duminică, 12 august 2012

Sfaturile Sfinților - Alți Sfinți Părinți

Cercetează Preabunul Dumneze războiul lăuntric al fiecăruia şi-i răsplăteşte pe măsură

Într-o zi, mergând să-l vizitez (pe Sfântul Nifon), l-am găsit în chilia sa citind. S-a bucurat din toata inima când m-a văzut. M-a primit cu deosebită dragoste, apoi s-a aplecat din nou asupra cărţii. Eu l-am întrerupt de la citire şi am început să-l întreb despre pocăinţă, la care el mi-a zis:

- Crede-mă, frate, că Bunul Dumnezeu nu va judeca pe creştini pentru că au păcătuit.


M-am mirat mult de aceste cuvinte şi l-am întrebat surprins:

- Atunci, după cum spuneţi, păcătoşii nu vor fi judecaţi? Trebuie adică să credem că nu exista judecată? - Există şi prea există, mi-a răspuns el. - Atunci cine va fi judecat? - Ascultă, fiule, să ţi-o spun limpede: Dumnezeu nu judecă pe creştin pentru că greşeşte, ci pentru că nu se pocăieşte. Pentru că a păcătui şi a se pocăi este omeneşte, dar a nu se pocăi este semnul diavolului şi al dracilor lui. Fiindcă nu trăim necontenit în pocăinţă, de aceea vom fi judecaţi.

Cercetează Preabunul Dumnezeu războiul lăuntric al fiecăruia şi-i răsplăteşte pe măsură. Pentru că adeseori se întâmpla ca pe dinafară omul să se arate păcătos, dar înlăuntrul său poate se osândeşte pe sine cu suspinări, socotindu-se netrebnic, şi se luptă sau se poartă faţă de alţii cu bunăvoinţă şi smerenie. Adică, mulţi înlăuntrul lor fac ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, deşi pe dinafară se arată păcătoşi. Iar Dumnezeu, care vede cele ascunse, la sfârşit nu-i lasă să piară. Iar daca unii, pe dinlăuntru fiind plini de ură si răutate, lucrează la vedere binele, nu le foloseşte deloc. Pentru că prin ei se zădărniceşte lucrarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate face totul pentru mântuirea noastră. Mulţi oameni dau daruri şi onoruri împăratului pământesc şi dobândesc ceea ce cer ei. Pe alţii însă, chiar dacă nu-i dau nimic, împăratul îi ajută şi-i miluieşte cu multă bunăvoinţă. Tot aşa şi Dumnezeu, pe unii îi slăveşte pentru faptele lor, pe alţii îi miluieşte pentru pocăinţa lor adâncă, iar de alţii se milostiveşte pentru rugăciunile sfinţilor Săi; pe unii îi incearca aici, iar în lumea cealaltă le dăruieşte veşnicele bunătăţi, dacă primesc cu răbdare încercările.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate