duminică, 6 iunie 2010
RUGĂCIUNEA NOASTRĂ pentru tot ce există
pentru tot ce există
Să ne rugăm pentru Universul care ne ţine în braţe, pentru Natură, în semn de mulţumire pentru felul în care ni se dăruie cu Iubire Necondiţionată!
Să ne rugăm pentru Oamenii singuri pentru ca ei să aibă puterea de a-şi transforma singurătatea în Sărbătoare!
Pentru Îndrăgostiţi pentru ca Iubirea lor să fie curată! Pentru cei care aduc Binele în viaţa tuturor pentru ca să aibă Puterea să o facă mereu!
Pentru cei care încă nu ştiu că aparţin Luminii Divine, ca să-şi aducă aminte de aceasta şi să se comporte ca Lumină!
Să ne rugăm pentru noi toţi ca să avem Puterea şi Voinţa de a manifesta etern asemănarea noastră cu Dumnezeu!
Să ne rugăm pentru toate Animalele din Grădinile Zoologice în semn de mulţumire pentru că şi-au sacrificat libertatea pentru noi! Pentru toate Animalele Lumii în semn de recunoştinţă şi iubire pentru că ne acceptă indiferenţa!
Să ne rugăm pentru Plante, pentru toţi Arborii, în semn de mulţumire pentru felul încântător în care ne susţin Viaţa!
Să ne rugăm pentru toate Entităţile de Lumină în semn de mulţumire şi recunoştinţă că ne ghidează pe Cărările Vieţii!
Să ne rugăm pentru trecut, mulţumindu-i că ne-a oferit MINUNEA clipei de ACUM! Să ne rugăm pentru acest ACUM în care ne aflăm, pentru că ne dă şansa de a conştientiza splendoarea Clipei de mâine şi să ne rugăm pentru Clipa de mâine asigurând-o că vom şti să-i mulţumim pentru BUCURIA cu care vine!
Să ne rugăm pentru cei care au plecat înapoi în Cerul Divin, pentru ca Spiritul lor să fie mereu călăuzit de Lumina Reală! Să ne rugăm pentru cei care se nasc chiar ACUM pentru ca Iubirea şi Bucuria Divină să le lumineze mereu paşii!
Să ne rugăm pentru cei care se vor naşte în viitor pentru ca ei să ştie că pe Pământ numai Iubirea există! Să ne rugăm pentru fiecare atom de viaţă pentru ca să ştie că îl iubim! Să ne rugăm pentru cei care nu ştiu încă să iubească pentru ca Iubirea să le inunde trăirea!
Să ne rugăm pentru Soare, Stele şi Lună în semn de mulţumire pentru că ne luminează drumul către desăvârşire!Să ne rugăm pentru Planeta noastră, pentru Nori şi pentru Ploaia binefăcătoare, pentru Vântul mângâietor, pentru Zăpezile care cad şi pentru Anotimpurile care se succed, mulţumindu-le că ne ajută să existăm şi să ne scăldăm în frumuseţe şi prosperitate!
Să ne rugăm pentru Viaţă şi să ne exprimăm recunoştinţa că ne umple cu Divinitate, făcându-ne să strălucim cu fiecare respiraţie a noastră!
Să ne bucurăm împreună şi să-L îmbrăţişăm pe Dumnezeu, AtotIubitorul, mulţumindu-i că a semănat în noi Perfecţiunea! Să ne rugăm unii pentru alţii pentru ca să nu încetăm să fim frumos, împreună!
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu