marți, 31 mai 2011

MACARIA (1926-1993) este o mare sfântă creştină

Macaria (1926-1993)

Imprimare E-mail
angel06.jpgMACARIA (1926-1993) este o mare sfântă creştină contemporană care a trăit în Rusia. Ea a avut multe întâlniri cu îngerii şi cu Fecioara Maria.

Maica Domnului i-a răspuns la rugăminţile fierbinţi ajutând-o să înveţe rugăciunea către îngerul păzitor. I-a apărut  într-un vis şi i-a spus: «Hai s-o citim. Eu am s-o citesc, iar tu o să ţii minte.» A repetat-o de două ori şi ea a memorat-o. "De-acum n-o să o mai uiţi niciodată", i-a spus împărăteasa Cerurilor fetiţei, care pe atunci avea cinci ani.

Când doctorii au vrut să o opereze ca să-i lungească tendoanele, fiindcă nu putea merge, s-a produs un alt miracol. Chirurgul care a vrut să o taie s-a dat înapoi înspăimântat şi a spus: "Doamne, iartă-mă". Când şi-a revenit, le-a povestit celorlalţi că un înger era acolo şi nu se dădea la o parte, dându-i de înţeles că era oprit să se atingă de acea copilă.

Când Macaria avea şapte ani, într-o dimineaţă când au încercat s-o trezească, nu au reuşit. Părinţii s-au gândit că Domnul le-a auzit rugăciunile şi a luat-o la El. Au dus-o la spital, unde medicii au spus că dacă nu se trezeşte în paisprezece zile, înseamnă că a murit de tot. Astfel, prin deosebita lucrare a lui Dumnezeu, Macaria nu a fost îngropată îndată sau consultată; totuşi, trupul ei a fost dus la morgă.
În timpul acelor zile cât trupul ei rece şi fără suflare a zăcut alături de cadavre, sufletul ei a fost în lumea de dincolo de mormânt. Îngerul ei păzitor i-a arătat lăcaşurile cereşti. "În Rai este întotdeauna cald şi însorit, povestea Macaria. Soarele acolo nu e ca aici, este foarte mare. Înfloresc tot felul de flori, sunt şi flori cereşti, şi din cele obişnuite, ca pe pământ. Iarba de acolo e verde, minunată, şi toate drumurile sunt netede şi curate. Grădinile sunt foarte frumoase iar merele sunt dulci. Sunt foarte roşii şi într-adevăr acoperite cu miere. Păsările din copaci sunt şi mici şi mari; ai crede că auzi cântând nişte oameni, dar sunt păsările."

Când îngerul a vrut să-i arate ceva nou în lăcaşurile cereşti, a luat-o în spate şi i-a explicat pe unde zburau. I-a arătat Macariei încăperea unde este Cristos, unde este cea mai strălucitoare lumină din cer. În jurul încăperii este un zid înalt, şi când au deschis poarta, parcă ar fi sunat clopoţeii. Numai cei mai de-aproape ai lui Cristos vor fi împreună cu El înăuntrul acestor ziduri.
Îngerul păzitor i-a arătat Macariei o biserică uriaşă, cu totul din aur şi străvezie. "Acolo se află o încăpere mare, aşa de mare încât e cu neputinţă să spui cât este de încăpătoare”, povestea ea; „este aşa de mare încât toţi drepţii pot intra în încăpere la slujbe. Iar în altarul bisericii este un tron, pe care se află Evanghelia şi o cruce. Din tron curge aievea apă, cu totul de argint. La ceasul unsprezece, după numărătoarea noastră, toţi preoţii se adună în încăpere, cu Cristos în frunte, şi în ceruri se săvârşeşte Marea Taină. Preoţii de acolo slujesc cu acelaşi fel de veşminte ca şi pe pământ. îngerii din biserică erau o mulţime şi toţi slujeau cu cădelniţe. Ei cântă aşa de minunat şi de puternic, încât este cu neputinţă de povestit.
Fetiţa a întrebat:   
- De ce nu are biserica nici o icoană ?
- La ce ne trebuie icoane, a auzit drept răspuns, când suntem toţi vii aici ?
- Când mergem la slujbele din Biserică ? l-a întrebat ea pe îngerul păzitor.
- Este încă prea devreme pentru tine. Când vei fi aici pentru a doua oară, o să mergem.
Ea a văzut în jurul său o mulţime de îngeri în veşminte albe, roz şi galben. Când coborau din zbor, îşi strângeau aripile şi le ascundeau sub veşminte, ne deosebindu-se la înfăţişare de oameni. "Arhanghelul Mihail este căpetenia tuturor. El are o sarcină înfricoşătoare, dar la înfăţişare este aşa de frumos, că puteam să mă uit la el şi să nu mă mai satur. Poartă mai tot timpul haine stacojii. Sunt totdeauna câteşitrei Arhanghelii, Mihail, Gabriel şi Rafael. Arhanghelii nu sunt înalţi de statură. Veşmintele lor sunt lungi şi parcă de mătase, foşnind în vânt. Au cu toţii părul cârlionţat, cum nu ai mai văzut; peste cap poartă panglici legate la spate, cu capetele fâlfâind în vânt şi hoinăresc prin curtea cea mare."

A vorbit şi despre acei oameni care prin vieţile lor drepte se învredniciseră a fi în Rai. "Toţi sunt tineri, plini de bucurie şi frumoşi şi nu există oameni bătrâni. Maica Domnului arată ce veşmânt trebuie cusut fiecăruia. Pe veşmintele lor sunt înscrisuri cu litere mari: la stânga este scris rangul lor ceresc iar la dreapta numele. Pe pământ suntem lipsiţi de răbdare, dar acolo, în cer, se revarsă doar bucurie. Frumuseţea de acolo nu se poate asemui cu viaţa noastră. În cer sunt sălaşuri întocmai cum avem noi mănăstiri. Ele sunt zidite toate în şir şi sunt aşa de multe, că este cu neputinţă să le socoteşti. Iar sunetul clopotelor nu încetează niciodată. Ei vieţuiesc acolo în căsuţe cu ferestre de sticlă ce nu au ramă. Sunt aşa de mulţi oameni acolo - nici nu pot spune -aşa de multe clădiri, că rămâi uimit tot mergând. Şi ce strălucire e acolo, ce minunat!
Dar cea mai frumoasă dintre toate este Maica Domnului. Uneori este în haine albastru deschis, alteori roz, sau chiar roşu închis. Ea a venit la Macaria, împreună cu Ioan Botezătorul, Prorocul Ilie, Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni şi Sfânta Ecaterina. De câteva ori s-a aflat lângă ea şi Sfântul Tihon din Kaluga. „El ştia de atunci”, explica Macaria, „că voi purta numele de Tihona, şi m-a făcut să mă obişnuiesc cu el.” Dar Maica Domnului rămâne acolo mai puţin decât pe pământ, unde îi ajută pe cei ce i se roagă.
Trei îngeri iau sufletul omului care a murit - unul îl spovedeşte, altul îl împărtăşeşte şi al treilea îl poartă către cer. Toţi cei ce merg acolo de pe pământ sunt ţinuţi sub supraveghere, iar îngerii păzitori îi ocrotesc. Ei au grijă de sufletul răposat vreme de patruzeci de zile, ca să nu îl ia nimeni. Apoi vine a patruzecea zi, când se hotărăşte unde se va duce sufletul. „Este interesant cum se ţine judecata”, spunea Macaria zâmbind, „cum se adună ceilalţi îngeri şi se alătură celui ce păzeşte sufletul peste care trebuie să treacă judecata; cum apără îngerii împreună sufletul...”
Macaria a văzut câteva vămi. „Cei ce nu se mântuiesc se duc acolo unde trăiesc «întunecaţii»“, explica ea.
- Mi-e frică, i-a spus fetiţa îngerului ei păzitor. Dar el a îmbărbătat-o:
- Nu ai de ce să-ţi fie frică, eu sunt totdeauna cu tine.
Macaria îşi amintea unul dintre locurile de chinuire a păcătoşilor. Era un coridor lung şi întunecat, fără început sau sfârşit, unde în încăperi şi în cotloane nefericiţii oameni zac şi se tânguiesc. A mai văzut şi „ţinuturile morţii”, păcătoşii chinuiţi şi „ţinutul îngheţat de la miazănoapte - o vale pe care nu o poţi cuprinde dintr-o privire”. I s-a spus cum vânzătorii de lapte ce au subţiat cu apă laptele vândut şedeau aici pe gheaţă şi despărţeau laptele de apă.
Înainte de a se trezi, fetiţa a văzut cum doi îngeri s-au apropiat de trupul ei neînsufleţit, fiecare cu un căuş de lemn, iar unul dintre ei a întrebat:
- Din care apă să-i dăm, vie sau moartă ?
- Vie, a răspuns îngerul păzitor.
- Şi cum o să-i dai apă vie ?
- O să o torn în ea eu însumi.
Apoi trupul fetiţei a început să se încălzească şi ea s-a trezit. S-a târât goală până la uşă şi cu mare greutate şi-a croit drum către libertate. Oamenii care o vedeau, se îngrozeau - înviase din morţi!


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate