Caldura focului si puterea caintei

CĂLUGĂRUL

de Arhim. Ioanichie Bălan

Iubite frate muritor,
De vei vedea un călător
Cu hainele cernite, singurel
Desculţ, flămând
Şi însetat
Te rog să ai milă de el
Că poate-I un călugăr!

De întânleşti la vre-o răscruce
Un om străin, ce-ar vrea s-apuce...
Departe, undeva în lume...
De-l vezi mereu
Oftând din greu
Să nu-l întrebi atunci de nume,
Că poate-I un călugăr!
De vei vedea trecând prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traistă goală în mâna lui
Te rog acum
Sa-I ieşi în drum
Si un cuvânt mai bun să-I spui
Că poate-I un călugăr!
Sau când e frig şi plouă afară
De vei vedea că aşteaptă-n gară
Un călător înfrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist şi-ngândurat
Că poate-I un călugăr!
De vei vedea în multe rânduri
Un om la muncă stând pe gânduri
Privind cu ochi-n depărtare,
Mereu tăcut
Si abătut
Nu-l întreba ce cată-n zare,
Că poate-I un călugăr!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, dacă tu vei întânli
Un om în lume fără rost
Ce plânge-ades
Neînţeles.
Să ştii iubitul meu c-a fost
În viaţa lui călugăr
C-acela care a trait
Şi-n mănăstire-a-mbătrânit,
Orice I-ai spune şi I-ai da
Să nu socoţi
Că o sa poţi
Să-I schimbi cumva inima sa,
Că el e tot călugăr!
De-I vei cânta de bucurie
De asta el nu vrea să ştie
De jale de îi vei cânta,
El tot mereu
Oftând din greu
Plângând încet va suspina
Cu lacrimi de călugăr!
Deci nu căta să-I mângâi plânsul,
Ci roagăte şi tu cu dânsul,
Căci el de-atâta pribegie,
De toţi uitat
Şi-ndepărtat
Va suspina după pustie
Căci este tot călugăr!
Iar dacă lumea-l va-nşela,
Tu frate nu te bucura,
Nici să vorbeşti de el oricui,
Căci el oricând
Mustrat de gând,
Se va scula din calea lui
Căci încăi tot călugăr!
Iar dacă va îmbătrânii
Şi-n lume frate, va muri,
Să-l pui atunci într-un mormânt,
Şi nimănui
Să nu mai spui
Că sub acest străin pământ
Se află un călugăr!