joi, 29 aprilie 2010
Iertarea
Ce inseamna iertarea si cum reusim sa iertam?
Iertarea inseamna a nu-l lasa pe cel ce ne-a gresit sa plece fara a da o explicatie. Trebuie sa-i ingaduim celui ce ne-a gresit sa-si descarce sufletul explicind cum a ajuns sa greseasca, sau ce deficiente au aflat in noi care l-au facut sa greseasca. Asa putem sa ii tragem la raspundere pe cei ce ne gresesc prin actiunile lor.
Iertarea inseamna a-I lasa lui Dumnezeu dreptul de a face dreptate. Cand ne insusim dreptul de a judeca sau de a ne razbuna ii dam de inteles lui Dumnezeu ca nu credem ca El ne poate rezolva problemele.Trebuie sa ingaduim lui Dumnezeu sa faca dreptate si sa-si manifeste dreptatea Lui prin iertarea neconditionata de catre noi a aproapelui nostru sau a celor din familie.
Iertarea inseamna a nu permite sa fim jigniti in mod repetat. Iertarea nu inseamna insa a tolera lipsa de respect sau manifestarile jignitoare constante. Nu suntem nevoiti sa toleram ofensele, nici lipsa de respect sau orice alta forma de abuz din partea celor ce ne gresesc.
Iertarea nu inseamna ca trebuie sa ne resemnam a fi victime. Iertand, nu spunem: “Ceea ce ai facut este bine, asadar continua sa ma tratezi asa.” Ba mai mult, nu ar trebui sa ne insusim rolul de martir, iertand mereu pe cei din jur doar pentru ca ne simtim bine in rolul de victima.
Iertarea nu inseamna impacare. Putem ierta pe cineva chiar daca nu vom reusi sa ne intelegem perfect cu persoana care ne-a jignit.
Iertarea este un proces, nu o intamplare. Probabil ne va lua ceva timp pentru a ne rezolva problemele inainte de a fi capabili sa iertam cu adevarat. De aceia iertarea este un proces, nu un act care se petrece intr-o clipita. Iertarea ia timp si efort constant. Se manifesta in atitudini, vorbe, si in dispozitia mentala a fiecaruia dintre noi. Dispozitia mentala trebuie sa fie una a iertarii adevarate, neconditionate, si ireversibile. Deindata ce hotaram sa iertam, trebuie sa o facem.
Trebuie sa iertam de fiecare data. Daca insa suntem din aceia care iarta mereu iar noi la rindul nostru nu suntem iertati, e potrivit sa analizam relatia noastra cu persoanele din jur, sa intelegem motivul pentru care noi suntem cei care suferim mereu. E important sa nu ne ingaduim sa ajungem in postura in care cei ce ne gresesc, fiind iertati de fiecare data, continua sa greseaca ajungind la abuz.
Iertarea nu inseamna ca negam realitatea sau ignoram jignirile. Unele persoane sunt apatice, de neincredere, cu intentii ascunse. Asadar nu se vor schimba niciodata. De aceia uneori iertarea trebuie acompaniata de rugamintea ca modul de comportament care a generat tensiunea intre membrii familiei sa inceteze. Trebuie deci sa schimbam modul de abordare si chiar sa nu ne asteptam ca partea opusa sa se indrepte. Iertarea deci implica rabdare.
Iertarea nu se bazeaza pe faptele celor din jur, ci pe propria noastra atitudine. O atitudine sanatoasa privind iertarea e indispensabila fiecaruia dintre noi. Cei din jurul nostru vor continua sa ne raneasca pe parcursul vietii. Putem sa ii privim cu superioritate, sa ramanem blocati in tristetea si supararea noastra, sau sa adoptam o atitudine de iertare permanenta. Asta din urma aduce dezlegare si pace.
Trebuie sa iertam chiar daca cei ce ne gresesc nu se caiesc. Chiar daca cei ce ne gresesc nu ne cer iertare, trebuie sa-i iertam numaidecit si sa le comunicam acest lucru. Trebuie sa ne amintim ca iertarea se manifesta in atitudinea noastra nu in actiunile lor.
Nu trebuie sa le dam mereu de stire ca i-am iertat. Comunicarea iertatii insa trebuie facuta cu tact pentru a nu se transforma in abuz si santaj. A-i anunta mereu pe cei din jur ca sunt iertati, desi nu ne-au cerut iertare, poate deveni o forma de manipulare din partea lor, una care poate duce chiar la mindrie.
Este posibil sa iertam prea usor pentru a evita suferinta sau pentru a manipula o situatie. Trebuie sa fim cu bagare de seama pentru a nu ierta doar de dragul iertarii. Iertarea elibereaza durerea. Adesea insa dorim cu disperare sa reparam o situatie deficitara cit mai repede ca si neintelegerea care a cauzat-o sa dispara la fel de repede. De exemplu, in contextul divortului unele persoane doresc sa grabeasca rezolvarea crizei, crez.
Ce inseamna iertarea si cum reusim sa iertam?
Iertarea inseamna a nu-l lasa pe cel ce ne-a gresit sa plece fara a da o explicatie. Trebuie sa-i ingaduim celui ce ne-a gresit sa-si descarce sufletul explicind cum a ajuns sa greseasca, sau ce deficiente au aflat in noi care l-au facut sa greseasca. Asa putem sa ii tragem la raspundere pe cei ce ne gresesc prin actiunile lor.
Iertarea inseamna a-I lasa lui Dumnezeu dreptul de a face dreptate. Cand ne insusim dreptul de a judeca sau de a ne razbuna ii dam de inteles lui Dumnezeu ca nu credem ca El ne poate rezolva problemele.Trebuie sa ingaduim lui Dumnezeu sa faca dreptate si sa-si manifeste dreptatea Lui prin iertarea neconditionata de catre noi a aproapelui nostru sau a celor din familie.
Iertarea inseamna a nu permite sa fim jigniti in mod repetat. Iertarea nu inseamna insa a tolera lipsa de respect sau manifestarile jignitoare constante. Nu suntem nevoiti sa toleram ofensele, nici lipsa de respect sau orice alta forma de abuz din partea celor ce ne gresesc.
Iertarea nu inseamna ca trebuie sa ne resemnam a fi victime. Iertand, nu spunem: “Ceea ce ai facut este bine, asadar continua sa ma tratezi asa.” Ba mai mult, nu ar trebui sa ne insusim rolul de martir, iertand mereu pe cei din jur doar pentru ca ne simtim bine in rolul de victima.
Iertarea nu inseamna impacare. Putem ierta pe cineva chiar daca nu vom reusi sa ne intelegem perfect cu persoana care ne-a jignit.
Iertarea este un proces, nu o intamplare. Probabil ne va lua ceva timp pentru a ne rezolva problemele inainte de a fi capabili sa iertam cu adevarat. De aceia iertarea este un proces, nu un act care se petrece intr-o clipita. Iertarea ia timp si efort constant. Se manifesta in atitudini, vorbe, si in dispozitia mentala a fiecaruia dintre noi. Dispozitia mentala trebuie sa fie una a iertarii adevarate, neconditionate, si ireversibile. Deindata ce hotaram sa iertam, trebuie sa o facem.
Trebuie sa iertam de fiecare data. Daca insa suntem din aceia care iarta mereu iar noi la rindul nostru nu suntem iertati, e potrivit sa analizam relatia noastra cu persoanele din jur, sa intelegem motivul pentru care noi suntem cei care suferim mereu. E important sa nu ne ingaduim sa ajungem in postura in care cei ce ne gresesc, fiind iertati de fiecare data, continua sa greseaca ajungind la abuz.
Iertarea nu inseamna ca negam realitatea sau ignoram jignirile. Unele persoane sunt apatice, de neincredere, cu intentii ascunse. Asadar nu se vor schimba niciodata. De aceia uneori iertarea trebuie acompaniata de rugamintea ca modul de comportament care a generat tensiunea intre membrii familiei sa inceteze. Trebuie deci sa schimbam modul de abordare si chiar sa nu ne asteptam ca partea opusa sa se indrepte. Iertarea deci implica rabdare.
Iertarea nu se bazeaza pe faptele celor din jur, ci pe propria noastra atitudine. O atitudine sanatoasa privind iertarea e indispensabila fiecaruia dintre noi. Cei din jurul nostru vor continua sa ne raneasca pe parcursul vietii. Putem sa ii privim cu superioritate, sa ramanem blocati in tristetea si supararea noastra, sau sa adoptam o atitudine de iertare permanenta. Asta din urma aduce dezlegare si pace.
Trebuie sa iertam chiar daca cei ce ne gresesc nu se caiesc. Chiar daca cei ce ne gresesc nu ne cer iertare, trebuie sa-i iertam numaidecit si sa le comunicam acest lucru. Trebuie sa ne amintim ca iertarea se manifesta in atitudinea noastra nu in actiunile lor.
Nu trebuie sa le dam mereu de stire ca i-am iertat. Comunicarea iertatii insa trebuie facuta cu tact pentru a nu se transforma in abuz si santaj. A-i anunta mereu pe cei din jur ca sunt iertati, desi nu ne-au cerut iertare, poate deveni o forma de manipulare din partea lor, una care poate duce chiar la mindrie.
Este posibil sa iertam prea usor pentru a evita suferinta sau pentru a manipula o situatie. Trebuie sa fim cu bagare de seama pentru a nu ierta doar de dragul iertarii. Iertarea elibereaza durerea. Adesea insa dorim cu disperare sa reparam o situatie deficitara cit mai repede ca si neintelegerea care a cauzat-o sa dispara la fel de repede. De exemplu, in contextul divortului unele persoane doresc sa grabeasca rezolvarea crizei, crez.
marți, 27 aprilie 2010
Acum câteva zile, când mă plimbam pe Strada Vieţii am observat un magazin pe care era scris: “Magazinul Raiului ”.
Când am ajuns lângă ea, uşa s-a deschis… Şi până să-mi dau seama am şi intrat.
Peste tot erau grupuri de ÎNGERI! Unul din ei mi-a dat un coş şi mi-a spus:
”Fiule, cumpără-ţi tot ce vrei, magazinul are tot ce poate fi de folos unui creştin… Şi tot ce nu vei putea lua azi, vei lua fără grijă mâine”.
Primul lucru pe care l-am luat a fost RĂBDAREA şi după asta IUBIREA, deoarece se găseau pe acelaşi raft.
Puţin mai încolo era ÎNŢELEGEREA, Aşa că am luat şi din ea; Oricând pot avea nevoie de ea…
Am mai cumpărat două cutii de ÎNŢELEPCIUNE. Şi două pachete de CREDINŢĂ. Nu am putut lăsa pe raft nici SPIRITUL SFÂNT, deoarece era peste tot…
M-am oprit un pic ca să iau TĂRIE şi CURAJ, ştiind că mă vor ajuta din plin pe calea vieţii.
Când coşul meu era aproape plin, mi-am dat seama că mai lipseşte IERTAREA şi BINECUVÂNTAREA, …
Şi că nu trebuie să uit nici o clipă de IZBĂVIRE. Era gratis!!! Aşa că am luat o porţie mare din ea: suficient ca să fiu izbăvit şi ca să te izbăvesc şi pe tine!
Mă plibam către casă, ca să-mi plătesc cumpărăturile, crezând că am luat de toate pentru a împlini porunca DOMNULUI …
Şi atunci am văzut RUGĂCIUNEA. Şi am pus-o şi pe ea în coşul meu plin. Ştiam că o voi folosi, de cum voi ieşi de aici…
PACEA şi FERICIREA erau pe nişte rafturi mici şi am folosit ocazia ca să iau şi din ele;
BUCURIA atârna din tavan, am luat şi un pachet de bucurie.Când am ajuns la casier am întrebat cât mă costă toate astea?
El mi-a răspuns zâmbind:
“Du liniştit coşul oriunde duce drumul tău…”
Am zâmbit şi eu la rândul meu şi am întrebat din nou:
“Dar chiar, cât datorez?”
El a zâmbit din nou şi îmi spuse:
”Fiule, nu-ţi face griji!
ISUS a plătit pentru tot, cu foarte multă vreme înainte”.
„Vei primi întotdeauna tot ce vei cere, cu credinţă, în rugăciunile tale”.
(Matei,21:22)
marți, 20 aprilie 2010
sâmbătă, 17 aprilie 2010
Copacul templu Poona India
Copacul templu este inca una din minunile naturii,are un aspect bizar,misterios ,fascinant si mistic.Ceea ce este fascinant,de-a lungul vremii,a fost modul in care copacul templu reuseste sa creasca si sa se extinda pe suprafete intinse.Copacul poate acoperi o suprafata de mai multe hectare dand impresia unei paduri imense.Sub coroana sa se pot adaposti sute de persoane,intalnindu-se situatii cand un intreg sat s-a construit la umbra ciudatului arbore.Unul dintre cele mai cunoscute exemple se afla in localitatea Poona din India, acolo unde exista, poate, cel mai faimos exemplar de copac-templu, cel care poate primi sub coronamentul sau peste 2000 de persoane.Este un copac atipic,fara radacini subterane extinse,ale carui seminte incoltesc foarte usor, dand nastere unor corzi care se dezvolta rapid ,formand radacini aeriene.Este un arbore sensibil la temperaturi scazute,de aceea s-a dezvoltat in locurile cu clima blanda in sud-estul Asiei.Copacul templu este un exemplu al ingeniozitatii naturii,atunci cand este vorba de diversitate
miercuri, 14 aprilie 2010
duminică, 11 aprilie 2010
dragostea adevarata
Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”
Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.
Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie !!
sâmbătă, 10 aprilie 2010
DE LA LUME ADUNATE
Despre simbolurile Icoanei „Izvorului Tamaduirii” a Maicii Domnului
Icoana „Izvorul Tamaduirii” a Maicii Domnului, vineri în Saptamana Luminata
Icoana „Izvorul Tămăduirii” înfăţişează realitatea existenţei unui izvor minunat, în apropiere de Constantinopol (Istanbul), cunoscut înainte de sec. V. În Icoană, central, apare un potir uriaş din piatră, cu apă, din care răsare Preasfânta Fecioară cu Pruncul Sfânt în braţe. În unele variante ale icoanei, potirul are marginea de sus în formă de cruce – şi, conform unelor surse, aşa aveau forma vasele de botez din primele secole creştine.
Lângă Maica Domnului, în câteva reprezentări iconografice ale „Izvorului Tămăduirii”, apar şi Sfinţii Arhangheli, iar la baza potirului cu apă sunt mulţi oameni veniţi pentru revigorare sufletească şi trupească.
Aşadar, se ştia din vechime că lângă Poarta de Aur a Constantinopolului curge un izvor unde se întâmplă minuni. Locul era păzit de Născătoarea de Dumnezeu. Se afla într-o dumbravă de chiparoşi, dar cu trecerea timpului apa izvorului s-a tulburat şi el a căzut în uitare.
Într-o zi, viitorul rege Leo (Leon) Marcellus, războinicul, a trecut prin dumbravă şi a întâlnit un om orb care se dezorientase. El l-a ajutat şi s-a dus să caute apă pentru orbul însetat. A auzit o voce care i-a spus „Leon, nu căuta departe, apa e aproape”. Cu toate acestea, Leo nu a găsit izvorul prea curând. Din nou vocea i-a zis: „Rege Leo, mergi şi află izvorul, cu care să potoleşti setea omului. Dar apoi unge ochii lui cu noroi de la izvor, şi atunci veţi afla cine sunt eu, care de mult timp binecuvintez acest loc. Apoi în scurt timp te voi ajuta să ridici aici o biserică în numele meu, iar toţi cei care vor veni aici, chemând numele meu cu credinţă, vor primi răspuns la cererile lor, şi eu îi voi vindeca.”
Leo a făcut întocmai, iar orbul şi-a recăpătat vederea. El s-a întors în Constantinopol, slăvind puterea rugăciunii Maicii Domnului pentru credincioşi.
Evenimentul s-a petrecut în timpul împăratului Marcian (391-457).
După el, a urmat la tron Leo (Leon) Marcellus (457-473), care nu a uitat acea voce şi acea vindecare, şi nici acea profeţie cu privire la el însuşi (că va ajunge rege). El a ordonat ca izvorul să fie curăţat de mâl, să se construiască terasamente pentru a-l izola de alte izvoare din apropiere, iar apa a fost captată într-un bazin mare, de piatră, circular. Mai sus de acesta s-a ridicat o biserică în cinstea Maicii Domnului.
Izvorul a fost numit de împărat „dătător de viaţă” sau „tămăduitor”. Un alt împărat, Iustinian cel Mare (527-565), a beneficiat de harul izvorului. El suferea de edem. Într-o noapte, a auzit o voce care i-a spus: „Rege, nu te vei însănătoşi până când nu vei bea din izvorul meu”. Regele nu ştia despre ce izvor este vorba şi a căzut în deznădejde. Pe parcursul zilei, Maica Domnului i-a vorbit iarăşi şi i s-a arătat: „Rege, mergi la izvorul meu, bea şi vei primi sănătate, ca mai înainte”. Bolnavul a ascultat voia Maicii Domnului, a găsit izvorul, a băut, şi s-a înzdrăvenit. Lângă biserica ridicată de Leo (Leon), a ridicat un alt măreţ lăcaş, devenit mânăstire.
În sec. XV, când Constantinopolul a căzut în mâinile turcilor, biserica de la izvorul tămăduirii a fost distrusă, iar materialele de construcţie folosite la ea au fost preluate pentru moscheea sultanului Baiazid. Locul bisericii a fost acoperit cu pământ şi piatră, încât nici măcar urma fundaţiei nu s-a mai cunoscut. Zona învecinată s-a transformat în cimitir musulman, iar lângă ruinele bisericii a fost postată o santinelă, ca niciun creştin să se mai apropie.
Treptat, interdicţia s-a ridicat, iar creştinii au ridicat o nouă bisericuţă la izvor. Dar şi aceasta a fost dărâmată, în 1821. S-au încercat noi curăţări ale izvorului şi s-au consemnat noi minuni (zece din perioada 1824-1829).
În timpul sultanului Mahmud, ortodocşii aflaţi sub ocupaţie au primit dreptul de a săvârşi liber serviciile religioase. Atunci s-a ridicat pentru a treia oară o biserică la izvor. În 1835 ea a fost sfinţită de patriarhul ecumenic Constantin, în sobor. Lângă ea s-a construit şi un spital, ca şi o casă pentru săraci. Musulmanii au început să respecte locul şi să primească şi ei ajutor de la „izvorul Maicii Domnului”, a cărui apă ei o numesc „apa Sfintei Maria”. Ultima distrugere a bisericii s-a făcut în 1955, tot de către turci. În prezent la izvor este ridicată o mică biserică, iar izvorul lucrează până azi tămăduiri.
zvorul ajută oameni din toate categoriile sociale: regi, patriarhi, dar şi oameni simpli, de toate religiile. Se cunosc cazuri de vindecări în rândul armenilor, catolicilor şi musulmanilor.
Icoana „Izvorul Tamaduirii” a Maicii Domnului, vineri în Saptamana Luminata
Icoana „Izvorul Tămăduirii” înfăţişează realitatea existenţei unui izvor minunat, în apropiere de Constantinopol (Istanbul), cunoscut înainte de sec. V. În Icoană, central, apare un potir uriaş din piatră, cu apă, din care răsare Preasfânta Fecioară cu Pruncul Sfânt în braţe. În unele variante ale icoanei, potirul are marginea de sus în formă de cruce – şi, conform unelor surse, aşa aveau forma vasele de botez din primele secole creştine.
Lângă Maica Domnului, în câteva reprezentări iconografice ale „Izvorului Tămăduirii”, apar şi Sfinţii Arhangheli, iar la baza potirului cu apă sunt mulţi oameni veniţi pentru revigorare sufletească şi trupească.
Aşadar, se ştia din vechime că lângă Poarta de Aur a Constantinopolului curge un izvor unde se întâmplă minuni. Locul era păzit de Născătoarea de Dumnezeu. Se afla într-o dumbravă de chiparoşi, dar cu trecerea timpului apa izvorului s-a tulburat şi el a căzut în uitare.
Într-o zi, viitorul rege Leo (Leon) Marcellus, războinicul, a trecut prin dumbravă şi a întâlnit un om orb care se dezorientase. El l-a ajutat şi s-a dus să caute apă pentru orbul însetat. A auzit o voce care i-a spus „Leon, nu căuta departe, apa e aproape”. Cu toate acestea, Leo nu a găsit izvorul prea curând. Din nou vocea i-a zis: „Rege Leo, mergi şi află izvorul, cu care să potoleşti setea omului. Dar apoi unge ochii lui cu noroi de la izvor, şi atunci veţi afla cine sunt eu, care de mult timp binecuvintez acest loc. Apoi în scurt timp te voi ajuta să ridici aici o biserică în numele meu, iar toţi cei care vor veni aici, chemând numele meu cu credinţă, vor primi răspuns la cererile lor, şi eu îi voi vindeca.”
Leo a făcut întocmai, iar orbul şi-a recăpătat vederea. El s-a întors în Constantinopol, slăvind puterea rugăciunii Maicii Domnului pentru credincioşi.
Evenimentul s-a petrecut în timpul împăratului Marcian (391-457).
După el, a urmat la tron Leo (Leon) Marcellus (457-473), care nu a uitat acea voce şi acea vindecare, şi nici acea profeţie cu privire la el însuşi (că va ajunge rege). El a ordonat ca izvorul să fie curăţat de mâl, să se construiască terasamente pentru a-l izola de alte izvoare din apropiere, iar apa a fost captată într-un bazin mare, de piatră, circular. Mai sus de acesta s-a ridicat o biserică în cinstea Maicii Domnului.
Izvorul a fost numit de împărat „dătător de viaţă” sau „tămăduitor”. Un alt împărat, Iustinian cel Mare (527-565), a beneficiat de harul izvorului. El suferea de edem. Într-o noapte, a auzit o voce care i-a spus: „Rege, nu te vei însănătoşi până când nu vei bea din izvorul meu”. Regele nu ştia despre ce izvor este vorba şi a căzut în deznădejde. Pe parcursul zilei, Maica Domnului i-a vorbit iarăşi şi i s-a arătat: „Rege, mergi la izvorul meu, bea şi vei primi sănătate, ca mai înainte”. Bolnavul a ascultat voia Maicii Domnului, a găsit izvorul, a băut, şi s-a înzdrăvenit. Lângă biserica ridicată de Leo (Leon), a ridicat un alt măreţ lăcaş, devenit mânăstire.
În sec. XV, când Constantinopolul a căzut în mâinile turcilor, biserica de la izvorul tămăduirii a fost distrusă, iar materialele de construcţie folosite la ea au fost preluate pentru moscheea sultanului Baiazid. Locul bisericii a fost acoperit cu pământ şi piatră, încât nici măcar urma fundaţiei nu s-a mai cunoscut. Zona învecinată s-a transformat în cimitir musulman, iar lângă ruinele bisericii a fost postată o santinelă, ca niciun creştin să se mai apropie.
Treptat, interdicţia s-a ridicat, iar creştinii au ridicat o nouă bisericuţă la izvor. Dar şi aceasta a fost dărâmată, în 1821. S-au încercat noi curăţări ale izvorului şi s-au consemnat noi minuni (zece din perioada 1824-1829).
În timpul sultanului Mahmud, ortodocşii aflaţi sub ocupaţie au primit dreptul de a săvârşi liber serviciile religioase. Atunci s-a ridicat pentru a treia oară o biserică la izvor. În 1835 ea a fost sfinţită de patriarhul ecumenic Constantin, în sobor. Lângă ea s-a construit şi un spital, ca şi o casă pentru săraci. Musulmanii au început să respecte locul şi să primească şi ei ajutor de la „izvorul Maicii Domnului”, a cărui apă ei o numesc „apa Sfintei Maria”. Ultima distrugere a bisericii s-a făcut în 1955, tot de către turci. În prezent la izvor este ridicată o mică biserică, iar izvorul lucrează până azi tămăduiri.
zvorul ajută oameni din toate categoriile sociale: regi, patriarhi, dar şi oameni simpli, de toate religiile. Se cunosc cazuri de vindecări în rândul armenilor, catolicilor şi musulmanilor.
"Cei ce vor învăta pe multi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele"
CUM SĂ LAȘI ÎN URMA TA O MOȘTENIRE DE DURATĂ
"Cei ce vor învăta pe multi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele" (Daniel 12:3)
sâmbătă, 3 aprilie 2010
Fratilor si dragi iubiti
dorinta de craciun
25.11.2008 14:46
,, Dorinţă de Crăciun
Aş vrea, Doamne, ca să fiu
Un colindător zglobiu:
Fără vârstă, prin omăt,
Pe Domnul să Îl arăt.
Şi aş colinda aşa:
Să deschideţi larg uşa,
Ca să încapă Hristos,
Pruncul sfânt şi drăgăstos.
Să-mi daţi ajutor şi mie,
Să zidescu-mi o chilie
În suflet, ca să primesc
Pruncuţul dumnezeiesc.
Deci m-aş colinda mereu,
Să-I deschid lui Dumnezeu:
- Scoală gazdă, c-am venit,
Prea mult calea ţi-ai dormit...
Aş vrea, Doamne, ca să fiu
Un colindător zglobiu:
Fără vârstă, prin omăt,
Pe Domnul să Îl arăt.
Şi aş colinda aşa:
Să deschideţi larg uşa,
Ca să încapă Hristos,
Pruncul sfânt şi drăgăstos.
Să-mi daţi ajutor şi mie,
Să zidescu-mi o chilie
În suflet, ca să primesc
Pruncuţul dumnezeiesc.
Deci m-aş colinda mereu,
Să-I deschid lui Dumnezeu:
- Scoală gazdă, c-am venit,
Prea mult calea ţi-ai dormit...
scara dumnezeescului urcus
25.11.2008 12:26
,, Scara dumnezeiescului urcus-------
Icoana Scării Raiului (Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt)
Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și învățare a virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una din lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea credintei
Există și o icoană a Scării Raiului. Aceasta prezintă mai mulți oameni (de regulă monahi) care urcă pe o scară; la capătul de sus al scării se găseste Domnul Iisus Hristos, gata să îi primească în Rai pe cei care urcă. De asemeni, apar îngeri care îi ajută pe cei aflați pe scară și diavoli care aruncă înspre ei săgeți sau încearcă să îi tragă jos, aruncându-i în iad (adesea reprezentat ca un balaur cu gura deschisă). Aproape în toate reprezentările apre cel puțin o persoană care cade
Icoana Scării Raiului (Mănăstirea Sf. Ecaterina, Peninsula Sinai, Egipt)
Scara dumnezeiescului urcuș este un tratat ascetic despre părăsirea păcatului și învățare a virtuților, în vederea obținerii mântuirii. Deși a fost scrisă de Sfântul Ioan din Sinai pentru monahi, a devenit, după Sfânta Scriptură, una din lucrările cele mai importante și mai influente folosite în Biserică pentru povățuirea credintei
Există și o icoană a Scării Raiului. Aceasta prezintă mai mulți oameni (de regulă monahi) care urcă pe o scară; la capătul de sus al scării se găseste Domnul Iisus Hristos, gata să îi primească în Rai pe cei care urcă. De asemeni, apar îngeri care îi ajută pe cei aflați pe scară și diavoli care aruncă înspre ei săgeți sau încearcă să îi tragă jos, aruncându-i în iad (adesea reprezentat ca un balaur cu gura deschisă). Aproape în toate reprezentările apre cel puțin o persoană care cade
Spre trezvie
25.11.2008 09:52
,,Spre trezvie
"Nu te teme, iubite, că-ți pierzi onoarea dacă te smerești! Oricât te-ai smeri, nu te poți coborî atâta cât S-a coborât Stăpânul Tău. Totuși coborârea aceasta a Lui a ajuns înălțarea tuturora și a făcut să strălucească slava Lui. Prin smerenie slava ta strălucește și mai mult; prin smerenie ajunge și mai mare." (Sfântul Ioan Gură de Aur)
"Nu te teme, iubite, că-ți pierzi onoarea dacă te smerești! Oricât te-ai smeri, nu te poți coborî atâta cât S-a coborât Stăpânul Tău. Totuși coborârea aceasta a Lui a ajuns înălțarea tuturora și a făcut să strălucească slava Lui. Prin smerenie slava ta strălucește și mai mult; prin smerenie ajunge și mai mare." (Sfântul Ioan Gură de Aur)
andemn la iubire.........
19.11.2008 17:08
,,Deschideti larg bratele,si ambratisarea voastra calda,vorba buna si gandul cutat sa fie cel mai de pret cadou pentru cei dragi ,acum de Sfanta si marea sarbatoare a ,,NASTERII DOMNULUI IISUS,,
recunosc..........
19.11.2008 16:57
,,Sant precum fiul risipitor,am trecut prin bune si prin rele,am pacatuit si am platit cu varf si andesat; Da Doamne,dar si cainii mananca de ma masa stapanilor lor ,,
ACEASTA IMAGINE MA CARACTERIZEAZA
19.11.2008 16:50
,,SANT ASEMENEA FEMEII CANANIENCE,,
DE ACEEA ATASEZ MEREU ACEASTA IMAGINE
DISCUTIA DOMNULUI IISUS CU FEMEIA CANANIANCA................
Ma antreb;
19.11.2008 16:44
,,Ce as putea da eu PREACURATEI FECIOARE,pentru ca nu s/ a scarbit de mine an pacat,ci m/a cercetat si luminat cu milostivire,,
,,DORINTA,,
19.11.2008 16:28
,,AMI DORESC SA FU UN ANGER,SA VA APAR DE TOT CE E RAU,SA VA ANVESELESC ATUNCI CAND SANTETI TRISTI,SA VA ANVESELESC ATUNCI CAND VA E FRICA,DAR DIN PACATE NU SANT ANGER,CI DOAR UN OM PACATUS,,
Fratilor si dragi iubiti
04.11.2008 08:25
"Uitaţivă cu băgare de seamă la
crinii de pe camp"
Fraţilor şi dragi iubiţi
Luaţi seama cum clădiţi
Luaţi seama cum umblaţi.
La felul cum ascultaţi
La voi înşivă vă zic iar
Să nu vă abată de la har
Nici unul să nu veniţi
Prea târziu să odihniţi.
Rău pentru rău să nu daţi.
De răi să nu ascultaţi
Cu băgare de seamă umblaţi
Inimi nu vă îngreunaţi.
Privind slobozenia să ştiţi
Nu cumva să poticniţi
Nimeni zic ca să se ştie
Să nu vă fure cu filozofie
Băgaţi seama la slujire.
La veghere şi cârtire
Căutaţi pe cei pierduţi.
Ridicaţi pe cei căzuţi.
crinii de pe camp"
Fraţilor şi dragi iubiţi
Luaţi seama cum clădiţi
Luaţi seama cum umblaţi.
La felul cum ascultaţi
La voi înşivă vă zic iar
Să nu vă abată de la har
Nici unul să nu veniţi
Prea târziu să odihniţi.
Rău pentru rău să nu daţi.
De răi să nu ascultaţi
Cu băgare de seamă umblaţi
Inimi nu vă îngreunaţi.
Privind slobozenia să ştiţi
Nu cumva să poticniţi
Nimeni zic ca să se ştie
Să nu vă fure cu filozofie
Băgaţi seama la slujire.
La veghere şi cârtire
Căutaţi pe cei pierduţi.
Ridicaţi pe cei căzuţi.
,,Dumnezeu cu noi,,
AFARA CERUL E SENIN
13.12.2008 06:53
Se lasa linistea peste oras
Si suflte-mi e in tacere.
Se mai aude cate-un pas
Trecand prin fata casei mele.
Afara, cerul e senin
Si stelele lucesc frumos
Umpland pamantul de lumini
In negrul cel intunecos.
Privesc la luna minunata
Care se-apleaca spre pamant
Si luminieaza cu-a ei raza,
Cu albul ei curat si bland.
Imi vine-n minte o’ntrebare.
Ma minunez cand le privesc.
Cine sa fie – Acela oare
Care-a creat acest celest?
Si cine da lumina oare?
Si aerul ce-l respiram?
Cine picteaza orice floare
Cine da fructul ce-l mancam?
E un artist cu maiestrie
Care picteaza zi de zi?
Sau e un Zeu cu-a Sa iubire
Ce da viata orisicui?
Artist cu mana omeneasca
Nu poate –asa desavarsit
Sa faca iarba sa creasca
Si pomul care e-nverzit.
E Dumnezeu cu-a Sa iubire
Care-a creat cu un Cuvant
Dintr-un nimic din vesnicie
Un univers cu un Pamant.
Tu om, ce crezi ca esti un zeu
Priveste tot ce ai in jur.
Creat ai fost de Dumnezeu
Ca sa traiesti pe-acest pamant.
Un suflet Dumnezeu ti-a dat
Suflare din a Lui suflare
Da-I slava Lui neincetat
Pentru ca ti-a dat viata.
Si suflte-mi e in tacere.
Se mai aude cate-un pas
Trecand prin fata casei mele.
Afara, cerul e senin
Si stelele lucesc frumos
Umpland pamantul de lumini
In negrul cel intunecos.
Privesc la luna minunata
Care se-apleaca spre pamant
Si luminieaza cu-a ei raza,
Cu albul ei curat si bland.
Imi vine-n minte o’ntrebare.
Ma minunez cand le privesc.
Cine sa fie – Acela oare
Care-a creat acest celest?
Si cine da lumina oare?
Si aerul ce-l respiram?
Cine picteaza orice floare
Cine da fructul ce-l mancam?
E un artist cu maiestrie
Care picteaza zi de zi?
Sau e un Zeu cu-a Sa iubire
Ce da viata orisicui?
Artist cu mana omeneasca
Nu poate –asa desavarsit
Sa faca iarba sa creasca
Si pomul care e-nverzit.
E Dumnezeu cu-a Sa iubire
Care-a creat cu un Cuvant
Dintr-un nimic din vesnicie
Un univers cu un Pamant.
Tu om, ce crezi ca esti un zeu
Priveste tot ce ai in jur.
Creat ai fost de Dumnezeu
Ca sa traiesti pe-acest pamant.
Un suflet Dumnezeu ti-a dat
Suflare din a Lui suflare
Da-I slava Lui neincetat
Pentru ca ti-a dat viata.
ASCULTA-MI DOAMNE RUGA MEA
13.12.2008 06:45 Ascultă-mi, Doamne, ruga! E una-ndurerată,
Când sunt atât de rece şi gol ca niciodată,
Când nu mai port în suflet credinţă şi iubire
Şi tot ce sunt acum e plâns, nefericire.
Se pleacă-n rugăciune o inimă bolnavă,
Un om cu mii de greşuri, o vale, o epavă,
O trestie ce, frântă, sub vântul rău se pleacă,
Un jar ce slab mai arde, o albie ce seacă.
Te strig, abia se-aude, din inima mâhnită,
Lipsit de-orice nădejde, o floare ofilită,
Cu sulfetul în tremur, topit de aşteptare,
Să-ntinzi o mână caldă, un braţ etern şi tare.
Ascultă-mi, Doamne, ruga si vino iar la mine,
Să simt iar bucuria, s-o cânt cum se cuvine,
Să laud al Tău Nume, să ştie tot pământul
Că Tu eşti Mângâierea, Iubirea şi Cuvântul.
Când sunt atât de rece şi gol ca niciodată,
Când nu mai port în suflet credinţă şi iubire
Şi tot ce sunt acum e plâns, nefericire.
Se pleacă-n rugăciune o inimă bolnavă,
Un om cu mii de greşuri, o vale, o epavă,
O trestie ce, frântă, sub vântul rău se pleacă,
Un jar ce slab mai arde, o albie ce seacă.
Te strig, abia se-aude, din inima mâhnită,
Lipsit de-orice nădejde, o floare ofilită,
Cu sulfetul în tremur, topit de aşteptare,
Să-ntinzi o mână caldă, un braţ etern şi tare.
Ascultă-mi, Doamne, ruga si vino iar la mine,
Să simt iar bucuria, s-o cânt cum se cuvine,
Să laud al Tău Nume, să ştie tot pământul
Că Tu eşti Mângâierea, Iubirea şi Cuvântul.
ANVATA-NE TU DOAMNE
13.12.2008 06:36
De ce oare, Doamne,pe acest pamant,
Nu dam libertate Duhului Sfant,
Sa ne umple viata cu dragostea Sa,
si sa-i dam Lui povara noastra grea ?
Invata-ne Tu, Doamne, caci numai Tu stii
Cum s-aratam iubirea fata de copii.
Ne-ai vorbit, o, Doamne,de vaduve, orfani,
Noi ne lasam orbiti de averi si bani.
Si greu ne este, Tata, in viata asta grea,
S-alegem sa traim sfanta voia Ta !
Zi dupa zi ce trece,stam si privim doar,
Gasind o scuza slaba : ‘Eu n-am acest dar ! "
Crestine,a fost o zi in care ai marturisit
Ca Domnul ,pentru tine, pe cruce a murit,
Ca ti-a spalat pacatul,ti-a luat povara grea,
Si Duhul Lui traieste, e viu in inima ta.
Inseamna ca n-ai scuze,si ca poti oricand
Sa pui in aplicare al Domnului gand
De a fi lumina in lumea asta grea
Si-a ridica povara celui de-alaturea.
Nu dam libertate Duhului Sfant,
Sa ne umple viata cu dragostea Sa,
si sa-i dam Lui povara noastra grea ?
Invata-ne Tu, Doamne, caci numai Tu stii
Cum s-aratam iubirea fata de copii.
Ne-ai vorbit, o, Doamne,de vaduve, orfani,
Noi ne lasam orbiti de averi si bani.
Si greu ne este, Tata, in viata asta grea,
S-alegem sa traim sfanta voia Ta !
Zi dupa zi ce trece,stam si privim doar,
Gasind o scuza slaba : ‘Eu n-am acest dar ! "
Crestine,a fost o zi in care ai marturisit
Ca Domnul ,pentru tine, pe cruce a murit,
Ca ti-a spalat pacatul,ti-a luat povara grea,
Si Duhul Lui traieste, e viu in inima ta.
Inseamna ca n-ai scuze,si ca poti oricand
Sa pui in aplicare al Domnului gand
De a fi lumina in lumea asta grea
Si-a ridica povara celui de-alaturea.
NU STIAM CA SI EU TE-AM RASTIGNIT
11.12.2008 09:26
NU STIAM CA SI EU TE-AM RASTIGNIT
,de vorba cu mine,, an ,,credinta si iubire,,
02.12.2008 07:50
Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind: Prima a spus: -Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor� Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua: -Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard� Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins. -Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor� O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea. Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga. -Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse� Cea de a patra lumanare i-a soptit usor: -Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta! Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte. Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletul tau� pentru o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!
AMI PLEC SUFLETUL SI TRUPUL
29.11.2008 18:49
Se revarsă, se revarsă,
Se revarsă bucuria,
Prin Măicuţa cea aleasă,
Prin Fecioara, prin Maria!
Inimi mute, dureri surde,
Ea le mângâie pe dată.
Orice rugă o aude
Maica Sfântă, Preacurată.
Ea Îl roagă, ea Îl cheamă,
Îl imploră pe Iisus,
Glasul ei duios de mamă
Ne-aduce mila de sus.
Căci prin inima ei sfântă
A trecut sabie grea.
Durerea i se împlântă,
Când Fiul moartea gusta.
De atunci orice nevoie,
Orice chin şi suferinţă,
Ajung prin Sfânta Maria
Chemare la pocăinţă.
Plec genunchii, plec rărunchii,
Îmi plec sufletul şi trupul,
Să mi se deschidă ochii,
Să se liniştească duhul!
,,SUFLETUL MEU PACATOS,,
29.11.2008 18:27
Plângi, suflete-al meu, suspină,
Căci eşti tot umplut de vină!
Nu simţi Cine este-n tine...
Şi trăieşti fără ruşine.
Nu simţi darul ce-ai primit
Şi eşti mort, neîngrijit...
Suflete, plângi cu amar,
Roagă-te iară şi iar,
Ca să-ţi dea Domnul speranţa -
De la El răsare viaţa!
El te poate cerceta,
Fiind Bun, te va ierta.
Stropii Lui calzi, de iertare,
Ţi-or aduce alinare;
Harul te va încălzi,
Mila Lui te va păzi.
Iară darul ce-ai primit
Înmulţeşte-l însutit,
Dăruind,
Miluind,
Bun fiind;
Rugător,
Răbdător,
Iubitor.
Aşa, picurii de har
Se-nmulţesc iară şi iar,
Spre pacea fără hotar.
,AS VREA SA FIU MAI BUNA,,
04.12.2008 07:36
Sa fim mai buni!!!
In fiecare an, incepand cu 6 decembrie, sufltele noastre incep sa simta cum ceva parca in atmsofera e schimbat - se apropie o perioada frumoasa a anului "Sarbatorile de iarna" - cand oamenii sunt mai buni, mai frumosi, mai intelepti si fac gesturi minunate fata de cei dragi si nu numai!!!!!!!!
In fiecare an, incepand cu 6 decembrie, sufltele noastre incep sa simta cum ceva parca in atmsofera e schimbat - se apropie o perioada frumoasa a anului "Sarbatorile de iarna" - cand oamenii sunt mai buni, mai frumosi, mai intelepti si fac gesturi minunate fata de cei dragi si nu numai!!!!!!!!
, ,de vorba cu mine,, an ,,credinta si iubire,,
02.12.2008 07:50 Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind: Prima a spus: -Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor� Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua: -Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard� Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins. -Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor� O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea. Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga. -Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse� Cea de a patra lumanare i-a soptit usor: -Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta! Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte. Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletul tau� pentru o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!
AMI PLEC SUFLETUL SI TRUPUL
29.11.2008 18:49
Se revarsă, se revarsă,
Se revarsă bucuria,
Prin Măicuţa cea aleasă,
Prin Fecioara, prin Maria!
Inimi mute, dureri surde,
Ea le mângâie pe dată.
Orice rugă o aude
Maica Sfântă, Preacurată.
Ea Îl roagă, ea Îl cheamă,
Îl imploră pe Iisus,
Glasul ei duios de mamă
Ne-aduce mila de sus.
Căci prin inima ei sfântă
A trecut sabie grea.
Durerea i se împlântă,
Când Fiul moartea gusta.
De atunci orice nevoie,
Orice chin şi suferinţă,
Ajung prin Sfânta Maria
Chemare la pocăinţă.
Plec genunchii, plec rărunchii,
Îmi plec sufletul şi trupul,
Să mi se deschidă ochii,
Să se liniştească duhul!
,,SUFLETUL MEU PACATOS,,
29.11.2008 18:27 Plângi, suflete-al meu, suspină,
Căci eşti tot umplut de vină!
Nu simţi Cine este-n tine...
Şi trăieşti fără ruşine.
Nu simţi darul ce-ai primit
Şi eşti mort, neîngrijit...
Suflete, plângi cu amar,
Roagă-te iară şi iar,
Ca să-ţi dea Domnul speranţa -
De la El răsare viaţa!
El te poate cerceta,
Fiind Bun, te va ierta.
Stropii Lui calzi, de iertare,
Ţi-or aduce alinare;
Harul te va încălzi,
Mila Lui te va păzi.
Iară darul ce-ai primit
Înmulţeşte-l însutit,
Dăruind,
Miluind,
Bun fiind;
Rugător,
Răbdător,
Iubitor.
Aşa, picurii de har
Se-nmulţesc iară şi iar,
Spre pacea fără hotar.
EU NU STIU CUM...
EU NU STIU CUM...
07:12
Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
De m-ai ales şi m-ai chemat,
Căci eu nimic n-am făptuit
Să fiu iertat şi miluit!
Ce oare să-Ţi fi arătat,
Că n-am avut decît păcat?
Cum oare Tu la un tîlhar
I-ai dăruit atîta har?
Cum oare-atît Te-ai aplecat
Şi din adînc m-ai ridicat?
O, Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
Şi m-ai ales, căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
Doresc să-Ţi fiu ascultător,
Recunoştinţă arătînd
Iubirii Tale orişicînd.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
E numai har nemeritat!
De m-ai ales şi m-ai chemat,
Căci eu nimic n-am făptuit
Să fiu iertat şi miluit!
Ce oare să-Ţi fi arătat,
Că n-am avut decît păcat?
Cum oare Tu la un tîlhar
I-ai dăruit atîta har?
Cum oare-atît Te-ai aplecat
Şi din adînc m-ai ridicat?
O, Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
Şi m-ai ales, căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
Doresc să-Ţi fiu ascultător,
Recunoştinţă arătînd
Iubirii Tale orişicînd.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
E numai har nemeritat!
Mama Biserica
09.04.2009 11:13Strânge-mă în braţe, Mamă - Biserică,
La căldura harului tău vreau să mă aprind,
Eşti singura care îmi poate încălzi inima.
Învaţă-mă să merg şi să vorbesc,
Mamă - Biserică,
Pentru că de multe ori mi se înnegurează calea
Şi cad, crezând că merg,
Sau emit cuvinte care se risipesc -
Petale de fluturi ucişi.
Mămică - Biserică,
Ajută-mă să ştiu cine sunt,
Cine aş putea fi
Şi cine trebuie să fiu -
La locul meu, aşa încât
Să se poată ospăta neoprit Dumnezeu în inima mea.
Pe melodia inimi
09.04.2009 11:Miezul zilei,
Miezul nopţii,
Miezul sufletului meu,
Miezul vieţii,
Miezul morţii,
Mă învaţă Dumnezeu.
Îmi plec capul,
Plec genunchii,
Îmi plec sufletul uimit,
Îmi plec inimii iatacul,
Înclinat spre Infinit.
Zbor prin ziuă
Fără noapte,
Zbor prin lacrimi de regret,
Înotând prin clipe sparte,
Sunt al Domnului puiet.
Cânt cu buzele străpunse
De-al tăcerii lacăt pus,
Atras prin doruri - ventuze
Către Domnul meu, Iisus.
da-mi Doamne darul lacrimilor!!!! 1
20.03.2009 22:16Darul plansului si allacrimilor este unul dintre cele mat mari daruri ale lui Dumnezeu. El e un dar esential pentru mantuirea noastra. Darurile proorociei, inainte vederii, facerii de minuni, sunt semne ca cel care le are a placut in chip deosebit lui Dumnezeu si si-a atras in chip deosebit bunavointa Lui, iar darul strapungerii si al lacrimilor este semnul ca pocainta noastra a fost sau este primita. "Intristarea cugetului este cinstita dajdie catre Dumnezeu; cel ce o are si o pazeste cum se cuvine se aseamana omului ce are sfintenie in sine. Nevointele trupesti fara intristarea cugetului sunt asemenea unui trup fara suflet".
Lacrimile varsate pentru pacate sunt la inceput amare, se varsa intru durere si chin al duhului, durere si chin pe care duhul le impartaseste si trupului. Putin cate putin, cu lacrimile incepe sa se uneasca o mangaiere alcatuita dintr-o deosebita liniste, dintr-un simtamant de blandete si smerenie; o data cu aceasta, insesi lacrimile, pe masura si pe potriva mangaierii aduse, se preschimba, isi pierd intr-o masura insemnata amarul, curg fara durere sau cu durere mai putina. La inceput, ele sunt putine si vin rar; dupa aceea, incep, putin cate putin, sa vina mai des si sunf mai imbelsugate. Iar atunci cand darul lacrimilor se intareste in noi prin mila lui Dumnezeu, razboiul launtric se alina, se linistesc gandurile, incepe sa lucreze cu o deosebita adancime rugaciunea mintii sau rugaciunea duhului, ce satura si veseleste omul launtric. Atunci, de pe minte se ridica valul patimilor si se descopera invatatura cea de taina a lui Hristos. Atunci, lacrimile se prefac din lacrimi amare in lacrimi dulci. Atunci, in inima odrasleste mangaierea duhovniceasca, care nu se aseamana cu nici una din bucuriile pamantesti si care este cunoscuta doar celor ce se nevoiesc in rugaciunea cu plans si care au darul lacrimilor. Atunci, se implineste fagaduinta Domnului: Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia (Mt. V, 4). Atunci, nevoitorul, din insuflarea si incredintarea Sfantului Duh, se heretiseste pe sine astfel: Cel Ce pazeste pe prunci, Domnul; smeritu-m-am, si m-am mantuit. Intoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, ca Domnul ti-a facut bine tie: ca a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi si picioarele mele din alunecare (Ps. CXIV, 6-8). Atunci, nevoitorul vazand ca gandurile si simtirile pacatoase nu mai au putere asupra lui si in desert se straduieste sa-I supuna inrauririi lor, le graieste cu indraznire: Departati-va de la mine, toti lucratorii faradelegii, ca a auzit Domnul glasul plangerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugaciunea mea a primit .
da-mi Doamne darul lacrimilor!!!! 2
20.03.2009 22:05Pricina lacrimilor este vederea si recunoasterea pacatoseniei proprii. Izvoare de apa au izvorat ochii mei, graieste Sfantul Prooroc David, ca n-am pazit legea Ta Pricina lacrimilor e saracia cu duhul: fiind o fericire in sine, ea naste alta fericire - plansul o hraneste, o sprijina, o intareste. "Nu plansul vine din lacrimi, ci lacrimile din plans", a zis Preacuviosul Ioan Proorocul. "Daca cineva, aflandu-se in sanul obstii, taie voia sa si nu ia aminte la pacate straine, afla plansul. Prin aceasta lucrare se aduna gandurile lui - si adunandu-se in acest chip, nasc in inima intristarea cea dupa Dumnezeu, iar intristarea naste lacrimile". Lacrimile, fiind dar al lui Dumnezeu, slujesc
ca semn al milei dumnezeiesti: "Lacrimile la rugaciune, graieste Sfantul Isaac Sirul, sunt semn al milei dumnezeiesti de care s-a invrednicit sufletul prin pocainta sa si a faptului ca a fost primit si a inceput sa intre in tarina curatiei prin lacrimi. Daca gandurile nu se vor rupe de lucrurile trecatoare, daca nu vor lepada de la sine nadejdile in aceasta lume, daca nu se va starni in ele dispretul fata de ea si daca nu vor incepe a-si pregati merinde pentru iesire, daca nu vor incepe sa lucreze in suflet cugetari despre lucrurile ce tin de veacul viitor, nu vor putea sa verse lacrimi"
sufletul meu pacatos
28.01.2009 12:34
Plângi, suflete-al meu, suspină,
Căci eşti tot umplut de vină!
Nu simţi Cine este-n tine...
Şi trăieşti fără ruşine.
Nu simţi darul ce-ai primit
Şi eşti mort, neîngrijit...
Suflete, plângi cu amar,
Roagă-te iară şi iar,
Ca să-ţi dea Domnul speranţa -
De la El răsare viaţa!
El te poate cerceta,
Fiind Bun, te va ierta.
Stropii Lui calzi, de iertare,
Ţi-or aduce alinare;
Harul te va încălzi,
Mila Lui te va păzi.
Iară darul ce-ai primit
Înmulţeşte-l însutit,
Dăruind,
Miluind,
Bun fiind;
Rugător,
Răbdător,
Iubitor.
Aşa, picurii de har
Se-nmulţesc iară şi iar,
Spre pacea fără hotar.chemare
25.01.2009 19:18
Suflete liber,
| Suflete drag,
| Suflete răpit,
|
Povestea unei lumânări
25.01.2009 19:07
Povestea unei lumânări | 26 ianuarie 2009 |
|
E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine... Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun ? Simţiţi bucurie în suflet ? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi: Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu. A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi... Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost. Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici... Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult. | |
rugaciune
25.01.2009 19:03
RUGĂCIUNE ÎMPOTRIVA CUGETELOR RELE
Doamne Dumnezeul meu, să nu Te depărtezi de la mine ! Căci s-au ridicat asupra mea gânduri rele şi groază mare a împresurat sufletul meu. Printre atâţia vrăjmaşi cum voi putea scăpa nerănit? Cum îi voi zdrobi ? „Eu voi merge înaintea lui şi voi smeri pe cei mari ai pământului. Deschide-voi uşile temniţei şi voi descoperi ţie ieşirile cele mai ascunse“. Fă Doamne, după cuvântul Tău şi să fugă dinaintea feţei Tale toate cugetele cele rele. Unica mea nădejde, unica mea mângâiere în mijlocul a tot necazul este aceasta, ca să alerg la Tine, să pun credinţa mea în Tine, din adâncul inimii să Te chem pe Tine şi să aştept în răbdare ajutorului Tău
ANCURAJARE
21.01.2009 12:03
Suflete liber,
| Suflete drag,
| Suflete răpit,
|
Suflete aşteptat,
| Suflete obosit,
| Suflete ales,
|
ANTREBARE ?
07.01.2009 23:30CINE ESTE MAICA SFÂNTĂ ?
Cine este Maica Sfântă care s-a învrednicit
Ca să nască pe Mesia, Dumnezeul Cel slăvit ?
Cine taina cea ascusă şi de îngeri neştiută
A-mplinit prin curăţia şi prin firea-I preasmerită ?
E Preasfânta Născătoare, Maica Domnului Hristos,
Grabnică ajutătoare omului ce-i păcătos !
Toate neamurile-n cântec trebuie s-o fericească,
Fiindcă-i salvatoarea noastră din căderea strămoşească.
Cine fără stricăciune pe Cuvântul Dumnezeu
A născut în feciorie şi fecioară e mereu ?
Cine este mai cinstită mai presus de heruvimi
Şi e-n Ceruri mai mărită decât sfinţii serafimi ?
Cine e Împărăteasă şi în Cer şi pe Pământ ?
Cine-i Tatălui mireasă îmbrăcată-n Duhul Sfânt ?
Cine este scară sfântă care ca un curcubeu
Trece bolta şi prin care ne suim la Dumnezeu ?
Cine mâgâie durerea copilaşilor firavi
Şi alină bătrâneţea celor singuri şi bolnavi ?
Cine vine mai degrabă să ne sară-n ajutor
Când vrăjmaşii ne aşteaptă să cădem în laţul lor ?
Cine plânge şi se roagă Domnului Iisus Hristos
Ca să-l ierte de păcate pe smeritul păcătos ?
Cine este Maică bună şi al nostru sol ceresc
Şi doreşte-n cer s-aducă pe tot neamul omenesc.
puterea cuvintelor
10.05.2009 07:33 Mai multe broscute se plimbau prin padure, când doua dintre ele au cazut într-o groapa adânca. Toate celelalte broscute s-au strâns în jurul gropii. Când au vazut cât de adânca era groapa, le-au spus celor doua broscute cazute în groapa ca nu mai au nici o speranta, dar acestea le-au ignorat comentariile si au început sa sara, încercând sa iasa din groapa.
Broscutele continuau sa le spuna sa nu mai sara, ca oricum totul este în zadar si soarta le este pecetluita. În cele din urma, una dintre cele doua broscute a ascultat de "sfatul" prietenelor ei si a renuntat sa mai sara. S-a abandonat pe fundul gropii si... a murit.
Cealalta broscuta a continuat sa sara din rasputeri. Suratele ei de pe marginea gropii au început din nou sa o îndemne sa renunte si sa moara împacata, dar broscuta s-a îndârjit mai tare si pâna la urma... hop! – a reusit sa iasa din groapa.
Uimite peste masura, broscutele s-au strâns în jurul ei si au întrebat-o:
- Ei, bravo! Nu ne-ai auzit? Cum de nu te-ai dat batuta?
- Oac! Oac! - topaia fericita broscuta.
- Hei, soro! Opreste-te o clipa si zi-ne si noua cum de nu te-ai dat batuta!
Într-un târziu, broscuta a înteles ce vor de la ea si le-a explicat ca ea nu prea aude bine si de-acolo, de pe fundul gropii, crezuse ca ele o încurajeaza.
Puterea cuvintelor... Limba are putere de viata si de moarte. Un cuvânt de încurajare pentru cineva cazut la pamânt îl poate ridica si îl poate ajuta sa paseasca mai departe. Dar tot cu un cuvânt îi poti aplica lovitura de gratie semenului tau doborât la pamânt. Fii atent la cuvintele tale. Este atât de usor sa rostesti cuvinte care sa taie avântul celui care le aude, mai ales daca trece printr-o perioada dificila. De ce n-ai alege sa fii astazi cel care împarte cuvinte datatoare de viata în jurul lui?
09.05.2009 16:0
Broscutele continuau sa le spuna sa nu mai sara, ca oricum totul este în zadar si soarta le este pecetluita. În cele din urma, una dintre cele doua broscute a ascultat de "sfatul" prietenelor ei si a renuntat sa mai sara. S-a abandonat pe fundul gropii si... a murit.
Cealalta broscuta a continuat sa sara din rasputeri. Suratele ei de pe marginea gropii au început din nou sa o îndemne sa renunte si sa moara împacata, dar broscuta s-a îndârjit mai tare si pâna la urma... hop! – a reusit sa iasa din groapa.
Uimite peste masura, broscutele s-au strâns în jurul ei si au întrebat-o:
- Ei, bravo! Nu ne-ai auzit? Cum de nu te-ai dat batuta?
- Oac! Oac! - topaia fericita broscuta.
- Hei, soro! Opreste-te o clipa si zi-ne si noua cum de nu te-ai dat batuta!
Într-un târziu, broscuta a înteles ce vor de la ea si le-a explicat ca ea nu prea aude bine si de-acolo, de pe fundul gropii, crezuse ca ele o încurajeaza.
Puterea cuvintelor... Limba are putere de viata si de moarte. Un cuvânt de încurajare pentru cineva cazut la pamânt îl poate ridica si îl poate ajuta sa paseasca mai departe. Dar tot cu un cuvânt îi poti aplica lovitura de gratie semenului tau doborât la pamânt. Fii atent la cuvintele tale. Este atât de usor sa rostesti cuvinte care sa taie avântul celui care le aude, mai ales daca trece printr-o perioada dificila. De ce n-ai alege sa fii astazi cel care împarte cuvinte datatoare de viata în jurul lui?
09.05.2009 16:0
Telefonul de duminica noaptea
Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.
Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat "A tot sunat, dar nu am raspuns."
In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.
Acesta i-a raspuns: "Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund."
De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este "Dumnezeu Atotputernicul"
27 iunie
05.05.2009 20:28Doamne, iată vin la Tine. Aş dori să-Ţi aduc un buchet înmiresmat de fapte bune în dar, dar sunt săracă şi bolnavă. Eu vin la Tine ca la singurul doctor în care am încredere. Inima mea este plină de înclinaţii negative. În ea zace îndoiala, neîncrederea, suspiciunea, părerea înaltă de sine, invidia, lăcomia, setea de răzbunare, revolta, mândria desfrânarea, obrăznicia. Şi ştiu, Doamne, că Tu iubeşti credinţa, smerenia, dragostea, curăţia şi sfinţenia. Dacă nu m-ar încuraja cuvintele Tale care spun că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor ci cei bolnavi, nu aş cuteza niciodată să mă apropii de Tine. În prostia mea am crezut că viaţa mea este un drum spre aspiraţii înalte. M-am silit spre anume virtuţi sperând că voi fi altfel decât semenii mei, dar m-am trezit din această închipuire şi am văzut că inima mea este la fel de bolnavă de patimi ca a celor mai mulţi dintre oameni, că lupta cu aceste înclinaţii este a unei fiinţe dezarmate, cu o voinţă slabă peste care nevoile trupului atârnă greu ca o piatră de moară. Şi atunci m-am gândit, am îndrăznit să mă apropii, aşa cum s-a apropiat cea întru curgerea sângelui, eu cea întru curgerea gândurilor care ţâşnesc din inima mea pătimaşă, eu cea întru curgerea gândurilor potrivnice mântuirii mele. Ce aş putea să-Ţi cer? Ce aş putea să Te rog? Eu am nevoie să fiu vindecată de Tine şi Tu ştii de ce am nevoie. Iată vin, miluieşte-mă, Doamne, aşa cum ai miluit pe toţi cei care s-au apropiat de Tine, cu umila încredere în putere Ta şi în bunătatea Ta. Că, dacă ai ţine seama de păcatele noastre, Doamne, Doamne, cine ar putea suferi? Dar la Tine este îndurarea. Amin.
invatatura
26.04.2009 18:24 ,,N-as fi putut sa inteleg niciodata ce e cantecul,daca nu ti-as fi cantat TIE DOAMNE,n-as fi inteles niciodata ce e plansul daca nu as fi plans din cauza TA DOAMNE,n-as fi putut sa anteleg ce e iubirea,daca nu m-ai fi iubit TU odata,n-as fi putut sa anteleg niciodata ce e ura,daca nu M-ai fi cuprins in dragosteaTA DOAMNE,nu as fi inteles niciodata ce inseamna mangaierea,daca nu m-ai fi mangaiat TU DOAMNE, acum le inteleg pe toate ,dar nu inteleg de ce ma iubesti asa de mult DOAMNE????????????
invatatura
24.04.2009 17:03
Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.
Hristos a inviat
19.04.2009 18:11
"Cine-i binecredincios
Domnului Iisus Hristos,
Iubitor de Dumnezeu,
Şi la bine şi la greu,
Să se bucure vârtos
De-acest Praznic prea frumos,
Preamărit şi luminat
Căci Hristos a înviat !
Cine-i slugă înţeleaptă
Cu smerenie în faptă,
Bucurându-se, să intre
Pentru dragoste-ai fierbinte,
În divina bucurie,
Căci scăpat-am de sclavie !
De s-a ostenit, postind,
Cineva, smerit fiind,
Neposomorându-şi faţa,
Să îşi ia acum răsplata !
Cine a lucrat de zor
Chiar din primul ceas, cu spor,
Să-şi primească dreapta plată,
Căci e vrednic de răsplată !
Cine a venit cumva
După ceasu-al treilea,
Mulţumind să prăznuiască
Şi pe Domnul să-l slăvească.
De-a venit altcineva
După ceasu-al şaselea,
Să nu fie îndoit,
Căci nu fi-va păgubit !
Cine-a-ntârziat cumva
Până-n ceasu-al nouălea,
Să se-apropie oricum,
Ne-ndoindu-se nicicum !
Nici acela să nu plece,
Ce-a ajuns la unsprezece;
Să nu fie speriat
Pentru c-a întârziat,
Căci Stăpânul, fiind darnic,
Îl primeşte şi pe harnic,
Cel din primul ceas sosit,
Şi pe ultimul venit;
Şi aceluia plăteşte,
Şi pe-acesta-l dăruieşte
Fiind mare veselia,
Toţi intraţi în bucuria
Domnului Iisus Hristos
La ăst Praznic luminos.
Să ia plată tot creştinul,
Şi al doilea şi primul.
Din ospăţul delicios
Al credinţei în Hristos,
Azi cu toţii să gustaţi
Şi pe Domnul lăudaţi.
Să vă-mpărtăşiţi cu toţii
Din prisosul bunătăţii,
Iar de moarte n-aveţi teamă,
Să uitaţi şi cum o cheamă.
Boldul ei a fost înfrânt
De Iisus, ce din mormânt
Înviind, ne-a izbăvit;
Capul morţii l-a zdrobit,
Pe tot omul l-a salvat.
Da, HRISTOS A ÎNVIAT !"
Săvârşirea Cuvioasei Maria Egipteanca
14.04.2009 18:24 Săvârşirea Cuvioasei Maria Egipteanca
5 aprilie 2009 poem de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
În vremea nopţii lângă apă
În lunca Sfântului Iordan
Aşteaptă căutând în zare
Un pustnic Calamonitean.
Ce ai bătrânule Părinte,
De eşti aşa nerăbdător
Şi tot priveşti în "ceea parte`
Cu ochiul tău iscoditor?
Ai pus vreo undiţă în apă
Şi n-o găseşti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?
Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Şi-i lucru de mirare Avvo,
Că-ţi vine dor a pescui!
Aşa s-ar fi mirat oricine
Văzându-l pe bătrân şezând
La miezul nopţii langă apă
(Pescar pe el l-ar fi crezând).
Dar după cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De stă aşa în nemişcare,
Rugându-se necontenit.
Privind mai bine, vom cunoaşte
Că este "Pustnicul Zosima`,
El poartă mantie în spate,
La piept: Epitrahil şi schima.
Un vas bisericesc în mână,
El ţine prea cuviincios
Având dumnezeiescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.
În vremea asta el aşteaptă
Din ceea parte de Iordan,
Să vie spre împărtăşire
"Sihastra de neam Egiptean`.
Un an de zile se-mplinise
De când s-a înţeles cu ea
S-aducă "Sfintele` Bătrânul
Şi-acuma ea întârzia!
În mintea lui i se strecoară
O bănuiala cu fior:
"Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Să vad acum acel"!
Şi dacă vine ce voi face?
De luntre nu m-am îngrijit`!
Acestea cugetând Bătrânul
Un plâns amar l-a năpădit.
Dar numai iată că zăreşte
Pe Sfânta pustnică venind
Deasupra apei (ca pe gheaţă)
Mirat o vede el păşind.
Pe trupul ei pârlit de soare
Şi ca o scândură uscat
Ea poartă doar o zdreanţă veche
Pe care Pustnicul i-a dat.
În ziua când era să moară
Atuncea s-a împărtăşit
Şi pentru asta pe Zosima
Mai înainte l-a vestit.
Căci vrând să moară neştiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte
De ceea parte de Iordan.
Cu multă nerăbdare Avva
În anul următor venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.
Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârşirii ei:
Că-i este numele "Maria`
S-o-ngroape după obicei.
Cântându-i cele cuvenite
Şedea Bătrânul cugetând,
Că nu avea nici o unealtă
Să-i facă groapa în pământ!
Dar, O! Minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoşat,
Cu ghearele scobind îndată,
Mormântul Sfintei a săpat!
Apoi plecându-se cucernic
În pace el s-a depărtat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a îngropat
5 aprilie 2009 poem de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
În vremea nopţii lângă apă
În lunca Sfântului Iordan
Aşteaptă căutând în zare
Un pustnic Calamonitean.
Ce ai bătrânule Părinte,
De eşti aşa nerăbdător
Şi tot priveşti în "ceea parte`
Cu ochiul tău iscoditor?
Ai pus vreo undiţă în apă
Şi n-o găseşti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?
Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Şi-i lucru de mirare Avvo,
Că-ţi vine dor a pescui!
Aşa s-ar fi mirat oricine
Văzându-l pe bătrân şezând
La miezul nopţii langă apă
(Pescar pe el l-ar fi crezând).
Dar după cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De stă aşa în nemişcare,
Rugându-se necontenit.
Privind mai bine, vom cunoaşte
Că este "Pustnicul Zosima`,
El poartă mantie în spate,
La piept: Epitrahil şi schima.
Un vas bisericesc în mână,
El ţine prea cuviincios
Având dumnezeiescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.
În vremea asta el aşteaptă
Din ceea parte de Iordan,
Să vie spre împărtăşire
"Sihastra de neam Egiptean`.
Un an de zile se-mplinise
De când s-a înţeles cu ea
S-aducă "Sfintele` Bătrânul
Şi-acuma ea întârzia!
În mintea lui i se strecoară
O bănuiala cu fior:
"Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Să vad acum acel"!
Şi dacă vine ce voi face?
De luntre nu m-am îngrijit`!
Acestea cugetând Bătrânul
Un plâns amar l-a năpădit.
Dar numai iată că zăreşte
Pe Sfânta pustnică venind
Deasupra apei (ca pe gheaţă)
Mirat o vede el păşind.
Pe trupul ei pârlit de soare
Şi ca o scândură uscat
Ea poartă doar o zdreanţă veche
Pe care Pustnicul i-a dat.
În ziua când era să moară
Atuncea s-a împărtăşit
Şi pentru asta pe Zosima
Mai înainte l-a vestit.
Căci vrând să moară neştiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte
De ceea parte de Iordan.
Cu multă nerăbdare Avva
În anul următor venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.
Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârşirii ei:
Că-i este numele "Maria`
S-o-ngroape după obicei.
Cântându-i cele cuvenite
Şedea Bătrânul cugetând,
Că nu avea nici o unealtă
Să-i facă groapa în pământ!
Dar, O! Minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoşat,
Cu ghearele scobind îndată,
Mormântul Sfintei a săpat!
Apoi plecându-se cucernic
În pace el s-a depărtat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a îngropat
Lui IISIS
09.04.2009 11:37În mine zace-un fariseu,
Un vameş zace-n mine.
Eu mă asemăn cu Zaheu,
Dar vreau să fiu ca Tine.
Sunt păcătos, iar când mă-ndrept,
Degrabă mă cred mare.
M-arăt sfătos şi înţelept,
Căci sunt în înşelare.
Şi iarăşi, iar îmi pare rău,
Că-s mândru, îmi dau seama.
O, Doamne, s-ajung fiul Tău,
Aş vrea, alungă-mi teama!
Oricât de mult aş mai cădea,
Oricât de-adânc şi des,
Dacă Iisus mă va veghea,
La capăt o să ies.
Mă-ndrept şi cad, iarăşi mă-ndrept,
Mă-mpleticesc pe cale,
Iar inima-mi tresaltă-n piept
De dorurile Tale!
Sunt vameş, ba sunt fariseu;
Cutremur e în mine:
Părerea despre ce sunt eu
Alunecă-n ruine.
Doamne, e greu să mă smeresc,
Sub mâna Ta aprinsă.
Dar Raiul vreau să-l cuceresc,
Având mândria ... stinsă...
Ctitor nevazut
09.04.2009 11:25 Când propria viaţă s-a făcut balast
La societatea ce-ţi zâmbeşte cast,
Când eşti bun de muncă doar de eşti robot,
Fără dram de suflet - alţii te socot,
Când n-ai cui te plânge, căci nu eşti crezut,
- Plânsul şi suspinu-ţi alţii nu le-aud -,
Se deschide Cerul spre a te iubi,
Domnul te aude, te va însoţi...
Biserici de piatră, dacă reci le simţi,
Să ştii că în tine, undeva, te minţi;
Slujba nu e rece; dincolo de ea
Sunt: Dumnezeu, Sfinţii, Maica ce te vrea.
Dă-ţi lacrima caldă pe lespezi ofrandă,
Să-ţi curgă din suflet pe dale de piatră,
Astfel auri-vei biserici; vei fi
Ctitor, chiar prin plânset, fără a o şti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
