marți, 14 septembrie 2010

CEA MAI MARE VIRTUTE
ESTE DRAGOSTEA


Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Recapitulare

Dacă cineva îţi face un bine din dragoste faţă de tine, există patru metode prin care poţi vedea adâncimea dragostei sale.

Una dintre ele este prin costul acelei fapte. Cât a trebuit să se deranjeze sau să se sacrifice cel care te-a iubit? Cu cât e mai mare sacrificiul, cu atât e mai mare dragostea. Dacă l-a costat o după-amiază de timp şi sudoare, este o măsură a dragostei. Dacă l-a costat viaţa, este o altă măsură a dragostei.

O altă metodă prin care poţi vedea adâncimea dragostei este prin cât de puţin meriţi acel act de dragoste. Iisus a spus,

Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?

În alte cuvinte, adâncimea dragostei noastre este arătată nu numai în mărimea sacrificiului nostru, ci şi atunci când o oferim celor care nu ne răspund în acelaşi fel - şi care poate nu o merită câtuşi de puţin. Dragostea care ne copleşeşte este dragostea adevărată pe care ne-o arată cei cărora le-am făcut un mare rău.

O a treia metodă prin care se poate vedea adâncimea dragostei este prin mărimea binefacerii pe care o primim ca urmare a acelui act de dragoste. Dacă cineva pretinde că ne iubeşte şi se sacrifică pentru noi, dar dragostea lor nu ne ajută cu nimic, s-ar putea să începem să ne întrebăm dacă acest fel de dragoste înseamnă cu adevărat ceva. Dragostea nu înseamnă doar să te jertfeşti. Dragostea înseamnă să ai o contribuţie în viaţa cuiva - cel puţin aceasta e intenţia. Iar cu cât darul este mai mare, cu atât mai uimitoare este dragostea. Ioan scria:

Mărimea dragostei lui Dumnezeu se vede în incredibila binefacere de a fi fost făcuţi copii ai lui Dumnezeu.

În final, vedem adâncimea dragostei pe care cineva ne-o arată prin cât de liber este actul dragostei. Dacă timp de 10 sau 15 ani îi tot spun fiului meu să-i ia fratelui său un cadou la aniversarea zilei de naştere, şi uneori îl şi cumpăr pentru el, ca să aibă ceva să-i dea, aceasta e o măsură a dragostei dintre fraţi. Dar dacă, în primul an când e plecat de-acasă la vârsta de 19 ani, el sună cu o săptămână înainte de aniversarea zilei de naştere a fratelui său, fără ca cineva să-i amintească, şi îmi spune că ştie un magazin unde se găseşte un briceag deosebit pe care fratele lui şi-l doreşte mult, apoi mă roagă să iau bani din contul lui şi să i-l cumpăr, atunci dragostea se manifestă într-un mod cu totul nou.

Iisus ne-a iubit în toate aceste feluri şi într-o măsură care depăşeşte înţelegerea umană. Săptămâna trecută am văzut adâncimea dragostei Sale pentru noi în mărimea sacrificiului Său - El Şi-a dat viaţa pentru noi, şi ce viaţă a fost aceea! Astăzi vom vedea adâncimea dragostei Sale - în special dragostea Tatălui Său - arătată în cât de puţin meritam să o primim.

Scopul acestor mesaje este să adâncească rădăcinile vieţilor noastre în terenul dragostei lui Dumnezeu, care nu are sfârşit, ca să putem sta fermi şi neclintiţi, iar prin ramurile vieţilor noastre să poată curge hrana dragostei lui Dumnezeu, astfel încât să poată produce roadele preţioase şi minunate ale dragostei, de care să se bucure ceilalţi. ........

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate