Sfaturi înţelepte | |
|
Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial... Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune... Decât ceartă mai bine pagubă... Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic... Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea... În rugăciunea “Tatăl nostru”, “şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu... Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri... Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit... Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. [Acestea vin pentru] Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia... Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.. Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem... | |
joi, 30 decembrie 2010
Rugăciune pentru vindecarea efectelor unei agresiuni psihice
(pentru noi sau altă persoană)
Arhanghele Rafael, te rog pătrunde în trupul (meu sau numele persoanei) şi vindecă orice dezechilibru sau impurităţi ce ar putea proveni din gânduri de furie sau teamă. Arhanghele Mihail, te rog înlătură pe oricine din lumea spiritelor sau lumea materială care nu acţionează pentru binele suprem al lui (numele persoanei pe care doreşti să o purifici) . Îngeri păzitori ai persoanei sau persoanelor care l-au atacat psihic pe ( numele persoanei pe care doreşti să o purifici) vă cer să ajutaţi să readuceţi armonia şi pacea în această situaţie şi să înlocuiţi toată suferinţa cu pace. Cer ca toate efectele greşelilor care au fost făcute în toate timpurile să fie anulate de către şi pentru toţi cei implicaţi. Vă mulţumesc. Amin.
Rugăciune pentru vindecarea unei neînţelegeri
Dragi îngeri păzitori ai lui (numele) am inima grea de suferinţă, supărare şi vinovăţie. Vreau să fiu sigur că mă port bine cu ei şi mă rog la voi pentru ajutor şi îndrumare. Vă rog să vorbiţi cu (numele) şi să-l/s-o ajutaţi pe (numele) să mă înţeleagă mai bine. Vă rog să ne ajutaţi să trecem peste mândria şi orgoliile noastre şi să ne expimăm adevărata iubire reciprocă. Vă cer ajutorul pentru a aduce pace în acestă situaţie. Vă mulţumesc. Amin.
Rugăciune pentru problemele de comportament ale copilului
Doamne Dumnezeule,
Te rog, ajută-mă să-mi înţeleg copilul. Îţi cer să-l înconjuri pe copilul meu cu iubire, înţelepciune şi inteligenţă. Te rog, ajută-l pe copilul meu să înţeleagă şi să accepte responsabilitatea pentru comportamentul său. Te rog să-l călăuzeşti pe copilul meu să facă alegeri inteligente bazate pe iubire şi nu pe teamă. Te rog pe Tine şi pe Arhanghelul Mihail să-l eliberaţi pe copilul meu de orice legături sau blocaje care ar putea să-l împiedice să fie fericit. Mulţumesc.
miercuri, 22 decembrie 2010
marți, 21 decembrie 2010
- prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”. Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;
- a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …
- a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);
- a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.
Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…
vineri, 17 decembrie 2010
marți, 14 decembrie 2010
Doamne, îndură-Te de mine!
Nu mai am lacrimi, doar suspine,
Doamne, îndură-Te de mine!
Aici, nu mă mai plâng nimănui,
Doamne, numai Ţie toate-Ţi spui!
Mi-e dor, de timpul ce a trecut,
Doamne, îmi iartă, tot ce-am pierdut!
Mi-e dor, de plânsul omului nou,
Doamne, rămasa doar un ecou
Mie dor, de anii tinereţii,
Doamne, nu mă lăsa tristeţii!
Mi-e dor, să stau lângă un izvor,
Doamne, fă-mă mai ascultător!
Mi-e dor, de cântul împreună,
Doamne, nu mă lăsa în urmă!
Mi-e dor, de casă, de-Acasa mea,
Doamne-nvredniceşte-mă de ea!
Mi-e tare... mi-e tare dor de Tine,
Doamne, îndură-Te de mine!
Roza Lia: Nu mai am lacrimi, doar suspine,
Doamne, îndură-Te de mine!
Aici, nu mă mai plâng nimănui,
Doamne, numai Ţie toate-Ţi spui!
Mi-e dor, de timpul ce a trecut,
Doamne, îmi iartă, tot ce-am pierdut!
Mi-e dor, de plânsul omului nou,
Doamne, rămasa doar un ecou
Mie dor, de anii tinereţii,
Doamne, nu mă lăsa tristeţii!
Mi-e dor, să stau lângă un izvor,
Doamne, fă-mă mai ascultător!
Mi-e dor, de cântul împreună,
Doamne, nu mă lăsa în urmă!
Mi-e dor, de casă, de-Acasa mea,
Doamne-nvredniceşte-mă de ea!
Mi-e tare... mi-e tare dor de Tine,
Doamne, îndură-Te de mine!
marți, 7 decembrie 2010
vineri, 3 decembrie 2010
POCĂINŢA FEMEII PĂCĂTOASE
Pocăinţa femeii păcătoase este
modelul pe care ar trebui să-l urmeze
lumea întreagă, căci nimeni nu-i lipsit
de păcat. Iar păcatul însuşi este
desfrânarea pe care sufletul o face cu
gândurile şi faptele străine de poruncile
lui Hristos sau de glasul propriei
conştiinţe. Dar, pocăindu-ne ca femeia
desfrânată, avem nădejdea că vom fi
primiţi înapoi precum fiul risipitor şi
vom fi părtaşi Învierii şi Împărăţiei celei
de sus.
Femeia care era mai înainte desfrânată,
degrab s'a arătat înţeleaptă, urând lucrurile
păcatului celui grozav şi desmierdările
trupului; aducându-şi aminte de ruşinea cea
mare şi de osânda muncii, pe care le vor
răbda păcătoasele şi desfrânaţii; dintre care
cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc; dară petrec
în obiceiul cel rău, eu nebunul. Iară femeia
cea desfrânată temându-se şi sârguindu-se,
a venit degrabă strigând către Mântuitorul:
Iubitorule de oameni şi îndurate, izbăveştemă
de întinăciunea faptelor mele. (Miercurea
Mare, icosul
Sfântul Isaac Sirul Sufletul care are frica lui Dumnezeu nu se teme
Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi, căci
nimenea nu s-a suit la cer cu tihnă. Calea tihnei ştim
unde sfârşeşte, iar pe cel ce se scufundă pe sine în
Dumnezeu nu-l vrea Dumnezeu să fie niciodată fără
grijă, însă el trebuie să fie cu grijă pentru adevăr. Dar şi
din aceasta se cunoaşte că este sub grija lui Dumnezeu,
că-i trimite pururea suferinţe. Cel ce voieşte să fie în
lumea aceasta fără grijă şi o doreşte aceasta, dar voieşte
să vieţuiască totodată în virtute, e străin de calea
aceasta. Căci drepţii nu numai că se nevoiesc în faptele
cele bune, ci se şi află de bună voie într-o mare
nevoinţă pentru biruirea ispitelor, pentru cercarea
răbdării lor. Dar sufletul care are frica de Dumnezeu
nu se teme de ceva care-l vatămă trupeşte. Căci
nădăjduieşte în El de acum şi în vecii vecilor. Amin.
Atunci când răul omenesc îşi atinge punctul culminant,
Dumnezeu Îşi va trimite secera pentru seceriş...
[Antihristul] va veni ca un făcător de pace, un conducător
bun şi înţelept, care poate aduce lumea în rânduială. Cu
toate acestea, de fapt, el va fi un vrăjmaş al tuturor, un
urâtor a tot ceea ce este bun, un tiran şi un făcător de rău,
un distrugător a toate; asemenea lui, lumea n-a văzut pe
nimeni niciodată şi nici nu va vedea vreodată. Fiecare
persoană va fi pecetluită; fiecare amănunt sau element al
muncii sale şi al vieţii acesteia, ba şi fiecare cuvânt, fiecare
mişcare a facultăţilor mintale va fi sub supraveghere
neîncetată, astfel încât ea [persoana] nu va mai avea
obiceiul de a cugeta la sine, de teamă ca nu cumva
înfăţişarea feţei să reflecte fără voia sa ceva nepotrivit cu
autoritatea conducătorului lumii, adică a Antihristului.
Cugetările unei inimi smerite. Un document din secolul al
XV-lea despre viaţa duhovnicească, Ed. Egumeniţa
Nu Dumnezeu este vinovat
pentru necazurile noastre
În editorialul ultimului număr al
revistei noastre am constatat existenţa
unei asemănări semnificative între istoria
poporului lui Israel şi istoria recentă a
poporului român; între lepădarea acelora
de Dumnezeul Savaot care le dăruise
pământul făgăduinţei şi lepădarea prin
faptele sale a poporului român de
Hristos, Cel ce ne-a rânduit să trăim pe
acest minunat şi binecuvântat pământ
unde ne-am zămislit ca neam.
Înţelegem însă, cu adevărat, care sunt
consecinţele unei astfel de părăsiri? Unii
dintre noi, considerând că totul se
datorează conspiraţiilor, sunt convinşi că
întotdeauna altcineva e vinovat de tot ce
ni se întâmplă. Ceilalţi, care împărtăşesc
o credinţă „serafimică”, în fond
edulcorată şi căldicică, nu pot accepta
realitatea descrisă în culori atât de dure:
„se exagerează prea mult, lucrurile nu
stau chiar aşa”, îşi susţin ei dezacordul,
fără a oferi o altă explicaţie crizei pe care,
de altfel, nici nu o sesizează prea acut.
Nouă, cu multă mâhnire trebuie să o
spunem, aceste atitudini ne-au amintit de
reacţiile pe care le-a stârnit tsunami-ul ce
a devastat în urmă cu cinci ani litoralul
Thailandei şi al altor ţări cu potenţial
turistic. Au murit zeci de mii de
oameni, peste un milion de gospodării
au fost distruse, a apărut holera,
dizenteria şi malaria. O treime dintre
victime au fost copii. A fost ca un duş
rece pentru întreaga omenire acel val
uriaş care a înecat în câteva zeci de
minute unul dintre cele mai blestemate
locuri de pe planetă. „Blestemate”,
pentru că în acea frumoasă ţară, cu
oameni blânzi şi buni, dar extrem de
săraci, se dezvoltase poate cel mai mare
stabiliment al prostituţiei şi
homosexualităţii din întreaga lume.
Intelectuali de vază, politicieni şi
afacerişti, judecători şi legislatori de
frunte ai statelor europene şi ai SUA se
urcau la sfârşit de săptămână în avion
pentru a petrece câteva zile, o mică
vacanţă în acel paradis al desfrânării şi
perversiunilor. Atât de celebru şi de
consacrat oficial ajunsese bordelul
internaţional în care se transformase
Thailanda, încât guvernul finlandez
dădea la jumătatea anilor 1990 un
ajutor bănesc cuplurilor care doreau
să-şi refacă potenţialul sexual prin
vacanţe erotice în această ţară. Însuşi
guvernul thailandez a protestat în faţa
„Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este usoara,,
Voi întrebaţi: „Doamne, Doamne, oare
uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să
mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea
pietroasă?” Voi întrebaţi cu nedumerire,
poate că în inima voastră se strecoară
îndoiala: „Oare chiar este uşor jugul lui
Hristos?” Iar eu vă spun: „Da, da ! Uşor,
din cale-afară de uşor”. Dar de ce uşor ?
De ce este uşor să mergi în urma Lui pe
calea cea spinoasă ? Fiindcă nu vei fi
singur, istovit de puteri, ci te va însoţi
însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel
nemăsurat îţi va întări puterile când te vei
chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui,
fiindcă El însuşi te va sprijini, te va ajuta
să porţi această sarcină, această cruce.
Vă vorbesc nu numai din raţiune, ci
din proprie experienţă - fiindcă trebuie să
vă mărturisesc că atunci când mergeam
pe o cale foarte grea, când purtam sarcina
grea a lui Hristos, ea nu era nicidecum
grea şi calea aceea era o cale plină de
bucurie, fiindcă simţeam în chip cât se
poate de real că alături de mine merge
însuşi Domnul Iisus Hristos şi sprijină
sarcina mea şi crucea mea. Grea era
această sarcină, însă îmi amintesc de ea ca
de o bucurie luminoasă, ca de o mare
milă a lui Dumnezeu - fiindcă harul lui
Dumnezeu se revarsă din belşug asupra
oricui poartă sarcina lui Hristos. Asta
anume fiindcă sarcina lui Hristos este
nedespărţită de harul lui Hristos, anume
fiindcă Hristos nu-l lasă singur pe cel ce a
luat crucea şi merge în urma Lui, nu îl
lasă lipsit de ajutorul Său, ci merge alături
de el, sprijină crucea lui, îl întăreşte cu
harul Său. Amintiţi-vă de sfintele Lui
cuvinte, căci mare adevăr este cuprins în
ele: Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este
uşoară. Pe voi toţi, pe toţi cei care aţi
crezut în El, vă cheamă Hristos să
mergeţi în urma Lui luând sarcina Lui,
jugul Lui. Deci, nu vă temeţi, mergeţi,
mergeţi cu îndrăzneală. Nu vă temeţi de
spaimele cu care vă ameninţă diavolul,
care încearcă să vă împiedice mergerea
pe această cale. Scuipaţi asupra diavolului,
goniţi-l pe diavol cu Crucea lui
Hristos, cu numele Lui. Înălţaţi-vă ochii
către cer, şi-L veţi vedea pe însuşi
Domnul Iisus Hristos, Care merge
împreună cu voi, uşurând jugul vostru şi
sarcina voastră. Amin. (Predică din 28
ianuarie 1951)
Cuvânt despre purtarea suferinţelor şi răbdarea pătimirilor
Sf. Ierarh LUCA AL CRIMEEI
Sfântul Ierarh Luca al Crimeei (1877- 1961) a
fost hirotonit în plină teroare bolşevică, fiind
deja foarte apreciat ca doctor chirurg pentru
descoperirile sale. Văduv şi cu patru copii, în
ciuda ameninţărilor comuniste, insistă să
apară la conferinţe şi în sala de operaţii cu
rasa de preot pe el. Este marginalizat şi trimis
în exil în gulagul sovietic pentru credincioşia
sa nestrămutată. Devine episcop, rămânând,
totodată, unul din cei mai mari chirurgi ai
vremii sale. Pentru jertfelnicia cu care i-a
îngrijit pe cei suferinzi, pentru mărturisirea
dreptei credinţe în vremuri de prigoană şi
minunile săvârşite încă din timpul vieţii sale,
Sfântul Luca a fost canonizat de Biserica
Ortodoxă Rusă.
Dumnezeu raspunde omului credincios
joi, 2 decembrie 2010
Icoana Nasterii Domnului - explicare
Posted: 30 Nov 2010 04:43 AM PST
I. Partea superioară - aspectul teofanic şi profetic
Stânga - îngeri slăvind pe Dumnezeu
Centru - raza (steaua)◦muntele (stâncile)
Dreapta - înger vestind Naşterea Domnului păstorilor aflaţi pe câmp
II. Partea centrală - aspectul tainicStânga - magii aducând daruri
Centru - Pruncul Hristos◦Maica Domnului◦peştera (ieslea)◦boul şi asinul
Dreapta – păstorii
III. Partea inferioară – aspectul omenesc Stânga - Dreptul Iosif şezând îngândurat pe o piatră
Centru - diavolul deghizat într-un păstor (Thyrros)
Dreapta - moaşele Salomeea şi Zelemi îngrijind Pruncul
Persoane, sensuri şi simboluri ziditoare în icoana Naşterii Domnului
I. 1. Raza – arătare a Sfintei TreimiRaza unică ce coboară din semicercul aflat în partea superioară a icoanei semnifică Firea cea Una a lui Dumnezeu, dar care ieşind din stea se împarte în trei pentru a desemna participarea Celor Trei Persoane la iconomia mântuirii. Reprezentarea iconografică a stelei sugerează faptul că aceasta este mai presus de un simplu fenomen cosmic, ea fiind trimisă de către Dumnezeu să vestească magilor Naşterea cea mai presus de fire a unui Împărat Ceresc şi totodată să-i călăuzească spre locul unde s-a petrecut minunea.
I. 2. Muntele auster sugerează o lume neprimitoare, ostilă, lumea de după căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva și a tuturor urmaşilor lor.Stâncile ascuţite, ilustrate asemenea unor trepte, par a se uni cu cerul, indicând astfel, atât mişcarea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu, ambele, posibile odată cu momentul Întrupării Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi. Întreg pământul pare a tresălta de bucurie.„Întreg a fost între cei de jos, iar de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că pogorârea lui Dumnezeu n-a fost cu mutare din loc, precum nici nașterea din Fecioară primitoare de Dumnezeu…” (Acatistul Buneivestiri, Icos 8 )„Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit.” (Vecernia Praznicului, Litie, glas 1)„Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al Întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om apropiat tuturor…” (Acatistul Buneivestiri, Condac 9)
I. 3. Îngerii sunt reprezentaţi în dubla lor lucrare: doxologia şi vestirea.Unii (în general grupul din partea stângă) se îndreaptă către Izvorul de Lumină aducând laudă neîncetată lui Dumnezeu.Îngerul din dreapta se apleacă spre păstori, vestindu-le acestora Naşterea Împăratului lui Israel. Prezenţa îngerilor mărturiseşte despre dumnezeirea Pruncului.
II. 1. Pruncul Hristos este reprezentat fie dormind, fie treaz, privind către Maica Sa. Scutecele în care este înfăşat au forma unor fâşii înguste asemenea giulgiurilor de înmormântare, braţele Sale se încrucişează pe piept în chipul Crucii, iar ieslea în care este aşezat Pruncul are aspectul unui altar – mormânt.Toate acestea prefigurează Moartea şi Pogorârea lui Hristos la iad. Dar „Lumina străluceşte în întuneric, iar întunericul n-a biruit-o.” (Ioan 1, 5) Pentru că Hristos va învia din morți ca un Dumnezeu atotputernic.
II. 2. Maica Domnului este înfăţişată stând lângă Prunc, în faţa ieslei, pe jumătate rezemată pe un pat de felul celor purtate de evrei în călătoriile lor. El are culoarea roşie, fiind ilustrat asemenea unui pat împărătesc, pentru a sugera astfel cinstea ce i se cuvine Maicii lui Dumnezeu.Prin această poziție a Maicii Domnului este afirmat iconografic adevărul Naşterii suprafireşti (din Fecioară, fără dureri) a Mântuitorului Hristos, fapt care subliniază, de asemenea, dumnezeirea Pruncului. Cele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează fecioria Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui Hristos (pururea-fecioria).
Expresia chipului ei este una meditativă având privirea îngândurată – atitudine gravă ce anticipează suferinţele pe care le va îndura ca Maică a Celui ce avea să pătimească moarte pe Cruce pentru mântuirea lumii. „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte punându-le în inima sa.” (Luca 2, 19). Maica Domnului a fost cel mai înălţător dar pe care omenirea a fost vreodată în stare să-l aducă lui Dumnezeu.„Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine, mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi.” (Mineiul pe luna decembrie)
II. 3. Peştera (Ieslea)Locul Naşterii Fiului lui Dumnezeu nu era un han, ci un loc cu iesle unde se ţineau animalele.Evangheliile nu menţionează peştera, însă reprezentarea iconografică îşi găseşte temeiuri în Tradiţie şi în textele liturgice. Deschizătura întunecoasă a peşterii în mijlocul stâncilor ascuţite închipuie cosmosul căzut, lumea copleşită de păcat prin căderea omului, precum şi iadul, străfundurile întunericului, pe care doar El, Soarele Dreptăţii, le risipeşte odată cu Naşterea Sa. Peştera şi ieslea sunt dovezi ale profundei smerenii a Mântuitorului Hristos.
II. 4. Boul şi asinul nu sunt, de asemenea, pomeniţi în Evanghelie, prezenţa lor alături de Prunc (inspirată din evanghelia apocrifă a lui Matei, cap. XIV) sugerează, în acelaşi timp, împlinirea unei proorocii a profetului Isaia: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă cunoaşte, poporul meu nu mă pricepe.” (Isaia 1, 3)Prezenţa animalelor trimite, de asemenea, şi către simbolismul viţelului de sacrificiu şi al asinului Împăratului Care intră în Ierusalim. În unele icoane ruseşti apare un cal în locul obişnuitului măgar, necunoscut în Rusia.
II. 5. Păstorii sunt înfăţişaţi ascultând mesajul îngerilor. Adesea, unul dintre ei cântă din fluier adăugând, astfel, arta omenească a cântării la corul îngerilor.Ei primesc cei dintâi vestea minunatei Naşteri în mijlocul activităţilor zilnice, fiind, paradoxal, prin simplitatea lor, mai apropiaţi de lumea cerească.Păstorii reprezintă primii fii ai lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), care I se închină Pruncului, ei simbolizând începutul Bisericii evreilor, iar magii începutul Bisericii neamurilor.
II. 6. Magii sunt reprezentaţi fie pe cai, în drum spre locul Naşterii indicat de stea, fie aducând Pruncului întreitul dar – aur, tămâie şi smirnă -, preînchipuindu-le pe femeile purtătoare de mir, venite la mormânt în dimineaţa de Paşti:◦ aur – ca pentru Împăratul veacurilor;◦ tămâie – ca celui ce este Dumnezeu al Universului;◦ smirnă – ca unuia ce a murit.
„Prin darul mirului, ei închipuie starea Ta muritoare, prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin tămâie, dumnezeirea Ta întreagă.” (Utrenia Nașterii Domnului, cântarea a V-a, glas VI)Magii sunt înfăţişaţi sub chipul a trei oameni având vârste diferite, acest fapt dovedind că Revelaţia este dată oamenilor indiferent de vârsta lor fizică, dar pe măsura nivelului lor duhovnicesc şi a puterii lor de cuprindere a tainelor dumnezeieşti. Magii reprezintă neamurile păgâne aflate înafara poporului ales. Deşi sunt oameni învăţaţi, ei au, totuşi, de străbătut o cale mai lungă spre cunoaşterea Dumnezeului celui Adevărat. Prezenţa lor dovedeşte faptul că
Biserica primeşte şi sfinţeşte ştiinţa omenească în măsura în care aceasta conduce către adevărul de credinţă, către cunoaşterea lui Dumnezeu.
Înfăţişarea sa trebuie să sugereze un om înaintat în vârstă (Tradiţia spune că avea 84 de ani). Este reprezentat cu aureolă, aflându-se între drepţii lui Dumnezeu (Matei 1, 19).
Dreptul Iosif are o expresie meditativă, îngrijorată, o stare de tulburare pricinuită de Naşterea feciorelnică a lui Iisus. Iosif închipuie pe tot omul slab în credinţă, a cărui raţiune nu poate depăşi hotarele realităţilor văzute, de aici şi dificultatea de a accepta realitatea suprafirească a tainelor În persoana lui Iosif, icoana dezvăluie nu numai drama sa personală, cât drama întregii omeniri care a privit taina, nu prin ochii credinţei, ci ai raţiunii limitate.„Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat […], dar cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt a zis: Aliluia.” (Acatistul Buneivestiri, Condac 4)Este înfăţişat ascultând de o figură care reprezintă vocea raţiunii neluminate.
III. 2. Bătrânul ciudat, înveşmântat într-o piele de animal, stând aplecat de spate dinaintea lui Iosif, îl reprezintă pe amăgitorul Satan, deghizat în chipul unui păstor, care îl hărţuieşte pe Iosif, logodnicul Fecioarei, cu întrebări perfide.Scena este inspirată de Evanghelia apocrifă a lui Iacov unde se spune că cel viclean rosteşte prin intermediul ciobanului Thyrros: „Aşa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt, simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit îndată].lui Dumnezeu.
III. 4. Scena îmbăierii Pruncului are la bază pasaje din evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei (acestea vorbesc despre prezenţa a două femei (Salomeea şi Zelemi) chemate de Iosif pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară).Scena îmbăierii Pruncului a stârnit numeroase controverse şi discuţii iscate de justeţea reprezentării ei din următoarele motive:- relatarea îmbăierii nu aparţine evangheliilor canonice;- Pruncul era cu totul curat şi nu avea nevoie de spălare;- Maica Domnului a născut în mod suprafiresc, fără dureri, prezenţa moaşelor fiind de prisos.
Argumentele susţinute în favoarea reprezentării scenei îmbăierii au fost următoarele:- faptul că scena nu este menţionată în Evangheliile canonice nu e un motiv pentru a o exclude (nici Intrarea în Biserică a Maicii Domnului nu este menţionată în Noul Testament, dar nu a stârnit respingerea ei în Biserică). Hristos, prin obiceiul îmbăierii, a acceptat de bunăvoie să se supună unui obicei omenesc, aşa cum mai târziu a binevoit să se supună practicii circumciziunii (tăierea împrejur) şi botezului (de care El nu avea nevoie);- niciunul din Sinoadele Ecumenice nu s-a opus cu privire la această scenă;- în perioada iconoclastă, când au fost puse în discuţie atâtea scene iconografice, scena îmbăierii nu a reprezentat o problemă;- nici după iconoclasm, când pictura a devenit un mijloc de exprimare a dogmelor, nu au existat, de asemenea, obiecţii cu privire la reprezentarea acestei scene.
Scena scăldatului sugerează faptul că Dumnezeu cel Preaînalt se supune obiceiurilor şi deprinderilor omeneşti, aceasta fiind şi o mărturie a Întrupării reale a Domnului, Care a devenit „întocmai cu oamenii de bună voie” (Utrenia praznicului, Canonul Sfântului Ioan Damaschin, cântarea a IV-a). Scena o prefigurează pe cea a Botezului în apele Iordanului.In icoană, toată creaţia se bucură la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos: cerul (o stea şi îngerii), pământul (munţii, plantele şi animalele) şi în special omenirea reprezentată cel mai desăvârşit în persoana noii Eve, Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru.
luni, 29 noiembrie 2010
Cele patru puncte cardinale creştine | 29 noiembrie 2010 |
|
Un creştin evlavios, după ce s-a mărturisit părintelui său duhovnic, i-a cerut acestuia un sfat, o pildă bună de urmat, spre a merge cu şi mai multă râvnă pe calea lui Dumnezeu. Duhovnicul, cu multă iscusinţă şi înţelepciune, îi explică faptul că orice creştin este dator sa privească în permanenţă spre cele patru puncte cardinale creştine, spre a duce o viaţă cât mai plăcută lui Dumnezeu. Ucenicul, un creştin cu multă râvnă pentru cele duhovniceşti, îl rugă pe părinte să-i vorbească despre aceste puncte cardinale, căci deşi era un om citit, nu auzise despre aşa ceva până atunci. Cu multă dragoste şi răbdare, duhovnicul îi spune că aceste patru puncte cardinale sunt: înapoi, înainte, în jos şi în sus, şi că trebuie să privească astfel: - înapoi, cu iertare; - înainte, cu încredere; - în jos, cu înţelegere; - în sus, cu recunoştinţă. Apoi, îi lămuri despre cum trebuie să privească spre fiecare dintre aceste puncte cardinale. Şi îi spuse aşa părintele său duhovnic: Înapoi, adică în trecut, este dator să privească orice creştin cu iertare, faţă de toţi cei ce i-au greşit; Înainte, adică în viitor, cu multă încredere, deoarece toate încercările ne vin pentru mântuirea noastră de la Bunul Dumnezeu, care este Dragoste; În jos, adică spre cei căzuţi în diferite patimi sau păcate, cu multă înţelegere şi compasiune, fiindcă tot fii ai Lui Dumnezeu sunt şi ei, însă fiind mai slabi în credinţă, au fost amăgiţi cu uşurinţă de cel viclean; Iar cel de-al patrulea punct cardinal, spre care e dator să privească tot creştinul, cu multă recunoştinţă, este în sus, adică spre Înaltul Cerului, căci de acolo se coboară asupra noastră toată dragostea şi căldura părintească a Bunului Dumnezeu. | |
Pronia divină | |
|
Într-un salon al unui spital din Ploieşti, erau mai multe femei bolnave. Una dintre ele era foarte credincioasă. Mereu se ruga, cugeta la Dumnezeu, citea cărţi sfinte şi la orice lucru pe care îl făcea, zicea cuvintele: ,,Doamne miluieşte-mă!” Nu era nici tare suferindă, încât toţi nădăjduiau să se facă sănătoasă. În acelaşi salon era şi o alta bolnavă, foarte suferindă, a cărei stare se agravase din zi în zi. Surorile de spital au chemat un preot să o mărturisească şi împărtăşească, considerând că aceasta avea zilele numărate. Când a intrat preotul în salon, s-a uitat la care pat era bolnava pentru care a fost chemat, şi s-a oprit la patul cel dintâi, căci a văzut că se ruga, neştiind că nu pentru ea a fost chemat. A mărturisit-o şi a împărtăşit-o. Aşa a fost pronia lui Dumnezeu, căci peste două zile cea împărtăşită, mai puţin suferindă, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, iar cea greu bolnavă a mai trăit încă multă vreme, pentru a-şi ispăşi oarecare păcate de taină. Iată cum îi iubeşte Dumnezeu pe cei care se roagă! | |
duminică, 28 noiembrie 2010
22.11.2010
Lipeşte-mi Doamne sufletul de tine, de Costache Ioanid
mai mult ca floarea veșnică de stânci,
să uit de ani, de lume și de mine
privind adânc în ochii Tăi adânci.
Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-un levit de altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii și pâine-n veci și vin.
Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
din visul meu să nu mă mai deștept,
să simt și slava zărilor senine
și inima de om ce-Ți bate-n piept.
Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-o ființă smulsă de la greu;
ridică-mă din valea de suspine
și ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu.
vineri, 26 noiembrie 2010
puterea tamaduitoare a iubirii (5)
“Sa stiti ca, daca cineva nu poate ierta pe aproapele sau, daca il judeca, e numai pentru ca nu a cunosvut inca iertarea Dumnezeiasca, dragostea Dumnezeiasca asupra sa. De ce? Pentru ca nu crede ca o poate primi, nu are credinta. Credinta e inceputul a toate. Prin credinta se deschid cerurile, se iarta pacatele si putem ajunge in fata lui Dumnezeu, azi, acum, asa cum a ajuns talharul. Prin credinta.
Credinta este un dar, dar este si o nevointa. Daca ar fi fost credinta doar un dar, Hristos nu si-ar fi mustrat ucenicii cu diverse ocazii, numindu-i putin-credinciosi: “Putin-credinciosilor, de ce v-ati indoit?” Si-atunci cand s-a intamplat furtuna pe mare, si- atunci cand n-au reusit sa tamaduiasca indracitul, ii cearta pentru ca sunt putin-credinciosi. I-a certat si dupa Inviere, ca n-au crezut pe femeile mironosite cand le-au vestit ca Hristos a inviat. “Putin-credinciosilor!” Prin aceste mustrari, Hristos ne arata ca darul credintei pe care l-am primit poate fi inmultit si trebuie inmultit! Sa credem lui Hristos cuvintele pe care le-a zis!
Sfantul Siluan Athonitul povesteste o intamplare despre un schimonah din Sfantul Munte care, pe patul de moarte, s-a spovedit staretului, si astepta sa moara. dar tot nu-si gasea el linistea, pentru ca a zis ca “trebuie sa vina Parintele Macarie sa-l spovedeasca pe el…”, ca atunci o sa aiba el dezlegare de sfarsit, ca simte el ca nu i s-au iertat lui cu totul pacatele si “sa vina Parintele Macarie sa ma spovedeasca pe mine!” Si parintii s-au dus si l-au chemat pe Parintele Macarie si l-a mai spovedit o data, dac-asa a vrut el. S-a linistit si a murit cu pace. Si zice Sfantul Siluan: “Oare de prima data nu i se iertasera pacatele, de la spovedania staretului?” Zice: “Da, i se iertasera, dar pentru ca el nu credea ca i s-au iertat, ramaneau asupra lui.” Daca a vrut el sa-l mai spovedeasca o data Parintele Macarie, iaca l-a mai spovedit, si daca el a crezut, a pierdut usurare. Si spune Sfantul Siluan: “Este foarte important sa credem in Tainele Bisericii, sa avem aceasta putere a credintei, ca primim, intr-adevar, iertarea, binecuvantarea, mila si dragostea lui Dumnezeu.”
Parintele Porfirie, intr-una din cartile pe care i le-am citit, revenea obsedant spunand ca: “Intotdeauna imi era bine si usor: chiar daca greseam, ma duceam la parintele ma spovedeam si ieseam de acolo zburand, pentru ca aveam eu acest dar de a crede ca in spovedanie mi se iarta pacatele.” De cateva ori revine obsedant numind “dar dumnezeiesc” credinta ca pacatele ni se iarta prin spovedanie. La fel si Sfantul Siluan povesteste despre un oarecare mujic din Rusia care savarsise omor, si-l vede la joc in sat! Juca…! Si-l intreaba: “Cum indraznesti tu sa joci, daca ai savarsit ucidere?” La care el spune: “Da, m-am spovedit, am luat canon, mi-am facut canonul si acum daca Dumnezeu pe mine m-a iertat…!?”
Aceasta nu este impietrirea sufleteasca in care traiesc multi oameni, ci este un dar dumenzeiesc, de a crede ca Dumnezeu chiar ne-a iertat. Daca tu nu mai revii la pacat, arati ca ai primit iertarea Lui Dumnezeu. Care este semnul iertarii? Ne spune Sfantul Isaac Sirul: “Sa uram pacatul!” Deci atunci cand simtim cu toata fiinta noastra, cu toata inima noastra ca uram pacatul pe care mai inainte il iubeam. Ceea ce nu pana demult ne aducea placere si care ne scotea din randuiala, dintr-o data, ne trezeste repulsie, groaza, uraciune si ne temem sa ne mai gandim la pacatul pe care l-am facut, pentru ca am inteles in toata fiinta noastra ca el sta intre noi si Dumnezeu. Deci acesta este semn ca ai primit iertare de la Dumnezeu.
Asta nu inseamna ca nu te poti intoarce oricand la acel pacat. Nu trebuie sa ne culcam pe urechea asta si sa spunem: iata, Dumnezeu mi-a iertat pacatul! Dumnezeu stie sa ierte, dar tu adu pocainta pana la sfarsitul vietii tale. In schimb, iata ca Dumnezeu ridica de la tine aceasta sfasiere pentru un pacat anume, din cauza caruia tu nu poti vedea frumusetea vietii duhovnicesti, frumusetea lui Dumnezeu, dragostea Lui. Nu-L poti contempla, pentru ca, spunesi Sfantul Nicolae Cabasila: “Doar cel care este multumit, care se simte implinit, poate sa nu invidieze pe cineva, poate sa nu-l mai judece.” De ce? Pentru ca el Il are pe Dumnezeu.
Este foarte important sa crestem in aceasta dragoste prin contemplatie si prin indepartarea de judecata, de cartire, de invidie, de manie, de toata rautatea care se indreapta asupra aproapelui, pentru ca cei care lucreaza astfel dobandesc cel mai grabnic iertarea pacatelor. De ce? Pentru ca Insusi Hristos spune: “Precum judecati, asa veti fi judecati! Cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura!” Deci, dupa cum iertati, asa veti fi iertati. Si chiar la rugaciunea “Tatal nostru”, cand a vrut sa ne arate tuturor cum trebuie sa ne rugam, ne-a pus aceasta cerere si conditie: “Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri!”
Asa ca aceasta este tema conferintei noastre si aceasta este masura si cantarul vietii duhovnicesti. Vrei sa stii ce parere are Dumnezeu despre tine? Uita-te ce parere ai tu despre aproapele tau.Care este aproapele tau? Pai, care ar fi omul de care iti place cel mai putin pe lumea asta? Acela este aproapele tau! Si cand vei birui in tine aceasta neplacere, acest disconfort pe care ti-l aduc gandul la el, prezenta lui, atunci vei cunoaste ca Dumnezeu te-a iertat pe tine, pentru ca El Insusi a spus asa.
Iata cum trebuie sa intelegem cuvintele Sfantului Ioan Scararul si ale altor sfinti, cand spun ca prin dragoste ajungem cel mai repede la despatimire, si ni se iarta cel mai repede pacatele, mai repede decat prin orice nevointa. Si ceea ce altii nu pot dobandi in zeci de ani de asceza- si nu asceza din care ducem noi, ci asceza din aceea despre care citim in Scara Sfantului Ioan, ca erau calugari care nu dormeau in pat de zeci de ani, nu se asezau nici pe scaun, ci se sprijineau doar de perete- un om cu inima iubitoare-spune Sfantul Ioan Scararul- dobandeste intr-un ceas de plans. Asadar, aceasat iubire, o iubire inca nu a celor desavarsiti, ci o iubire a omului care inca se mai lupta cu pacatele sale, pentru ca de vreme ce a cazut in pacat inseamna ca este luptat de patimi si este luptat foarte tare, de vreme ce, intrucat, avand iubire, totusi cade. Inseamna ca este luptat de patimi mai mari decat ale unui om obisnuit. Dar, prin raportare cu dragoste la aproapele nostru- iertand, nejudecand-, capatam si noi degraba usurare sufletelor noastre, tamaduind toata durerea si amaraciunea, stare din care omul poate trece la starea de multumire neincetata pe care o aduce lui Dumnezeu si de doxologie. Pentru ca omul care este chinuit de patimi, de pacate, care este inca ranit cere neincetat mila lui Dumnezeu, iar aceasta este inca o stare de rob. Si doar cel care a simtit asupra sa iertarea si binecuvantarea Lui Dumnezeu- asa cum a simtit-o femeia samarineanca dintr-o data- nu-si mai gaseste locul de bucurie, bucurie duhovniceasca, si proslaveste pe Dumnezeu in inima sa.
Acesta este drumul, este anevoios, este cu schiopatari, nu este drept, pentru ca Insusi Dumnezeu ni l-a lasat asa, ca sa nu ne fie prea usor, pentru ca dragostea cu osteneala si cu jertfa se dobandeste. Dar nu trebuie sa ne fie strain si nu trebuie sa ne para chiar atat de indepartat, cu toate ca, pana la sfarsitul vietii noastre, trebuie sa ne consideram niste oameni straini de dragoste, niste oameni neputinciosi, niste oameni care inca nu au inceput sa traiasca viata crestina, dragostea crestina.
Dumnezeu sa ne ajute, sa ne povatuiasca cu harul Sau, pentru ca doar prin harul Lui Dumnezeu putem pricepe taina intruparii Lui, Taina Sfintei Treimi, taina prin care Dumnezeu, in Duhul Sfant, lucreaza mantuirea noastra si ne face partasi la bucuria vesnica in care vor petrece toti sfintii impreuna cu Dumnezeu, in veci. Amin.”
fragment preluat din cartea sa “A ierta inseamna a iubi”,
joi, 25 noiembrie 2010
HRISTOS ESTE PRIETENUL NOSTRU El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei..
HRISTOS ESTE PRIETENUL NOSTRU
Părintele PORFIRIE ( Bairaktaris) - Ne vorbeşte părintele Porfirie
Mãicuţa mântuirii mele!
tapiţerii de chihlimbardin
ochii-ţi nãscãtori
de stele!
nimb şi pecete
ascunselor tãceri divine!
cu ochii plini de vii opale!
cu lacrima tãcerii tale!
coboarã un înger
cu aripi de searã
când viaţa mã doare
pustie şi-amarã…
mângîe inima grea…
Şi-atunci
sufletul tresare
şi strigã:
dupã dragostea
Ta!”
În braţele morţii
inima
numãrã anii...
Preadulce Mãicuţã
Despre MAICA DOMNULUI 
ÎN AŞTEPTARE
Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a aplecat spre mine.(Ps.39,1)
