sâmbătă, 3 aprilie 2010

cruce veche

LA PICIOARELE CRUCII

20.07.2009 20:21
    N-asculta, dragă cititorule, n-asculta de şoaptele şi amăgirile diavolului, ci lasă-L pe Duhul lui Dumnezeu să te atragă tot mai mult la picioarele Crucii. Lasă-te, dragă suflete, lasă-te atras cu totul la picioarele Crucii, căci numai acolo ţi se arată taina cea mare a vieţii şi a mântuirii sufleteşti. Minunea cea mare a schimbării unei vieţii păcătoase, minunea cea mare a învierii păcătoşilor la o viaţă nouă, se petrece şi se poate petrece numai la picioarele Crucii. Căzut la picioarele Crucii, ţi se deschid ochii ca să vezi lumea şi să te vezi pe tine însuţi în lumina Evangheliei. La picioarele Crucii te afli pe tine însuţi şi rosturile vieţii tale. La picioarele Crucii afli cât de grozav a fost păcatul tău, că a trebuit ca Însuşi Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să moară pentru tine şi iertarea ta. La picioarele Crucii afli cu ce fel de dragoste te-a iubit Dumnezeu Tatăl, că pe Însuşi Fiul Său L-a jertfit pentru tine. La picioarele Crucii afli că Iisus este un Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pen¬tru păcatele tale, pentru iubirea ta şi pentru scăparea ta. La picioarele Crucii ţi se deschide mintea şi gura ca să strigi îngrozit: „O, nebunul de mine, cu câtă dragoste m-a iubit Tatăl şi cu câtă ură l-am urât eu pe de aproapele; cât a suferit Mântuitorul pentru mine şi eu am sărit în capul vecinului pentru toate nimicurile; cu ce dar m-a îmbiat Crucea şi eu l-am respins“!... La picioarele Crucii afli că tu nu mai eşti al tău, ci eşti al lui Iisus Hristos, Care te-a răscumpărat cu un preţ mare; eşti averea Celui răstignit (I Cor. 6, 19-20).


    Dar la picioarele Crucii nu ţi se deschid numai ochii înţelegerii, ci capeţi de sus şi un dar, o putere, un ajutor să ţi schimbi viaţa. Stând la picioarele Crucii, o putere de sus îţi schimbă inima, îţi schimbă ochii, îţi schimbă urechile, mâinile, vorbele şi purtările. Când ai aflat cu adevărat Crucea Mântuitorului, nimeni nu te mai poate ridica de la picioarele ei. O viaţă întreagă o petreci lângă Crucea Mântuitorului şi sub darurile ce se revarsă din ea.
    Dragă cititorule! Hotărârea ta împotriva păcatelor n ajunge nimic dacă n-ai îngenuncheat cu ea mai întâi la picioarele Crucii; dacă nu stai mereu cu ea sub darurile ce izvorăsc din Jertfa cea sfântă a Crucii. Diavolul încă nu se sperie când te hotărăşti contra păcatelor, căci ştie el că de la hotărâre până la faptă este mult; diavolul nu se sperie nici chiar când pui jurământ să ieşi din rele (şi pe urmă mai afund te bagi în ele), dar se îngrozeşte satana şi tremură când te ridici ca fiul cel pierdut, din evanghelie, şi, plângând cu amar ca şi în faţa Crucii Mântuitorului, cazi în braţele Tatălui Ceresc şi începi o viaţă nouă ca unul ce mort ai fost şi ai înviat, pierdut ai fost şi te-ai aflat.
    În imagine se vede calea cea strâmtă a vieţii. Această cale are la intrare numai o uşă îngustă. Toţi cei ce vor să apuce pe calea vieţii trebuie să intre prin această uşă îngustă, iar această uşă este Crucea şi Jertfa lui Iisus.
    „Eu sunt uşa; de va intra cineva prin Mine se va mân¬tui“ (Ioan 10, 9), a zis Iisus. Această uşă e Crucea şi Jertfa Lui cea sfântă. Numai cine intră prin această uşă capătă dar şi putere de sus să înainteze tot mai sus, mai sus, spre culmile Ierusalimului sufletesc, spre culmile vieţii şi fericirii veşnice.

Fetiţa din munţii Himalaia

20.07.2009 19:03

Călătorind prin Munţii Himalaia, am întâlnit o fată tânără şi bogată. Plecase desculţă într-un pelerinaj la o mănăstire hinduistă. Picioarele ei erau toate rănite şi sângerau. Am întrebat-o:

– De ce ai plecat într-un drum aşa de greu, pe arşiţa soarelui şi desculţă?

Ea mi-a răspuns:

– Doresc să aflu adevărul, mântuirea şi pacea sufletului meu. Eu sunt din familie bogată. Avem o casă plină de toate bogăţiile şi de tot belşugul: mâncăruri, băuturi, haine, lux, comoditate. Dar sufletul meu se doreşte spre pace şi mântuire, iar pe acestea nu le pot afla în casă la noi. Avem bogăţii cu care nu-mi pot îmbogăţi sufletul şi inima mea. De aceea am plecat la drum şi nădăjduiesc să aflu la locul pelerinajului ceea ce caut.

– Fetiţă dragă, – i-am răspuns eu – calea ce o faci tu am făcut-o şi eu. Şi eu am fugit dint o casă plină de bogăţie şi belşug, ca să mi aflu pacea sufletului meu. Am căutat-o în multe părţi, dar n-am aflat-o decât în Iisus Hristos. Crede întru El şi vei afla pacea şi mântuirea, aşa cum le-am aflat şi eu.

PRELUATA



Duhule Preasfinte,

20.07.2009 18:36

Duhule Preasfinte, calda mea iubire,
inima mea simte fericita-Ţi Fire,
Focul sfânt şi tainic pogorât din Tine
curăţă şi nalţă inima din mine.
Gândurile mele toate-s bucurie,
Duhule Preasfinte, slavă, slavă Ţie…

Cu-o iubire sfântă, gura mea Îţi cântă,
inima se roagă c-o simţire sfântă,
mâinile se-nalţă Ţie cu credinţă,
ca o sfântă pară este-a mea fiinţă.
Ca o sfântă jertfă viaţa mea să-Ţi fie,
Duhule Preasfinte, slavă, slavă Ţie.

Umple-mă cu toate darurile Tale,
sfântă şi curată fă-mi a vieţii cale,
roadele iubirii fă-mi-le frumoase,
urmele trăirii, raze luminoase
şi-acum şi nainte, până-n Veşnicie,
Duhule Preasfinte, slavă, slavă Ţie.



Am cu Hristos un legământ
şi nimeni nu mi-l poate frânge,
născut în plâns, crescut în cânt
pecetluit în foc şi sânge.

    Am cu Hristos un legământ
    chiar decât sufletul mai sfânt;
    un legământ am cu Iisus,
    chiar decât viaţa mei presus.

Pe nume-l port, pe chip mi-a scris,
în trup îl ard, în duh m-apasă,
el mi-e cuvânt, şi gând, şi vis,
şi-avut, şi dragoste, şi casă.

Nu-i prieten pe pământ să-mi ia
povara lui de peste mine,
cât m-ar iubi şi cât mi-ar vrea
ea-ncătuşat şi rob mă ţine.

Şi nu-i vrăjmaş oricât de-avar
să-mi ia lumina lui din zare
ea-mi este dor, şi cer, şi far,
şi cinstea mea nemuritoare.

Nimic nu-l poate-ntuneca,
nimic nu-i poate da lumină,
nici chinui, nici mângâia,
decât o vină sau ne-vină.

Am cu Hristos un legământ,
mai lung decât o veşnicie
nu-i chin, ori har,
nici plâns, ori cânt
mai greu, ori mai uşor să-mi fie.


ruga

20.07.2009 18:21
Roagă-te în fiecare zi.

Chiar dacă nu spui nimic,

Chiar dacă nu ceri nimic,

Chiar dacă nu înţelegi nimic,

Doar roagă-te.

Acordă-ţi câteva cuvinte

Şi împreună cu tine însuţi

Vei reuşi să afli gustul aerului

Şi vei auzi culorile cerului.

De obicei, Dumnezeu aşteaptă la răscruce

Şi fiecare om are de-ales. Un drum.

O clipă se odihneşte sau doarme,

Dar odată alegerea făcută,

El pleacă mai departe

Şi nu se mai gândeşte la cealaltă cale.

Ea a fost doar o încercare.

E bine să nu uiţi că,

Îngerii coboară în Infern,

Pentru a salva suflete.

cruce veche

20.07.2009 18:09
    Cruce veche dintre drumuri, părăsită şi uitată,

    ce duios mi-aduci aminte viaţa mea de altădată...

    Ce duios mi-aduci aminte câte primăveri senine

    din uitata mea pruncie mi le-am petrecut cu tine!



    Aplecată într-o parte te-am ştiut de-ntâia dată,

    cu Iisus, părând aievea, trist privind la lumea toată.

    ...Când apoi durerea-mi mare m-a pornit pe drum pribeag,

    lângă tine, ca un prieten, răsărea un pui de fag.



    Mai târziu, o toamnă rece, într-un timp cu vânt şi ploi,

    te-a plecat spre fagul prieten, să daţi mâna amândoi...

    Astăzi, când din nou Trecutul pe-al prunciei drum m-aduce,

    ne mai întâlnim o dată, sfântă şi străină cruce.



    Fagul tău e rupt de vânturi ori de-o mână mai barbară,

    iar tu stai şi mai străină lângă vechiul drum de ţară.

    Îmi lipesc de tine gândul şi cu inima-ntristată

    îţi ascult din nou cuvântul care mi-l spuneai odată.



    De Iisus Cel Bun din cuie şi de oameni fără lege,

    şi de tot ce eu atuncea nu puteam a înţelege.

    Dar acum când şi pe mine tot aşa amar m-aduce,

    înţeleg atât de bine plânsul tău, străină cruce.



    Am fost şi eu singuratic şi străin prin lumea largă,

    aşteptând o mână dulce care lacrima să-mi şteargă,

    Dar nici mie, ca şi ţie, n-a fost nimenea să vină

    în necaz şi-n pribegie cu o inimă senină.




“Oricine iubeşte o floare

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer …

Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer …

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihaştri,
străbate păduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer …

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floare,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-oriunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-
n el.

SF.AP PETRU

04.06.2009 10:27
Apostolul Petru a fost pescar în Betasaida. Înainte să-l cunoască pe Iisus, purta numele de Simon. Avea un frate, pe Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Petru se lepădă de trei ori de Iisus, dar prin căinţă îşi ispăşeşte greşeala şi recapătă, după Învierea Mântuitorului, vrednicia de a fi Apostol. În această calitate propovăduieşte Evanghelia, ajungănd până la Roma şi întărind în credinţă pe primii creştini. Scrie cele două Epistole care îi poartă numele în Noul Testament. În anul 67, sub Împăratul Nero, este răstignit cu capul în jos şi moare ca un mucenic.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate