Puţine locuri din Cuvântul lui Dumnezeu sunt aşa de duioase ca aceste rânduri şi cine are o inimă simţitoare nu poate să citească aceste versete fără să fie adânc mişcat, poate chiar până la lacrimi. Aici se arată marea iubire a lui Pavel faţă de cei din Efes, unde lucrase mult timp, faţă de bătrânii din Efes pe care-i adunase la Milet, îi cunoştea desigur pe fiecare pe nume. Acum îşi ia rămas bun de la ei. Aceia s-au arătat şi ei plini de iubire faţă de Pavel, erau îndureraţi că Pavel pleacă dintre ei, poate pentru totdeauna. Aşa este dragostea: când se despart unii de alţii, dragostea suferă, dragostea plânge.
Dar arătarea dragostei apostolului are în ea şi ceva trist, care avea să se adeverească în viitor, anume în două lucruri: „Ştiu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma" şi „se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici după ei." Iată tristeţea care le umplea inimile cu ocazia despărţirii.
Dinafară se vor strecura printre ei lupi răpitori, dinăuntru se vor scula oameni cu învăţături stricate, deci primejdii dinafară şi primejdii dinăuntru.
În adevăr, istoria ne arată cum s-au strecurat între ei lupi răpitori. Adunările au fost năpădite de oameni care au urmărit interesele lor şi, când numărul acestora s-a mărit, au făcut prăpăd. Domnul Isus însuşi a spus lucrul acesta; El a vorbit de păsările care îşi vor face cuiburi în ramurile de muştar. Sămânţa de muştar a crescut anormal: s-a făcut un copac mare, în care au venit păsările cerului să se adăpostească. Păsările cerului înfăţişează rapacitatea, furtul: vrabia fură, uliul fură, coţofana fură, eretele fură; şi înfăţişează pe oamenii care caută să trăiască pe spinarea altora.
Acum, când, după veacuri, vedem unde a ajuns creştinătatea de astăzi, suntem mult ajutaţi să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu. Cei de odinioară poate nu-şi vor fi dat seama de greutatea unor astfel de cuvinte; noi însă, trăind în timpul decadenţei în care se găseşte creştinătatea de astăzi, avem putinţa să vedem unde a ajuns pentru că n-a ţinut seama de cele ce i s-au spus mai dinainte. I s-a spus că vor veni lupi răpitori, care vor sfâşia turma, o vor mânca; vor fi păstori care se vor păstori pe ei înşişi, oameni care vor căuta numai foloasele lor, vor căuta să-şi facă o situaţie.
Aceşti lupi mai înfăţişează şi pe cei care vor să facă partide. Lucrul acesta a fost şi este o mare nenorocire pe capul adunărilor. Aceştia sunt oameni lipsiţi de smerenie şi chiar de bunul simţ. Peste tot este lucrul acesta şi dacă nu s-a arătat încă în aşa fel încât să izbească privirile, este din pricină că Dumnezeu i-a împiedicat: dar începuturi, pe ici, pe colo, se văd. Între unii fraţi dezbinările se ţin lanţ. Repet, sunt oameni lipsiţi de smerenie, având în ei un duh de anarhie şi le lipseşte şi buna creştere. Dacă fiecare ar da respect altora, dacă fiecare ar rămâne la locul lui, pornirile acestea ar fi stăvilite.
Dumnezeu ştie să potolească toate. Se cade însă să învăţăm din păţania altora.
Pe de altă parte se vor ridica dintre ei oameni cu învăţături stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor. Partidele se fac şi prin învăţături stricăcioase. Sunt, în adevăr, unii fraţi plini de râvnă, care vorbesc din Scriptură, însă trebuie controlaţi. Adeseori ne vine greu să intervenim, căci n-am vrea ca fratele să fie înjosit. Când însă te duci pe unde a fost el şi vezi că a pus pe credincioşi sub o lege oarecare, atunci te vezi nevoit să dărâmi spusele lui.
Fraţii trebuie să înveţe să se suporte unii pe alţii, să aibă înţelegere unii pentru alţii, ca să rămână în pace.
Omul aleargă după senzaţional, căci i se urăşte cu hrana simplă. Ne aducem aminte ce spune apostolul Pavel lui Timotei. Pe cât se pare, ascultătorii lui Timotei se saturaseră de ceea ce le spunea el. Fiecare om are un număr de idei şi le foloseşte când predică. Aşa a avut şi Timotei; iar ascultătorii de la un timp nu prea erau mulţumiţi. Timotei nu va fi avut darul de învăţător, dar avea pe cel de evanghelist. Timotei se va fi plâns lui Pavel: „Ce să le fac? De unde să le mai dau? Eu atâta pot, n-am dar de învăţător". Atunci Pavel îi spune: „Fă lucrarea unui evanghelist" (2 Timotei 4:5), adică aşa: acesta îţi este darul, rămâi la el; fă ce poţi. — Dar iată, sunt şi suflete care vor mai mult şi spun: „Astea le ştim noi bine". Un frate a spus altuia: „Dumneata numai evanghelizezi. Dar omul se satură mâncând numai un fel de mâncare". Acela a răspuns atunci: „Şi credincioşii au nevoie să fie evanghelizaţi. Nu trebuie oare să se adâncească tot mai mult rădăcinile Evangheliei în ei?"
Învăţăturile abătute de la Cuvânt sunt cam ceea ce erau pentru evreii din pustie, prazul, ceapa, pepenii din Egipt. „Ni s-a săturat sufletul de această hrană proastă (mana)" (Numeri 21:5). Doreau după castraveţii, pepenii, prazul, ceapa, usturoiul din Egipt (Numeri 11:5); nu mai vorbim de oalele cu carne.
Astfel de lucruri se introduceau la început sub o formă slabă, dar mai pe urmă din ce în ce mai stăruitor amintite, iar punctul central, jertfa de pe Golgota, tot mai mult lăsată la o parte.
În creştinătatea de astăzi câţi au introdus lucruri stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor! Creştinătatea a devenit un Babilon, fiecare vine cu pretenţia că ce are el nu mai are altul, în timp ce Domnul Isus este un necunoscut.
Este un mare har pentru noi că putem fi împreună şi pot să circule între noi aceleaşi idei. Domnul poate să ne ţină şi mai departe laolaltă, ca să n-ajungem răzleţiţi şi să nu mai putem fi un duh şi o simţire.
DOAMNE AJUTA!
RăspundețiȘtergere