vineri, 23 iulie 2010

Parintele patriah teoctist

“Un an greu, care prevede vremuri si mai grele”

trimite_duhul_tau_cel_sfant2.JPG

Victor Roncea: Moartea Patriarhului

Eu sunt putin ingrijorat pentru cand Patriarhul va muri; sunt tulburat. Pentru ca el tine o balanta acolo, spunea preacuviosul Parinte Gheorghe Calciu, luptator anticomunist pedepsit cu ani grei de temnita, dus si el la Domnul ca martir al credintei stramosesti.
In situatia grea, de scandaluri, discutii tumultuoase si tulburari care s-au abatut asupra Bisericii si natiunii noastre in ultima vreme – spune preacucernicul Parinte Justin Parvu – mi s-a cuprins sufletul de durere si m-au lasat fara de glas.

Aceasta este, sintetizata, starea Ortodoxiei romanesti dupa trecerea la cele vesnice ale preabunului Parinte Teoctist, Patriarhul Romaniei, in urma cu un an. Astazi, la miezul zilei, familia Prea Fericitului Parinte Teoctist savarseste parastasul de un an la mormantul Patriarhului. De fapt, nu chiar la capataiul Intai Statatorului. Pentru ca actualul sef al Bisericii, PF Daniel Ciobotea, s-a hotarat sa restaureze degraba Catedrala Patriarhala, piatra de mormant din Biserica golita de cele sfinte devenind acum o platforma pentru zugravi. In urma cu un an, Patriarhul tarii, Nemuritorul, cum era supranumit, era zorit sa faca o operatie care nu era neaparat necesara. Pe fuga, la sfarsit de saptamana, intr-o vara fierbinte, cu o Patriarhie pustie. Doar el si soferul sau, Costel Calapod, au stat la ultima cina din Dealul de unde a pastorit Biserica neamului timp de 21 de ani. Avea 92 de ani, dintre care 78 s-a rugat pentru neam din sanul Bisericii. Si era mai activ ca oricand, grabindu-se sa desavarseasca noul Statut al BOR si de-abia apoi sa adoarma intru Domnul. Vicarul patriarhal, Vincentiu Ploiesteanul, l-a asigurat insa ca trebuie sa se opereze de urgenta. Nu l-a dus la spital. A venit doar sa-i ia trupul, dupa. A ajuns la Spitalul Fundeni intr-o seara de duminica. A mancat un iaurt. Apoi, dimineata, devreme, a fost dus la taiere. “Merg ca la Sfanta Liturghie“, sunt ultimele sale cuvinte. E anesteziat total. Operat. Cu scurgeri de sange. Anesteziat din nou. Operat din nou. Ars cu aparatul de socuri electric. Hemoragie. Sange din abundenta. Mort. Pe masa de operatie. Ca un martir. Decesul Patriarhului Romaniei este ascuns de medicul chirug Ionel Sinescu si anestezistul-sef Dan Tulbure cateva ore bune. Nici macar directorului Spitalului nu a stiut. Nici de operatie, nici de moarte. Trupul Patriarhului este luat apoi repede de la morga Spitalului, iar noua Patriarhie uita sa mai verifice cauzele mortii. Uitarea se prelungeste pana azi.

Totusi, cineva solicita apoi o ancheta pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor mortii Patriarhului Teoctist. Sesizarea a fost inregistrata la Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 7 august 2007. Procurorii sunt solicitati sa verifice “imprejurarile neclare in care a fost internat si a decedat subit, in Spitalul Clinic Fundeni, in timpul sau in urma unei interventii chirurgicale executate de echipa doctorilor Ionel Sinescu si Dan Tulbure” ca si “verificarea momentelor premergatoare spitalizarii Patriarhului Teoctist“. Multi s-au grabit sa se bucure cand au auzit ca Parchetul ar fi clasat, cu o luna in urma, Dosarul, printr-un mare NUP – neincepere a urmaririi penale. Fals. An­cheta continua. S-a facut recurs in baza unor noi probe si fapte de care nu s-a tinut cont.

O carte de investigatii sta sa apara despre Moartea Patriarhului, pentru ca “Porunca Domnului este a nu tacea in vremea primejduirii credintei“, dupa cum ne invata Sfantul Teodor Marturisitorul. Lucrarea va fi lansata intre data mortii sale, 30 iulie si cea a inmormantarii, 3 august. Intotdeauna au fost si tradatori, au fost si eroi in cadrul neamului si Bisericii. Asa ca nu deznadajduim, ci ducem mai departe greutatea si povara acestor vremuri in care ne aflam‘, spune Duhovnicul Neamului. ‘Pentru ca, sa nu uitam, Hristos ne-a fagaduit: Eu sunt cu voi pana la sfar­situl veacului. Amin‘. Dumnezeu sa-l aiba pe Parintele Teoctist la dreapta Sa, de veghe pentru neamul romanesc!”

teo.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate