duminică, 27 februarie 2011

Minunata încruntare a Sf. Ioan Botezătorul de la Schitul Prodromu


"Minunata încruntare" - Icoana făcătoare de minuni a Sf. Ioan Botezătorul de la Schitul Prodromu din Sf. Munte Athos
"Minunata încruntare" - Icoana făcătoare de minuni a Sf. Ioan Botezătorul de la Schitul românesc Prodromu din Sf. Munte Athos
“Niciodata n-am putut uita privirea Sfantului Ioan de la Schitul Prodromu! Tristete si mahnire are-n ochi, dar nici mânia parca nu-i este straina…
Grecii spun ca initial nu a fost pictat astfel si ca Sfantul s-ar fi incruntat pe la 1821, dupa represaliile turcilor asupra eteristilor. Care eteristi s-ar fi ascuns si pe la schitul romanesc, iar cand osmanii au intrat in paraclis, au si inceput sa traga inspre altar, de frica sa nu fie vreun grec acuns dupa iconostas. Atunci s-ar fi incruntat Sfantul Ioan Inaintemergatorul si si-ar fi modificat si cautatura, fiindca el se afla in stanga altarului, iar turcii care l-au suparat intrasera pe usa ce se deschidea la mijlocul laturii de apus. Si exista marturii ale batranilor de la Marea Lavra care spun ca le-ar fi intors turcilor si gloantele trase, incat cei scapati de moarte au luat-o la sanatoasa, lasand si schitul in buna pace.
Totdeauna cand am intrat in paraclis am simtit ca ma vede! N-am putut scapa de senzatia asta nici macar atunci cand intram cu mai multi inchinatori si speram ca va fi mai bland cu pacatele mele. Si cu toate acestea, niciodata nu pot sa ajung in Prodromu si sa nu ma inchin lui! Il simt acolo, viu, in dreapta schitului, in micul paraclis, ca un batran strajer ce ocroteste monahii prodromiti de sute de ani!
Mi-e si mai mare frica de el – pentru multimea pacatelor mele – dar mi-e si tare drag… Cel mai mare om nascut vreodata din femeie! Sa spuna Insusi Dumnezeu asa ceva despre tine! Oare de ce sa mai spun eu altceva?…”

Un comentariu:

  1. Uneori ne este greu sa-i iertam pe altii.Stim ca nu e corect sa tinem dusmanie,dar
    este o lupta sa trecem cu vederea tratamentul rau pe care l-am indurat.Cand nu iertam,lucrarea noastra pentru Domnul isi pierde din interes bucuria se diminueaza,comunicarea noastra cu Domnul si cu altii are de suferit.
    Dar,lauda Domnului,exista o solutie! Daca reflectam la cat de mult ne-a iertat Dumnezeu,vom gasi ca este usor sa -i iertam pe cei ce ne-au ranit.
    Un canadian ,pe nume M ,M,a invatat aceasta lectie in primii ani cand s-a intors la Domnul.Cand a primit salvarea ,inima ii era plina de resentimente si de ganduri de razbunare fata de un om care se purtase deosebit de rusunos cu el.
    Dar ,in ziua cand si-a pus increderea in Domnul Iisus Hristos,s-a gandit numai la problema pacatului sau .Gandurile la fel cum fusese tratat de rau nici nu i-au mai trecut prin minte
    Imediat dupa aceea ,omul carel-a condus la Domnul Iisus i-a facut o vizita si a discutat cu Duh despre responsabilitatea de a-l ierta pe cel care se purtase atat de rau cu el .Cu lacrami in ochi,acest nou crestin i-a spus ;
    "Oh,este un lucru mic .E atat de putin fata de multimea pacatelor mele de care am fost iertat !
    Ai fost si tu cum nu trebuie ,neinteles sau calominat? Ti-au trecut prin minte multe ganduri de razbunare?Daca da, atunci incepe sa reflectezi la multimea pacatelor pe care ti le-a iertat Domnul Hristos .Vei putea cu greu sa mai tii dusmanie pe cineva .Vei fi eliberat de un spirit de amaraciune .Vei pierde dorinta de a te razbuna .
    "Cum v-a iertat Hristos ,asa iertati-va si voi." ....

    RăspundețiȘtergere

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate