sâmbătă, 3 aprilie 2010

PENTRU CEI RAPOSATI


Pomeneste, Doamne, pe cel ce s-au mutat din viata aceasta :binecredinciosii imparati si domni, imparatese si doamne, preasfintiti patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi ortodocsi, preoti,diaconi, intregul cler bisericesc, cinul monahicesc, ctitori ai sfant locasului acestuia, si-i odihneste impreuna cu sfintii Tai in vesniceleTale locasuri ( O inchinaciune ).

Pomeneste, Doamne, sufletele adormitilor robilor Tai parintilor mei ( numele ),fratiior, surorilor si tuturor rudentilor mele dupa duh si dupa trup,iertandu-le lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie ;daruieste-le imparatia si impartasirea vesnicelor Tale bunatati,indulcirea Ta cea fara de sfarsit si fericita viata ( O inchinaciune ).

Pomeneste, Doamne, pe toti cei ce au adormit intru nadejdea invierii si a vietii vesnice : parinti si frati at nostri si drept slavitori crestini, care odihnesc aici si pretutindeni; salasluieste-i cu sfintiiTai acolo unde straluceste lumina fetei Tale, iar pe noi miluieste-ne ca un bun si de oameni iubitor ( O inchinaciune ).

Daruieste, Doamne, iertare de pacate tuturor parintilor si fratilor nostri, care mai inainte de noi s-au mutat, intru buna credinta siintru nadejdea invierii, si le fa lor vesnica pomenire ( de trei ori ]

crinii

27.10.2009 18:52
Când necazul se iveşte, icoana s-a-nmiresmat,

Lacrima-i pecetluieşte crucea care ni s-a dat;

Iar când crinii dau în floare, sunt culeşi de fete mari,

Încadrând icoana Maicii, ca ghirlandă albă-n dar.



Ei pălesc în faţa Celei ce pe Pruncul L-a născut,

Dar când vine miezul verii, ei o iau de la-nceput:

Chiar din tijele uscate, alte flori răsar, răsar,

Înflorind până spre iarnă. Cum? E taină, n-am habar.



Cine este Crinul lumii, cel nevinovat în gând?

Este Maica Preacurată, scara Domnului cel Sfânt.

Floricele pieritoare, de minune se ating,

Necredinţa celor sceptici cu-o-nflorire o înving!

clinica lui dumnezeu

26.10.2009 22:15
Clinica lui Dumnezeu - El e medicul suprem! Am fost la clinica Domnului pentru un control de rutina si am constatat ca sunt bolnav: Cand Domnul mi-a masurat tensiunea, am remarcat ca tandretea mea era foarte scazuta. Cand mi-a verificat temperatura, termometrul indica 40 de grade de anxietate. Am facut si o electrocardiograma, iar diagnosticul a fost acela ca am nevoie de cateva transfuzii de iubire, deoarece arterele mele erau astupate de solitudine si amaraciune. Ele nu mai puteau iriga inima mea goala. Am fost la ortoped deoarece nu mai puteam sa merg alaturi de fratele meu. Nu puteam sa ii acord o imbratisare fraterna, pentru ca imi facusem o fractura cand m-am impiedicat de gelozie. Domnul mi-a mai descoperit o miopie datorita faptului ca nu puteam sa vad dincolo de aspectele negative ale aproapelui meu. Cand i-am spus Domnului ca urechile mele au asurzit, El a constatat ca am neglijat sa ascult zilnic vocea sa. In marea sa milostivire, Domnul mi-a oferit o consultatie gratuita. Astfel eu ma angajez, parasind aceasta clinica, sa nu iau decat remediile naturale pe care Domnul mi le-a prescris in acest moment de adevar cu mine: Cand ma ridic din pat sa beau un pahar de recunostinta; Inainte de a merge la munca sa iau o lingura de pace. La fiecare ora sa aplic o compresa de rabdare si sa inghit un vas de umilinta. Spre casa sa imi fac o injectie cu o buna doza de iubire. Si, inainte de a merge la culcare, sa iau doua capsule de constiinta impacata. Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti! Insanatosire grabnica!

dorinta de a crede

26.10.2009 20:20
DORINŢA DE A CREDE. Dorinţa îl scapă pe om de autosuficenţă, iar dorul reprezintă starea sufletească care contribuie la devenirea întru credinţă. Socrate obişnuia să spună: “Ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu”. Din punct de vedere religios, această afirmaţie filosofică îşi găseşte corespondentul în afirmaţia tatălui fiului lunatic “Cred, Doamne, ajută necredinţei mele” (Mc. 9, 22-24). Cu alte cuvinte, parafrazându-l pe Socrate, cel care crede că nu crede realizează că “poate să creadă mai mult decât o face de fapt”. Dar, pentru a crede mai mult trebuie să ne vindecăm, prin lepădare de sine, de egoism. Când Socrate afirmă “ştiu că nu ştiu nimic”, el se leapădă de tentaţia autosuficienţei egoiste despre care ştia că i-ar putea anihila orice dorinţă de cunoaştere. Transpunând în planul credinţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu această deducţie filozofică, observăm rolul dorinţei omului de a crede mai mult decât ceea ce crede de fapt.

icoana....

26.10.2009 20:16
ICOANA, MODEL DE CHENOZĂ A NATURII VĂZUTE. Asemenea rugăciunii prin care chemăm numele lui Iisus în inima noastră, pentru a deveni chipuri dumnezeieşti imprimate în natura umană, oamenii trebuie să se vindece de lipsa de concizie şi de claritate. Luând aminte la învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinţii Părinţi au înţeles că singura cale de a comunica cu Dumnezeu este aceea de „a-şi păzi inimile”. Această tendinţă a dat naştere şi rugăciunii isihaste despre care Părintele Boris Bobrinskoy spune că se aflată la polul opus oricărei „prolixităţi verbale”: „Nu face pe deşteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu şi meşteşugit al copiilor a înduioşat pe Tatăl lor cel din Ceruri. Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva, prin căutarea cuvintelor, să ţi se împrăştie mintea. Un cuvânt spus cu credinţă a mântuit pe tâlhar. Multa vorbărie în rugăciune pricinuieşte minţii năluciri şi împrăştiere, iar un singur cuvânt o adună ” (Pr. Boris BOBRINSKOY, „Rugăciunea şi viaţa lăuntrică în tradiţia ortodoxă” în Fericita Întristare.
SĂMÂNŢA ESTE HARUL SFÂNTULUI DUH. Harul Sfântului Duh, prin imprimarea sa în trupul uman, conferă sufletului omenesc deschidere spre orizontul îndumnezeirii, al mântuirii sau al Împărăţiei lui Dumnezeu. Prima evanghelie de la Luca 8, 5-15 face referire la lucrarea harului lui Dumnezeu prin puterea cuvântului. “Sămânţa – despre care se vorbeşte în pildă - este cuvântul lui Dumnezeu” (Lc. 8, 11) - duhul lui Hristos, Adevărul care ne luminează în chip sfânt cunoaşterea -, adică, „toate învăţăturile sănătoase ale credinţei” aşa cum precizează Origen (Comentariu la Evanghelia după Matei în Scrieri alese, PSB, vol. 7, EIBMBOR, 1982, p. 19). Aceasta este sămânţa din care pregătim „pâinea cea spre fiinţă” şi pe care i-o cerem tot lui Dumnezeu prin rugăciunea „Tatăl nostru”. Origen, întemeindu-şi interpretarea pe un citat din Pildele lui Solomon (Pilde 3, 18), spune că această pâine este tot una cu pomul vieţii din Grădina Raiului despre care consideră că este o expresie alegorică a înţelepciunii (Ibidem, p. 262). Expresia “spre fiinţă” (έπιουσιος) este un termen grecesc inventat de evangheliştii Matei şi Luca, care nu a mai fost folosit de oamenii simpli, prin care – în opinia lui Origen - Mântuitorul Hristos ne arată prefacerea noastră în fii ai lui Dumnezeu (Ibidem, p. 263). De aceea, în alt loc (Mt. 13. 38), Mântuitorul Hristos afirmă că “sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei”. Referitor la acest aspect, Sf. Grigorie de Nyssa - analizând textul rugăciunii Domneşti - consideră că împărăţia lui Dumnezeu se referă la lucrarea harului Duhului Sfânt. Menţionăm faptul că, în anumite versiuni ale Sfintei Scripturi (Codex Bezae Cantabrigensis, spre exemplu), paragraful de la Lc. 11 este tradus „vie Duhul Tău cel sfânt peste noi” în loc de „împărăţia ta” (cf. Despre rugăciunea domnească în Scrieri, PSB, vol. 29, EIBMBOR, 1982, p. 429). Prin urmare, „fiii împărăţiei” sunt cei aflaţi sub efectul lucrării harului Duhului Sfânt, care picură în sufletul omului toată înţelepciunea.

www.manastireanicula.ro/

25.10.2009 23:51
Anonimatul în care Nicula parea cufundata a fost sfaramat în anul 1699, cand Icoana Maicii Domnului a lacrimat între 15 februarie‑12 martie a anului respectiv. Toate izvoarele istorice sunt în concordanta atunci cand atribuie icoana preotului Luca din Iclod [159], iar ca an al pictarii anul 1681. E drept, exista si surse care sustin ca: Luca(ci) pictorul era locuitor de origine rusa al satului [160]; ca era doar un mester din Iclod [161], acestea însa raman doar surse singulare, care nu aduc nici o umbra în defavoarea celor care‑l sustin pe preotul Luca. Exista chiar si o informatie care spune ca preotul Luca ar fi fost de origine ruteana. Informatia e incorecta. Probabil în tinerete preotul Luca sa fi slujit în slavona, dar dupa introducerea limbii romane la slujbele religioase, acesta a slujit cu siguranta în limba romana. Acesta este motivul pentru care cei ce scriau mai tarziu despre icoana de la Nicula spuneau ca preotul Luca ar fi fost rutean. [162]
De o importanta hotaratoare în urmarirea miracolului de la Nicula si a fenomenului care i‑a urmat sunt:
1.Icoana
2.Minunea
3.Locul în care se pastreaza icoana
Vitregia istoriei a dus la o confuzie generala în ceea ce priveste icoana Maicii Domnului de la Nicula. La cateva luni de la miracol ea devine obiect de disputa între sateni si Sigismund Kornis de la Benediug; mai tarziu adaugandu‑li‑se si iezuitii de la Cluj. Problema cea mai delicata ramane însa absenta procesului verbal original încheiat la 28 martie 1699, la parohia romano‑catolica din Cluj.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate