sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Legenda crizantemei

Legenda crizantemei


O legenda a crizantemei spune ca demult traiau pe o pajiste doua crizanteme frumoase: una alba si una galbena. Intr-o zi le-a vazut un gradinar batran care s-a indragostit de cea galbena.I-a cerut permisiunea sa o ia la el acasa, promitandu-i ca o va face sa arate si mai atragatoare, ca o va hrani bine si o va imbraca frumos.
Crizantema galbena a fost atat de incantata de vorbele gradinarului incat a uitat complet de sora ei. Cea alba a plans amarnic cand s-a trezit singura in mijlocul campului. Frumusetea ei simpla nu fusese apreciata. Dar mai rau era ca nu avea cu cine conversa si se plictisea ingrozitor.
Crizantema galbena devenea tot mai frumoasa cu fiecare zi ce trecea. Nimeni n-ar mai fi putut recunoaste floarea simpla de pe camp: petalele ei erau lungi si ondulate, frunzele curate si bine ingrijite. Din cand in cand se mai gandea si la sora ei, dar numai in trecere.
Intr-o buna zi a venit la batran primarul satului. Acesta cauta o crizantema perfecta care sa serveasca drept model pentru blazonul familiei daimyo-ului. Nu i-a placut insa crizantema galbena. El dorea una alba, simpla. La intoarcerea spre casa a dat intamplator peste crizantema alba de pe camp care plangea cu suspine. I-a spus povestea trista a vietii ei si s-a vaitat de prea multa singuratate. Primarul i-a spus ca a vazut-o pe sora ei, crizantema galbena, dar nu i-a placut. Ea era mult mai frumoasa. Auzind aceste vorbe, floarea s-a mai inviorat si-i venea sa sara in sus de bucurie cand a aflat ca primarul intentiona sa o ia de acolo ca sa serveasca drept model pentru blazonul daimyo-ului.
A fost transportata cu multa atentie in palachin si cand a ajuns la daimyo, toata lumea i-a admirat perfectiunea. Au venit artisti din toate colturile tarii ca sa o admire si s-o picteze. In scurt timp crizantema nu a mai avut nevoie de oglinda pentru ca-si putea vedea chipul pictat pe toate lucrurile de pret ale daimyo-ului: pe cutite lacuite, pe armura, pe imbracaminte, pe asternut, pe perne. Cand ridica privirea, se vedea si pe pereti si pe paravan. .
A fost pictata in toate ipostazele si locurile posibile. Arata splendid!
In timp ce chipul crizantemei albe a ramas imortalizat pe obiecte de pret, crizantema galbena a avut parte de o soarta trista: a fost admirata de vizitatori, dar admiratia lor a avut un caracter efemer. Intr-o buna zi a simtit ca n-o mai tin puterile si viata a parasit-o. Capul ei mandru candva s-a plecat la pamant. Batranul a luat-o si a aruncat-o la gunoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate