joi, 8 iulie 2010

SLUGA CEA REA -N .VELIMIROVICI

*pictura de Caravaggio


Vorbind despre a Doua Sa Venire, Hristos îi numeşte pe oameni ba gospodari, ba slugi.
În amândouă cazurile, El aminteşte fiecăruia să Îl aştepte cu priveghere şi pază pe El, Domnul slavei şi Judecătorul lumii.
Fiece om este godspodar şi stăpân al bunurilor duhovniceşti care sunt înlăuntrul lui, în suflet. Ca atare, fiecare să îşi păzească bunuirile sale duhovniceşti măcar cu atâta grijă şi prevedere câtă are un gospodar păzindu-şi bunurile dinafară, pământeşti. Dacă gospodarul ar ştii în ce vreme ar veni hoţul, ar sta de pază şi nu l-ar lăsa să îi spargă casa. (Mt. 24,43)- dar întrucât nu ştie, trebuie să stea de pază neîncetat, în toată vremea, ziua şi noaptea.
Aşadar, trebuie să ne păzim neîncetat sufletul de demoni, hoţii cei răi şi nevăzuţi. Ca să nu jefuiască bunurile noastre şi să nu ne lase sufletul gol şi pustiu pentru ziua venirii lui Hristos.
Domnul ne numeşte slugi fiincă în acest veac slujim cu bunurile împrumutate de Dumnezeu.
Aici vorbeşte anume despre mai- marii popoarelor, care sunt datori a se îngriji de popor în numele lui Dumnezeu şi ca slugi ale lui Dumnezeu. El îi deosebeşte pe mai- marii popoarelor în credincioşi si răi.
Sluga credincioasă şi înţeleaptă- împărat sau preot, părinte sau învăţător- va trăi neîncetat în aşteptarea domnului
său, adică a lui Hristos şi se va osteni să dea hrană copiilor lui Dumnezeu cu porţia, adică ordonat şi metodic- adică prin sfatul şi pilda lor cele dupa învăţătura lui Dumnezeu să îi hrănească, să îi apere de tot răul şi să îi pregătească pentru împărăţia cerurilor.
Iar sluga cea rea îşi spune în sinea sa:
“Mai e mult timp până să vină domnul meu”.
Şi începe să bată şi să prade poporul şi să îşi piardă vremea în îmbuibare şi beţie. Însă Domnul va veni pe neaşteptate şi va pedepsi pe sluga cea rea.
Văd că pe dvs vă frământă pedeapsa aceasta. Cu ce pedeapsă va pedepsi Domnul pe sluga cea rea şi necredincioasă? O va tăia în două. Ce poate să însemne, întrebaţi dvs, că-l va tăia în două? După câte cred eu, înseamnă că îi va despărţi sufletul de trup, va da trupul putreziciunii pământeşti iar sufletul focului din iad, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Aşa va fi cu sluga rea, care nu aşteaptă întoarcerea Domnului său şi nu se întrebuinţează pe sine în slujba poporului, ci pe popor în slujba sa.
Sănătate şi mântuire dvs de la Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate