duminică, 27 februarie 2011
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.
Uneori ne este greu sa-i iertam pe altii.Stim ca nu e corect sa tinem dusmanie,dar
RăspundețiȘtergereeste o lupta sa trecem cu vederea tratamentul rau pe care l-am indurat.Cand nu iertam,lucrarea noastra pentru Domnul isi pierde din interes bucuria se diminueaza,comunicarea noastra cu Domnul si cu altii are de suferit.
Dar,lauda Domnului,exista o solutie! Daca reflectam la cat de mult ne-a iertat Dumnezeu,vom gasi ca este usor sa -i iertam pe cei ce ne-au ranit.
Un canadian ,pe nume M ,M,a invatat aceasta lectie in primii ani cand s-a intors la Domnul.Cand a primit salvarea ,inima ii era plina de resentimente si de ganduri de razbunare fata de un om care se purtase deosebit de rusunos cu el.
Dar ,in ziua cand si-a pus increderea in Domnul Iisus Hristos,s-a gandit numai la problema pacatului sau .Gandurile la fel cum fusese tratat de rau nici nu i-au mai trecut prin minte
Imediat dupa aceea ,omul carel-a condus la Domnul Iisus i-a facut o vizita si a discutat cu Duh despre responsabilitatea de a-l ierta pe cel care se purtase atat de rau cu el .Cu lacrami in ochi,acest nou crestin i-a spus ;
"Oh,este un lucru mic .E atat de putin fata de multimea pacatelor mele de care am fost iertat !
Ai fost si tu cum nu trebuie ,neinteles sau calominat? Ti-au trecut prin minte multe ganduri de razbunare?Daca da, atunci incepe sa reflectezi la multimea pacatelor pe care ti le-a iertat Domnul Hristos .Vei putea cu greu sa mai tii dusmanie pe cineva .Vei fi eliberat de un spirit de amaraciune .Vei pierde dorinta de a te razbuna .
"Cum v-a iertat Hristos ,asa iertati-va si voi." ....