sâmbătă, 3 aprilie 2010
RUGACIUNE
vreau sa merg la manastire
04.11.2009 21:18 As vrea sa merg la manastire
As vrea sa ma calugaresc
Dar spune-mi, o Maicuta Sfanta
De vrei , de vrei sa ma primesti.
La manastire sunt sarcini grele
Tu nu le poti indeplini
Eu iti voi da trei luni de zile
Eu iti voi da a te gandi.
Nu vreau sa stiu de sarcini grele
Eu vreau sa ma calugaresc
Ca-n lumea asta n-am pe nimeni
Asa la ce sa mai traiesc.
N-am nici mama, n-am nici tata
N-am nici frati, n-am nici surori
Primeste-ma la manastire
Primeste-ma s-apoi sa mor.
Nu plange mica mea copila
Caci Dumnezeu este cu noi
Si El ne va purta de grija
El ne va scoate din nevoi.
Primeste-ma la Manastire
Primeste-ma si-apoi sa mor
Primeste-ma la Manastire
Primeste-ma si-apoi sa mor.
As vrea sa ma calugaresc
Dar spune-mi, o Maicuta Sfanta
De vrei , de vrei sa ma primesti.
La manastire sunt sarcini grele
Tu nu le poti indeplini
Eu iti voi da trei luni de zile
Eu iti voi da a te gandi.
Nu vreau sa stiu de sarcini grele
Eu vreau sa ma calugaresc
Ca-n lumea asta n-am pe nimeni
Asa la ce sa mai traiesc.
N-am nici mama, n-am nici tata
N-am nici frati, n-am nici surori
Primeste-ma la manastire
Primeste-ma s-apoi sa mor.
Nu plange mica mea copila
Caci Dumnezeu este cu noi
Si El ne va purta de grija
El ne va scoate din nevoi.
Primeste-ma la Manastire
Primeste-ma si-apoi sa mor
Primeste-ma la Manastire
Primeste-ma si-apoi sa mor.
Despre judecăţile lui Dumnezeu// preluat//
Am să vă arăt acum cum lucrează Dumnezeu în lume, căci nouă ni se pare că nu după vrednicia omului îi dă. Oamenii au obiceiul de a se judeca unii pe alţii. Măi, de ce îi merge bine ăluia care înjură, bea, fumează, e desfrânat şi totuşi e bogat, are copii sănătoşi, iar cutare om deşi e drept, cuminte, evlavios, îi merge tot rău, îi bolnavă soţia, copiii, animalele din ograda... şi uite aşa judecăm noi, oamenii... "Planurile Mele nu sunt ca planurile voastre, ci cât este de departe cerul de pământ, atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre, zice Domnul"...
Era un călugăr bătrân, cu viaţă înaltă, în pustia Schetică. Călugărul acesta l-a trimis pe ucenicul lui la Alexandria, iar acolo tocmai s-a întâmplat că prefectul cetăţii murise. Prefectul fusese un om rău, care prigonise şi omorâse creştini. Acum însă îl duceau la groapă cu muzică mare şi cu flori, lume multă, o zi frumoasă. Când a venit ucenicul acasă, la pustie, l-a găsit pe pustnicul bătrân, care trăise 50 de ani în pustie, mâncat de un leu... Atunci tânărul ucenic îi zise unui alt pustnic: "Părinte, uite, ucigaşul creştinilor ce înmormântare a avut iar pe bătrânul meu Părinte l-a mâncat leul!!!" Atunci pustnicul răspunde: "Mi se pare că Dumnezeu fiind prea bun îngăduie şi unele lucruri dumnezeieşti". Iar acest bătrân s-a rugat lui Dumnezeu aşa: "Doamne arată-mi mie judecăţile tale! De ce unii sunt bogaţi şi alţii săraci, alţii răi şi o duc bine şi altele..."
Rugându-se aşa, a venit vremea să plece la Alexandria, să vândă coşniţele făcute în pustie şi să-şi cumpere pâine, pe care o uscau şi de aveau pesmeţi cu apă, le era de ajuns; alţii mâncau pâine cu rădăcini, alţii numai rădăcini fără pâine. Tocmai când a ieşit din pădure, îi apare în faţă un călugăr tânăr care îl întreabă: "Unde mergi Avvo?" "Merg la Alexandria să îmi vând lucrul mâinilor!" "Părinte, mata eşti bătrân, lasă că îţi duc eu coşărcile!" Apoi tot tânărul călugăr îl întreabă pe bătrân: "Ştii care e datoria călugărului când merge pe drum?" "Ştiu fiule, să tăcem şi să ne rugăm!" "Te jur părinte bătrân ca până la Alexandria să nu vorbim nici un cuvânt, dar bagă de seamă, părinte, că ai să vezi la mine lucruri, care n-o să-ţi prea convină, dar să nu vorbeşti că ţi-ai călcat jurământul!". Şi a zis bătrânul: „Cred, fiule, căci cu ajutorul lui Dumnezeu n-am să vorbesc!" Şi din momentul acela au început călătoria şi au tăcut. Către seară au ajuns la poala muntelui, la un sat. Acolo era o casă din care iese un tânăr şi zice: "Părinte, hai la noi că e seară acum!". Gazda le-a spălat picioarele la amândoi, le-a dat o cameră şi i-a chemat la masă. Tânăra gazda avea în casă un blid frumos de argint, cu flori, iar pe blid scria bisericeşte (cu litere slavone n.n.). Ca să le arate cinste musafirilor, tânărul a pus fructe în blidul de argint. Când să plece dimineaţa cei 2 călugări, călugărul cel tânăr fură blidul de argint şi îl ascunse sub haină. Cel bătrân a văzut, dar a tăcut, căci era sub jurământ. A zis în sine: "Mare pacoste e călugărul ăsta, să fure blidul de la omul ăsta bun!". Când au ajuns la o apă limpede, călugărul tânăr a luat blidul, a făcut cruce peste el şi l-a aruncat în apă. Când era soarele sus, au ajuns în alt sat, unde îi vede un gospodar care le zice: „Părinţilor, haideţi la noi!" Omul acela avea un câine groaznic, legat în lanţ. Către seară, înainte de a părăsi casa, tânărul călugăr a făcut o cruce peste câine, iar câinele a sărit în sus, a crăpat şi a murit. Spre seară ajung la alt sat, unde îi primesc doi tineri (căsătoriţi n.n.) cu mare evlavie. Aceşti tineri aveau un singur copil, nou născut. La plecare, călugărul tânăr se repede la leagănul în care dormea pruncul, îl dezveleşte, îi suceşte gâtul şi îl omoară. Atât de repede i-a sucit gâtul că n-a putut ţipa deloc, apoi l-a învelit şi l-a lăsat acolo. Zice bătrânul în sine: "No, altă crimă, cine ştie unde merg eu cu criminalul acesta! Vai de capul meu!" A doua zi treceau pe lângă o crâşmă, tânărul călugăr a făcut cruce spre crâşmă şi trei metanii, iar cei din crâşmă au zis: "Uite mă, că popa se închină la noi!" şi râdeau. Au mers înainte şi au ajuns la marginea unei păduri, unde se afla o biserică pustie, fără uşi, geamuri, acoperiş, erau numai zidurile. Călugărul tânăr s-a aplecat la un pârâuţ, a luat nişte pietricele, a făcut cruce peste ele şi a început să arunce cu ele în biserică. După aceea a făcut cruce peste biserică şi a plecat. Cel bătrân zicea: Acesta numai drac poate să fie!" Către amiază ajung într-un sat unde era căldură mare. Văd o căsuţă veche, acoperită cu stuf, trestie şi paie. Pe prispă casei erau nişte copilaşi ce plângeau; bătrânului i-a fost milă de ei şi le-a dat ce-a avut şi el, un pic de pâine, câte un fruct... Copiii plângeau că anul trecut au îngropat pe tatăl lor, iar acum pe mama lor. Călugărul cel tânăr a dat foc casei, iar copilaşii, ca nişte pasarele, au fugit ţipând că a luat foc casa. Până să vină vecinii casa a ars în totalitate. Zise bătrânul: "Doamne, uite că a dat foc casei! Numai rele face acesta!"
Seara ajung în Alexandria. La marginea oraşului era o vilă, o casă cu fântână frumoasă dar nu era nimeni acasă la ora aceea. Ce face tânărul călugăr? Se suie pe casă şi într-o oră o desface pe toată, aruncă uşile, geamurile, tot. Când s-a dat jos, călugărul bătrân n-a mai avut răbdare, căci până aici le-a fost tăcerea şi i-a zis tânărului: „ I-a ascultă mă!! Am ajuns la Alexandria, aşa-i? Mă, până aici am jurat să tac? Să-mi spui ce eşti, DRAC? ÎNGER? Sau OM? Dar tânărul a zis: "Ce ai cu mine părinte?" "Eu n-am văzut oare ce ai făcut până acum? Multe rele ai făcut până acum!" Tânărul i-a zis: „Părinte, trei lucruri mari am făcut: când am aruncat blidul de argint în apă, blidul a fost furat de la biserică de părinţii acelui tânăr şi acum ei se muncesc în iad. Dacă nu luam blidul atunci şi tânărul băiat ar fi ajuns în iad. L-am aruncat în apă aceea curata şi are să vină cântăreţul bisericii şi o să-l ducă înapoi de unde a fost furat. Aceste trei lucruri bune am făcut: părinţii care au furat au ieşit din iad, nu va merge în iad fiul lor iar blidul revine la biserică" Dar câinele de la casa aceea?" "Cei ce aveau câinele erau creştini buni, dar în ziua următoare câinele avea să turbeze şi, muşcându-i, mureau toţi din casă, aşa am omorât câinele şi i-am scăpat pe toţi de la moarte" "Dar de ce ai omorât copilul din leagăn?" "Şi aceşti doi tineri erau creştini buni, însă dacă creştea copilul, devenea hoţ şi avea să îşi omoare părinţii, aşa i-am salvat pe cei doi creştini" "Dar la crâşmă de ce ai făcut semnul crucii şi te-ai închinat?" "În crâşma era primarul satului şi cântăreţul bisericii, care au venit să bea un vin bun şi să se veselească. Şi ce au hotărât cei doi în crâşmă? I-a zis cântăreţul, primarului: Mai vărule, hai să facem o biserică în satul nostru, eu pun 100.000 şi tu la fel şi aşa s-au învoit şi le-am binecuvântat hotărârea lor, ca să poată face biserică, iar vinul pe care-l aveau spre a-l bea, a intrat în el un şarpe otrăvitor şi de l-ar fi băut mureau amândoi. Dar făcând semnul crucii peste vin, au scăpat de la moarte şi vor face biserica. De aceea m-am închinat şi am făcut semnul Crucii peste ea". "Dar în biserică de lângă pârâu, de ce ai aruncat cu pietre?" "În ea, fiind părăsită, erau o mulţime de draci care jucau pe masă Sf. Altar, eu i-am alungat de acolo şi acum vor veni oamenii şi o vor repara, şi vor face slujbă în ea" "Dar de ce ai dat foc la casa copiilor orfani?" "Dacă rămânea casă acolo, copii ar fi dus-o greu, dar aşa pe locul unde a ars vor găsi o căldare cu bani, iar o rudă a lor îi va lua şi va zidi altă casă şi aşa toată viaţa lor le va merge bine" "Dar casa de la marginea Alexandriei de ce ai dărâmat-o? " "Vila aceea a fost făcută din bani de furat şi de ar fi trăit în ea cei ce au făcut-o, nu se mai mântuiau, aşa, când vor veni, vor face alta din sudoarea feţei lor şi îşi vor mântui sufletul. A zis bătrânul: „Văd că toate le-ai făcut bine, dar acum spune-mi cine eşti? ÎNGER SAU DRAC?" Şi a zis tânărul: "EU SUNT ÎNGERUL LUI DUMNEZEU ŞI M-A TRIMIS DUMNEZEU SĂ ÎŢI ARĂT JUDECĂŢILE LUI CELE NEPĂTRUNSE DE MINTEA OAMENILOR, PENTRU CĂ JUDECĂŢILE LUI NU SUNT CA JUDECĂŢILE OAMENILOR". "Şi pustnicul ce a murit mâncat de leu, prin durerea morţii şi-a spălat şi ultimele păcate ce le mai avea şi aşa s-a mântuit, iar bogătaşul din Alexandria, înmormântat cu pompă, a făcut şi el ceva fapte bune în viaţă, iar Dumnezeu i-a plătit prin cinstea înmormântării, iar acum este în iad" "Întoarce-te în chilia ta şi nu căuta să înţelegi Judecăţile lui Dumnezeu, care sunt nepătrunse de mintea omenească.
Fraţii mei, să ştiţi că pe doi îi trăsneşte Dumnezeu, pe doi deodată, şi pe cel bun şi pe cel rău. Oare ce se petrece aici? Cel bun prin această moarte îşi găseşte mântuirea, iar cel rău ajunge în iad, prin pedeapsa lui Dumnezeu, după faptele sale. Dumnezeu face cum ştie, cum vrea, dar toate le face bine, Dumnezeu fiind BINELE cel mai mare din lume".
Am să vă arăt acum cum lucrează Dumnezeu în lume, căci nouă ni se pare că nu după vrednicia omului îi dă. Oamenii au obiceiul de a se judeca unii pe alţii. Măi, de ce îi merge bine ăluia care înjură, bea, fumează, e desfrânat şi totuşi e bogat, are copii sănătoşi, iar cutare om deşi e drept, cuminte, evlavios, îi merge tot rău, îi bolnavă soţia, copiii, animalele din ograda... şi uite aşa judecăm noi, oamenii... "Planurile Mele nu sunt ca planurile voastre, ci cât este de departe cerul de pământ, atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre, zice Domnul"...
Era un călugăr bătrân, cu viaţă înaltă, în pustia Schetică. Călugărul acesta l-a trimis pe ucenicul lui la Alexandria, iar acolo tocmai s-a întâmplat că prefectul cetăţii murise. Prefectul fusese un om rău, care prigonise şi omorâse creştini. Acum însă îl duceau la groapă cu muzică mare şi cu flori, lume multă, o zi frumoasă. Când a venit ucenicul acasă, la pustie, l-a găsit pe pustnicul bătrân, care trăise 50 de ani în pustie, mâncat de un leu... Atunci tânărul ucenic îi zise unui alt pustnic: "Părinte, uite, ucigaşul creştinilor ce înmormântare a avut iar pe bătrânul meu Părinte l-a mâncat leul!!!" Atunci pustnicul răspunde: "Mi se pare că Dumnezeu fiind prea bun îngăduie şi unele lucruri dumnezeieşti". Iar acest bătrân s-a rugat lui Dumnezeu aşa: "Doamne arată-mi mie judecăţile tale! De ce unii sunt bogaţi şi alţii săraci, alţii răi şi o duc bine şi altele..."
Rugându-se aşa, a venit vremea să plece la Alexandria, să vândă coşniţele făcute în pustie şi să-şi cumpere pâine, pe care o uscau şi de aveau pesmeţi cu apă, le era de ajuns; alţii mâncau pâine cu rădăcini, alţii numai rădăcini fără pâine. Tocmai când a ieşit din pădure, îi apare în faţă un călugăr tânăr care îl întreabă: "Unde mergi Avvo?" "Merg la Alexandria să îmi vând lucrul mâinilor!" "Părinte, mata eşti bătrân, lasă că îţi duc eu coşărcile!" Apoi tot tânărul călugăr îl întreabă pe bătrân: "Ştii care e datoria călugărului când merge pe drum?" "Ştiu fiule, să tăcem şi să ne rugăm!" "Te jur părinte bătrân ca până la Alexandria să nu vorbim nici un cuvânt, dar bagă de seamă, părinte, că ai să vezi la mine lucruri, care n-o să-ţi prea convină, dar să nu vorbeşti că ţi-ai călcat jurământul!". Şi a zis bătrânul: „Cred, fiule, căci cu ajutorul lui Dumnezeu n-am să vorbesc!" Şi din momentul acela au început călătoria şi au tăcut. Către seară au ajuns la poala muntelui, la un sat. Acolo era o casă din care iese un tânăr şi zice: "Părinte, hai la noi că e seară acum!". Gazda le-a spălat picioarele la amândoi, le-a dat o cameră şi i-a chemat la masă. Tânăra gazda avea în casă un blid frumos de argint, cu flori, iar pe blid scria bisericeşte (cu litere slavone n.n.). Ca să le arate cinste musafirilor, tânărul a pus fructe în blidul de argint. Când să plece dimineaţa cei 2 călugări, călugărul cel tânăr fură blidul de argint şi îl ascunse sub haină. Cel bătrân a văzut, dar a tăcut, căci era sub jurământ. A zis în sine: "Mare pacoste e călugărul ăsta, să fure blidul de la omul ăsta bun!". Când au ajuns la o apă limpede, călugărul tânăr a luat blidul, a făcut cruce peste el şi l-a aruncat în apă. Când era soarele sus, au ajuns în alt sat, unde îi vede un gospodar care le zice: „Părinţilor, haideţi la noi!" Omul acela avea un câine groaznic, legat în lanţ. Către seară, înainte de a părăsi casa, tânărul călugăr a făcut o cruce peste câine, iar câinele a sărit în sus, a crăpat şi a murit. Spre seară ajung la alt sat, unde îi primesc doi tineri (căsătoriţi n.n.) cu mare evlavie. Aceşti tineri aveau un singur copil, nou născut. La plecare, călugărul tânăr se repede la leagănul în care dormea pruncul, îl dezveleşte, îi suceşte gâtul şi îl omoară. Atât de repede i-a sucit gâtul că n-a putut ţipa deloc, apoi l-a învelit şi l-a lăsat acolo. Zice bătrânul în sine: "No, altă crimă, cine ştie unde merg eu cu criminalul acesta! Vai de capul meu!" A doua zi treceau pe lângă o crâşmă, tânărul călugăr a făcut cruce spre crâşmă şi trei metanii, iar cei din crâşmă au zis: "Uite mă, că popa se închină la noi!" şi râdeau. Au mers înainte şi au ajuns la marginea unei păduri, unde se afla o biserică pustie, fără uşi, geamuri, acoperiş, erau numai zidurile. Călugărul tânăr s-a aplecat la un pârâuţ, a luat nişte pietricele, a făcut cruce peste ele şi a început să arunce cu ele în biserică. După aceea a făcut cruce peste biserică şi a plecat. Cel bătrân zicea: Acesta numai drac poate să fie!" Către amiază ajung într-un sat unde era căldură mare. Văd o căsuţă veche, acoperită cu stuf, trestie şi paie. Pe prispă casei erau nişte copilaşi ce plângeau; bătrânului i-a fost milă de ei şi le-a dat ce-a avut şi el, un pic de pâine, câte un fruct... Copiii plângeau că anul trecut au îngropat pe tatăl lor, iar acum pe mama lor. Călugărul cel tânăr a dat foc casei, iar copilaşii, ca nişte pasarele, au fugit ţipând că a luat foc casa. Până să vină vecinii casa a ars în totalitate. Zise bătrânul: "Doamne, uite că a dat foc casei! Numai rele face acesta!"
Seara ajung în Alexandria. La marginea oraşului era o vilă, o casă cu fântână frumoasă dar nu era nimeni acasă la ora aceea. Ce face tânărul călugăr? Se suie pe casă şi într-o oră o desface pe toată, aruncă uşile, geamurile, tot. Când s-a dat jos, călugărul bătrân n-a mai avut răbdare, căci până aici le-a fost tăcerea şi i-a zis tânărului: „ I-a ascultă mă!! Am ajuns la Alexandria, aşa-i? Mă, până aici am jurat să tac? Să-mi spui ce eşti, DRAC? ÎNGER? Sau OM? Dar tânărul a zis: "Ce ai cu mine părinte?" "Eu n-am văzut oare ce ai făcut până acum? Multe rele ai făcut până acum!" Tânărul i-a zis: „Părinte, trei lucruri mari am făcut: când am aruncat blidul de argint în apă, blidul a fost furat de la biserică de părinţii acelui tânăr şi acum ei se muncesc în iad. Dacă nu luam blidul atunci şi tânărul băiat ar fi ajuns în iad. L-am aruncat în apă aceea curata şi are să vină cântăreţul bisericii şi o să-l ducă înapoi de unde a fost furat. Aceste trei lucruri bune am făcut: părinţii care au furat au ieşit din iad, nu va merge în iad fiul lor iar blidul revine la biserică" Dar câinele de la casa aceea?" "Cei ce aveau câinele erau creştini buni, dar în ziua următoare câinele avea să turbeze şi, muşcându-i, mureau toţi din casă, aşa am omorât câinele şi i-am scăpat pe toţi de la moarte" "Dar de ce ai omorât copilul din leagăn?" "Şi aceşti doi tineri erau creştini buni, însă dacă creştea copilul, devenea hoţ şi avea să îşi omoare părinţii, aşa i-am salvat pe cei doi creştini" "Dar la crâşmă de ce ai făcut semnul crucii şi te-ai închinat?" "În crâşma era primarul satului şi cântăreţul bisericii, care au venit să bea un vin bun şi să se veselească. Şi ce au hotărât cei doi în crâşmă? I-a zis cântăreţul, primarului: Mai vărule, hai să facem o biserică în satul nostru, eu pun 100.000 şi tu la fel şi aşa s-au învoit şi le-am binecuvântat hotărârea lor, ca să poată face biserică, iar vinul pe care-l aveau spre a-l bea, a intrat în el un şarpe otrăvitor şi de l-ar fi băut mureau amândoi. Dar făcând semnul crucii peste vin, au scăpat de la moarte şi vor face biserica. De aceea m-am închinat şi am făcut semnul Crucii peste ea". "Dar în biserică de lângă pârâu, de ce ai aruncat cu pietre?" "În ea, fiind părăsită, erau o mulţime de draci care jucau pe masă Sf. Altar, eu i-am alungat de acolo şi acum vor veni oamenii şi o vor repara, şi vor face slujbă în ea" "Dar de ce ai dat foc la casa copiilor orfani?" "Dacă rămânea casă acolo, copii ar fi dus-o greu, dar aşa pe locul unde a ars vor găsi o căldare cu bani, iar o rudă a lor îi va lua şi va zidi altă casă şi aşa toată viaţa lor le va merge bine" "Dar casa de la marginea Alexandriei de ce ai dărâmat-o? " "Vila aceea a fost făcută din bani de furat şi de ar fi trăit în ea cei ce au făcut-o, nu se mai mântuiau, aşa, când vor veni, vor face alta din sudoarea feţei lor şi îşi vor mântui sufletul. A zis bătrânul: „Văd că toate le-ai făcut bine, dar acum spune-mi cine eşti? ÎNGER SAU DRAC?" Şi a zis tânărul: "EU SUNT ÎNGERUL LUI DUMNEZEU ŞI M-A TRIMIS DUMNEZEU SĂ ÎŢI ARĂT JUDECĂŢILE LUI CELE NEPĂTRUNSE DE MINTEA OAMENILOR, PENTRU CĂ JUDECĂŢILE LUI NU SUNT CA JUDECĂŢILE OAMENILOR". "Şi pustnicul ce a murit mâncat de leu, prin durerea morţii şi-a spălat şi ultimele păcate ce le mai avea şi aşa s-a mântuit, iar bogătaşul din Alexandria, înmormântat cu pompă, a făcut şi el ceva fapte bune în viaţă, iar Dumnezeu i-a plătit prin cinstea înmormântării, iar acum este în iad" "Întoarce-te în chilia ta şi nu căuta să înţelegi Judecăţile lui Dumnezeu, care sunt nepătrunse de mintea omenească.
Fraţii mei, să ştiţi că pe doi îi trăsneşte Dumnezeu, pe doi deodată, şi pe cel bun şi pe cel rău. Oare ce se petrece aici? Cel bun prin această moarte îşi găseşte mântuirea, iar cel rău ajunge în iad, prin pedeapsa lui Dumnezeu, după faptele sale. Dumnezeu face cum ştie, cum vrea, dar toate le face bine, Dumnezeu fiind BINELE cel mai mare din lume".
DE LA LUME ADUNATE
Semnul crucii, mai eficient decât aparatele modern
18:27Într-adevăr rugăciunile vindecă bolile, spun oamenii de ştiinţă
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.
„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută.pryingmonk
Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.2592196605_7e77484708
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăşi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus a. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetice.boboteaza-1
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune
Semnul crucii, mai eficient decât aparatele modern
18:27Într-adevăr rugăciunile vindecă bolile, spun oamenii de ştiinţă
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.
„O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută.pryingmonk
Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.2592196605_7e77484708
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăşi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus a. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetice.boboteaza-1
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
Trad din rusă îm engleză de Julia Bulighina
Este foarte bine
Se spune despre un rege african că avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten era creştin şi avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se afla, bună sau rea, să spună cu seninătate şi fără să se mânie: „Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!”
Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a zis ca de obicei: „Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!”
Enervat, regele a răspuns: „Nu, nu e bine deloc!” şi a poruncit ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.
Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l „prepare”. Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege.
La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat prietenul lui.
– Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului.
Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.
– Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.
– Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
– Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?
– Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând niciun cusur trupesc, mă mâncau sigur canibalii, aşa că... este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
Se spune despre un rege african că avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten era creştin şi avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se afla, bună sau rea, să spună cu seninătate şi fără să se mânie: „Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!”
Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a zis ca de obicei: „Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!”
Enervat, regele a răspuns: „Nu, nu e bine deloc!” şi a poruncit ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.
Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l „prepare”. Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege.
La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat prietenul lui.
– Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului.
Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.
– Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.
– Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
– Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?
– Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând niciun cusur trupesc, mă mâncau sigur canibalii, aşa că... este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!
miercuri, 10 martie 2010
marți, 2 februarie 2010
![[poza4.jpg]](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhz9fMHkvculHuAzLY9FvItR3DCt9pW13o8rgyIWr-EhGItUakNQhZa8M9w1dRTR6tj6tVdgsz9MzKA_cmsB6Pqd_90DtTRY_wlTGPEcb1FTIgi9g6U7vOMyaLSg403zkIpazojvuYxdBFW/s1600/poza4.jpg)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
