sâmbătă, 3 aprilie 2010

Este foarte bine



Se spune despre un rege african că avea un prieten foarte bun din copilărie. Acest prieten era creştin şi avea obiceiul ca, indiferent de situaţia în care se afla, bună sau rea, să spună cu seninătate şi fără să se mânie: „Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!”

Într-o zi, amândoi se aflau la vânătoare. Prietenul încărca şi pregătea armele pentru rege. Dintr-o greşeală, o armă s-a descărcat şi i-a retezat regelui buricul degetului mare. Prietenul regelui, nefiind deloc mişcat de întâmplare, a zis ca de obicei: „Este foarte bine! Aşa e voia Lui Dumnezeu!”

Enervat, regele a răspuns: „Nu, nu e bine deloc!” şi a poruncit ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.

Peste un an, regele, vânând într-un teritoriu străin, a fost capturat de canibali şi dus în satul lor. L-au legat de un proţap şi se pregăteau să-l „prepare”. Pregătindu-se să aprindă focul, unul dintre canibali a observat că regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstiţioşi, aveau ca regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era întreg. Prin urmare, l-au eliberat pe rege.

La întoarcerea acasă, regele şi-a amintit de întâmplarea de la vânătoare când îşi pierduse degetul şi, cuprins de remuşcări, ordonă să fie eliberat prietenul lui.

– Ai avut dreptate, i-a spus prietenului proaspăt eliberat. A fost foarte bine că mi-ai retezat buricul degetului.

Şi a început să-i povestească păţania cu canibalii.

– Îmi pare foarte rău că te-am trimis la închisoare atâta vreme. A fost urât din partea mea să fac acest lucru.

– Nu, a replicat prietenul, este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!

– Ce vrei să spui cu asta: Este foarte bine?!? Cum poate fi bine să-ţi trimiţi prietenul la puşcărie un an?

– Dacă n-aş fi fost în puşcărie, aş fi fost cu tine şi, eu neavând niciun cusur trupesc, mă mâncau sigur canibalii, aşa că... este foarte bine! Aşa a fost voia Lui Dumnezeu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate