duminică, 18 iulie 2010


Am cules cu mult drag
flori din gradina sufletului meu
si ti le dau acum in dar ...
Am rugat ingerii sa cante pentru tine
si sa te imbratiseze pentru mine ...
Cararea vietii sa-ti fie mereu presarata cu flori
iar Bunul Dumnezeu sa te ocroteasca intotdeauna ...
La Multi Ani
si fie ca toate visele sa ti se implineasca ...

Nu iti pot fi alaturi acum ,
dar nu am uitat ca este ziua ta ,
asa ca vreau sa iti urez cu
aceasta ocazie multa
sanatate, fericire si
implinirea tuturor dorintelor.


E frumos ... e liniste ... e pace ...

este Gradina Raiului ...



Glasuri vesele ciripesc doar pentru tine

si doua turturele isi jura dragoste

eterna ...

Alinta-ti privirea cu imagini de vis

si bucura-te ca existi ...

Nemurirea sufletului

Un copil, indurerat de moartea bunicului sau, l-a intrebat pe tatal sau daca o sa se mai intalneasca vreodata cu acesta.

Atunci tatal, ca sa-i potoleasca durerea si sa-i arate ca nu pierim definitiv prin moarte, si-a luat ceasul si a separat carcasa de mecanismul ei.

- Vezi, ii spuse el, chiar daca i-a fost luata imbracamintea, ceasul functioneaza in continuare. Asa si bunicul, chiar daca este lipsit de trup, el traieste, se bucura de rugaciunile noastre si se roaga pentru noi.

miercuri, 14 iulie 2010

Doamna Coca Tzanakaki, locuitoare, din 1959, a orasului Johannesburg istoriseste:
"Sunt originara din Creta(Irakleion), iar sotul meu din Retimnon. In Africa de Sud am ajuns datorita meseriei sotului meu.De cativa ani insa, acesta suferea de o forma grava de flebita si a trebuit si a trebuit internat in spital. Faza inaintata a bolii, la ambele picioare, nu mai permitea nici macar interventia chirurgicala. Mai mult, in septembrie 1965, s-a depistat ca sufera si de plamani, in stare foarte avansata, din cauza meseriei pe care o practicase si a mediului toxic in care fusese nevoit sa lucreze. Era chimist.
De atunci a ramas sub observatia celor mai buni medici, profesori specialisti, fiind supus la tot felul de analize si tratamente medicale. Din pacate nu reuseau nici sa-i imbunatateasca situatia, nici sa opreasca avansarea bolii.Astefel viata sa ajunsese dependenta de o continua respiratie artificiala, cu ajutorul aparatelor de oxigen si in acelasi timp, trebuia sa ia cate opt pastile diferite, de patru ori pe zi.
Ca si crestini ortodocsi ce suntem, ne-am rugat amandoi la Dumnezeu, la Mantuitorul Iisus Hristos, la Maica Domnului si la toti sfintii ca sa se faca bine, deoarece numai o putere dumnezeiasca mai putea sa il salveze din situatia in care se afla. Deja si inima sa era atacata de aceasta boala necrutatoare, fiind exagerat de marita.
Pe 1 octombrie 1967, sotul meu a inceput sa tuseasca si sa elimine sange din plamani.A fost din nou internat in alta clinica. Avea dureri ingrozitoare, mai ales in partea stanga. A fost chemat un alt specialist, profesorul cardilog de origine greaca Moutsoulas. Din analizele pe care i le-a facut, a reiesit ca sotul meu era intr-o situatie critica. Din nou l-au cuplat la oxigen, alte medicamente, injectii samd. Timp de trei zile a fost tinut sub observatie de medicul grec, dupa care acesta a trebuit sa plece la un congres medical din strainatate. L-a lasat in grija medicului nostru de familie. L-a consultat apoi profesorul cardiolog Fuller, o alta eminenta a suferintelor de inima si plamani. Acesta a recomandat sa i se ia sange, la fiecare doua zile cate o jumatate de litru. Eu ma gaseam tot timpul langa el, disperata si necajita, dar nu incetam totusi sa ma rog in tacere catre Bunul Dumnezeu si catre sfintii nostri. Doar seara plecam de langa el, ca sa-l iau pe copilul nostru, in varsta de numai 3 ani si jumatate, pe care il lasam toata ziua in grija unei familii foarte cumsecade de greci, ce stateau si ei in acelasi bloc cu noi. Zilele treceau pline de durere. S-a intors doctorul Moutsoulas din strainatate, dar nimeni nu imi putea da absolut nici o speranta. Sotul meu se stingea incet, in fiecare zi, vazand cu ochii. Pe 17 octombrie 1967, pe la ora sase dimineata, in timp ce ma gaseam acasa, a sunat la mine doamna la care lasam copilul si mi-a spus sa ma duc de urgenta la spital deoarece sotul meu avusese o noapte foarte grea. Am fugit intr-un suflet. Mi se inmuiasera picioarele si am apucat doar sa o rog sa-l sune pe parintele enoriei. La spital ce sa vad? Sotul meu era in ultimul stadiu. Fata si mainile capatasera culoarea mortii, gemea si agoniza. Cu toate acestea nu m-am pierdut deloc in fata acestei privelisti cutremuratoare. Parca o putere dumnezeiasca ma sustinea , indemnandu-ma sa ma duc la dulapiorul de langa patul sau si sa scot de acolo cele doua sticlute cu ulei sfintit si doua iconite mici, rotunde, care se purtau agatate in piept. Una era Bunavestire, iar cealalta cu Sfantul Nectarie. Le adusesem la ultima noastra calatorie in Grecia. I-am uns buzele cu uleiul sfintit si l-am insemnat cu semnul Sfintei Cruci, cu cele doua mici iconite, invocand in acelasi timp ajutorul Maicii Domnului si al Sfantului Nectarie. Dupa cateva minute a venit doctorul, s-a mai uitat un pic la el si m-a privit cu tristete, fara nici o speranta. I-am spus ca l-am chemat pe parintele ca sa-i acorde ultima asistenta, sa-l impartaseasca si mi-a spus ca am facut foarte bine. Cum stateam de vorba, iata ca venise si parintele Karaianis. Cand l-am vazut, am izbucnit in plans si i-am sarutat mana. I-am spus: - Veniti, parinte, sotul meu este pe moarte. Eram foarte tulburata si ma rugam la Dumnezeu sa aiba mila de mine si de copilul meu. In aceeasi dupa-amiaza doctorul imi spusese, de fata fiind si o verisoara care venise de la Jermiston, ca sotul meu mai aveacam o jumatate de ora de trait sau cel mult trei ore. Atunci l-am intrebat: - Doctore, dar de ce se intampla aceasta, ce are in definitiv, cancer, leucemie, tuberculoza? Mi-a raspuns: - Doamna este foarte grav, plamanii sai sunt complet uscati, iar inima sa este atat de marita, ca este imposibil sa se mai micsoreze la loc. Credeti-ma, din punct de vedere stiintific, am facut tot ce se putea ca sa il ajutam... din pacate numai o minune il mai poate salva. Atunci l-am intrebat: - Credeti si dumneavoastra, doctore, ca se pot intampla minuni? Mi-a raspuns: - Orice om de stiintaadevarat crede ca se pot intampla si minuni.Cand noi si stiinta, cu mijloacele pe care le detinem astazi, nu putem salva un pacient, aceasta poate veni din partea unei puteri dumnezeiesti.
Au trecut apoi si acea jumatate de ora si cele trei ore si toata noaptea, fara ca sotul meu sa treaca la cele vesnice. Eu ma rugam langa el si in adancul inimii parca simteam o intarire, o putere. Dimineata o minune! Sotul meu a deschis ochii, s-a inviorat un pic la fata si a cerut sa manance ceva. Slava Dumnezeului Celui Preainalt, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie!
Trebuie sa mai mentionez aici ca fusesem in Egina si ne inchinasem la moastele Sfantului Nectarie, iar sotul meu era chiar nepot al maicii Singhitiklia, care traise pe vremea sfantului, iar noi ne-am informat atat de bine despre puterea sa vindecatoare si mai ales despre multele minuni savarsite. Cumparasem acele iconite si uleiul sfintit ca orice inchinator, dar nu erau publicate atunci carti care sa se refere la minunile si numeroasele vindecari facute de Sfantul Nectarie. Ceea ce faceam eu la spital, ungand pe sotul meu cu acel ulei sfintit si insemnandu-l cu icoana sfantului, era pornit din simplul sentiment de evlavie si din credinta. Abia mai tarziu avea sa imi pice in mana cartea despre Sfantul Nectarie si sa aflu astfel despre multele sale minuni. Zilele au trecut cu greutate una dupa alta si in cele din urma, sotul meu a fost transferat pe 21 octombrie la Spitalul Central din Johanesburg. Situatia se imbunatatise cat de cat, sau mai bine spus era stabila. Eu insa continuam sa trec prin nesfarsite chinuri. Sufeream pentru el si totusi nu-mi pierdeam speranta in Bunul Dumnezeu, rugandu-ma neincetat. Au trecut doua saptamani. Una din cunostintele noastre, venind in vizita la sotul meu si vazandu-ma ca il insemnez cu iconita Sfantului Nectarie, m-a intrebat daca am citit cartea care aparuse recent, despre minunile savarsite de acest mare sfant. I-am spus ca nu si am rugat-o sa mi-o aduca sa o citesc. Mi-a adus-o si cu mare nerabdare am inceput sa o citesc. Citeam si plangeam si credinta mea se intarea din ce in ce mai mult. Am inceput sa ii povestesc din ea si sotului meu. Ma asculta cu mare atentie. A treia zi mi-a cerut sa citeasca singur din ea. Nu imi venea sa cred, vazandu-l atat de intarit si am inceput sa dau slava lui Dumnezeu si Sfantului Nectarie. Si intradevar, a inceput sa o citeasca singur. O, Doamne, ce minune! Situatia sa se imbunatatea simtitor si mi-a spus ca va da comanda sa se faca o piesa de aur, reprezentand un corp omenesc, pe care o va duce la icoana sfantului daca se va face bine. I-am spus emotionata ca vom face si pentru mine acelasi lucru, l-am incurajat sa creada din toata inima in puterea sfantului si sa fie sigur ce sa va vindeca. Incepand cu zilele urmatoare, profesorii, doctorii, asistentele si ceilalti bolnavi au ramas fara grai in fata celor ce aveau sa se intample. Au inceput sa-i faca radiografii de cinci ori pe zi, cate patru fotografii mari, se tineau consilii, erau chemati si alti specialisti. Radiografiile aratau ca sotului meu i se dezvoltau plamani noi! Nimeni nu putea sa dea nici o explicatie stiintifica.
(Sfantul Nectarie Taumaturgul - diac. drd. Morlova Nicusor)


M-am dus intr-o dimineata la Prislop, la mormantul Parintelui Arsenie, cu un grup restrans. Nu era nimeni la mormant. Mi-a parut bine ca n-am gasit pe nimeni pentru ca am putut desfasura putin din sufletul meu la mormatul Parintelui Arsenie. Am stat pe banca langa mormant si am inceput sa ma rog in mintea mea ca sa ma binecuvanteze Sfantul Parinte de acolo de unde este. Si tot cerandu-i binecuvantarea, la un moment dat, cu ochii inchisi fiind, mi-a aparut inainte si mi-a zis asa, facand semnul Crucii de trei ori: "Da, ma, te binecuvantez, ma; da, ma, te binecuvantez, ma; da, te binecuvantez". Atunci m-am zdruncinat din toata fiinta mea, m-am dus in dreptul crucii mormantului, am ingenuncheat, am plans si m-am rugat din tot sufletul meu.



Omul se roaga de Dumnezeu sa-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roaga de om sa-si schimbe purtarile. Socotiti si voi, care de cine sa asculte intai?


"L-aţi cunoscut pe Parintele Arsenie? Dragule, eu 1-am cunoscut. Omul acesta m-a salvat, m-a scos din moarte sufleteasca... Aveam boli ale glandelor endocrine. Ani Intregi am stat prin spitale si sanatorii din toata ţara. Intr-un.final mi-au zis sa ma duc acasa ca In 2-3 luni voi muri. O sora medicala, Inainte de a iesi din spital mi-a spus:*Degeaba tot iei medicamente si-ţi pui nadejdi In medici si spitale. Du-te si roaga-te lui Dumnezeu. Am auzit ca este un om al lui Dumnezeu, Arsenie. Du-te si roaga-te, poate Il gasesti.*
Dar ea nu credea In Dumnezeu, credinţa era pentru ea o prostie. Stand acasa si vazand cum moare Incet-Incet, slabise In greutate foarte mult, Incepuse sa se gandeasca cu groaza la moarte. La un moment dat s-a gandit ca nu se poate ca omul sa moara si sa dispara pur si simplu. Trebuie sa se Intample ceva cu el. Incepuse sa gandeasca cu sufletul, care e nemuritor, care nu poate accepta moartea. Isi spunea apoi, repetat: *Nu se poate sa nu existe Dumnezeu. Nu se poate sa mor si sa nu mai existe nimic cu mine*, o spunea aproape disperat.

Incepuse sa se roage cu ce cuvinte stia. Isi aduse aminte de numele Parintelui Arsenie si se ruga: Cine esti Parinte Arsenie? Ajuta-ma! Nici nu stia daca traieste sau daca a murit, nici unde este. si In noaptea aceea a avut un vis: "Am visat un Parinte Intr-un anteriu alb, care mi-a zis: "Femeie, te scoli dimineaţa , te sui In trenul acesta (In vis a vazut exact trenul), In vagonul acesta, cobori la staţia cutare; acolo te duci la autogara si te sui In autobuzul acesta (si a vazut si soferul si atobuzul), cobori In staţia asta, o iei pe drumul acesta si ma gasesti la biserica asta".

Toate reperele din traseu le-a vazut In vis. si a facut Intocmai. Dimineaţa Insa barbatul i-a zis: "Ce faci? Ai Innebunit? Bolnava cum esti vrei sa o iei pe coclauri dupa visele tale!?" Pana la urma a lasat-o: "Daca vrei sa mori, mori!"

Intr-o staţie, un cersetor s-a rugat insistent de sofer sa-1 ia si pe el fara bani. Dar soferul a zis: " Daca n-ai bani, jos!" Femeia, desi cheltuise o avere pe medicamente, i-a zis soferului: "Lasa-l sa urce, ca-i platesc eu" si i-a dat bani pentru bilet. Cersetorul a urcat si i-a mulţumit. Dupa un timp Insa femeia a observat ca cersetorul nu mai era In autobuz.

Cand a ajuns la biserica din vis, l-a vazut rezemat de zidul bisericii pe omul din vis, pe Parintele Arsenie. Cand s-a apropiat, Parintele i-a zis: "Ei, vezi ca daca ai crezut, ai ajuns?" si se juca In mana cu biletul de autobuz dat cersetorului. Femeia saraca a cazut In genunchi. El a dus-o In biserica, a facut o rugaciune si i-a zis ca se va face bine, dar sa-si schimbe viaţa. si si-a schimbat viaţa din temelii.



Parintele Arsenie Boca sa te ocroteasca!



"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu."











"Iertand, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecata."


"Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El."


"Daca te rogi aprins, parintele Arsenie vine singur la tine".



"Eu acum nu va pot ajuta, dar daca am sa plec de aici sa stiti ca v-ajut, numai sa veniti la mine! Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu!"
Miracole infaptuieste,
cu drag mereu ne ocroteste
si-n clipe de grea incercare,
asculta de-a noastra chemare ...


Din dragoste a patimit,
dar Credinta l-a mantuit,
caci iubirea lui curata,
catre Domnul a fost data ...

Ma rog acum si pentru tine,
sa-ti fie-ntotdeauna bine,
Domnul sfant sa te-ocroteasca
si pace-n suflet sa-ti daruiasca ...

Miracole infaptuieste,
cu drag mereu ne ocroteste
si-n clipe de grea incercare,
asculta de-a noastra chemare ...
Din dragoste a patimit,
dar Credinta l-a mantuit,
caci iubirea lui curata,
catre Domnul a fost data ...
Ma rog acum si pentru tine,
sa-ti fie-ntotdeauna bine,
Sfantul Anton sa te-ocroteasca
si pace-n suflet sa-ti daruiasca ...

Ma rog la Tine Fiu Divin ,

Cand timpul pare a sta in loc ,

si tristetea ne apasa ,

sa ne rugam cu dragoste ,

la Fiul Tatalui Ceresc ...

Ne ocroteste si ne-nvata ,

sa ascultam de-a lui povata ,

Cuvantul Lui sa il urmam ,

si norii sa ii alungam ...

Totul in jur e trecator ,

doar sufletu-i nemuritor ,

sa-ngenunchem

si Domnului sa ne rugam .

Ma rog la Tine Fiu Divin ,

s-alungi departe al meu suspin ,

sa ne dai forta si putere,

sa nu mai stim ce e durere ,

cu dragoste sa ne-ocrotesti ,

incredere sa daruiesti ...

Dumnezeu

sa te binecuvanteze !

Credinta adevarata este Ortodoxia

Credinta adevarata este Ortodoxia

--- Credinta adevarata este Ortodoxia

(Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort – în culisele puterii, Editura Daksha) Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi l-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo – prin America – şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul. L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne ( turnuri ) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică ( vezi cele două turnuri din „11 septembrie” ). Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» – Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista. Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”. Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-l cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus) Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu) Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. VA VOR PUNE TAXE,IMPOZITE SI ALTE INGRADIRI.VA VOR CERNE.. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea) Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)

Credinta adevarata este Ortodoxia





1. Credinta este tamaduitoarea sufletului, inaripata de nadejde si incalzita de dragoste. Sfantul Teofan Zavoratul

2. Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o stii." Avva Dorotei Filocalia 9

3. Când iţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugaciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

4. Credinţa neclintită este turn întărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

5. Începătorul oricărei virtuţi este Dumnezeu, precum soarele, al luminii de toate zilele. Când savârşeşti fapte virtuoase adu-ti aminte de Cel ce a zis: “Fără de mine , nu puteţi face, nimic. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

6. Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca sa fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I.

7. Cel ce a împlinit o poruncă, să aştepte ispita pentru ea. Căci dragostea faţă de Hristos se probează prin cele potrivnice. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

8. Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El, Îl găsesc pe măsura împlinirii Lor. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

9. Zis-a Avva Antonie : De la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim. Sfântul Antonie cel Mare - Patericul

10 . Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis bătrânul: “Pe cât îţi este cu putinţă, sârguieşte-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie dupa voia lui Dumnezeu şi vei birui patimile cele dinafară” Avva Arsenie – Patericul.

11. Zis-a Avva Agathon: fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună. Avva Agathon – Patericul

12. Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu – Avva Agathon – Patericul

13. Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu”. Părintele Arsenie Boca

14. Pentru noi Iisus este sensul vieţii , reazimul ei în ispite si furtuni; asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii acesteia, originalul nostru, autenticitatea noastră, dar, mai mult decât acestea, El este Prietenul nostru, e singurul care nu ne părăseşte niciodată: este Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. Părintele Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preţ.

15. Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: de va cadea omul in vreo greseala si se va intoarce, este iertat de Dumnezeu? A zis batranul: dar Dumnezeu, Cel ce a poruncit oamenilor sa faca aceasta, nu mai vartos va face? Caci a poruncit lui Petru, zicand: iarta de saptezeci de ori cate sapte fratelui tau (Matei 18,22).Avva Pimen- Pateric

16. Cel ce ascultă de Hristos se călăuzeşte pe sine spre lumină; iar cel ce-I urmează Lui se îndreaptă pe sine. Sfântul Talasie Libianul – Filoc. 4

joi, 8 iulie 2010

DESPRE PRIETENIE -KHALIL GIBRAN

„Prietenul – este răspunsul dat nevoilor voastre.

El este ogorul pe care îl semănaţi cu dragoste şi îl seceraţi din recunoştinţă,

El este căminul şi masa voastră,
Fiindcă la el veniţi, asemenea flămânzilor, căutându-l pentru oaza de linişte.

Când prietenul îşi descoperă gândul, nu vă înclinaţi spre „nu”-ul sinelui vostru, nici nu-i refuzaţi acel „da” aşteptat,
Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a-i asculta inima;
Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorinţele, toate aşteptările se nasc în tăcere şi se împart într-o bucurie mută.
Nu vă întristaţi când vă despărţiţi de prietenul vostru;
Fiindcă tot ceea ce preţuiţi cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absenţa-i, precum pentru alpinist muntele apare mai desluşit văzut din depărtarea câmpiei;
Şi nu aflaţi alt ţel în prietenie decât adâncirea în spirit.
Pentru că dragostea care caută altceva decât revelaţia propriului mister, nu mai e dragoste, ci-i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce-i de prisos.

Tot ce aveţi mai bun în voi înşivă pentru prietenul vostru să fie;
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască şi fluxul;
Şi la ce-i bun prietenul dacă îl căutaţi doar spre pierdere de vreme?
Căutaţi-l întotdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,
Fiindcă-i rostul lui să vă umple nevoile, dar nu şi vidul din voi,
Şi în desfătarea prieteniei, domnească râsul şi bucuriile împărtăşite.
Pentru că în roua măruntelor lucruri inima îşi află dimineaţa şi prospeţimea.”

SLUGA CEA REA -N .VELIMIROVICI

*pictura de Caravaggio


Vorbind despre a Doua Sa Venire, Hristos îi numeşte pe oameni ba gospodari, ba slugi.
În amândouă cazurile, El aminteşte fiecăruia să Îl aştepte cu priveghere şi pază pe El, Domnul slavei şi Judecătorul lumii.
Fiece om este godspodar şi stăpân al bunurilor duhovniceşti care sunt înlăuntrul lui, în suflet. Ca atare, fiecare să îşi păzească bunuirile sale duhovniceşti măcar cu atâta grijă şi prevedere câtă are un gospodar păzindu-şi bunurile dinafară, pământeşti. Dacă gospodarul ar ştii în ce vreme ar veni hoţul, ar sta de pază şi nu l-ar lăsa să îi spargă casa. (Mt. 24,43)- dar întrucât nu ştie, trebuie să stea de pază neîncetat, în toată vremea, ziua şi noaptea.
Aşadar, trebuie să ne păzim neîncetat sufletul de demoni, hoţii cei răi şi nevăzuţi. Ca să nu jefuiască bunurile noastre şi să nu ne lase sufletul gol şi pustiu pentru ziua venirii lui Hristos.
Domnul ne numeşte slugi fiincă în acest veac slujim cu bunurile împrumutate de Dumnezeu.
Aici vorbeşte anume despre mai- marii popoarelor, care sunt datori a se îngriji de popor în numele lui Dumnezeu şi ca slugi ale lui Dumnezeu. El îi deosebeşte pe mai- marii popoarelor în credincioşi si răi.
Sluga credincioasă şi înţeleaptă- împărat sau preot, părinte sau învăţător- va trăi neîncetat în aşteptarea domnului
său, adică a lui Hristos şi se va osteni să dea hrană copiilor lui Dumnezeu cu porţia, adică ordonat şi metodic- adică prin sfatul şi pilda lor cele dupa învăţătura lui Dumnezeu să îi hrănească, să îi apere de tot răul şi să îi pregătească pentru împărăţia cerurilor.
Iar sluga cea rea îşi spune în sinea sa:
“Mai e mult timp până să vină domnul meu”.
Şi începe să bată şi să prade poporul şi să îşi piardă vremea în îmbuibare şi beţie. Însă Domnul va veni pe neaşteptate şi va pedepsi pe sluga cea rea.
Văd că pe dvs vă frământă pedeapsa aceasta. Cu ce pedeapsă va pedepsi Domnul pe sluga cea rea şi necredincioasă? O va tăia în două. Ce poate să însemne, întrebaţi dvs, că-l va tăia în două? După câte cred eu, înseamnă că îi va despărţi sufletul de trup, va da trupul putreziciunii pământeşti iar sufletul focului din iad, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Aşa va fi cu sluga rea, care nu aşteaptă întoarcerea Domnului său şi nu se întrebuinţează pe sine în slujba poporului, ci pe popor în slujba sa.
Sănătate şi mântuire dvs de la Dumnezeu.

DESPRE POTRIVNICII CREDINTEI - N.VELIMIROVICI

De ce te-ai speriat? Împotriva bogăţiei tale s-au ridicat săracii şi tu te-ai speriat?
Dintotdeauna a fost aşa: săracii s-au uitat urât la bogaţi. Credinţa ta este bogăţia ta. Credinţa ta creştină cuprinde cerul şi veşnicia, şi viaţa, şi adevărul şi dreptatea, şi bucuria, şi lumina, şi ingerii, şi cântarea. Iar cei ce sunt lipsiţi de toate acestea se răzvrătesc împotriva ta, adevăratul bogătaş. Dacă s-ar răzvrăti ca să devină şi ei bogaţi duhovniceşte ca şi tine, ar trebui să ne bucurăm.
Dar nu: ei vor doar să te sărăcească pe tine. Aici este deosebirea dintre răzvrătiţii împotriva bogătaşilor lumeşti şi răzvrătiţii împotriva bogătaşilor duhovniceşti. Cei dintâi ar vrea să ia şi să îşi însuşească, ceilalţi- să ia şi să arunce.
La cei dintâi, deseori este la mijloc nevoia, adesea şi pizma, în timp ce la ceilalţi la mijloc este josnicia. Iar josnicia este întreţinută de întunericul neştiinţei şi îşi poartă pedeapsa chiar în sânurile sale.
Dacă urăşti pe omul josnic, de două ori îl pedepseşti.
Dacă te temi de el, pe tine te pedepseşti.
Nu vă temeţi deloc de cei potrivnici, ne învaţă apostolul; căci zice împotrivirea este în ce-i priveşte pe ei semn al pierzării, iar în ce vă priveşte pe voi al mântuirii, şi aceasta de la Dumnezeu este (Filip. 1,28)

Cel atotvăzător vă vede şi pe tine şi pe potrivnicii tăi; vă priveşte neîncetat, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. Gândeşte-te la Cel atotvăzător şi nu te vei mai teme.

Un tânăr viteaz mi-a scris cum se luptă el pentru sufletul său. “Când mă gândesc”, zic, “că Dumnezeu este cu mine, nu mă tem deloc de potrivnici; dar cum se depărtează de la mine gândul că Dumnezeu este aproape, mă cuprinde frica”.
Şi oaia se simte vitează lângă păstorul său.

Lipeşte-te şi tu de Păstorul Cel bun, Hristos.
Roagă-te Lui să nu te părăsească.
Şi roagă-te Lui să deschidă ochii şi mintea potrivnicilor credinţei ca să vadă că nu sunt potrivnicii nimănui afară de ei înşişi. Ca să vadă singura lor mântuire.

Pacea lui Dumnezeu să fie cu tine.

O POVESTE DESPRE SMERENIE

Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu când, la o cotitură, el se opri deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:
- În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi şi altceva?
Îmi ascuţii auzul şi, după câteva secunde, îi răspunsei:
- Aud zgomotul unei căruţe...
- Aşa este, spuse tatăl meu. Este o căruţă goală.
Îl întrebai:
- Cum de ştii că este o căruţă goală, dacă încă nu o putem vedea?
Iar el îmi răspunse:
- E foarte uşor să ştii când o căruţă este goală, e din cauza zgomotului. Cu cât este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.
Astăzi, adult fiind, când văd o persoană care vorbeşte prea mult, întrerupând conversaţia celorlalţi, dovedindu-se inoportună, lăudându-se cu ceea ce posedă, simţindu-se atotputernică şi dispreţuindu-i pe cei din jurul ei, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunând:
"Cu cât este mai goală căruţa, cu atât mai mult zgomot face".
Smerenia constă în a trece sub tăcere virtuţile noastre şi de a le permite altora să le descopere.
Nu uitaţi că există oameni atât de săraci, încât nu au nimic altceva decât bani.
Nimeni nu este mai gol la suflet, decât cel care este plin de sine însuşi.
Să fim ca ploaia liniştită şi blândă, care pătrunde în tăcere până la adâncimea rădăcinilor, hrănindu-le.

miercuri, 7 iulie 2010

De la cei ce ma iubesc

█████ ██ ████   O FLOARE
______████ ███ ███ ████   FACE
_♥__ ████ ██ ████ ████ ██   MAI
___███ █████ ████ ██ ████   MULT
♥_ █████ ███ █████ ████ ██  DECAT
__ ████████ ██ █████ ████   1000
___███████████████- █████   DE
♥___██████████████- █████  VORBE
______██████████████- ███  CAND
_♥____██████████████- ███  ESTE
______██████████████- █  DARUITA
___♥__ ███████████████ - DIN
________█████████████ -  SUFLET!!!
______♥___██████████  Sunt frunze ce nu cad,
_████________████  Atunci cind vîntul bate,
__█████__♥____██  Sunt prieteni ce nu se despart
___████____♥__██  Chiar dacă sunt departe.
_♥__█████_____█
____________█__█Sa razi cand inima iti plange,
_♥___███_█_█_█sa speri atunci cand crezi
____█████__█_█ca nu mai poti invinge,
_♥_██████___█__♥__████-sa ai curajul
____████____█___███_████-sa spui DA
__♥__██____█__██____██████-sa ai curajul
______█___█_██____♥__████sa spui NU
___♥_____███_______♥__██si-n fiecare clipa grea
_________██_________♥__█sa ai puterea
____♥____█ SA FII TU!!!!
________█
___♥____█____███Fi intodeauna cine esti
_______█___██████si daca acest lucru
__♥___█__█████████nu e de ajuns
_____█_██████████pentru cineva ,
_♥___██__███████acel cineva
_____█_♥__██████nu e de ajuns
_♥__█___♥___███pentru TINE!
multi multi .... cu drag ptr tine ....

Suflet întunecat

ntr-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat.

La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:
- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!

Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina.

Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:

- Vezi tu, unii oameni sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufletul.

Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot întări!

Trebuie decât să le caute!

Însă alţi oameni – vai de aceia! – sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine!

La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte. ” (Sfântul Vasile cel Mare )

Sursa: Leon Magdan – Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate