MILA Mila este deseori definitã ca fiind un sentiment de compãtimire fatã de o persoanã sau grup de persoane aflate în nevoi sau necazuri. Se crede de asemenea cã mila este un sentiment uman, creat de constiinta noastrã. Ambele crezuri despre milã sînt gresite. Mila nu este un sentiment omenesc. Ea este un caracter al Creatorului Divin . A fost insuflatã ( nu inspiratã ) de Dumnezeu omului la creatie. Mila nu poate fi obtinutã prin educatie , ea este un caracter pe care omul îl obtine prin nasterea lui. Dacã am realiza ce înaltã origine are mila am exersa-o mai des.
Mila este inclusã în caracterele dumnezeiesti ale autoritãtii Lui Dumnezeu. Mila produce un efect al actiunii Suveranitatii Creatorului. Dumnezeu nu " încearcã " un sentiment de milã. El exercitã mila cu autoritatea suveranitãtii Sale de Dumnezeu. El " vrea" mila. El " alege " mila. El " impune" mila. Biblia ne învatã cã mila este exercitatã de Dumnezeu în decisiile Sale Suverane. Dumnezeu I-a spus lui Moise , conducãtorul poporului Israel urmãtoarele :" Voi avea milã de oricine-Mi va plãcea sã am milã; si Mã voi îndura de oricine-Mi va plãcea sã Mã îndur ". ( Exod 33:19). Apostolul Pavel comenteazã acest pasaj în felul urmãtor :" Asadar, nu atîrnã nici de cine vrea, nici de cine aleargã, ci de Dumnezeu care are milã". Deci viata noastrã nu depinde de noi, nici de deciziile noastre, nici de puterea noastrã ci de Dumnezeu " care are milã". Este adevaratã zicala romîneascã care zice "prin mila Lui Dumnezeu".
Un exemplu concret în care Dumnezeu "decide" mila cu autoritate este Istoria lui Iona. Acest on a fost un prooroc a Lui Dumnezeu care a fost trimis sã avertizeze poporul din Ninive cã dacã nu se pocãiesc for fi nimiciti. Iona care stia cã ninivenii nu meritã milã de la Dumnezeu s-a urcat pe o corabie si a fugit spre Tars, departe de niniveni , împotriva poruncii Lui Dumnezeu. Ca urmare a ignorãrii poruncii dumnezeiesti a ajuns în pîntecele unui peste care l-a aruncat pe mal dupã trei zile . Nu cred cã o altã fiintã de pe pãmînt ar fi experimentat o situatie mai înfricosãtoare ca a lui Iona. Dumnezeu I-a dovedid lui Iona cã nu este de glumit cu Suveranitatea Sa. Si bineînteles Mila face parte din Suveranitatea Divinã. Dumnezeu îi explicã lui Iona actiunea Sa: " Tie îti este milã de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudã si pe care nu tu l-ai fãcut sã creascã, ci într-o noapte s-a nãscut si într-o noapte a pierit. Si Mie sã nu-Mi fie milã de Ninive , cetatea cea mare, în care se aflã mai mult de o sutã douãzeci de mii de oameni , care nu stiu sã deosebeascã dreapta de stînga lor, afarã de o multime de vite !"( Iona 4 :10-12). Dumnezeu este milos pentru cã El este Creatorul si îsi exercitã aceastã Suveranitate printre creaturile Sale.
Fiul Lui Dumnezeu a cãutat sa învete pe oameni ce este mila. El a stat la masã cu oamenii pãcãtosi nu pentru cã le-a acceptat starea lor pãcãtoasã ci pentru cã era milos si în mila Lui a dorit ca fiecare om sa aibe sansa la mîntuire. Invãtãtorii legii nu au înteles lucrul acesta si îl criticau pe Isus ca " manîncã cu vamesii si cu pãcãtosii". Isus le-a rãspuns:" Nu cei sãnãtosi au trebuintã de doftor, ci cei bolnavi. Duceti-vã de învãtati ce înseamnã :" Milã voiesc, iar nu jertfã". Cãci n-am venit sã chem la pocãintã pe cei neprihãniti, ci pe cei pãcãtosi ."(Matei 9:12-13).
Mila este o poruncã a Lui Dumnezeu. Proorocul Mica ne-o expune în felul urmãtor:" Ti s-a arãtat, omule, ce este bine, si ce alta cere Domnul de la tine, decît sã faci dreptate, sã iubesti mila, si sã umbli smerit cu dumnezeul tãu?"(Mica 6:8).
Trãim viata pe pãmînt sub cupola autoritãtii Milei Lui Dumnezeu. Vom suporta consecintele toti cei care vom ignora aceastã autoritate. Biblia ne spune clar :" Sã vorbiti si sã lucrati ca niste oameni care sã fie judecati de o lege a slobozeniei: cãci judecata este fãrã milã pentru celce n-a avut milã; dar mila biruieste judecata ."( Iacov 2: 12-13 ).
Daca doresti sã nu fii judecat de pãcatele tale , ci iertat, tu trebuie sã accepti mila ca un prim caracter oferit de Dumnezeu prin creatie, sã o exersezi din cele mai mici pînã la cele mai mari lucruri în viatã.
marți, 29 iunie 2010
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu