miercuri, 14 iulie 2010
Credinta adevarata este Ortodoxia
1. Credinta este tamaduitoarea sufletului, inaripata de nadejde si incalzita de dragoste. Sfantul Teofan Zavoratul
2. Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o stii." Avva Dorotei Filocalia 9
3. Când iţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugaciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I
4. Credinţa neclintită este turn întărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I
5. Începătorul oricărei virtuţi este Dumnezeu, precum soarele, al luminii de toate zilele. Când savârşeşti fapte virtuoase adu-ti aminte de Cel ce a zis: “Fără de mine , nu puteţi face, nimic. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I
6. Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca sa fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I.
7. Cel ce a împlinit o poruncă, să aştepte ispita pentru ea. Căci dragostea faţă de Hristos se probează prin cele potrivnice. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I
8. Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El, Îl găsesc pe măsura împlinirii Lor. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I
9. Zis-a Avva Antonie : De la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim. Sfântul Antonie cel Mare - Patericul
10 . Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis bătrânul: “Pe cât îţi este cu putinţă, sârguieşte-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie dupa voia lui Dumnezeu şi vei birui patimile cele dinafară” Avva Arsenie – Patericul.
11. Zis-a Avva Agathon: fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună. Avva Agathon – Patericul
12. Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu – Avva Agathon – Patericul
13. Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu”. Părintele Arsenie Boca
14. Pentru noi Iisus este sensul vieţii , reazimul ei în ispite si furtuni; asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii acesteia, originalul nostru, autenticitatea noastră, dar, mai mult decât acestea, El este Prietenul nostru, e singurul care nu ne părăseşte niciodată: este Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. Părintele Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preţ.
15. Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: de va cadea omul in vreo greseala si se va intoarce, este iertat de Dumnezeu? A zis batranul: dar Dumnezeu, Cel ce a poruncit oamenilor sa faca aceasta, nu mai vartos va face? Caci a poruncit lui Petru, zicand: iarta de saptezeci de ori cate sapte fratelui tau (Matei 18,22).Avva Pimen- Pateric
16. Cel ce ascultă de Hristos se călăuzeşte pe sine spre lumină; iar cel ce-I urmează Lui se îndreaptă pe sine. Sfântul Talasie Libianul – Filoc. 4
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu