sâmbătă, 3 aprilie 2010

Mâinele cele mai lungi

09.09.2009 19:45

Parinte, ce altceva ajuta pe om sa dobandeasca evlavia?

- A cerceta cu mintea sa orice lucru sfintit si a se afunda in el, dar si a pune in valoare prilejurile ce i se dau. Acestea destepta incet-incet evlavia inauntrul lui. Atunci cand, de pilda, mi se da ocazia sa trec pe langa o biserica si sa intru putin in ea ca sa ma rog si n-o fac, ma lipsesc de har. Daca vreau sa merg, dar sunt impiedicat de ceva sa o fac, atunci nu ma lipsesc de har, pentru ca Dumnezeu vede intentia mea cea buna. De asemenea foarte mult ajuta in dobandirea evlaviei cunoasterea Sfintilor tinutului nostru, ai tarii noastre, ca sa-i iubim si sa ne legam de ei. Dumnezeu se bucura cand avem evlavie si ii iubim pe Sfinti. Iar atunci cand avem evlavie fata de Sfinti, cu atat mai multa vom avea fata de Dumnezeu!

- Parinte, ce anume ajuta ca cineva sa se miste cu evlavie inauntrul bisericii?

- Atunci cand pornesti spre biserica, sa-ti spui in mintea ta: “Unde merg? Acum intru in Casa lui Dumnezeu. Ce fac? Ma inchin la icoane, lui Dumnezeu“. De la chilia sau de la ascultarea ta mergi in biserica. Din biserica sa mergi in cer, si mai departe chiar, la Dumnezeu. - Cum se face aceasta?

- Biserica este “casa” lui Dumnezeu



evlavia se transmite

09.09.2009 19:42

- Pentru ca evlavia se transmite. Miscarile, comportamentul celui evlavios se transmit ca aroma[4], atunci cand, in mod firesc, in celalalt exista intentie buna si smerenie. Si sa-ti mai spun si aceasta: daca cineva nu are evlavie, nu are nimic. Cel evlavios vede curat orice este sfintit, asa cum este in realitate, chiar daca este fara stiinta de carte. Nu va face vreo greseala, de pilda, in orice are legatura cu noimele dumnezeiesti. Este ca si copilasul care nu isi baga in minte vreun gand rau despre tatal sau sau mama sa, pentru ca-i iubeste si ii respecta, si vede bine si curat toate cele pe care le fac parintii lui. Cu atat mai mult aici cand este vorba de Dumnezeu, Care nu se compara cu nimic si este desavarsit in toate! Cel care nu are evlavie cade in greseli, in inselari chiar si in privinta dogmelor. Vad ce greseli fac cei care nu au evlavie si scriu erminii si comentarii la textele sfinte etc.

In toate lucrurile duhovnicesti este trebuinta de evlavie si de inima. Atunci cand toate incep cu evlavie, toate sunt sfintite. Mai ales atunci cand trebuie sa scrie cineva Slujba vreunui Sfant, trebuie sa-l iubeasca pe Sfant, sa-l aiba la evlavie si asa cele pe care le va scrie ii vor iesi din inima sa si vor raspandi evlavie. Atunci cand cineva a ajuns la masura dragostei dumnezeiesti, a nebuniei dumnezeiesti, stihurile ies singure dinauntrul lui. - Parinte, ce altceva ajuta pe om sa dobandeasca evlavia?

-

evlavia se transmite

09.09.2009 19:39

- Parinte, cum sa dobandesc evlavie?

- Sfintii Parinti spun ca, pentru a dobandi evlavie, trebuie sa traiesti sau sa ai legaturi cu oameni care au evlavie si sa iei aminte cum se comporta ei. Sfantul Paisie cel Mare, cand a fost intrebat de cineva: “Cum pot dobandi frica lui Dumnezeu?“, i-a raspuns: “Sa te insotesti cu oameni care Il iubesc pe Dumnezeu si au frica lui Dumnezeu, ca sa dobandesti si tu frica dumnezeiasca[3]. Aceasta, desigur, nu inseamna ca vei face la exterior tot ce vezi ca fac aceia, fara sa simti launtric, pentru ca aceasta nu este evlavie adevarata, ci una mincinoasa. Minciuna este respingatoare. Evlavia este har de la Dumnezeu inauntrul omului. Orice face cel evlavios o face pentru ca asa simte inauntrul lui. Desigur, inauntrul nostru exista evlavia fireasca, dar daca omul nu o cultiva, aghiuta il arunca, prin uitare, in nesimtire si neevlavie. Insa prin comportamentul celui evlavios se desteapta iarasi evlavia inauntrul lui.

- Parinte, pentru ce Sfintii Parinti numai despre evlavie spun ca daca vrei sa o dobandesti, trebuie sa ai legaturi cu omul evlavios? De ce nu spun la fel si despre alta virtute?

- Pentru ca evlavia se transmite. Miscarile, comportamentul celui evlavios se transmit ca aroma[4],


ce este evlavia

09.09.2009 19:13
Ce este evlavia - Parinte, ce este evlavia? - Evlavia este frica lui Dumnezeu, sfiala, sensibilitatea duhovniceasca. Evlaviosul se sfieste in toate, dar aceasta sfiala picura miere in inima sa. Felul sau de vietuire el nu il socoate martiric, ci il multumeste. Miscarile lui sunt fine, atente. Simte puternic prezenta lui Dumnezeu, a ingerilor si a Sfintilor. Simte alaturi de el pe ingerul lui pazitor cum il supravegheaza. Are mereu in mintea sa faptul ca trupul lui este biserica a Duhului Sfant[1] si traieste simplu, in curatie si sfintenie. Pretutindeni se comporta cu atentie si grija si simte vii toate cele sfinte. Ia aminte, de pilda, sa nu fie in spatele lui icoane. Nu pune Evanghelia sau o carte duhovniceasca etc. acolo unde sta, pe canapea sau pe scaun. Daca vede o icoana inima ii tresare, iar ochii i se umplu de lacrimi. Chiar si numai numele lui Hristos de il vede scris undeva, il saruta cu evlavie si i se indulceste sufletul sau. Si chiar de va vedea aruncata pe jos o bucatica de ziar pe care sa scrie, de pilda, numele lui Hristos sau “Sfanta Biserica a Sfintei Treimi”, se pleaca, o ia, o saruta cu evlavie si se mahneste pentru faptul ca a fost aruncata pe jos. - Parinte, altceva este respectul si altceva evlavia? - Respectul[2] este parfumul, iar evlavia este tamaia. Pentru mine evlavia este cea mai mare virtute, pentru ca cel evlavios atrage harul lui Dumnezeu, se face primitor al harului si, fireste, harul lui Dumnezeu ramane cu el. Dupa aceea harul dumnezeiesc il tradeaza si toti il au la evlavie, il simpatizeaza, pe cand de cel obraznic se scarbesc si mici si mari. Voi, femeile, trebuie sa aveti mai multa evlavie decat barbatii. Femeii, prin firea ei, i se impune sa aiba evlavie. Barbatii, atunci cand nu au evlavie, au doar o indiferenta, in timp ce femeile, daca-si pierd evlavia fac lucruri grosolane. Mi-a spus unul: “Cand am mers cu femeia mea in pelerinaj la Sfintele Locuri, am mers la Iordan sa intru in el, iar ea statea si-si spala picioarele. <>, am intrebat-o. <>. M-am enervat si am ocarat-o“. Aceea, se vede, era cu desavarsire indiferenta, nu pricepea nimic, in timp ce el, sarmanul, avea multa evlavie.


sa-ti straluceasca fata

07.09.2009 09:59
Să-ţi strălucească faţa când alţii te-au bătut,
Şi chiar întins pe-o cruce, când fraţii te-au vândut,
Să fii plin de iubire, curat şi credincios...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca şi Hristos?

Când unul te loveşte cu mâinile haine,
Tu dă-i cămaşa, frate, şi haina de pe tine;
Şi-ntoarce-ncet obrazul lovit de nemilos...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca şi Hristos?

Să semeni grâu în brazdă când eşti flămând topit,
Să vezi lâng-o fântână tot lanul aurit,
Să semeni cu credinţă chiar în răzor pietros...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca şi Hristos?

Să spui o vorbă caldă cu har de cer în ea
Acelui care-odată mereu te chinuia,
Şi ultima ta pâine să i-o întinzi frumos...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca şi Hristos?

Adună curcubee din norii ce s-au strâns,
Şi floare după floare din câte văi ai plâns;
In noaptea răstignirii să cânţi..., să cânţi voios...
Oare nu-nseamnă-aceasta să fii ca şi Hristos?


iubirea

06.09.2009 18:27
Lasa-te rastignit si nu rastigni.

Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati.

Lasa-te barfit si nu barfi.

Fii bland si nu zelos si rau.

Veseleste-te cu cei ce se veselesc si plangi cu cei ce plang.

Caci acesta este semnul curatiei.

Fii bolnav cu cei bolnavi.

Plangi cu cei pacatosi.

Bucura-te cu cei ce se pocaiesc.

Fii prieten cu toti oamenii, dar si singur in cugetul tau.

Fii partas la patimirea tuturor, dar cu trupul tau fii departe de toate.

Nu mustra pe cineva si nu osandi nici chiar pe cei foarte rai in vietuirea lor.

Intinde haina ta peste cel ce a gresit si acopera-l.

Si daca nu poti lua asupra ta greselile lui si nu poti primi certarea si rusinea in locul lui, rabda-l macar si nu-l rusina…

Cauta intelepciunea si nu aurul.

Imbraca-te in smerenie si nu in matase..

Cauta sa dobandesti pacea si nu imparatia…

Iata, frate, indemnul meu:

mila sa-ti sporeasca in suflet pana cand vei simti in inima ta aceeasi mila pe care Dumnezeu o are fata de tine.


DECALOGUL TACERII

05.09.2009 08:51
.: Decalogul tacerii:"1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros!
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul!
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti!
4. Taci, atunci cand esti provocat!
5. Taci, cand esti nervos si iritabil!
6. Taci, cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi!
7. Taci, cand pleci de la biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!
8. Taci, cand esti ispitit sa barfesti!
9. Taci, cand esti ispitit sa critici!
10. Taci, cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi!"DECALOGUL TACERII


istorioare

25.08.2009 16:41

Cea mai scurtă rugăciune

In Anglia trăia un vestit profesor şi vestitor al Evangheliei. Intr-o seara, studenţii lui ascultaseră la uşă sa afle cum se roagă un astfel de om ce şi-a pus toată ştiinţa şi viaţa în slujba Domnului.
Când s-a ridicat învăţatul, noaptea târziu, de la masa de scris să se culce, a îngenuncheat şi a zis numai atât: Iisuse, Mântuitorul meu, Tu ştii că legătura dintre mine şi Tine a fost şi azi tot aşa ca ieri. Eu mă rog ca această legătura să fie şi mâine tot aşa, şi poimâine tot aşa... şi până la sfârşitul vieţii mele să rămână tot aşa... Eu n-am în această lume altă dorinţă şi nu cer de la Tine, Doamne, altceva decât să mă întăreşti cu darul Tau, ca păcatul, să nu poată rupe niciodată legătura dintre mine şi Tine "...
Atât a fost rugăciunea profesorului, iar studenţii de la uşă s-au îndreptat spre casă înţelegând că cea mai frumoasă şi cea mai bună rugăciune este legătura ce şi-o face omul cu Iisus Mântuitorul. Cea mai frumoasă şi cea mai bună rugăciune e aceea pe care toată ziua, de dimineaţa până seara, şi toată viaţa, din leagăn până la mormânt, o trăieşti în legătură cu izvorul cel de viaţă dătător: cu Iisus Mântuitorul

"Arată-mi,te rog,urmele cuielor!"

O ISTORIOARĂ din ţările Răsăritului spune că, odată, necuratul, voind să-l ispitească pe un pustnic, luă o înfăţişare de om smerit şi sfânt şi bătu de intrare la uşa pustnicului.
- Cine-i? strigă pustnicul, deschizând uşa.
- Păi, fiule, nu mă cunoşti?... Uită-te bine la mine!...Eu sunt Domnul Iisus Hristos.
Dar pustnicul nu se lăsă tulburat de această recomandare, ci îi zise liniştit:
- Se poate. Dar, dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, te rog să-mi arăţi urmele cuielor!...
Necuratul, când auzi aceste vorbe, o rupse ruşinat la fugă.

E uşor să te recomanzi cuiva că eşti cineva. E uşor a te recomanda creştin, dar cu faptele a da dovadă că eşti păgân. E uşor a te recomanda un ostaş al Domnului; însă trebuie să te recomanzi şi prin faptele tale.
Un creştin adevărat trebuie neapărat să poarte şi urmele cuielor, urmele răstignirii lui împreună cu Domnul Iisus.
Să poarte urmele smereniei Lui, urmele dragostei Lui, urmele răbdării Lui, urmele bunătăţii şi ale milei Lui.
Fraţii mei! Să trăim astfel ca toţi să vadă în viaţa şi faptele noastre urmele cuielor, urmele Evangheliei, urmele Scumpului nostru Mântuitor şi Izbăvitor.


istorioare

25.08.2009 16:35
Mâinele cele mai lungi

Într-o revistă ştiinţifică, un învăţat a pus odată întrebarea:
-Care oameni şi care popoare ar avea mâinele cele mai lungi?
S-au strâns multe răspunsuri. Unii spuneau că negrii ar avea mâinele cele mai lungi, alţii că popoarele din Răsărit, alţii că hoţiii de buzunare. Între răspunsuri a fost însă şi unul ciudat, care zicea aşa:
-Eu cred că mâinele cele mai lungi le au oamenii care se roagă din toata inima lui Dumnezeu, pentru că mâinele acestor oameni ajung până la cer şi iau de acolo, prin rugăciune, tot ce le trebuie. Astfel de mâini a avut, spre pilda, si Ilie-proorocul, care şi-a întins mâinile în semn de rugăciune şi a încuiat cerul şi iaraşi l-a descuiat, prin rugăciune.
Minunat răspuns! Să ne fie şi noua de învăţătura!

Urechi mântuite...

ÎN TĂRILE RĂSĂRITULUI umblă o istorioară veche, plină de înţeles şi pentru noi creştinii.
Cică un sfânt profet, ajungând în rai, a văzut pe acolo, printre altele, şi o grămadă de urechi strânse la un loc.
– Ce înseamnă această grămadă de urechi? - a întrebat profetul pe păzitorul Raiului.
– Acestea sunt urechile oamenilor care au ascultat cu bucurie Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu l-au împlinit. Urechile care au ascultat, iată, s-au mântuit şi au ajuns în rai, dar stăpânii urechilor se chinuiesc acolo jos, în focul iadului! - a răspuns păzitorul Raiului.
Numai auzirea Cuvântului lui Dumnezeu încă nu mântuieşte. Cele auzite trebuie să străpungă inima noastră (Fapt. Ap. 2, 37) şi să le primim şi păstrăm în inima noastră(Luca 1, 66 ), căci altcum le fură satan (Matei 6, 20) şi nu aduc roade. Cel ce laudă cuvintele Domnului şi le împlineşte, acesta este omul credincios care şi-a zidit casa pe piatră (Matei 7, 24). Mama mea şi fraţii mei – zicea Iisus – sunt cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el (Luca 8, 21). Nu auzitorii legii, ci împlinitorii ei se vor mântui (Romani 2, 13).
Cititorule! Eşti tu un creştin numai cu urechile sau şi cu faptele tale? Fă-ţi tu singur socoteala,,


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate