Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.
DOAMNE!!!!!!!!!!Daca dreptul abia se mintuieste, apoi eu, cel pagan si pacatos, cum ma voi arata? Daca stramta si necajita este calea care duce la viata, apoi cum eu, netrebnicul, care ma impatimesc de dezmierdari si desfranez, ma voi invrednici mantuirii?
RăspundețiȘtergereDaca prin multe necazuri se mosteneste de cei vrednici imparatia Cerurilor, atunci cum eu, cel fara de minte, voi dobandi mostenirea si odihna cea vesnica?
Vai mie, suflete netrebnice! Scurta este viata, repede trece vremea, catre moarte trimitand. Ce raspuns vei da, intru cunostinta pacatuind? Cum vom rabda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua, cand vom auzi acea amara si plina de plans tagaduire: «Nu va stiu pe voi.»?
Pe voi toti va rog, Sfinti ai lui Dumnezeu, soliti pentru mine, pacatosul si prea-micul. Varsati, rogu-va, cererea voastra pentru mine catre induratul Dumnezeu, ca sa intoarca sufletul meu din iadul in care s-a pironit de patimile cele de necinste, ca sa straluceasca sfantul Sau dar intru dansul si sa-mi lumineze gandirea cea intunecata; ca sa ma fac prea-osarduitor si vrednic de pocainta, cu puterea sfintelor voastre rugi.
Ci Tu, Doamne, Mantuitorul meu, Fiule al adevaratului Dumnezeu, Tu, precum stii, precum voiesti, pentru singura bunatatea Ta, in dar ma intoarce de la rautatea ce este intru mine si de la pierzare, si pune intru mine fapta buna cea frumoasa, deznadejdea sufletului meu izgonind-o.