miercuri, 2 iulie 2014

Rugaciunea din inima

 Rugaciunea adevarata – rugaciunea din inima



Auzi ce spune? Dă-mi, fiule, inima ta, zice Solomon. Să vadă dacă te rogi din inimă. Rugăciunea din inimă, măcar de ar fi cât de scurtă, are mare putere. A fost un călugăr care se ruga de 30 de ani lui Dumnezeu ca să-l scape de draci, pentru că el era cu viaţă înaltă şi, când stătea la rugăciune, veneau dracii şi îi făceau fel de fel de sminteli. Veneau în chip de şarpe şi se încolăceau de picioarele lui când făcea metanii. Veneau vrabie, veneau în chip de ostaşi, îl ameninţau că îl taie cu sabia, băteau toba, cântau, jucau, făceau dracii orice. Şi de multe ori zicea călugărul: „Doamne, goneşte duhurile acestea de la mine”, căci îl înfricoşau, îi făceau mari nedreptăţi. Şi o dată a voit Dumnezeu să-i arate când e rugăciunea rugăciune. Şi stând el aşa la rugăciune pe la miezul nopţii, că de 30 de ani se ruga şi încă nu scăpase de războiul dracilor, deodată îi bate dracul în uşă. Şi întreabă călugărul:- Care-i acolo, măi?- Eu, diavolul, şi să ştii că Hristos al tău acum mi-a dat putere să te omor pe tine! Până acum n-am putut să te omor, doar te-am necăjit aşa. El, când a auzit că vrea să-l omoare, a strigat:- Nu intra, măi! Şi a prins dracul de uşă dinafară şi călugărul dinăuntru. Împingea dracul, iar călugărul ţinea uşa. Ei, cu duhul cel rău nu poţi ţine piept. Când a văzut că dracul deschide uşa şi el nu poate să-l ţină, n-a mai putut zice psalmi, că înainte el citea la Psaltire, ci numai atât a zis: „Iisuse, nu mă lăsa!”. Şi atunci a auzit un tunet, s-a făcut un huiet mare şi s-a stins diavolul, a ieşit o stea galbenă ca de pucioasă, a făcut-o putoare mare şi nu s-a mai auzit nimic. Şi atunci a început călugărul a plânge. Şi aude un glas:- Dar de ce plângi?- Doamne, plâng pentru că îndrăzneşte dracul să vină să mă omoare, că a zis că i-ai dat Tu voie!- Dar de ce nu te rogi?- De 30 de ani mă rog.- Niciodată nu te-ai rugat. Abia acum te-ai rugat că era dracul la uşă, cu mâna pe clanţă. De-abia acumte-am auzit.- Dar eu, Doamne, numai atât am zis: „Iisuse,nu mă lăsa”.- Da, dar ai zis din inimă. Până acum ai zis din gură, dar eu căutam să te rogi din inimă. Când ai zis„Nu mă lăsa”, ai zis din toată inima şi tocmai la cer a ajuns. Ştiţi de ce v-am spus istorioara asta? Pentru că Domnul caută să zicem şi rugăciuni mai scurte, dar să le zicem din toată inima. Sunt bune şi rugăciunile lungi, Psaltirea, sunt bune şi acatistele, sunt bune şi cele şapte laude, dar să ai oleacă de linişte şi să-ţi aduni mintea, şi acelea se cere să le zici cu mintea şi cu inima. Dar dacă tu ţii tot să faci treabă şi să alergişi să zici psalmi, unde se duce mintea? Nu-i pasă Lui de astea, îi pasă de rugăciunea cea din inimă.

Părintele Cleopa, Moldova Ortodoxa

luminapentrucandeladinsuflet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate