vineri, 17 februarie 2012

. Rostul bolii




Mântuitorul nostru împreună cu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi ne învaţă că singura noastră grijă din această viaţă trebuie să fie mântuirea sufletelor. Episcopul Ignatie scrie: “Viaţa pământească – această scurtă vreme – îi este dată omului, din mila Creatorului, pentru ca acesta să o folosească pentru mântuirea lui, adică să depăşească moartea şi să treacă la viaţă (Arena). Pentru aceasta, trebuie “ca pe toate din această lume să le privim ca pe nişte umbre trecătoare şi să nu ne lipim inima de nimic din ea (...) pentru că nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute; deoarece cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute sunt veşnice” (Sfântul ioan din Kronstadt, Sfaturi duhovniceşti). Pentru noi, creştinii ortodocşi, centrul vieţii nu este aici, ci dincolo, în lumea veşnică.
Atâta timp cât trăiesc, creştinii ortodocşi nu se îngrijesc gândindu-se la boala sau suferinţa care îi poate însoţi. Chiar atunci când ne cântăm unul altuia “La mulţi ani” de ziua onomastică şi la alte sărbători, o facem din pricină că Biserica, în înţelepciunea ei, ştie că noi într-adevăr avem nevoie de “mulţi ani” pentru a ne schimba şi a ne pocăi pentru păcatele noastre, deci nu pentru că viaţa are vreo valoare în sine. Dumnezeu nu Se interesează de cât de bătrâni suntem atunci când ajungem înaintea judecăţii Lui, ci dacă ne-am pocăit; pentru El nu contează dacă am murit de vreun atac de inimă sau cancer, ci dacă sufletul nostru este în stare de sănătate.
De aceea, “nu trebuie să ne înfricoşăm de nici o nenorocire omenească, ci doar de păcat; nici de sărăcie, nici de niscaiva neputinţe, nici de ocări, nici de răutăţile altora faţă de noi, nici de umilinţe, nici de moarte” (Sfântul Ioan Gură de Aur, La Statui), fiindcă aceste “nenorociri” sunt numai cuvinte şi acestea nu au nici o realitate pentru cei ce trăiesc pentru Împărătia Cerurilor. Singura “nenorocire” adevărată din această viaţă este a-L supăra pe Dumnezeu. Dacă vom avea în cuget această înţelegere fundamentală a scopului vieţii, atunci sensul duhovnicesc al neputinţelor trupeşti ni se poate descoperi şi nouă.
Este o lecţie încă neînvăţată de către neamul lui Adam care, în mândria lui, caută dintotdeauna să fie “zeii”: din pricină că fiecare păcat este o reînnoire a păcatului primilor oameni, o îndepărtare cu voie de Dumnezeu, îndreptată spre sine. Astfel ne punem pe noi în locul Lui Dumnezeu, slujindu-ne nouă înşine în loc de a sluji Creatorului. În acest fel, suferinţa bolii slujeşte astăzi aceluiaşi scop căruia i-a slujit şi la început: şi din această pricină ea nu este altceva decât un semn al milei şi dragostei Lui Dumnezeu. Celor ce sunt bolnavi, Sfinţii Părinţi le spun: “Dumnezeu nu te-a uitat; El are grijă de tine” (Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Filocalia).
Sfântul Ambrozie de la Mănăstirea Optina a vorbit despre relaţia dintre suflet şi trup într-o scrisoare către o mamă al cărei copil era foarte bolnav: “Nu trebuie să uităm că într-o epocă sofisticată ca cea în care trăim, chiar şi copilaşii sunt vătămaţi duhovniceşte de ceea ce văd sau aud. Prin urmare, este nevoie de curăţire, iar aceasta se realizează numai prin suferinţă trupească... Trebuie să înţelegem că desfătarea raiului se dă numai celui ce acceptă suferinţa”.
Sfântul Nicodim Aghioritul a arătat că, deoarece omul este îndoit în fire, creat cu suflet şi trup, “există o interacţiune între suflet şi trup” (Sfaturi), fiecare dintre părţi acţionând una asupra celeilalte, comunicând între ele”. Sfântul ioan Gură de Aur scrie că “ atunci când sufletul este bolnav, de obicei nu simţim nici o durere (...), dar, dacă se întâmplă ca trupul să sufere doar puţintel, facem toate eforturile să ce eliberăm de boală şi de durerea ei”. De aceea, Dumnezeu pedepseşte trupul pentru păcatele sufletului, astfel ca prin pedepsirea trupului, sufletul să poată primi vreo vindecare. (...) Hristos a făcut acelaşi lucru cu slăbănogul atunci când a spus: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie mai rău! Ce învăţăm de aici? Boala slăbănogului fusese pricinuită de păcatele lui” (Omilia 38 la Evanghelia Sfântului Ioan).
La Sfântul Serafim din Sarov a fost adusă odată o femeie. Era grav schilodită, neputând merge din cauză că genunchii ei stăteau ridicaţi până la piept. “Ea îi spuse Bătrânului că fusese născută în Biserica Ortodoxă, dar, după ce s-a măritat cu un protestant, abandonase ortodoxia şi, pentru necredincioşia ei, Dumnezeu o pedepsise dintr-o dată. (...) Ea nu-şi mai putea mişca nici mâinile, nici picioarele. Sfântul Serafim a întrebat-o pe femeia bolnavă dacă acum crede în Maica ei, Sfânta Biserică Ortodoxă. Primind un răspuns afirmativ, i-a spus să-şi facă cum se cuvine semnul Crucii. Spuse că nu poate ridica nici o mână; dar, în momentul în care Sfântul s-a rugat şi i-a uns mâinile şi pieptul cu untdelemn din candela de la icoană, boala a lăsat-o imediat”. Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie ţie mai rău!
Această legătură dintre suflet şi trup, păcat şi boală se arată foarte limpede: durerea ne spune că s-a întâmplat ceva rău cu sufletul, că nu numai trupul este bolnav, ci şi sufletul. Vedem astfel cum sufletul poate transmite trupului bolile sale, stârnind mai apoi în om dorinţa de cunoaştere de sine şi dorinţa întoarcerii către Dumnezeu. În Vieţile Sfinţilor se pot vedea nenumărate astfel de cazuri. Bolile ne mai învaţă şi aceea că “adevăratul nostru sine, personalitatea noastră nu este trupul văzut, ci sufletul nevăzut, omul lăuntric (Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia).
Oare aceasta înseamnă că omul care se bucură de o sănătate continuă este duhovniceşte “în formă”? Nicidecum, deoarece suferinţa ia multe forme, fie în trup, fie în suflet sau în minte. Cât de mulţi sunt aceia care, deşi au o sănătate de fier, se tânguie că “viaţa nu merită trăită”?
Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur acest fel de suferinţă: “Unii cred că a te bucura de sănătate este un motiv de plăcere. Dar, nu este aşa; fiindcă mulţi dintre cei care au o sănătate bună şi-ar dori să moară de mii de ori, nefind în stare să suporte jignirile ce li se aduc. (...) Căci, deşi trebuia să ajungem împăraţi şi să trăim împărăţeşte, ne aflăm copleşiţi de multe necazuri şi tulburări. (...) În mod inevitabil, clipele de restrişte ale împăraţilor sunt la fel de numeroase ca valurile unui ocean. Deci, dacă monarhia nu este în stare să-şi scape viaţa de durere, atunci ce altceva ar putea împlini acest lucru? Cu adevărat, nimic din această viaţă” (Omilia 18 La statui).
Adeseori protestanţii “revendică” sănătatea în “Numele Lui Hristos”. Ei privesc sănătatea ca pe ceva pe care creştinul este îndreptăţit să-l aibă. Aceasta este exact opusul învăţăturii ortodoxe, aşa cum o vedem şi în istoria dreptului Iov din Vechiul Testament. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sfinţii Îi slujesc Lui Dumnezeu nu pentru că aşteaptă vreo răsplată, duhovnicească sau materială, ci pur şi simplu pentru că Îl iubesc: “căci sfinţii ştiu că cea mai mare răsplată dintre toate este să Îi poţi iubi şi sluji pe Dumnezeu”. Astfel, “Dumnezeu, vrând să arate că sfinţii nu L-au slujit pentru a primi răsplată, l-a lipsit pe Iov de toată bogăţia, lăsându-l pradă sărăciei şi îngăduind să cadă în boli grave”. Iar Iov, care nu trăia pentru vreo răsplată în această viaţă, a rămas în continuare credincios Lui Dumnezeu (Omilia 1 La statui).
Aşa cum oamenii sănătoşi nu sunt fără de păcat, tot aşa şi Dumnezeu îngăduie câteodată ca cei cu adevărat drepţi să sufere “ca o pildă pentru cei slabi” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari). De aceea, aşa cum învaţă Sfântul Ioan Casian, “un om se învaţă şi se formează mult mai bine din pilda altuia” (Regulile).
Vedem aceasta şi în Scriptură în cazul lui Lazăr. “Deşi suferise de răni dureroase, nu a cârtit niciodată împotriva bogatului, nici nu i-a adresat rugăminţi...Ca urmare, el a găsit odihnă în sânul lui Avraam, ca unul care acceptase cu smerenie necazurile vieţii” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari).
Părinţii Bisericii ne învaţă de asemenea că boala este o cale de a imita suferinţa martirilor. Astfel, în vieţile multor sfinţi aflăm cum la sfârşitul vieţii s-au abătut asupra lor suferinţe cumplite, pentru ca astfel, prin suferinţa lor nevinovată, să poată trece printr-o mucenicie trupească. Un foarte bun exemplu în acest sens poate fi aflat la marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu al Efesului: “A fost bolnav paisprezece zile, iar boala pe care a avut-o, după cum spunea chiar el, l-a muncit în acelaşi fel în care instrumentele de fier pentru tortură ale chinuitorilor îi munceau pe sfinţii mucenici, de parcă i-ar fi zdrobit coastele şi măruntaiele, şi ar fi fost încins cu acestea şi legat în aşa fel încât îi pricinuiau o durere de nesuportat; tot aşa s-a întâmplat că ceea ce oamenii nu au putut face cu sfântul trup al mucenicului, a fost plinit de boală, după negrăita judecată a Providenţei, pentru ca Mărturisitorul Adevărului, Mucenicul şi Biruitorul tuturor suferinţelor să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, după ce va fi trecut prin fiecare suferinţă, mulţumită căreia, până la ultima sa suflare, asemeni aurului lămurit în cuptor, el, în veşnicie, să poată primi o mai mare cinste şi răsplată de la Dreptul Judecător” (The Orthodox World, vol. 3, nr. 3).

Extras din: “Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală. Rugăciuni pentru bolnavi”
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2003

marți, 7 februarie 2012

Arhanghelul Rafael - vindecatorul

Arhanghelul Rafael ne aduce darul tamaduirii si ne arata cum sa ne vindecam noi însine prin iubire si bucurie; el ne permite sa gasim vindecarea în natura si în energiile universale. 


Numele sau semnifica "vindecatorul divin" sau "Dumnezeu vindeca". De la el porneste orice vindecare si, fiind mesager al Divinei Providente, tot el îi ghideaza pe cei aflati în cautarea unitatii. El confera vindecarea esentiala si definitiva a raului de orice fel, altfel spus, el e revenirea la sursa divina. Rafael intervine pentru a ne salva corpul, mintea si inima, el ne alina suferintele. Ne conduce spre terapeutii autentici care pot face ceva pentru noi. Si, atunci când ne asumam cu adevarat propria vindecare, el încurajeaza pe vindecatorul potential din noi care stie intuitiv ce e mai bine pentru sanatatea si vitalitatea noastra. 


Arhanghelul Rafael are în grija vindecarea Pamântului si a locuitorilor lui. El e cel care a vegheat asupra însanatosirii lui Abraham dupa circumcizie si tot el i-a încredintat lui Moise ierbarul care îi permitea sa vindece toate bolile. Cartea lui Tobit, din Vechiul Testament, povesteste cum Rafael i-a redat vederea tatalui lui Tobias, gratie unui unguent fabricat din vezica biliara a unui peste urias. Rafael este citat ca fiind protectorul vânturilor de seara, pazitorul Copacului Vietii din Gradina Edenului, înger al caintei, al rugaciunii, al iubirii, al bucuriei si luminii. Dar el e mai ales îngerul vindecarii, al stiintei, al cunoasterii si gratiei, care vegheaza asupra întregii umanitati. 


Rafael ne învata ca sanatatea perfecta este atunci când dragostea inunda total inima, mintea, întregul corp. O persoana care este plina de dragoste nu este niciodata bolnava. Daca este încercata de boala, acesta este un semn de lipsa de iubire datorita unei tristeti, furii, gelozii, ranchiuna sau un sentiment negativ care trebuie identificat, înteles si înlocuit cu iubire. 


Pentru a obtine vindecarea dragostea este suficienta. Atunci când doua sau mai multe inimi se unesc în aceeasi dorinta, Dumnezeu actioneaza mult mai mult si nu poate decât sa împlineasca acea dorinta. Dragostea este mult mai puternica decât teama, dar este mai greu de cladit în fiecare atom al fiintei noastre. Câteodata, oamenii se tem chiar de dragoste. Atunci când dorim ceva, sa fim convinsi ca acest lucru deja s-a realizat, sa ne raportam la el ca si cum deja s-a împlinit. Aceasta denota încrederea totala în alegerea pe care am facut-o, în transformarea personala si, astfel, nimic nu poate opri împlinirea dorintei. Daca mnifestam încredere constanta si iubire, totul este posibil, cu conditia sa avem discernamântul necesar în selectarea dorintelor si necesitatilor noastre. 


În cautarea noastra plina de speranta si dorinta de vindecare, chiar asa, cu mintile si inimile noastre ranite, ne apropiem de aripile luminoase ale lui Rafael si putem accede la bunatatea divina. Rafael va cauta în permanenta sa ne conduca spre o mai mare unitate si armonie. Ne este de ajuns sa-l rugam din toata inima sa ne îndrepte spre singurul medic adevarat, Dumnezeu. 


Ma vindec si ma întaresc prin puterea dragostei divine





Tu stii ce inger te protejeaza ?

Tu stii ce inger te protejeaza ?


Fiecare zi a saptamanii este protejata de un inger, care are obligatia de a le apara de rele pe toate persoanele nascute in ziua respectiva. Pentru a afla care este ingerul tau pazitor, trebuie sa stii ziua in care te-ai nascut.
Cei nascuti in ziua de LUNI
Ziua de luni este guvernata de Luna. Cuvinte cheie: vise, idealuri, energie pozitiva, sanatate, success pe plan profesional, familie. Culorile norocoase: argintiu si alb. Pietre norocoase: piatra lunii sau perla. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi este Arhanghelul Gabriel. Numele de “Gabriel” provine din limba ebraica si se traduce “Forta lui Dumnezeu”. Gabriel este seful ingerilor gardieni care pazesc Paradisul, are aripi mari din aur si este plin de bunatate si credinta. Potrivit legendei, acesta mai protejeaza si Luna, femeile insarcinate si copiii.
Cei nascuti in ziua de MARTI
Ziua de Marti este guvernata de planeta Marte. Cuvinte cheie: afaceri, reparatii, comert, studii, activitati sexuale. Culorile norocoase: rosu, roz si rosu aprins. Pietre norocoase: safir, rubin, granat. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Samuel. Acesta este un adevarat magician si mai este considerat si “ingerul mortii” sau “ingerul luminat si otravitor”. In ciuda legendelor care fac referire la el, Samuel este un inger responsabil, care a avut grija de peste doua milioane de ingeri si protejeaza fiecare persoana nascuta in ziua de Marti.
Cei nascuti in ziua de MIERCURI
Ziua de Miercuri este guvernata de planeta Mercur. Cuvinte cheie: activitate, comunicare, prietenie, imaginatie, redactare, angajare. Culorile norocoase: portocaliu, bleu si gri. Pietre norocoase: rubin si ametist. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Rafael. Acesta nu este doar protectorul persoanelor nascute Miercuri, ci si al planetei Mercur. Rafael mai este denumit si “ingerul vindecator”. Potrivit legendei, el aducea vederea celor orbi cu ajutorul organelor interne ale pestilor.
Cei nascuti in ziua de JOI
Ziua de Joi este guvernata de planeta Jupiter. Cuvinte cheie: studii, calatorie, prietenie, bunatate, putere. Culorile norocoase: purpuriu si albastru. Pietre norocoase: safir, ametist, ochi de tigru. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Sachiel. Acesta era unul dintre cei mai puternici ingeri din Antichitate, fiind invocat de majoritatea oamenilor. Numele sau provine din ebraica si inseamna “Dumnezeu este perfect”, fraza care denota nu doar desavarsire, ci si putere, frumusete si abundenta pe plan profesional.
Cei nascuti in ziua de VINERI
Ziua de Vineri este guvernata de planeta Venus. Cuvinte cheie: comunicare, imaginatie, spirit creativ, incapatanare. Culorile norocoase: verd, albastru,roz. Pietre norocoase: smarald si jad. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Uriel. Numele sau provine din ebraica si inseamna “Focul lui Dumnezeu” sau “Lumina mea este in Dumnezeu”. Ingerul lupta pentru o lume mai buna, incercand tot timpul sa faca tot posibilul pentru ca pe Pamant sa domneasca linistea, pacea si prietenia.
Cei nascuti in ziua de SAMBATA
Ziua de Sambata este guvernata de planeta Saturn. Cuvinte cheie: familie, prietenie, finante, risipa, batranete. Culorile norocoase: negru si indigo. Pietre norocoase: turcoaz si diamante. Ingerul care protejeaza persoanele nascute in aceasta zi a saptamanii este Cassiel. In ebraica numele sau inseamna “Tronul lui Dumnezeu” si face referire la solitudine si bunatate. Ingerul Cassiel mai este denumit si Ingerul lacrimilor si al tolerantei. Acesta se hraneste cu energia dragonului, dand dovada de multa forta si incredere in sine.
Cei nascuti in ziua de DUMINICA
Ziua de Duminica este guvernata de Soare. Cuvinte cheie: relaxare, cunoastere, concurenta, ambitie, incapatanare. Culorile norocoase: auriu, galben. Pietre norocoase: piatra soarelui, topaz. Persoanele nascute in aceasta zi pot fi considerate norocoase deoarece sunt protejate de 12 ingeri (pentreu 12 ore ale luminii). Arhanghelul Mihail este primul inger care are grija de ziua de Duminica (prima ora), iar dupa el urmeaza Anael (cea de-a doua ora), Rafael (cea de-a treia ora), Gabriel (cea de-a patra ora), Cassiel (cea de-a cincea ora), Sachel (cea de-a sasea ora), Samuel (cea de-a saptea ora), Mihail (cea de-a opta ora), Anael (cea de-a noua ora), Rafael (cea de-a zecea ora), Gabriel (cea de-a unsprezecea ora) si Cassiel (cea de-a douasprezecea ora).
Exista ingeri care lucreaza dublu in aceasta zi doar pentru ca toti oamenii sa fie protejati de  rau si de accidente .

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate