sâmbătă, 23 ianuarie 2010

imagini rare

Cele patru manastiri ortodoxe copte cu viata monahala activa in prezent sunt comori ale artei religioase copte (restaurarile actuale se fac cu ajutorul unor echipe de specialisti din Olanda, Polonia etc), in aceslasi timp cuprind vestigii arheologice atestand amploarea vietii monahale din vechime, dar cele mai mari comori ale lor sunt moastele sfintilor despre care am citit in Patericul Egiptean sau vestigii cum ar fi copacul viu si acum, plantat de catre Sf. Efrem Sirul in timpul viziei sale pe aceste locuri (Manastirea Sirienilor).

foto11-copacul-sf-maria-mat.jpg

Condusa de ingerul Domnului si biecuvantand pamantul Egiptului, Sfanta Familie s-a indreptat catre Cairo (Old Cairo, Babilon), urmarita fiind de doi ostasi ai lui Irod. Traditia spune ca la Mataryah (o localitate integrata acum capitalei Cairo) un copac si-a deschis in mod miraculos trunchiul pentru a-L ascunde pe Pruncul Iisus, pe Mama Sa si pe Sf. Iosif si si-a coborat crengile ca sa-I fereasca de ochii urmaritorilor. Acest copac este unul dintre cele mai sfinte locuri asociate cu Fuga in Egipt. Supranumit “Copacul Fecioarei Maria”, acest sicomed a trecut prin secole ca loc de pelerinaj pentru crestinii din toata lumea, fiecare pelerin dorind sa ia ca amintire pana si coaja/scoarta sa. In prezent trunchiul copacului este extrem de ciudat, pare mort, dar din mladitele sale ajunse in pamant s-au dezvoltat alte cateva trunchiuri care rodesc. Si noi am primit de la paznici cateva fructe de pe jos, surpriza mare fiind aceea ca erau… smochine! Se spune de asemenea ca la dorinta Pruncului Iisus, copacul si-a lasat crengile in jos, pentru ca Sfanta Mama sa poata culege fructe pentru a le manca, iar in apropierea acestui loc de odihna copilul Iisus a savarsit minunea aparitiei unui izvor, in care Fecioara i-a spalat hainutele. In locul unde a varsat apa cu care spalase, a rasarit un copac cu flori frumos mirositoare a carui seva se foloseste la prepararea mirului sfant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate