Dacă nişte plante neînsufleţite, care astăzi sunt şi mâine se aruncă în cuptor (cf. Matei 6, 30), se alcătuiesc după cuvântul Lui în for­me atât de frumoase şi de gingaşe, dacă vedem toată materia supunându-se cuvântului Lui, voinţei Sale de a se transforma la infinit (prin mijlocirea a numai cinci stihii), cine oare, văzând toate acestea, ar mai sta să ceară dovezi ale Atotputerniciei Sale? Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, la fiecare pas şi în fiecare clipă!
Umpli cerul şi pământul de slava înţelepciunii Tale, a bunătăţii Tale, a atotputerniciei Tale! Tu nu eşti numai Demiurgul cel mai înţelept, Cel ce Te arăţi necontenit ca Demiurg înţelept; Tu ai dat şi făpturilor Tale însuşirea de a crea, şi ele creează, prin puterea pe care le-a dat-o slava Ta, lucruri minunate şi de folos! O, Doamne, în câtă frumuseţe Te-ai îm­brăcat! Ce mult ne-am înjosit pe noi înşine, natura noastră, prin păcate. Dar cât de mult ne preţuieşti, Doamne, şi pe ce înaltă treaptă ne vede ochiul Tău! Pentru noi, Dumnezeu nu L-a cruţat pe Fiul Său. L-a făcut să ia trupul nos­tru, firea noastră, pentru a ne mântui.
Ne-a pregătit, încă de la întocmirea lumii, împărăţie veşnică; de întoarcerea noastră se bucură îngerii cei buni după fire. Iar noi ce facem? Nici măcar nu vrem să ştim de toate acestea, ne înjosim din ce în ce mai rău, ne distrugem sufletul cu tot felul de vicii şi împătimindu-ne de toate cele ale lumii. Nespus de trist este să vezi aşa omul, făptură creată după chipul lui Dumnezeu, îndeosebi creştinul, cel ce s-a în­vrednicit de o asemenea înaltă chemare, pe care Dumnezeu îl cinsteşte atât de mult, dăruindu-i cu toate bunătăţile.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Buna ziua, Simon! Sunt eu, Iisus!

Buna ziua, Simon! Sunt eu, Iisus!

Pr. Constantin Necula
Exista o poveste - e drept ca franceza, la noi nu se poate întâmpla chiar aşa, la noi e mai moderata atitudinea, ortodocşii sunt mult mai temperaţi în acţiunile lor. Dar într-o parohie, într-un oraş oarecare franţuzesc, la vremea prânzului, apărea din când în când în piaţa oraşului, a micului oraş, un tip care intra în catedrală, se închina un pic, făcea o „genuflexiune" şi ieşea. Azi aşa, mâine aşa, poimâine aşa, tot timpul la 12 fix punct! Ardeleneşte, aş zice... Ei bine, domnul care era paracliser în zonă, ca totdeauna secretarul parohului, s-a dus şi a zis: „Şefu', ăsta vrea neapărat să dea cu... Că l-am văzut eu cum se uită spre cutia milei şi desigur că are o problemă cu finanţele bisericii noastre" (totdeauna paracliserii noştri sunt foarte grijulii la finanţele bisericii). Ei bine, omul a intrat înăuntru şi a fost întrebat de către preot: „Dumneata ce faci aici?" „Eu mă rog." „Păi cum să te rogi, că ceea ce faci dumneata aici, genuflexiunea aia, e o chestie de fracţiuni de secundă, nici nu apuci să zici nimic, eşti în afara oricărei rugăciuni, n-ai structură, n-ai... Cum să te rogi în halul ăsta? Ce spui dumneata în fracţiunea de secundă în care zici că te rogi?" ,Bon jour, Jesus! C`est moi, Simon! (Buna ziua, Iisus! Sunt eu, Simon!)" „Hai, dom'ne, fii serios, asta nu e rugăciune! Dispari de aici! Unde ţi-e orologhionul dumitale?Fii serios, asta nu reprezintă nimic! De azi începând, numai ai ce căuta în biserică." Şi l-a scos pe om afară.
Omul, în ciuda acestei interdicţii, a continuat să vină în faţa bisericii, se aşeza, central de fiecare dată, în faţa porţii bisericii, la ora 12 punct, în fiecare zi, se apleca în faţa porţilor, se închina şi pleca. Un an, zece, cincisprezece, douăzeci..., până când omul, îmbătrânit şi el - ajuns la vârstă a treia -, intră într-un azil, într-un aşezământ pentru oamenii de vârsta a treia. Şi acolo, îngrijit din toate părţile de toată lumea, toţi au constatat că la ora 12 fix, omul, cât ar fi fost de bolnav, se ridica în capul oaselor şi zicea: „Bon jour, Jesus! Cest moi, Simon!" O zi, două, trei, un an, doi... Vine Pastele acelui an, prânzul, Liturghie, Simon moare. Şi toţi se uită la ceas şi spun: „Este 12. De data aceasta, Simon n-o să mai poate spune: Bon jour, Jesus! C 'est moi, Simon!" Şi când toţi erau îngrijoraţi că Simon nu mai poate vorbi cu Dumnezeu, toată chilia lui de bolnav se umple de lumină şi se aude: „Bon jour, Simon! C`est moi, Jesus! (Buna ziua, Simon! Sunt eu, Iisus!)"

Ultimele trei dorinte ale lui Alexandru  cel Mare

Alexandru cel Mare,rege al Macedoniei (336î.Hr. – 323î.Hr.)a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat.

La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.

Mai jos este povestea celor trei dorinte ale lui Alexandru aflat pe patul de moarte.Inainte de a muri a vrut sa arate oamenilor ca moartea nu alege si ca toti suntem egali in fata ei,fie ca suntem cersetori saau imparati.

“Cand se intorcea acasa dupa cucerirea de noi teritorii,Alexandru cel Mare s-a imbolnavit si a cazut la pat.Cu moartea privindu-l in fata si spunandu-i sa se pregateasca de ultima calatorie,Alexandru a realizat ca toate cuceririle sale,armata sa foarte mare,sabia lui ascutita si vitejia lui nu aveau nici o importanta.

Tot ce-si mai dorea era sa ajunga acasa sa-si vada mama si sa-si ia adio de la ea.Dar a trebuit sa accepte faptul ca sanatatea sa care se inrautatea tot mai mult nu-i va permite sa ajunga acasa.Asa ca,puternicului cuceritor nu i-a mai ramas decat sa stea intins in pat, palid si slabit,asteptand sa-si dea ultima suflare.

Si-a chemat generalii si le-a spus:”Curand voi pleca din aceasta lume si am trei dorinte pe care,va rog sa mi le indepliniti intocmai.”

Cu lacrimile curgandu-le pe obraji,generalii au promis imparatului ca-i vor indeplini dorintele.

“Prima mea dorinta “,a spus Alexandru,”este ca doctorii sa-mi duca sicriul fara a fi ajutati de nimeni altcineva”.

Dupa o pauza,el a continuat:”A doua dorinta este ca atunci cand imi duceti sicriul spre groapa,drumul spre groapa sa fie presarat cu aurul,argintul si pietrele pretioase pe care le-am adunat in razboaie.”

Alexandru s-a simtit epuizat dupa ce a rostit aceste cuvinte.S-a odihnit putin si a continuat:”A treia si ultima mea dorinta este ca mainile sa-mi fie lasate sa atarne in afara sicriului .”

Oamenii adunati la capataiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorinte ciudate.Dar nici unul nu a indraznit sa-l intrebe ceva.Generalul cel mai iubit de Alexandru s-a apropiat de el,i-a sarutat mana, apoi a tinand-o in dreptul inimii a vorbit :”Marite imparat,te asiguram ca-ti vom indeplini dorintele.Dar spune-ne, de ce aceste dorinte ciudate?”

La auzul acestei intrebari,Alexandru a tras adanc aer in piept si a raspuns:”Mi-ar placea ca lumea sa stie despre cele trei lectii pe care tocmai le-am invatat.Vreau ca doctorii mei sa-mi duca sicriul pentru ca oamenii sa realizeze ca doctorii nu pot vindeca orice boala.Ei sunt lipsiti de putere si nu pot salva un om din ghearele mortii cand ii suna ceasul”.

“A doua dorinta-drumul spre mormant presarat cu aur,argint si alte bogatii este pentru a aminti oamenilor ca nimic din aurul meu nu vine cu mine in mormant.E o pierdere de timp sa alergi dupa atatea bogatii.”

“Si a treia dorinta -mainile lasate sa atarne pe langa sicriu,e pentru a le arata oamenilor ca am venit cu mainile goale in aceasta lume si tot asa plec din ea.”

Cu aceste cuvinte,Alexandru cel Mare a inchis ochii.Curand,el a lasat moartea sa se apropie si sa-l ia,apoi si-a dat ultima suflare”.

Pâinea cuvântului biblic

“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
(Matei 4, 4)

Această asemănare ne-a lăsat-o Însuşi Mântuitorul, când diavolul I-a oferit pâinea în pustie, cu gând de ispită. Mântuitorul a respins această ispită prin cuvintele: “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).

Iar acest cuvânt care iese – şi a ieşit – din gura lui Dumnezeu se află în Biblie. Mântuitorul recomandă, aşadar, Biblia ca pe o pâine, ca pe o hrană cerească. Biblia nu e numai o carte de învăţături bune şi folositoare, nu e numai o carte de sfaturi morale. Dacă ea ar fi numai atât, apoi ar fi trecut de mult şi ea la vechituri; la cărţile pe care vremea le-a dat la o parte, oricât de frumoase învăţături şi sfaturi morale cuprindeau. O, nu! Biblia e ceva mai mult. În ea este o hrană ce vine de Sus, din cer. Ea este o “pâine” ce vine de Sus, din cer. Ea este o “mană” căzută de Sus, din cer. Şi, ca atare, Biblia nu trebuie numai citită, ca orice altă carte, ci ea trebuie mâncată. Cum spune proorocul Ieremia: “Când am aflat cuvintele Tale, le-am mâncat” (Ieremia 15, 16). “Şi m-am dus spre înger, zicându-i să-mi dea Cartea. Şi el mi-a zis: Ia-o şi o mănâncă!” (Apoc. 10, 9).

O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dum-nezeu, Biblia! Toţi câţi au aflat această hrană, toţi câţi mănâncă din această “pâine” mărturisesc într-un glas că ei n-ar mai putea trăi fără această mâncare cerească.

Iar la o astfel de minunată hrană poate ajunge oricine. Când sărăcimea trece pe străzile oraşelor mari, îi lasă gura apă după atâtea bunătăţi scumpe de mâncăruri şi băuturi ce se văd prin ferestrele marilor prăvălii. Şi suspină că nu poate ajunge la ele.

Dar cu mâncărurile cele duhovniceşti Dumnezeu a rânduit altcum. Ele stau la îndemâna tuturor. Biblia – spunea un Sfânt Părinte – este o cămară cerească plină de cele mai scumpe mâncăruri duhovniceşti. Iar această cămară este deschisă tuturor, în toată vremea. Din ea pot gusta toţi, pot mânca toţi. Din ea poate mânca oricine, până se satură, căci aici nu se vinde cu kilogramul.

Biblia este o hrană minunată. Pe toţi cei ce se hrănesc cu această mâncare îi vezi cu ochii cum “cresc” şi se întăresc. Ce bucurie e să vezi cum cresc duhovniceşte cei ce se hrănesc cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu!

Biblia este un hambar cu grâu ceresc; un grâu care, îndată ce ajunge la pământul inimii, încolţeşte şi face “mai întâi iarbă verde, apoi spic şi pe urmă grâu deplin în spic”, adică roduri de fapte bune (Marcu 4, 28 ).

O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dumnezeu! Dar această hrană, această pâine cerească, trebuie dorită, trebuie poftită. Noi trebu-ie să avem o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). Alături de pâinea şi hrana cea trecătoare de care are lipsă corpul nostru, noi trebuie să simţim lipsă de hrana de care are nevoie şi sufletul nostru, viaţa noastră cea duhovnicească. Noi trebuie să simţim o neîncetată foame după Cuvântul lui Dumnezeu.

Am mai spus odată pilda unui cioban care se ducea la oi cu traista împărţită în două. Într-o parte avea merinde, iar în cealaltă o Biblie; adică mâncare şi pentru corp şi pentru suflet. Ferice de cei care au împărţită “traista vieţii” în aceste două părţi.

Un creştin adevărat umblă flămând după Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, vai, cât de puţini sunt aceştia! Lumea e plină de cei care umblă flămânzi după hrana lui satan, după mâncarea lui satan, după desfătările, patimile şi păcatele acestei lumi. Lumea e plină de mâncărurile lui satan şi de cei ce aleargă ca nebuni după ele. Doar nici într-un alt punct nu se arată în toată grozăvenia ei creştinătatea de nume, ca în punctul acesta: de-a căuta oamenii hrana lui satan şi a se hrăni cu ea.

Să ne gândim, spre pildă, numai la cei doi idoli spurcaţi: alcoolul şi tutunul. Milioane şi milioane de oameni se hrănesc cu această mană diavolească. Mii şi mii de milioane de lei se cheltuiesc pe această spurcată mâncare.

Pentru o Biblie, pentru o carte, pentru o foaie religioasă omul nu are bani, dar pentru lucrul diavolului are….
Cel ce se hrăneşte cu Pâinea cuvântului biblic va avea şi cealaltă pâine…

Părintele Iosif Trifa
Din cartea ” Biblia – Cartea vieţii”

Fii bun copile al lui Dumnezeu si nu ramane indiferent

Ce misca toata simtirea din tine!? Cand isi da cineva viata pentru tine. Da Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu si-a dat viata pentru tine si inca moarte pe Cruce ca tu sa ai sansa de a-ti mantui sufletul tau, sa ai viata vesnica langa Dumnezeu. Asa ca tu copile a lui Dumnezeu ce mai astepti acum si nu deznadajdui pentru ca la Dumnezeu niciodata nu e prea tarziu! Citeste cele 10 porunci ca in timp sa le si traiesti, mergi duminica la sfanta liturghie, citeste cuvantul din evanghelie , biblie si cuvantul sfintilor lui Dumnezeu ca in timp sa indeplinesti si sfaturile . Fii bun copile si incepe ziua si sfarseste ziua cu Iisus spunand o rugaciune, posteste cat poti si spovedestete cu parere de rau ca Domnul Dumnezeul tau te va ierta de toate pacatele facute si spuse prin Parintele Duhovnic, ca apoi sa te impartasesti cu trupul si sangele Domnului Iisus ca sa-ti fie tie spre mantuirea sufletului tau. Nu ramane indiferent la jertfa lui Dumnezeu atat cea de pe Cruce cu sange cat si cea din timpul Liturghiei fara de sange! Fii bun , bland si smerit ca asa este si Iisus Hristos, fii bun si iarta orice oricui ca astfel Domnul iti va ierta si tie. Tinand sema ca Hristos a murit iubind, trebuie sa stim ca unirea cu El se face atunci cand raspundem cu iubire la iubirea Lui, asta vrea Dumnezeu de la tine iubirea ta.
...si rugamintile ar putea continua daca vrei sa fii desavarsit...
Pare greu sa indeplinesti atatea singur! Dar vezi ca fara Dumnezeu nu poti face nimic bun , asa ca spune pentru inceput si in tot ceea ce vei gandi si vei face: Cu tine Doamne, si astfel nu vei fi singur, vei fi cu Dumnezeu si el iti va da puterea lui si astfel il vei odihnii pe Dumnezeu in tine insuti, vei avea pace si multumire in toate bucuriile si necazurile din viata ta.Acum cand e saptamana patimilor fii cu fiinta ta, lacrimile tale alaturi de Domnul Iisus Hristos si apoi duminica dimineata fii fericit pentru ca Hristos a inviat

Introdu mintea înlăuntrul inimii şi dai de lucru acolo cu rugăciunea;

“Cu orice preţ, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alţii. Nimic nu este mai preţios decît pacea întru Hristos Domnul. Sfinţii Părinţi aveau mereu un duh de pace şi, fiind binecuvîntaţi cu harul lui Dumnezeu, trăiau mult. Dobîndeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mîntui. Atunci cînd un om se află într-o stare de pace a minţii, el poate de la sine să le ofere celorlalţi lumina necesară luminării raţiunii. Această pace, ca pe o comoară nepreţuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moştenire ucenicilor Săi înainte de moarte (In. 14:27). Apostolul mai spunea despre ea: “şi pacea lui Dumnezeu, care covîrşeşte orice minte, să vă păzească inimile şi cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4:7). Introdu mintea înlăuntrul inimii şi dai de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreşte şi ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obişnuim să tratăm jignirile venite de la alţii cu calm, ca şi cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii şi o poate face lăcaş al lui Dumnezeu Însuşi. Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puţin, e necesar să încerci să îţi înfrînezi limba, după cuvîntul psalmistului: “tulburatu-m-am şi n-am grăit“ (Ps. 76:4). Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evităm cu orice preţ a-i critica pe alţii. În mod aparte, pentru a păstra pacea sufletească trebuie evitată acedia şi să te străduieşti a avea un duh vesel şi nu trist. Trebuie să încerci să ieşi din această stare cît mai iute cu putinţă. Atenţie la duhul întristării, căci aceasta dă naştere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitaţie, furie, învinuire, nemulţumirea de propria soartă, gînduri de desfrînare, schimbare permanentă a locului. Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpînire pe suflet şi îl lipseşte de umilinţă şi bunătate faţă de fraţi şi dă naştere la repulsie faţă de orice conversaţie. Atunci sufletul evită oamenii, crezînd că aceştia se află la originea tulburării sale şi nu înţelege că pricina tulburării sale se află într-însul. Sufletul plin de întristare şi parcă scos din minţi este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilinţă la întrebările ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul căruia omul îşi află în curînd mîngîiere sufletească este smerenia inimii, aşa cum ne învaţă sfîntul Isaac Sirul. Această boală este tratată cu rugăciune, abţinere de la grăire în deşert, lucru de mînă, după puterile fiecaruia, citirea Cuvîntului lui Dumnezeu şi răbdare; căci el se naşte din laşitate, trîndăvie şi grăire în deşert”.

“Pentru acest motiv se numeşte Maica Domnului “rana dracilor“, fiindcă nu poate satana să piardă pe om, atîta timp cît omul nu încetează să alerge la ajutorul Maicii Domnului”.

Sfânta Cruce

• Mântuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârsit îmbratisându-ne. (Sfântul Atanasie cel Mare)
• Crucea este poarta tainelor. (Sfântul Isaac Sirul)
• Crucea are multe întelesuri (...) trebuie sa numim latime divina emanatia infinit de larga a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepatrunsa de nimic din cele existente. (Sfântul Dionisie Areopagitul)
• Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, (...) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând al suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
• Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea. (pr. Nicolae Steinhardt)
• Crucea, (...) mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori. (Acatistul Sfintei Cruci)
• Orice fapta buna este o cruce. (Sfântul Marcu Ascetul)
• Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea în paradis. (pr. Dumitru Staniloae)
• Crucea, geometric si simbolic vorbind, e semnul întretaierii celor doua planuri, e unirea dintre spiritual si material, e metafora dublei noastre naturi: duhovniceasca si pamânteana. Ea ne rezuma, ne recapituleaza, ne reprezinta grafic si cardinal, ne expune în dubla - paradoxala, perpendiculara, fundamentala - noastra solemna si derizorie situatie de faptura care tine deopotriva de lume si de cer. (pr. Nicolae Steinhardt)
• Singurul raspuns, mereu acelasi si, totusi, radical nou pentru fiecare fiinta umana, ne este oferit de taina care constituie fondul însusi, inima revelatiei crestine - Taina Crucii. (pr. Alexander Schmemann)
• Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate. (Sfântul Isaac Sirul)
• Crucea, (...) izvor de tamaduire, (...) usa Tainelor, (...) arma pacii, (...) veselia sufletului meu. (Acatistul Sfintei Cruci)
• În acest semn, vei învinge ! (Constantin cel Mare a vazut pe cer o cruce cu aceasta inscriptie)