Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.
La mila Ta nazuiesc eu, ranitul. Primeste suspinurile mele ca pe lacrimile desfranatei. Sa nu ma urasti pe mine pentru intinaciunile cele multe ale pacatelor mele. Stii, Stapane, lesne-alunecarea firii omenesti. Adu-ti aminte ca din tinerete se pleaca gandirea omului cu sarguinta spre cele rele si viclene. Adu-ti aminte ca Tu singur esti curat, si fara prihana, si nespurcat.
RăspundețiȘtergereMiluieste-ma pe mine, Cel ce esti din fire bun, si milostiv si milosard. Biruieste impietrirea mea si fa insuti, precum stii, indreptarea; ca ma tiranisesc de obiceiul meu cel rau si viclean; ca neputincios sunt cu trupul, si cu sufletul, si cu cunostinta; ca s-a stins vremea mea; ca s-au stins intru desertaciuni zilele mele.
Mi se apropie sfarsitul caii si insumi sunt neravnitor spre indreptarea de sine-mi. Si deschide-mi mie, Stapane, usa milei Tale si sa nu mi-o incui pe dansa, ca sa bat cu nevrednicie.
Intinde-mi mie mana de ajutor intru noianul patimilor si al dezmierdarilor care ma inviforeaza. Da-mi mie vreme de pocainta si chip de mantuire. Caci daca nu vei face Tu, Doamne, cate eu voiesc, neputincioase si lesne de stricat sunt acelea; cate eu apuc nefolositoare si nedesavarsite se fac.
Iata, Doamne, vezi impotrivirea vrajmasilor si neputinta firii noastre. Pana cand iti intorci fata Ta de la mine? Pana cand se va inalta vrajmasul meu asupra mea? Intoarce, Doamne, izbaveste sufletul meu din lucrarea lui cea rea; caci peste tot ma ranesc si el sta rizand de mine.