duminică, 2 martie 2014

Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie şi zice:

Nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, le respectam pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca ii respectam pe cei pe care îi reprezinta.
Creştin ortodocşii au primit de la Sfinţii Părinţi şi urmează în întreaga lume, obiceiurile de mai jos:

Intrând în biserică, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori, însoţind fiecare închinare cu o metanie şi zice: „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă” „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” „Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă”
Apoi, după ce s-a înclinat către cei de-a dreapta şi de-a stânga sa, se aşează la locul său şi ascultă psalmii şi rugăciunile citite în biserică. Creştinul nu spune rugăciuni după alegerea sa, nici nu le citeşte din cărţile de rugăciuni, decât dacă vrea să fie judecat de sfântul Apostol Pavel pentru că a părăsit adunarea Bisericii . Închinăciunile şi metaniile nu trebuie săvârşite potrivit dorinţei creştinului, ci potrivit rânduielilor Sfinţilor Apostoli şi Părinţi, şi anume:
la Trisagion („Sfinte Dumnezeule...”), "Veniţi să ne închinăm", şi la întreitul „Aliluia”, creştinul îşi face semnul Crucii de trei ori si trei metanii. Aceasta se săvârşeşte şi atunci când se citeşte „Învredniceşte-ne, Doamne”, iarăşi la începutul Doxologiei Mari („Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu...”) şi după ce preotul spune: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră.” La fiecare strigare a preotului şi atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”, se cade să îşi facă semnul Crucii şi o metanie.
În zile obişnuite, metanii mari (închinăciuni) se săvârşesc în timpul Liturghiei:
când începe „Cu vrednicie si cu dreptate este...”
când se sfârşeşte „Pe Tine te lăudam...”
la sfârşitul axionului Sfintei Fecioare, „Cuvine-se cu adevărat să te fericim...” sau al înlocuitorului său;
la începutul Rugăciunii Domneşti;
când Sfintele Daruri sunt înfătişate pentru Împărtaşanie;
la cuvintele „Şi acum şi pururea şi in vecii vecilor...”;
la utrenia de priveghere, se face o închinăciune, la „Pe Născătoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, întru cântări...”.
Duminicile, de la Sfintele Paşti până la Ziua Treimii, de la Naşterea Domnului şi până la Botez, şi la praznicele Schimbării la Faţă şi al Înălţării Sfintei Cruci - se fac doar trei metanii mari, către Cruce. Sfinţii Apostoli opresc cu străşnicie îngenuncherea şi metaniile mari, lucru despre care Sf. Vasile cel Mare a scris fericitului Amfilohie. Întâiul si cel de-al Şaselea Sobor Ecumenic au hotărât, de asemenea aceasta, întrucât Duminicile şi celelalte praznice ale Domnului slujesc ca aducere-aminte a înfierii noastre de către Domnul, potrivit Apostolului: „Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu” (Gal. 4, 7)
Creştinii ortodocşi nu îngenunchează după voia lor, ci mai degrabă la cuvintele preotului (sau diaconului): „Iara si iara cu pace...”. Obiceiurile îngenuncherii după voie şi al lovirii pieptului cu mâna vin de la ereticii apuseni şi nu sunt îngăduite în Biserica Ortodoxă. Creştinii ortodocşi, potrivit rânduielii Bisericii, fac închinăciuni la vremea potrivită, plecându-se cu fruntea până la pământ şi sculându-se de îndată.
În biserică, de fiecare dată când credinciosii sunt binecuvântaţi cu Crucea sau Evanghelia, cu o icoană sau potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt binecuvântaţi cu lumânări, cu mâna sau sunt tămaiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvine să facă semnul Crucii, ci doar să îşi plece capetele. Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti, atunci când preotul cădelniţează având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem "Adevarat A Înviat!" Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte si cele datorate persoanelor, chiar dacă sunt din rândul preoţilor.
Când primeşte binecuvântare de la un preot sau de la un episcop, creştinul sărută mâna dreaptă a celui ce dă binecuvântarea şi nu îşi face semnul Crucii. Nu este potrivit să se sărute mâna stângă a clericilor, căci acesta este un obicei al iudeilor, ci mâna dreaptă, de la care am primit binecuvântarea.
Potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, semnul Crucii se face după cum urmează: degetul mare si primele două degete ale mâinii drepte sunt unite la vârfuri, iar celelalte degete strânse în palmă. Apoi ne atingem fruntea, pieptul, umărul drept şi cel stâng şi ne plecăm uşor. De cei ce se însemnează cu toate cele cinci degete, sau de cei ce se apleacă înainte să săvârşească Crucea, sau doar îşi vântura mâna prin aer sau în faţa pieptului, Sf. Ioan Gură de Aur grăieşte: „Diavolii se bucură de aceste gesturi nebuneşti”. Pe de altă parte, semnul Crucii, făcut cum se cuvine, cu credinţă si evlavie, îi îngrozeşte pe diavoli, micşorează suferinţele pricinuite de păcate şi pogoară harul dumnezeiesc.
Rânduieli pentru metanii şi închinăciuni
Metania - se face însemnându-ne cu semnul Sfintei cruci si apoi îngenunchind şi atingând fruntea de pământ;
Închinăciunea - se face plecându-ne din mijloc până ce degetele mâinii drepte întinse ating pământul.

SEMNUL CRUCII FĂRĂ ÎNCHINĂCIUNI:
La mijlocul celor Şase Psalmi, la întreitul Aliluia, de trei ori…
La începutul Crezului...
La otpust - "Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru..."
La începutul citirii din Sfânta Scriptură: Evanghelia, Apostolul sau Vechiul Testament.
SEMNUL CRUCII CU O ÎNCHINĂCIUNE:
La intrarea sau ieşirea din biserică – de trei ori.
fiecare cerere a ecteniilor.
La strigarea preotului ce dă slavă Sfintei Treimi.
La cuvintele, „Luaţi, mâncaţi...”, „Beţi dintru acesta toţi...”, „Ale Tale dintru ale Tale...” şi „Sfintele, Sfinţilor!”
La cuvintele „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”
La cuvintele „Să ne închinăm...”, „Slăvim...”, „Preamărim...” şi „cădem înaintea...”
În vremea „Aliluia”, „Sfinte Dumnezeule”, „Veniţi să ne închinăm” şi „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule”, ca şi înainte de otpust, se face semnul Crucii cu o metanie, de trei ori.
În vremea celei dintâi şi a celei de a noua cântări a canonului, la întăiul stih către Domnul, către Maica Domnului sau către Sfântul respectiv.
După fiecare stihiră – în vreme ce strana, încheind cântarea, îşi face semnul Crucii.
În vremea Litiei, la fiecare dintre primele trei cereri, facem semnul Crucii cu o metanie, de trei ori; după cele două cereri rămase, facem semnul Crucii cu o metanie, o singură dată.
SEMNUL CRUCII CU O METANIE MARE:
În vremea posturilor, la intrarea şi ieşirea din biserică – de trei ori.
În vremea posturilor, la fiecare „...te mărim” din stihurile Imnului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
La începutul lui „Cu vrednicie si cu dreptate este a ne închina Tatălui...”
După „Pe Tine te lăudăm...”
După axionul Maicii Domnului sau înlocuitorul acestuia.
La strigarea „ Şi ne învredniceşte pre noi, Stăpâne...”, ce pregăteşte Rugăciunea Domnească.
Atunci când Sfintele Daruri sunt înfăţisate pentru Împărtăşanie, şi iarăşi, după Împărtăşanie.
În vremea Postului Mare, la Pavecerniţa Mare, când se cântă „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu...” şi la fiecare din cererile ce însoţesc aceasta; la Vecernie, după „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură -te” şi la cele două cântări ce urmează.
În vremea posturilor, la sfârşitul fiecărei părţi a rugăciunii „Doamne şi Stăpânul vieţii mele...”
În vremea posturilor, la cele trei cereri de încheiere – „Pomeneşte-mă, Doamne, când...”
PLECAREA CAPULUI FĂRĂ SEMNUL CRUCII: La cuvintele:
„Pace tuturor”
„Binecuvântarea Domnului cu voi...”
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos...”
„Şi să fie milele marelui Dumnezeu...”
La strigarea diaconului: „ Şi în vecii vecilor” (după: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru...”)
NU SE FACE SEMNUL CRUCII:
În timpul psalmilor.
În general, când se cântă.
În vremea ecteniilor, de către strană, care dă răspunsurile. Săvârşirea semnului Crucii şi a metaniilor este îngăduită doar după încheierea cântării, şi nu în timpul cuvintelor de încheiere ale acesteia.
Metaniile mari nu sunt îngăduite Duminicile; de la Crăciun până la Bobotează; de la Paşti până la Duminica Rusaliilor; la praznicul Schimbării la Faţă; şi la praznicul Înălţării Crucii ( în afară de cele trei închinăciuni ale Crucii).
Închinăciunile încetează cu intrarea din vremea Vecerniei praznicului şi nu se fac iarăşi până după " Învredniceşte-ne, Doamne..." în vremea Vecerniei din ziua praznicului.

2 comentarii:

  1. Tristetea este o otrava spirituala care ne ucide lent bucuria de a trai, de a zambi cu inimi de copil.
    Ca sa ajungem la fericire trebuie sa invingem obstacolele care stau in calea fericirii. Unii fiind invinsi de acestea, pierd entuziasmul de la inceput, isi pierd optimismul ca pot ajunge la fericire si se lasa invinsi de tristetea care ii chinuie zilnic spre a lor nefericire.
    Trebuie sa luptam cu noi insine ca sa invingem tristetea, pesimismul, deznadejdea, lipsa de curaj...
    Merita sa luptam pentru a castiga fericirea inimii ! Nu este usor sa o castigam, dar nici imposibil. Cei ce au abandonat lupta pentru fericire se plang ca sunt nefericiti, ca inima le este plina de tristete si nu au motive sa zambeasca, sa se bucure...
    Sa nu lasam otrava tristetii sa ne chinuie, sa ne alunge bucuria de a trai frumos, de a lupta cu noi insine pentru adevarata fericire, pe care nu o vom gasi niciodata daca o vom cauta doar pentru noi insine.
    Fericirea trebuie sa o cautam mai intai pentru altii, ajutandu-i sa fie fericiti si fericirea lor va veni si in inimile noastre lipsite de egoismul mandriei.
    De astazi sa nu ne mai lasam invinsi de tristete, orice ni s-ar intampla rau, caci raul poate fi invins de cei ce sunt uniti spiritual cu Dumnezeu si prin Dumnezeu inving raul si tristetea, lasand binele, bucuria si iubirea sa infloreasca in inimile lor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajuta ! Un blog frumos si deosebit....multumesc

    RăspundețiȘtergere

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate