sâmbătă, 23 octombrie 2010



Am avut un vis într-o noapte,
Mergeam pe o plajă iar Dumnezeu păşea alături de mine.
Paşii mi se imprimau pe nisip
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din paşii noştri
reprezintă o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă
şi am revăzut toţi paşii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observatcă în unele locuri
în loc de două urme
nu mai era decât una singură.
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locul în care nu se vedea decât o singură urmă
corespondea cu zilele cele mai întunecate
ale vieţii mele:
zile de nelinişte şi de rea voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat...
Şi-atunci întorcându-mă spre Domnul
am îndrăznit să-i reproşez:
- Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viaţă?
În zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?
Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele când te-am purtat pe braţe...
__________________
"În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar..."
George Orwel
Publicat de la

Un comentariu:

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate