marți, 2 noiembrie 2010
Rugaciune
“Iarta-ma, Doamne:
pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne – care esti Compasiunea si Iubirea infinita -,
te rog, iarta-ma… si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
Iti multumesc, Doamne:
pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
pentru Lumina pe care am constientizat-o in adancul meu!
pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea
si Iubirea infinita,
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu