duminică, 24 ianuarie 2010

la raul iordan

Un comentariu:

  1. DOAMNE!!!!!!!!!!Daca dreptul abia se mintuieste, apoi eu, cel pagan si pacatos, cum ma voi arata? Daca stramta si necajita este calea care duce la viata, apoi cum eu, netrebnicul, care ma impatimesc de dezmierdari si desfranez, ma voi invrednici mantuirii?

    Daca prin multe necazuri se mosteneste de cei vrednici imparatia Cerurilor, atunci cum eu, cel fara de minte, voi dobandi mostenirea si odihna cea vesnica?

    Vai mie, suflete netrebnice! Scurta este viata, repede trece vremea, catre moarte trimitand. Ce raspuns vei da, intru cunostinta pacatuind? Cum vom rabda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua, cand vom auzi acea amara si plina de plans tagaduire: «Nu va stiu pe voi.»?

    Pe voi toti va rog, Sfinti ai lui Dumnezeu, soliti pentru mine, pacatosul si prea-micul. Varsati, rogu-va, cererea voastra pentru mine catre induratul Dumnezeu, ca sa intoarca sufletul meu din iadul in care s-a pironit de patimile cele de necinste, ca sa straluceasca sfantul Sau dar intru dansul si sa-mi lumineze gandirea cea intunecata; ca sa ma fac prea-osarduitor si vrednic de pocainta, cu puterea sfintelor voastre rugi.

    Ci Tu, Doamne, Mantuitorul meu, Fiule al adevaratului Dumnezeu, Tu, precum stii, precum voiesti, pentru singura bunatatea Ta, in dar ma intoarce de la rautatea ce este intru mine si de la pierzare, si pune intru mine fapta buna cea frumoasa, deznadejdea sufletului meu izgonind-o.

    RăspundețiȘtergere

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate