cruce veche

LA PICIOARELE CRUCII

20.07.2009 20:21

N-asculta, dragă cititorule, n-asculta de şoaptele şi amăgirile diavolului, ci lasă-L pe Duhul lui Dumnezeu să te atragă tot mai mult la picioarele Crucii. Lasă-te, dragă suflete, lasă-te atras cu totul la picioarele Crucii, căci numai acolo ţi se arată taina cea mare a vieţii şi a mântuirii sufleteşti. Minunea cea mare a schimbării unei vieţii păcătoase, minunea cea mare a învierii păcătoşilor la o viaţă nouă, se petrece şi se poate petrece numai la picioarele Crucii. Căzut la picioarele Crucii, ţi se deschid ochii ca să vezi lumea şi să te vezi pe tine însuţi în lumina Evangheliei. La picioarele Crucii te afli pe tine însuţi şi rosturile vieţii tale. La picioarele Crucii afli cât de grozav a fost păcatul tău, că a trebuit ca Însuşi Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să moară pentru tine şi iertarea ta. La picioarele Crucii afli cu ce fel de dragoste te-a iubit Dumnezeu Tatăl, că pe Însuşi Fiul Său L-a jertfit pentru tine. La picioarele Crucii afli că Iisus este un Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pen¬tru păcatele tale, pentru iubirea ta şi pentru scăparea ta. La picioarele Crucii ţi se deschide mintea şi gura ca să strigi îngrozit: „O, nebunul de mine, cu câtă dragoste m-a iubit Tatăl şi cu câtă ură l-am urât eu pe de aproapele; cât a suferit Mântuitorul pentru mine şi eu am sărit în capul vecinului pentru toate nimicurile; cu ce dar m-a îmbiat Crucea şi eu l-am respins“!... La picioarele Crucii afli că tu nu mai eşti al tău, ci eşti al lui Iisus Hristos, Care te-a răscumpărat cu un preţ mare; eşti averea Celui răstignit (I Cor. 6, 19-20). Dar la picioarele Crucii nu ţi se deschid numai ochii înţelegerii, ci capeţi de sus şi un dar, o putere, un ajutor să ţi schimbi viaţa. Stând la picioarele Crucii, o putere de sus îţi schimbă inima, îţi schimbă ochii, îţi schimbă urechile, mâinile, vorbele şi purtările. Când ai aflat cu adevărat Crucea Mântuitorului, nimeni nu te mai poate ridica de la picioarele ei. O viaţă întreagă o petreci lângă Crucea Mântuitorului şi sub darurile ce se revarsă din ea. Dragă cititorule! Hotărârea ta împotriva păcatelor n ajunge nimic dacă n-ai îngenuncheat cu ea mai întâi la picioarele Crucii; dacă nu stai mereu cu ea sub darurile ce izvorăsc din Jertfa cea sfântă a Crucii. Diavolul încă nu se sperie când te hotărăşti contra păcatelor, căci ştie el că de la hotărâre până la faptă este mult; diavolul nu se sperie nici chiar când pui jurământ să ieşi din rele (şi pe urmă mai afund te bagi în ele), dar se îngrozeşte satana şi tremură când te ridici ca fiul cel pierdut, din evanghelie, şi, plângând cu amar ca şi în faţa Crucii Mântuitorului, cazi în braţele Tatălui Ceresc şi începi o viaţă nouă ca unul ce mort ai fost şi ai înviat, pierdut ai fost şi te-ai aflat. În imagine se vede calea cea strâmtă a vieţii. Această cale are la intrare numai o uşă îngustă. Toţi cei ce vor să apuce pe calea vieţii trebuie să intre prin această uşă îngustă, iar această uşă este Crucea şi Jertfa lui Iisus. „Eu sunt uşa; de va intra cineva prin Mine se va mân¬tui“ (Ioan 10, 9), a zis Iisus. Această uşă e Crucea şi Jertfa Lui cea sfântă. Numai cine intră prin această uşă capătă dar şi putere de sus să înainteze tot mai sus, mai sus, spre culmile Ierusalimului sufletesc, spre culmile vieţii şi fericirii veşnice.

Fetiţa din munţii Himalaia

20.07.2009 19:03

Călătorind prin Munţii Himalaia, am întâlnit o fată tânără şi bogată. Plecase desculţă într-un pelerinaj la o mănăstire hinduistă. Picioarele ei erau toate rănite şi sângerau. Am întrebat-o: – De ce ai plecat într-un drum aşa de greu, pe arşiţa soarelui şi desculţă? Ea mi-a răspuns: – Doresc să aflu adevărul, mântuirea şi pacea sufletului meu. Eu sunt din familie bogată. Avem o casă plină de toate bogăţiile şi de tot belşugul: mâncăruri, băuturi, haine, lux, comoditate. Dar sufletul meu se doreşte spre pace şi mântuire, iar pe acestea nu le pot afla în casă la noi. Avem bogăţii cu care nu-mi pot îmbogăţi sufletul şi inima mea. De aceea am plecat la drum şi nădăjduiesc să aflu la locul pelerinajului ceea ce caut. – Fetiţă dragă, – i-am răspuns eu – calea ce o faci tu am făcut-o şi eu. Şi eu am fugit dint o casă plină de bogăţie şi belşug, ca să mi aflu pacea sufletului meu. Am căutat-o în multe părţi, dar n-am aflat-o decât în Iisus Hristos. Crede întru El şi vei afla pacea şi mântuirea, aşa cum le-am aflat şi eu.

– Voi face mai întâi acest pelerinaj şi pe urmă voi vedea. – Sunt convins că nici acolo nu vei afla pacea pe care o cauţi. – Atunci – zise ea – mai am o singură scăpare: de nu voi afla nici acolo pacea sufletească, mă voi arunca în apă. Biata fată era aşa de chinuită şi agitată, încât i se părea mai uşoară moartea decât via¬ţa ce o avea. Atunci i-am dat Noul Testament scris în limba hinduistă şi i-am zis: – Această Carte cuprinde pacea pe care o caută sufletul tău... Această Carte cuprinde tot ceea ce trebuie să ştim despre Mântuitorul lumii şi mântuirea sufletelor noastre. Ea însă a rămas să-şi facă mai întâi pelerinajul. După ce şi-a sfârşit călătoria, am văzut-o iarăşi. N-a aflat ce căutase şi acum începuse să citească Noul Testament. Cuvântul lui Dumnezeu a adus-o la picioarele Mântuitorului. Acolo a aflat tânăra fetiţă pacea mult dorită şi căutată. Am văzut-o încă o dată mai târziu. Era plină de pace şi bu¬curie sufletească şi m-a întâmpinat cu cuvintele: – Sunt atât de fericită, căci am aflat pe Mântuitorul. Nimeni pe lume şi nimic din lume nu mi-ar putea da bu¬curia pe care El mi-a dat-o. Citind Noul Testament, am aflat pe scumpul meu Mântuitor.

PRELUATA

Duhule Preasfinte,

20.07.2009 18:36

Duhule Preasfinte, calda mea iubire,
inima mea simte fericita-Ţi Fire,
Focul sfânt şi tainic pogorât din Tine
curăţă şi nalţă inima din mine.
Gândurile mele toate-s bucurie,
Duhule Preasfinte, slavă, slavă Ţie…

Cu-o iubire sfântă, gura mea Îţi cântă,
inima se roagă c-o simţire sfântă,
mâinile se-nalţă Ţie cu credinţă,
ca o sfântă pară este-a mea fiinţă.
Ca o sfântă jertfă viaţa mea să-Ţi fie,
Duhule Preasfinte, slavă, slavă Ţie.

Umple-mă cu toate darurile Tale,
sfântă şi curată fă-mi a vieţii cale,
roadele iubirii fă-mi-le frumoase,
urmele trăirii, raze luminoase
şi-acum şi nainte, până-n Veşnicie,
Duhule Preasfinte, slavă, slavă Ţie.

am facut un legamint cu IISUS

20.07.2009 18:24

Am cu Hristos un legământ şi nimeni nu mi-l poate frânge, născut în plâns, crescut în cânt pecetluit în foc şi sânge. Am cu Hristos un legământ chiar decât sufletul mai sfânt; un legământ am cu Iisus, chiar decât viaţa mei presus. Pe nume-l port, pe chip mi-a scris, în trup îl ard, în duh m-apasă, el mi-e cuvânt, şi gând, şi vis, şi-avut, şi dragoste, şi casă. Nu-i prieten pe pământ să-mi ia povara lui de peste mine, cât m-ar iubi şi cât mi-ar vrea ea-ncătuşat şi rob mă ţine. Şi nu-i vrăjmaş oricât de-avar să-mi ia lumina lui din zare ea-mi este dor, şi cer, şi far, şi cinstea mea nemuritoare. Nimic nu-l poate-ntuneca, nimic nu-i poate da lumină, nici chinui, nici mângâia, decât o vină sau ne-vină. Am cu Hristos un legământ, mai lung decât o veşnicie nu-i chin, ori har, nici plâns, ori cânt mai greu, ori mai uşor să-mi fie.

ruga

20.07.2009 18:21

Roagă-te în fiecare zi.

Chiar dacă nu spui nimic,

Chiar dacă nu ceri nimic,

Chiar dacă nu înţelegi nimic,

Doar roagă-te.

Acordă-ţi câteva cuvinte

Şi împreună cu tine însuţi

Vei reuşi să afli gustul aerului

Şi vei auzi culorile cerului.

De obicei, Dumnezeu aşteaptă la răscruce

Şi fiecare om are de-ales. Un drum.

O clipă se odihneşte sau doarme,

Dar odată alegerea făcută,

El pleacă mai departe

Şi nu se mai gândeşte la cealaltă cale.

Ea a fost doar o încercare.

E bine să nu uiţi că,

Îngerii coboară în Infern,

Pentru a salva suflete.

cruce veche

20.07.2009 18:09

Cruce veche dintre drumuri, părăsită şi uitată, ce duios mi-aduci aminte viaţa mea de altădată... Ce duios mi-aduci aminte câte primăveri senine din uitata mea pruncie mi le-am petrecut cu tine! Aplecată într-o parte te-am ştiut de-ntâia dată, cu Iisus, părând aievea, trist privind la lumea toată. ...Când apoi durerea-mi mare m-a pornit pe drum pribeag, lângă tine, ca un prieten, răsărea un pui de fag. Mai târziu, o toamnă rece, într-un timp cu vânt şi ploi, te-a plecat spre fagul prieten, să daţi mâna amândoi... Astăzi, când din nou Trecutul pe-al prunciei drum m-aduce, ne mai întâlnim o dată, sfântă şi străină cruce. Fagul tău e rupt de vânturi ori de-o mână mai barbară, iar tu stai şi mai străină lângă vechiul drum de ţară. Îmi lipesc de tine gândul şi cu inima-ntristată îţi ascult din nou cuvântul care mi-l spuneai odată. De Iisus Cel Bun din cuie şi de oameni fără lege, şi de tot ce eu atuncea nu puteam a înţelege. Dar acum când şi pe mine tot aşa amar m-aduce, înţeleg atât de bine plânsul tău, străină cruce. Am fost şi eu singuratic şi străin prin lumea largă, aşteptând o mână dulce care lacrima să-mi şteargă, Dar nici mie, ca şi ţie, n-a fost nimenea să vină în necaz şi-n pribegie cu o inimă senină.

---

Crucile

Inspre taramul celalalt,
E loc inchis cu gard inalt;
Dar am vazut, printre uluci,
Atatea cruci, atatea cruci...
Parea tot locul tintirim,
Pazit cu zbor de Heruvim,
Cu cruci de piatra, albe, mari,
Cu cruci de brad si de stejar.
Si cruci de-argint si de otel
Cerneau lumina peste el,
Iar cruci de aur si de fier
Sclipeau ca semnele pe cer.
Atatea cruci mi s-au parut
Ca toate una s-au facut.
O cruce mare stralucea,
Sub greul ei un om zacea.
Tu cum de poti sa le mai duci,
Atatea cruci, atatea cruci?...

“Oricine iubeşte o floare

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer …

Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer …

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihaştri,
străbate păduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer …

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floare,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-oriunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

,,Crinii anfloresc antotdeauna de ziua Susanei!!!

07.06.2009 07:44

FRATE DRAGĂ

de Valeriu Gafencu

Frate dragă, din grădină,
Îţi trimit în dar un crin,
Să-ţi mângâie lin privirea,
Cu veşmântul lui divin.

Floare dragă, floare dalbă,
Cât de mult aş vrea şi eu,
Îmbrăcat în haină albă,
Să mă duc la Dumnezeu.

Răsădit acolo sus,
În grădina minunată,
Să-mi simt viaţa'mbălsămată,
Cu iubirea lui Iisus.

Plâng înăbusit în noapte
şi suspin cu glasul stins,
Dă-mi veşmântul alb de nuntă,
Cu crini minunaţi încins.

SF.AP PETRU

04.06.2009 10:27

Apostolul Petru a fost pescar în Betasaida. Înainte să-l cunoască pe Iisus, purta numele de Simon. Avea un frate, pe Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Petru se lepădă de trei ori de Iisus, dar prin căinţă îşi ispăşeşte greşeala şi recapătă, după Învierea Mântuitorului, vrednicia de a fi Apostol. În această calitate propovăduieşte Evanghelia, ajungănd până la Roma şi întărind în credinţă pe primii creştini. Scrie cele două Epistole care îi poartă numele în Noul Testament. În anul 67, sub Împăratul Nero, este răstignit cu capul în jos şi moare ca un mucenic.