. M-a primit cu deosebită dragoste, apoi s-a aplecat din nou asupra cărţii. Eu l-am întrerupt de la citire şi am început să-l întreb despre pocăinţă, la care el mi-a zis:

- Crede-mă, frate, că Bunul Dumnezeu nu va judeca pe creştini pentru că au păcătuit.

M-am mirat mult de aceste cuvinte şi l-am întrebat surprins:

- Atunci, după cum spuneţi, păcătoşii nu vor fi judecaţi? Trebuie adică să credem că nu exista judecată? - Există şi prea există, mi-a răspuns el. - Atunci cine va fi judecat? - Ascultă, fiule, să ţi-o spun limpede: Dumnezeu nu judecă pe creştin pentru că greşeşte, ci pentru că nu se pocăieşte. Pentru că a păcătui şi a se pocăi este omeneşte, dar a nu se pocăi este semnul diavolului şi al dracilor lui. Fiindcă nu trăim necontenit în pocăinţă, de aceea vom fi judecaţi.

Cercetează Preabunul Dumnezeu războiul lăuntric al fiecăruia şi-i răsplăteşte pe măsură. Pentru că adeseori se întâmpla ca pe dinafară omul să se arate păcătos, dar înlăuntrul său poate se osândeşte pe sine cu suspinări, socotindu-se netrebnic, şi se luptă sau se poartă faţă de alţii cu bunăvoinţă şi smerenie. Adică, mulţi înlăuntrul lor fac ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, deşi pe dinafară se arată păcătoşi. Iar Dumnezeu, care vede cele ascunse, la sfârşit nu-i lasă să piară. Iar daca unii, pe dinlăuntru fiind plini de ură si răutate, lucrează la vedere binele, nu le foloseşte deloc. Pentru că prin ei se zădărniceşte lucrarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate face totul pentru mântuirea noastră. Mulţi oameni dau daruri şi onoruri împăratului pământesc şi dobândesc ceea ce cer ei. Pe alţii însă, chiar dacă nu-i dau nimic, împăratul îi ajută şi-i miluieşte cu multă bunăvoinţă. Tot aşa şi Dumnezeu, pe unii îi slăveşte pentru faptele lor, pe alţii îi miluieşte pentru pocăinţa lor adâncă, iar de alţii se milostiveşte pentru rugăciunile sfinţilor Săi; pe unii îi incearca aici, iar în lumea cealaltă le dăruieşte veşnicele bunătăţi, dacă primesc cu răbdare încercările.

Sfantul Teofan Zavoratul - despre boala

Boala este lucru al înţelepciunii Dumnezeieşti Milostivirea lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră!

Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El. Dacă tot ce este de la Domnul e spre mai bine, înseamnă că şi boala dumneavoastră. [...] Vrăjmaşul vă insuflă: „Nu vei rezista”. Răspundeţi-i: nici nu mă gândesc să rezist de unul singur, ci nădăjduiesc că Milostivul Dumnezeu nu mă va lăsa singur, ci mă va ajuta să ţin piept cum m-a ajutat şi până acum. Iarăşi boala! Să vă dea Domnul răbdare şi seninătate şi să vă izbăvească de cârtirea cea păcătoasă! Nu priviţi cu mohorâre la neputinţe. Ele arată mai degrabă mila şi luarea-aminte a lui Dumnezeu faţă de noi decât lipsa Lui de bunăvoinţă.


Tot ce este de la Dumnezeu spre bine este. Sunt boli a căror vindecare este oprită de Domnul - atunci când El vede că boala e mai de trebuinţă ca sănătatea pentru mântuire.

Nu pot să spun că asta nu s-ar întâmpla şi în ceea ce Vă priveşte. Dumnezeu a trimis boala. Daţi mulţumită Domnului, fiindcă tot ce e de la Domnul spre bine este. Dacă simţiţi şi vedeţi că sunteţi vinovat, începeţi cu pocăinţa şi părerea de rău înaintea Domnului pentru faptul că n-aţi păzit darul sănătăţii cel de la El primit.

Iar apoi trebuie să vă gândiţi doar că boala e de la Domnul şi că nimic nu are loc întâmplător.

Şi după aceea multumiţi din nou Domnului. Boala smereşte, înmoaie sufletul şi-i uşurează obişnuita povară a grijilor de multe feluri. [...]

V-aţi îmbolnăvit! Ce este de făcut? Răbdaţi şi multumiţi lui Dumnezeu, spunând în sinea dumneavoastră: „Această boală este pentru păcatele mele mari şi nenumărate. Domnul îmi ia puterile ca prin aceasta să mă facă mai înfrânat. El nu mai ştie cum să mă îndrepte altfel. A încercat şi cu mila, şi cu necazurile, şi nimic nu a folosit. Iar ceasul morţii se apropie şi, când va veni, ce va face ticăloşia mea? Doamne, Dumnezeul meu! Cruţă zidirea Ta cea neputincioasă. Când omul e bolnav, fi e şi uşor, moartea îi vine în minte ca sufl etul să cunoască cu lucrul cât de adevărat este cuvântul înţeleptului: „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale. Şi în veac nu vei păcătui” (Sirah 7, 38).

Boala şi aducerea-aminte de moarte

B. este bolnavă... Fie ca în această vreme potrivită sa se deprindă cu mântuitoarea aducere-aminte de moarte... Cel sănătos anevoie îşi aminteşte de ea... Domnul trimite boala tocmai pentru a aminti de moarte şi prin această aducere-aminte să facă pe bolnav a se îngriji, în sfârşit, şi de pregătirea pentru moarte.

Gânduri în vremea bolii

Însufleţiţi-vă! Priviţi cu veselie în ochii bolii! Lăsaţi-vă însă mai puţin în voia închipuirilor... Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul... Vă veţi certa cu toata lumea... Toate astea în gând după aceea va trece totul. Fiţi senin! Pesemne că în drum v-ar fi întâmpinat vreo primejdie şi iată că Domnul v-a ţintuit prin boală acasă... Daţi multumită Domnului.

Şi, oricum, rugaţi-vă ca să binevoiască a vă face sănătos. Să vă mântuiască Domnul! Domnul să vă binecuvânteze! Gândurile dumneavoastră despre starea deznădăjduită în care, pasămite, vă afl aţi, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrăjmaşul care vă tulbură. Cine poate să spună ce va fi ? Unul e Dumnezeu, însă vrăjmaşul păgâneşte, dându-se pe sine drept Dumnezeu, tulburând cu proorocia sa vicleană, clătinând credinţa şi alungând liniştea din inimă. Nu-l ascultaţi, ci staţi neclintită în credinţă că boala e de la Dumnezeu şi spre binele dumneavoastră, iar după ce-şi va face treaba va pleca... şi veţi fi sănătoasă, şi veţi sluji Domnului într-o mănăstire.

Pentru toate multumiţi Domnului - şi pentru boală mulţumiţi. Mie, din afară, îmi e uşor să vorbesc astfel; dumneavoastră poate că în fapt nu vă este uşor să simţiţi aşa. Oricum, vorbind despre răbdare, mă şi rog să vă dea Domnul a îndura cu seninătate boala şi de asemenea să trageţi oarecare învăţături din ea.

Cine ştie pentru ce v-a ţintuit la pat Domnul? Neîndoielnic este însă că şi lucrul acesta a fost îngăduit de El pentru ajutorarea felului de viaţă pe care vi l-aţi ales şi pe care vă străduiţi să îl păstraţi cumva. Din această latură nici nu mai trebuie iscodită boala dumneavoastră.

Pentru a răbda cu seninătate în clipa înteţirii suferinţelor, căutaţi-vă bărbăţie şi în aducerea-aminte de răbdarea tuturor sfinţilor şi, mai ales, a mucenicilor. Cât şi cum au răbdat ei? Ne este greu şi să ne închipuim. De altfel, tuturor „prin multe necazuri li se cuvine a intra întru Împărăția Cerurilor” (Fapte 14,22). Şi ceea ce a fost făgăduit de Domnul se numeşte cunună. De ce? Fiindcă nu ne putem înălţa la ea fără pătimiri. Calea într-acolo este crucea luată de bună voie sau trimisă de Dumnezeu. [...]

Despre boală şi felul de viaţă dus Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră!

V- aţi îmbolnăvit? Dar slavă lui Dumnezeu că vă înzdrăveniţi sau v-aţi înzdrăvenit deja. Slavă lui Dumnezeu şi pentru ca aţi îndurat nu fără folos boala. Învăţăturile pe care le-aţi primit din cele întâmplate cu dumneavoastră sunt foarte însemnate şi în viaţa lumească, cu atât mai mult în cea duhovnicească. Nu este nimic de aşteptat din partea oamenilor şi toată grija trebuie aruncată la Domnul; pe lânga asta, trebuie să aşteptăm mereu moartea în credință că Domnul ne mai lasă să mai trăim, ca să ne curăţim de păcate, lucru spre care trebuie să ne întoarcem toată grija. Aceste puncte sunt „pârghiile” şi „direcţiile” vieţii duhovniceşti. [...]

Din punctul de vedere al refacerii puterilor, felul mâncării este un lucru secundar...

Lucrul de căpetenie îl constituie mâncarea proaspată, aerul curat... şi, mai presus de toate, liniştea duhului. Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi lovesc chiar în inima sănătăţii. Postul şi îndeobşte viaţa ascetică sunt cel mai bun mijloc de a păstra sănătatea şi de a o face să înfl orească. Neamţul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vieţii, unde ridică în slăvi şi viaţa ascetică. Cei ce ridică în slăvi ştiinţa, trebuie să asculte de el, iar noi avem alţi dascăli, mai de seamă decât acest neamţ. Rugăciunea înalță duhul pe tărâmul lui Dumnezeu, în care este rădăcina vieţii - iar prin duh şi trupul se împărtăşeşte din această viaţă... Duhul umilit, simţămintele şi lacrimile de pocăinţă nu răpesc, ci dau putere omului, fi indcă aşază sufl etul într-o stare de bucurie. Bine aţi făcut că nu v-aţi supus îndemnurilor lumești. [...]

Îngrijirea bolnavilor este plăcută lui Dumnezeu

Hristos a Înviat! Puterile dumneavoastră, deşi nu s-au refăcut deplin, se arată îndestulătoare totuşi pentru îngrijirea unui bolnav care nu merită o asemenea îngrijire; însă Domnul Cel milostiv nu Se va uita la nevrednicia bolnavului şi va ţine în socoteală îngrijirea ca şi cum I-ar fi fost dată chiar Lui iar după aceea va trimite în schimb mângâiere sau deplină însănătoşire, sau va pune deoparte răsplata cuvenită pentru veacul cel viitor. [...]

Înnoirea prin rugăciune după însănătoşire

Sunt foarte bucuros că v-aţi pus, în cele din urmă, pe picioare. Omul care s-a însănătoşit se simte îndeobşte înnoit. Cred că aveţi acelaşi simţământ. Trebuie să faceţi în aşa fel ca înnoirea trupească să fi e însoţită de o înnoire duhovnicească. Dumnezeu v-a dat-o sau v-a arătat-o în scurta rugăciune pe care aţi făcut-o atunci. Mi-a şi venit în minte să vă îndemn: apucaţi-vă de o rugăciune scurtă şi face-ţi-o mereu... şi la lucru, şi când nu lucraţi, şi când mergeţi şi când şedeţi, fără încetare. La început vă veţi sili să faceţi această mică rugăciune, iar după aceea se va spune de la sine... Doar apucaţi-vă de ea şi daţi-vă osteneala fără încetare... E rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa.” Iar când faceţi această rugăciune, să vă ţineţi luarea-aminte nu în cap şi nu în cer, ci în inimă. După ce o veţi deprinde, veţi alunga prin ea toată tulburarea şi veţi aduce pace în sufl etul dumneavoastră.

Bolile sunt de la Dumnezeu spre mântuirea noastră

Totul e de la Dumnezeu: şi bolile, şi sănătatea. Şi de la Dumnezeu totul ni se dă spre mântuirea noastră. Aşa să îţi primeşti şi tu boala şi să dai mulţumită pentru ea lui Dumnezeu, Care Se îngrijeşte de mântuirea ta. Cum anume slujește spre mântuire boala trimisă ţie de Dumnezeu poţi nici să nu încerci să afl i, fi indcă se prea poate să nici nu reuşești. Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsă, ca pe un canon, alteori spre învăţare de minte, ca omul să îşi vină în fi re, alteori, ca să îl izbăvească de un necaz ce ar cădea asupra lui de ar fi sănătos, alteori ca omul să vădească răbdare şi prin aceasta mai mare răsplată să merite, iar alteori, ca să se curăţească de vreo patimă, ca şi din multe alte pricini.

Despre boală ca nevoinţă mântuitoare

Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră! Vă tot văitaţi, dar vă văitaţi în chip mântuitor, pentru lucrarea mântuirii. Să binecuvânteze Domnul grijile dumneavoastră în această privinţă. Sunteţi bolnav cu trupul, iar lucrarea mântuirii cere osteneli şi lipsuri. Ce să faceţi? Răbdaţi cu seninătate sănătatea dumneavoastră şubredă şi mulţumiţi pentru ea lui Dumnezeu - fi indcă, de n-ar fi ea, poate că aţi umbla cu picioarele în sus, în vreme ce acum şedeţi şi umblaţi cum trebuie. Alt folos este şi acela că, dacă aţi fi fost sănătoasă, aţi fi fost nevoită, dacă v-aţi fi hotărât să vă daţi osteneala pentru mântuirea dumneavoastră, să ţineţi posturi aspre, să faceţi privegheri, rugăciuni lungi, să staţi la slujbele bisericeşti de obşte şi încă alte lucruri anevoioase să întreprindeţi. Acum însă, în loc de toate acestea, vi se socoteşte răbdarea sănătaţii şubrede. Răbdaţi, deci, şi de nimic nu vă tulburaţi. Atâta doar: să ţineţi sufl etul în starea cuviincioasă. Partea duhovnicească vă e întreagă. Ca atare, cu ea trebuie să slujiţi lui Dumnezeu întru toată deplinătatea: să vă trezviţi şi să privegheaţi să aveţi duh înfrânt şi smerit, să petreceţi în rugăciune (a minţii şi a inimii, în a-L avea pe Domnul pururea înainte), să alungaţi gândurile, să hrăniţi smerenia, să nu osândiţi, să vă bucuraţi cu cei ce se bucură, să vă necăjiţi cu cei necăjiţi, să vă aduceţi aminte de Dumnezeu şi de ceasul morţii, şi toate cele de acest fel... Iată-vă mântuirea! Iar cât priveşte cele ce mi-aţi scris despre mâncare şi băutură, cu ele nu e nicio împiedicare dacă totul este întrebuinţat cu măsură. Mântuiţi-vă!
[...]

Este păcat să cârteşti în boli

[...] Sănătatea dumneavoastră s-a şubrezit. Sănătatea şubrezită poate să şubrezească şi mântuirea atunci când, din gura bolnavului, se aud cuvinte de cârtire şi strigăte de nemulţumire. Să vă ajute Dumnezeu a vă izbăvi şi de un necaz şi de celălalt! Vedeţi unde vreau să ajung? La dumneavoastră se strecoară anumite cuvinte; cuvintele vin, fi reşte, din simţăminte şi gânduri pe potrivă, iar acestea din urmă sunt de aşa un fel, că lucrarea mântuirii nu se poate împlini cu ele. Binevoiţi a lua aminte la aceasta şi a vă îndrepta... Sănătatea şi boala sunt în mâinile purtării de grijă a lui Dumnezeu mijloace pentru mântuire atunci când atât una, cât şi cealaltă sunt folosite în duhul credinţei... Dar ele duc la pierzanie atunci când omul se poartă, în privinţa lor, după toanele sale. Lucrul de care aveţi deosebită nevoie este răbdarea senină şi supusă lui Dumnezeu. Îndată ce se va arăta în sufl etul dumneavoastră o asemenea aşezare, veţi intra fără întârziere pe calea mântuirii, care duce la rai. Şi - luaţi aminte! - să prindeţi sufl et atunci. [...]

Cel ce rabdă bolile şi necazurile se aseamănă prin nevoinţa sa mucenicilor

Încă o durere pentru dumneavoastră - boala fi icei... Iată ce vă voi spune: de vreme ce aţi încercat deja toate mijloacele omeneşti, nu mai rămâne decât să vă împăcaţi cu această amărăciune şi s-o purtaţi cu supunere faţă de Dumnezeu, având credinţă că această boală e de neapărată trebuinţă pentru mântuirea dumneavoastră şi a fi icei dumneavoastră, precum şi a soţului ei... După această împăcare, să vă păstraţi liniştea şi tot cu linişte ajutaţi-vă şi fi ica. Aduceţi-vă aminte că cei ce rabdă supuşi lui Dumnezeu amărăciunile şi durerile sunt în ceata mucenicilor. Aduceţi-vă aminte de mucenici, care uneori erau lăsaţi în temniţă, fi ind chinuiţi mereu, câţiva ani - 5, 10, 20; însă răbdau cu supunere şi seninătate, având raiul înaintea ochilor... pentru răbdare. Să vă binecuvânteze Domnul! Mântuiţi-vă!

Boala ne învaţă să fi m smeriţi

Pentru faptul că nu v-aţi însănătoşit încă îmi pare rău. Să vă dăruiască Domnul însănătoşire deplină... Totuşi boala ne învaţă să fi mai smeriţi şi supuşi voii lui Dumnezeu. Fiţi senin şi pentru toate multumiţi lui Dumnezeu cu încredinţarea că totul merge spre cel mai bun deznodământ, chiar dacă asta nu se vede acum. Veţi vedea după. În boală deprindeţi smerenia, răbdarea, seninătatea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. În ce priveşte faptul că năvăleşte asupră-va nerăbdarea, este omeneşte să fi e aşa.
Dacă vine, trebuie să o alungaţi. Simţământul de apăsare pricinuit de boală este tocmai ca să aveţi ce răbda. Unde nu se simte apăsare, acolo nu-i nicio răbdare; însă când vine simţământul de apăsare împreună cu dorinţa de a o înlătura, nu e nici un păcat în asta. Este un simţământ fi resc. Păcatul începe când în urma acestui simţământ sufl etul se lasă pradă nerăbdării şi începe să se încline spre cârtire.

Fragment din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea,
București, 2002

Sunt putred mucegai înaintea Ta Maicuţă. Mi-am coborât sufletul în iad pentru că pământul din mine nu a ştiut să asculte de Tine. Greşesc în tot locul şi la tot pasul, judec, mă mândresc în sinea mea, îmi doresc ce e mai bun material. Am uitat de sufletul meu, Maicuţă şi acum zac în patul meu plin de păcate şi încerc să mă ridic să fiu un om nou, să mă laşi să te iubesc şi să am parte de mila Ta spre iertarea mea.

Mă simt neputincios şi şters, speriat de dreapta Ta judecată, mă simt pierdut în lumea asta şi nu găsesc altă scăpare decât la Tine. Mi-e teamă că nu sunt tare în credinţă, mi-e ruşine că nu ştiu să mă rog cu sufletul Ţie. Mă simt scârbit de toate gândurile mele, mi-e urât de mirosul ucigaş ce zace în păcatele mele. Am întristat fiinţa Ta, Doamne şi acum strig din rărunchii inimii mele:

Nu mă lăsa Maicuţa mea şi Mântuitorul meu, niciodată!Am greşit şi simt că nu mai am scăpare,iartă-mă Bunule pentru toate păcatele mele, iartă-mă că nu ştiu să iubesc şi să tac, să fiu smerit.


Nu mai plânge Maica mea, pentru că eu nu merit izvorul tămăduitor ce se naşte în ochii Tăi. Te rog, Maica mea, nu mai plânge pentru sufletul meu amorţit, că îmi este ruşine de mine.....Poate dacă nu erau lacrimile Tale, şi blândeţea cu cate te rogi Mântuitorului, eu eram demn de focul cel viu pentru mintea mea spurcată.

Mie frică de mine însumi, pentru că firea mea e tot un mucegai şi nu merit toate câte am. Nu ştiu să apreciez, nu ştiu să-mi cinstesc părinţii şi iubirea lor pentru mine. Pentru ce mă chinuiesc vrăjmaşii mei?Apără-mă Maicuţă cu Preasfânt Acoperământul Tău, şi dă-mi liniştea de care am nevoie. Nu mă lăsa, ajută-mă să mă ridic, pune în graiul duhovnicului meu toată învăţătura cea bună. Dă-mi o haină albă ca s-o port cu cinste, ochi deşchişi ca să văd Binele, dă-mi tăcere ca să nu am răspuns în faţa vrăjmaşlor care mă chinuiesc şi vor să mă ispitească. Dă-mi mie bucuria de a iubi din nou, dă-mi mie minte trează ca să mă rog neîncetat. Te rog, să mă îmbrăţişezi pe mine, marele păcătos, pentru că sufletul meu e însetat de iertare, de iubire, te rog să mă laşi să plâng la picioarele Tale, Doamne că mult am greşit. Te rog să primeşti rugăciunile noastre şi să fii alături de noi mereu. Îmbrăţisează-mă Maica mea că sunt singur, neputincos şi păcătos!

Calugarul si pasarea

Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert.

Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu:

- Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea!

În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune.

Neştiind ce să facă, se duse la stareţ şi-i povesti tot ce s-a întâmplat. Atunci stareţul îl întrebă:

- Înainte, când te rugai, şi pasărea era la geamul tău, reuşeai să-ţi termini rugăciunile?

- Da, reuşeam!

- Acum ce te opreşte să le termini?

- De fiecare dată când încep o rugăciune, îmi vin în gând toate îndatoririle pe care le am şi uit de rugăciunea mea.

- Vezi tu, pasărea venea şi-ţi cânta la geam tocmai ca să-ţi alunge gândurile rele şi să te poţi concentra la rugăciunea ta. Prin cântecul ei îţi făcea rugăciunea mai uşoară pentru că nu aveai timp să te gândeşti şi la altceva decât la cum să-ţi termini rugăciunea fără să te laşi deranjat de cântecul ei. Şi dacă ai fi ascultat cu atenţie, ai fi observat că pasărea cânta cu atât mai intens, cu cât te rugai tu mai intens. Astfel se ruga şi ea cu tine Lui Dumnezeu şi rugăciunea ajungea mai repede în cer, fiind purtată pe aripile ei micuţe.