vineri, 14 decembrie 2012
Pentru că lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută in felul şi modul lui Dumnezeu ia aminte să:
Pentru că lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută in felul şi modul lui Dumnezeu ia aminte să:
1) Nu-ti construieşti propria imparatie financiara pe spatele oilor pe care le pastoresti.
2) Fii deschis spre corectare. Nu uita ca nu esti perfect.
3) Nu abuza de autoritatea pe care ai primit-o.
4)Nu le permite oamenilor sa faca din tine o celebritate, sau guru spiritual in care ei sa depinda de tine in orice sfat spiritual. (Calauzeste-i spre Scriptura, rugaciune,intimitate cu Dumnezeu in mod personal)
5) Nu esti indispensabil. Imparatia lui Dumnezeu inainteaza si fara tine.
6) Cand pazesti turma lui Dumnezeu ia aminte ca lupii trebuiesc impuscati si nu mangaiati sub barba . (Mark Driscoll)
7) Nu spune in predici si nu vinde ascultatorilor iluzii, lucruri, fapte, evenimente ce nu au fost in realitate asa de “speciale” si poate nu s-au intamplat decat in visele/dorintele tale! (Adica te rog eu frumos sa nu mai exagerezi cand folosesti o ilustratie- sau “experienta ta spirituala” ce nu o poate verifica nimeni.)
8) PLEASE! Nu te mai lauda cu cate biserici ai plantat, format, zidit, ridicat, 2) cati tineri ai invatat tu la chitara, cati i-ai ridicat sa predice, pe cati i-ai sfatuit la telefon la 2-3 noaptea. Ne aburesti si aduci la exasperare cu meritele, virtutiile si realizarile tale fara de calauzirea si smerenia lui Dumnezeu!
9) Nu-l mai folosi pe Dumnezeu ca paravan-pretext pentru nevoi si implinire personala cand unele texte din Scriptura se refera la sfintenie nu la imbunatatirea vietii pamantesti.
10) Nu da dovada de infatuare, parere excelenta despre sine, despre valoarea exagerata a importantei propriei tale persoane:))
11) R.C.Sproul aminteşte de blestemul comunităţii evanghelice şi a slujitorilor. EL recomandă ca aceştia să nu fie
-prea increzatori in propriile cuvinte
- prea increzatori in metodele folosite
- prea increzatori in propriile actiuni bune
- prea indragostiti de slava personala.
12) Nu ii mai desconsidera pe cei din jurul tau.
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Ohh, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.
Sfantul Ioan Gura de Aur – despre Remuscare (din Cuvinte alese..
RăspundețiȘtergereÎnaintea pedepselor din viaţa de dincolo, chiar în lumea aceasta, cei răi, trăitori în păcat, sunt pedepsiţi. Nu-¬mi vorbiţi fără să nu-l fi văzut mai îndelung, pe omul acela, care se bucură de-o masă îmbelşugată, care-i acoperit cu veşminte arătoase, care merge înconjurat de alai de slujitori, care ştie să parvină, ci cugetaţi la conştiinţa lui. Veţi vedea acolo o mare nelinişte pricinuită de păcate, o temere neîncetată; mintea ridicându-se, ca într-un tribunal, pe jilţul regesc al conştiinţei, făcând pe judecătorul, şi chemând să vie, sub chip de călăi, toate gândurile rele, voinţa ticăloasă, sfarâmând-o în lovituri din pricina greşelilor săvârşite, dojenind-o cu asprime, chiar când nimeni n-ar şti de aceste greşeli, ci numai Dumnezeu care, singur, le vede pe toate.
Cel ce săvârşeşte adulterul, chiar când e nesfârşit de bogat şi nimeni nu-l învinuieşte, necontenit singur pe sine se învinuieşte; plăcerea, îi este clipă, apăsarea, durată… El duce cu sine un gâde nemilos, conştiinţa lui.
Se osândeşte pe sine, n-are răgaz să răsufle -în pat, la masă, noaptea, adesea în vis, vede nălucirile păcatului său, are destinul lui Cain, este neliniştit şi plânge pe pământ – şi fără ca nimeni să ştie, duce în sine, fără încetare, un foc. Aceeaşi soartă au hrăpitorii şi tâlharii. Aceeaşi, lacomii şi, într-un cuvânt, toţi cei ce trăiesc în păcat. Iar să poţi cumpăra pe acest judecător lăuntric e cu neputinţă.
Sfantul Ioan Gura de Aur