sâmbătă, 3 aprilie 2010

psalmul 50 continuare

psalmul 50 continuare

18:59
Psalmul 50 in talcuirea Sfintilor Parinti

Intru sfarsit. Psalm al lui David. In vremea cand a intrat la dansul Natan Proorocul, dupa ce intrase el la Batseba, femeia lui Urie.

Intru sfarsit adica se suprascrie psalmul acesta, deoarece cuprinde proorocii care trimit mintea celor ce le citesc intru sfarsit, de vreme ce dumnezeiescul David cu psalmul acesta a alcatuit o doctorie, prin marturisire, potrivita ranii cu care s-a ales, atat pentru preacurvia Virsaviei, cat si pentru uciderea lui Urie, barbatul ei. Dar prin psalmul acesta prooroceste si pentru alte lucruri, adica pentru a doua zidire a Ierusalimului, care s-a facut in urma, dupa ce s-au intors iudeii din sclavia (robia) Babilonului. Pentru ca [chiar] si dupa pacat nu a lipsit cu totul de la David darul cel proorocesc, fiindca Dumnezeu cunostea ca David in graba va spala intinaciunea pacatului sau si se va face mai stralucit decat intai [era mai-nainte], pentru aceasta nu a ridicat nici cu totul darul proorociei de la dansul.

Si aceasta este aratata din insesi cuvintele lui David, pentru ca el nu a de la Dumnezeu sa ia din nou Duhul cel Sfant ce [de ca si cum] L-ar fi pierdut se roaga numai sa nu-l lipseasca de Acela, ca asa a zis: Si Duhul Tau Cel Sfant nu-L lua de la mine. Se potriveste insa marturisirea ce este in psalmul acesta si tuturor oamenilor care au pacatuit (1) , care atunci s-a scris si s-a ispravit de David, cand a mers Proorocul Natan si l-a mustrat, deoarece atunci a venit David intru simtirea pacatului sau, iar in trecuta vreme [ce a urmat pacatului] se afla fara ingrijire. Iar zicerea dupa ce intrase el la Batseba se intelege nu ca atunci cand a preacurvit David cu ea a mers Natan catre dansul – fiindca a trecut destula vreme in mijloc [intre timp, dupa aceea], precum istoriseste Cartea a II-a a imparatilor -ci zicerea dupa ce arata aici in mod nehotarat timpul din urma, adica dupa ce a intrat David la Batseba si o a ingreuiat pe ea (2).

1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta.

“Miluieste-ma, zice, dupa vrednicia milei Tale celei mari, fiindca tare foarte am grresit. (3) Si precum eu am facut foarte mari pacate, asa si Tu, cu mare mila, miluieste-ma.”

2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.

Ceea ce a zis mai sus – mare mila – insasi aceea o zice aici [ca] multime de indurari, indoind cererea cu potrivite ziceri, pentru ca acesta este obicei al celor ce se roaga: a indelunga rugaciunea lor cu multe potrivite cuvinte, ca prin acestea mai mult sa-l indemne pe cel pe care il roaga spre a plini cererea lor. Iar faradelege zice calcare de lege a preacurviei si a uciderii, fiindca amandoua acestea le opreste legea lui Dumnezeu, zicand: Sa nu ucizi, sa nu preacurvesti (Ies. 20: 15). Faradelege insa, calcarea de lege o a numit David, fiindca si el, ca unul de alta semintie ce nu are lege, a pacatuit. (4)

3. Mai vartos ma spala de faradelegea mea,

Si macar ca s-a iertat David prin Proorocul Natan, cand a zis lui: Domnul a inlaturat pacatul tau (II Imparati 12;12). Cu toate acestea, David, din multa fierbinteala ce avea pentru pocainta, roaga pe Dumnezeu inca mai mult sa se spele si sa se curateasca. Ori mai vartos este in loc de “foarte”, adica roaga pe Dumnezeu mult si cu covarsire sa-l curateasca de faradelegea lui.

si de pacatul meu ma curateste.

Ceea ce a zis mai sus David faradelege, aceasta aici o numeste pacat, fiindca chiar pacat este calcarea dumnezeiestii legi; insa David intrebuinteaza de mai multe ori cu neosebire si din alaturare numele faradelegii, si a calcarii de lege si a pacatului”, si [sau] pe unul il zice in loc de altul. (5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate