Un deal sterp se înălţa în zare,
Umbrele a trei cruci se văd în depărtare.
Şi întunericul a cuprins în plină zi întraga fire,
Neliniştea şi spaima se răspândesc peste omenire.
Bărbaţii se bat în piept cu groază,
Femeile plâng de disperare,
Fantome negre în văzduh planează.
E întuneric, un duh de frică se răsfrânge peste oameni
Şi ţipete sinistre printre lume se aud.
O Doamne, ce se întâmplă, ce taine triste se ascund ?
O voce se aude din întunericul depărtării.
- Este El pe cruce, l-au răstignit iudeii !
Stăpânul universului, Creatorul cel divin,
E acum în agonie, amar e al Său chin.
El care pe tronul Lui, de îngeri înconjurat a fost,
Şi numai cu o vorbă, oşti cereşti putea ca să aducă
Şi numai cu un semn, pământul să distrugă,
El ce putea cu foc pe gloate să le ardă,
Acum chinuri cumplite pentru omenire rabdă.
El este Domnul Slavei, ce din iubire ne-a creat.
Mânia Lui, ţine doar o clipă,
Dar dragostea-i peste noi se revarsă neâncetat.
Acum El este pe cruce şi viaţa-i divină, încet, încet
Din trupul Său frumos şi atât de chinuit se scurge.
Piroanele palmele i le-au sfărâmat,
Picioarele cu alt piron sunt prinse
Şi degetele nici nu se mai văd
Că locul e atât de însângerat.
Tot trupul e o rană,
Căci loviturile de bici l-au zdrelit adânc.
Faţa-i umflată şi vânătă,
De pumnii daţi cu furie, de poporul
Cel neştiutor şi-n orbirea sa nătâng.
Părul e plin de sînge cald şi sânge închegat,
Căci coroana cu spinii răi divina-i frunte au înţepat.
Să îl privim de aproape
Pe Împăratul creştinilor pe cruce,
Cum în agonie zace, cum sufletu-i neprihănit se duce.
Privirea Sa, a înconjurat cu milă mulţimea,
Durerea prea puternică, i-a răpus încet inima.
Să îl privim şi să îngenunchem cu sufletul
La crucea cea mai grea,
Pe care a purtat-o singur în iubirea Sa.
Şi să-i cuprindem picioarele de piroane sfărâmate,
Să îi udăm cu lacrimi rănile însângerate,
Iar El să mijlocească mereu la Tatăl cel iubit,
Şi să îi spună:
- Părinte, iartă-le lor păcatele,
Căci din neştiinţă şi neputinţă au greşit.
Să plângem plini de pocăinţă
Ca tâlharul, ca Maria Magdalena, la crucea Lui,
Că altă cale pentru mântuire nu-i.
Să urâm din inimă păcatul,
Să n-ascultăm al vrăjmaşului, rău sfatul.
Să luptăm cu diavolul şi cu ispita,
De vrem să câştigăm în Ceruri biruinţa.
Şi să nu uităm, că va veni o zi,
În care trupul acesta pieritor va muri.
Dincolo ne ducem goi, cum am venit.
Dar vom da răspuns
De tot ce am ştiut şi nu am împlinit.
Să ne amintim că într-o zi vine Judecata,
Când cărţile se vor deschide
Şi se vor da la iveală tot păcatul, toată fapta,
Iar de nu vom fi împăcaţi cu Dumnezeu,
Vom fi osandiţi în iadul nesfârşit,
Unde este întuneric şi chin cumplit.
Iisuse Doamne, păstreză-ne sub crucea şi ocrotirea Ta.
În aste vremuri când pământul e în tulburare,
Când ispitele sunt atât de grele,
Nu ne lăsa ca să orbim, căutând numai desfătare,
Nu ne lăsa să ne afundăm în lumea asta mare,
Ci ţine-ne mereu, cu Harul Tău sub crucea Ta.
Şi ne fă moştenitori în Ceruri pe vecie,
O Dumnezeule, ca să ne bucurăm în slava Ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu