luni, 30 septembrie 2013

Iată-ncepe judecata. Domnul judecă-n Sion. Nourul de martori vine lângă strălucitul tron.


Iată-ncepe judecata.
Domnul judecă-n Sion.
Nourul de martori vine
lângă strălucitul tron.

Stau în faţă acuzaţii :
milioane, mici şi mari :
se-nfioară împăraţii
între hoţi şi cămătari.

Primul suflet vine-n faţă.
- Tu, de ce nu M-ai primit ?
- Eu … aveam avere multă.
N-aveam vreme de gândit.

Şi-a chemat Judecătorul
primul martor în proces.
- Avraam ! Ce-aveai în lume
când din lume te-am ales ?

- Doamne, mii de robi şi roabe,
turme greu de numărat,
saci de aur şi podoabe
şi veşminte de-mpărat.

- Şi-ai putut primi Cuvântul,
tu, bogatule Avraam ?
- De-ar fi fost al meu pământul,
totul ţie îţi dădeam !

Se rosteşte scurt sentinţa.
Vine-al doilea-acuzat.
- Tu, de ce-ai respins credinţa ?
- Eu … eram bolnav în pat.

Şi din nourul de martori
vine unul din norod.
- Cum te-aflai tu, spune Domnul,
când Mi-ai fost întâiul rod ?

- Împărate, niciodată
ceasu-acela n-oi uita:
Mă aflam atunci pe cruce
tocmai lângă crucea Ta.
Domnul judecă pe altul.
- Pentru ce-ai respins credinţa ?
- Doamne, pe la noi atuncea
doar doi, trei urmau credinţa…

La un semn apare-un martor
cu păr alb, cu alb veşmânt.
- Spune tu, cu tine-alături
câţi credeau pe-ntreg pământ ?

- Doamne, când vesteam potopul
spune martorul cu greu,
nimeni nu urma credinţa
nimeni, Doamne, numai eu.

Şi-acum vine-o acuzată.
- Tu, de ce nu Mai primit ?
- N-aveam timp. Aveam atâţia
de cusut, de îngrijit.

- Tu, Tabita, pe câţi oare
îngrijeai ? – Parcă … vreo doi …
- Ba mai mulţi ! Spun zeci de glasuri.
- Şi pe noi ! – Ba şi pe noi !

Vine-o altă acuzată.
- Tu ? – O, Doamne Preaslăvite,
Tu ştii tot. Eram frumoasă
şi învinsă de ispite.

- Spune ! strigă Salvatorul,
Tu, Maria din Magdal,
cum erai ? – Eram frumoasă
şi, plutind pe-al lumii val,

sufletu-mi de şapte lanţuri
era prins şi ferecat.
Dar eu am venit la Tine,
şi Tu toate le-ai sfărmat !

- Tu ? alt acuzat primeşte
fiorelnica-ntrebare.
- Doamne, eu stăteam cu casa
prea departe de-adunare.

Domnul face-un semn spre martori
- juriul marelui examen -
şi se vede-un car deodată,
şi din car coboară-un famen.

- Tu, spre Templul Meu, de unde
te porneai când te chemam ?
- Eu, din Africa, Stăpâne,
din Etiopia veneam !…

Se rosteşte iar sentinţa.
Este-adus alt acuzat.
- Doamne … Tu chemai … prostimea …
eu eram un învăţat.

Domnu-alege-acum un martor.
( unul singur e deajuns ).
- Luca, ce-ai fost tu în lume ?
- Doctor ! martoru-a răspuns.

Domnul judecă-nainte.
Vine-un prinţ de mare neam.
- Tu ? De ce-ai respins credinţa ?
- Eram rege ! Nu puteam …

Şi ca martor o femeie:
- Tu, Estera cea frumoasă,
când riscai slujind credinţa
ce erai ? – Împărăteasă !…

Acuzatul se retrage.
Următorul la-ntrebare
e un avocat cu vază
- Doamne, cer o amânare !

Incidentul se respinge.
Vine-un mare proprietar.
- Doamne, vreau să vin cu martori
şi cu probe la dosar.

Vreau un avocat de seamă.
Dau oricât ! Să fie-adus !
- Prea târziu ! răspunde Domnul.
Pân-acum să ţi-l fi pus !

Voi, copii, întreabă Domnul,
avocat v-aţi pus sau nu ?
Cine v-a fost avocatul ?
Şi răspunde norul: – Tu !

Domnul judecă-nainte.
Vine-un tânăr acuzat.
- Doamne, eu eram prea tânăr,
când din lume m-ai chemat.

- Ieremia, strigă Domnul,
- Eu ! răspunde el umil.
Cum erai când ţi-am spus : vino !
- Eram, Doamne, un copil …

Şi, în rând cu Ieremia,
Vin din nourul cel sfânt :
Iosif cel frumos şi tânăr,
de ispită neînfrânt.

Samuel, ce din pruncie
Domnul l-a împrumutat.
Iosua şi Caleb ce-n ţara
cea promisă au intrat.

David, cu o praştie-n mână,
un copil cu păr bălai,
Iosia, băieţaşul rege
credincios lui Adonai,

Daniel, şcolar de frunte
ce-ntrecea orice haldeu,
şi cei trei ce-au stat în flăcări
lângă-un Fiu de Dumnezeu.

Vine dârz Botezătorul,
ce pe Domnul povestea,
vin copiii care-n templu
L-au primit cu Osana,

vine-apostolul iubirii,
tinerelul înţelep
ce şi-a sprijinit, la cină,
tâmpla pe cerescul piept,

vin cei tineri ca o rouă,
cu podoabe sfinte-n zori,
vin cântâd cântare nouă
şi cu glas şi din viori …

Acuzatul pleacă fruntea
şi se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte.
Suflete vin rând pe rând …

*

Şi-acum tu, ce azi în ceruri
încă n-ai apărător,
crezi tu că la judecată
vei sta tot nepăsător ?

nu uita, umblând în viaţă
din păcat în alt păcat,
că în ultima instanţă
nu există avocat !

Înfricoşător lucru trebuie să fie să ai ca martor la Judecata de Apoi din prietenii tăi de la servici, de la şcoală sau chiar din familia ta. Fiecare la locul de muncă, acasă sau în oricare alt colectiv, ar putea fi un model pentru ceilalţi şi implicit martor. Cu noi ar putea judeca Dumnezeu lumea. Dar mai bine să dea Dumnezeu să nu fim niciunul de mărturie, ci să fim cu toţii, tuturor spre mântuire!

Un comentariu:

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate