sâmbătă, 3 aprilie 2010

puterea cuvintelor

10.05.2009 07:33
Mai multe broscute se plimbau prin padure, când doua dintre ele au cazut într-o groapa adânca. Toate celelalte broscute s-au strâns în jurul gropii. Când au vazut cât de adânca era groapa, le-au spus celor doua broscute cazute în groapa ca nu mai au nici o speranta, dar acestea le-au ignorat comentariile si au început sa sara, încercând sa iasa din groapa.

Broscutele continuau sa le spuna sa nu mai sara, ca oricum totul este în zadar si soarta le este pecetluita. În cele din urma, una dintre cele doua broscute a ascultat de "sfatul" prietenelor ei si a renuntat sa mai sara. S-a abandonat pe fundul gropii si... a murit.

Cealalta broscuta a continuat sa sara din rasputeri. Suratele ei de pe marginea gropii au început din nou sa o îndemne sa renunte si sa moara împacata, dar broscuta s-a îndârjit mai tare si pâna la urma... hop! – a reusit sa iasa din groapa.

Uimite peste masura, broscutele s-au strâns în jurul ei si au întrebat-o:
- Ei, bravo! Nu ne-ai auzit? Cum de nu te-ai dat batuta?
- Oac! Oac! - topaia fericita broscuta.
- Hei, soro! Opreste-te o clipa si zi-ne si noua cum de nu te-ai dat batuta!
Într-un târziu, broscuta a înteles ce vor de la ea si le-a explicat ca ea nu prea aude bine si de-acolo, de pe fundul gropii, crezuse ca ele o încurajeaza.

Puterea cuvintelor... Limba are putere de viata si de moarte. Un cuvânt de încurajare pentru cineva cazut la pamânt îl poate ridica si îl poate ajuta sa paseasca mai departe. Dar tot cu un cuvânt îi poti aplica lovitura de gratie semenului tau doborât la pamânt. Fii atent la cuvintele tale. Este atât de usor sa rostesti cuvinte care sa taie avântul celui care le aude, mai ales daca trece printr-o perioada dificila. De ce n-ai alege sa fii astazi cel care împarte cuvinte datatoare de viata în jurul lui?

09.05.2009 16:0

Telefonul de duminica noaptea


Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.

Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat "A tot sunat, dar nu am raspuns."

In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.

Acesta i-a raspuns: "Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund."

De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este "Dumnezeu Atotputernicul"

27 iunie

05.05.2009 20:28
Doamne, iată vin la Tine. Aş dori să-Ţi aduc un buchet înmiresmat de fapte bune în dar, dar sunt săracă şi bolnavă. Eu vin la Tine ca la singurul doctor în care am încredere. Inima mea este plină de înclinaţii negative. În ea zace îndoiala, neîncrederea, suspiciunea, părerea înaltă de sine, invidia, lăcomia, setea de răzbunare, revolta, mândria desfrânarea, obrăznicia. Şi ştiu, Doamne, că Tu iubeşti credinţa, smerenia, dragostea, curăţia şi sfinţenia. Dacă nu m-ar încuraja cuvintele Tale care spun că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor ci cei bolnavi, nu aş cuteza niciodată să mă apropii de Tine. În prostia mea am crezut că viaţa mea este un drum spre aspiraţii înalte. M-am silit spre anume virtuţi sperând că voi fi altfel decât semenii mei, dar m-am trezit din această închipuire şi am văzut că inima mea este la fel de bolnavă de patimi ca a celor mai mulţi dintre oameni, că lupta cu aceste înclinaţii este a unei fiinţe dezarmate, cu o voinţă slabă peste care nevoile trupului atârnă greu ca o piatră de moară. Şi atunci m-am gândit, am îndrăznit să mă apropii, aşa cum s-a apropiat cea întru curgerea sângelui, eu cea întru curgerea gândurilor care ţâşnesc din inima mea pătimaşă, eu cea întru curgerea gândurilor potrivnice mântuirii mele. Ce aş putea să-Ţi cer? Ce aş putea să Te rog? Eu am nevoie să fiu vindecată de Tine şi Tu ştii de ce am nevoie. Iată vin, miluieşte-mă, Doamne, aşa cum ai miluit pe toţi cei care s-au apropiat de Tine, cu umila încredere în putere Ta şi în bunătatea Ta. Că, dacă ai ţine seama de păcatele noastre, Doamne, Doamne, cine ar putea suferi? Dar la Tine este îndurarea. Amin.

invatatura

26.04.2009 18:24
,,N-as fi putut sa inteleg niciodata ce e cantecul,daca nu ti-as fi cantat TIE DOAMNE,n-as fi inteles niciodata ce e plansul daca nu as fi plans din cauza TA DOAMNE,n-as fi putut sa anteleg ce e iubirea,daca nu m-ai fi iubit TU odata,n-as fi putut sa anteleg niciodata ce e ura,daca nu M-ai fi cuprins in dragosteaTA DOAMNE,nu as fi inteles niciodata ce inseamna mangaierea,daca nu m-ai fi mangaiat TU DOAMNE, acum le inteleg pe toate ,dar nu inteleg de ce ma iubesti asa de mult DOAMNE????????????

invatatura

24.04.2009 17:03
Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Hristos a inviat

19.04.2009 18:11

"Cine-i binecredincios

Domnului Iisus Hristos,

Iubitor de Dumnezeu,

Şi la bine şi la greu,

Să se bucure vârtos

De-acest Praznic prea frumos,

Preamărit şi luminat

Căci Hristos a înviat !

Cine-i slugă înţeleaptă

Cu smerenie în faptă,

Bucurându-se, să intre

Pentru dragoste-ai fierbinte,

În divina bucurie,

Căci scăpat-am de sclavie !

De s-a ostenit, postind,

Cineva, smerit fiind,

Neposomorându-şi faţa,

Să îşi ia acum răsplata !

Cine a lucrat de zor

Chiar din primul ceas, cu spor,

Să-şi primească dreapta plată,

Căci e vrednic de răsplată !

Cine a venit cumva

După ceasu-al treilea,

Mulţumind să prăznuiască

Şi pe Domnul să-l slăvească.

De-a venit altcineva

După ceasu-al şaselea,

Să nu fie îndoit,

Căci nu fi-va păgubit !

Cine-a-ntârziat cumva

Până-n ceasu-al nouălea,

Să se-apropie oricum,

Ne-ndoindu-se nicicum !

Nici acela să nu plece,

Ce-a ajuns la unsprezece;

Să nu fie speriat

Pentru c-a întârziat,

Căci Stăpânul, fiind darnic,

Îl primeşte şi pe harnic,

Cel din primul ceas sosit,

Şi pe ultimul venit;

Şi aceluia plăteşte,

Şi pe-acesta-l dăruieşte


Fiind mare veselia,

Toţi intraţi în bucuria

Domnului Iisus Hristos

La ăst Praznic luminos.

Să ia plată tot creştinul,

Şi al doilea şi primul.

Din ospăţul delicios

Al credinţei în Hristos,

Azi cu toţii să gustaţi

Şi pe Domnul lăudaţi.

Să vă-mpărtăşiţi cu toţii

Din prisosul bunătăţii,

Iar de moarte n-aveţi teamă,

Să uitaţi şi cum o cheamă.

Boldul ei a fost înfrânt

De Iisus, ce din mormânt

Înviind, ne-a izbăvit;

Capul morţii l-a zdrobit,

Pe tot omul l-a salvat.

Da, HRISTOS A ÎNVIAT !"

Săvârşirea Cuvioasei Maria Egipteanca
5 aprilie 2009 poem de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

În vremea nopţii lângă apă
În lunca Sfântului Iordan
Aşteaptă căutând în zare
Un pustnic Calamonitean.

Ce ai bătrânule Părinte,
De eşti aşa nerăbdător
Şi tot priveşti în "ceea parte`
Cu ochiul tău iscoditor?

Ai pus vreo undiţă în apă
Şi n-o găseşti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?

Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Şi-i lucru de mirare Avvo,
Că-ţi vine dor a pescui!

Aşa s-ar fi mirat oricine
Văzându-l pe bătrân şezând
La miezul nopţii langă apă
(Pescar pe el l-ar fi crezând).

Dar după cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De stă aşa în nemişcare,
Rugându-se necontenit.

Privind mai bine, vom cunoaşte
Că este "Pustnicul Zosima`,
El poartă mantie în spate,
La piept: Epitrahil şi schima.

Un vas bisericesc în mână,
El ţine prea cuviincios
Având dumnezeiescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.

În vremea asta el aşteaptă
Din ceea parte de Iordan,
Să vie spre împărtăşire
"Sihastra de neam Egiptean`.

Un an de zile se-mplinise
De când s-a înţeles cu ea
S-aducă "Sfintele` Bătrânul
Şi-acuma ea întârzia!

În mintea lui i se strecoară
O bănuiala cu fior:
"Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Să vad acum acel"!

Şi dacă vine ce voi face?
De luntre nu m-am îngrijit`!
Acestea cugetând Bătrânul
Un plâns amar l-a năpădit.

Dar numai iată că zăreşte
Pe Sfânta pustnică venind
Deasupra apei (ca pe gheaţă)
Mirat o vede el păşind.

Pe trupul ei pârlit de soare
Şi ca o scândură uscat
Ea poartă doar o zdreanţă veche
Pe care Pustnicul i-a dat.

În ziua când era să moară
Atuncea s-a împărtăşit
Şi pentru asta pe Zosima
Mai înainte l-a vestit.

Căci vrând să moară neştiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte
De ceea parte de Iordan.

Cu multă nerăbdare Avva
În anul următor venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.

Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârşirii ei:
Că-i este numele "Maria`
S-o-ngroape după obicei.

Cântându-i cele cuvenite
Şedea Bătrânul cugetând,
Că nu avea nici o unealtă
Să-i facă groapa în pământ!

Dar, O! Minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoşat,
Cu ghearele scobind îndată,
Mormântul Sfintei a săpat!

Apoi plecându-se cucernic
În pace el s-a depărtat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a îngropat

Lui IISIS

09.04.2009 11:37

În mine zace-un fariseu,

Un vameş zace-n mine.

Eu mă asemăn cu Zaheu,

Dar vreau să fiu ca Tine.

Sunt păcătos, iar când mă-ndrept,

Degrabă mă cred mare.

M-arăt sfătos şi înţelept,

Căci sunt în înşelare.

Şi iarăşi, iar îmi pare rău,

Că-s mândru, îmi dau seama.

O, Doamne, s-ajung fiul Tău,

Aş vrea, alungă-mi teama!

Oricât de mult aş mai cădea,

Oricât de-adânc şi des,

Dacă Iisus mă va veghea,

La capăt o să ies.

Mă-ndrept şi cad, iarăşi mă-ndrept,

Mă-mpleticesc pe cale,

Iar inima-mi tresaltă-n piept

De dorurile Tale!

Sunt vameş, ba sunt fariseu;

Cutremur e în mine:

Părerea despre ce sunt eu

Alunecă-n ruine.

Doamne, e greu să mă smeresc,

Sub mâna Ta aprinsă.

Dar Raiul vreau să-l cuceresc,

Având mândria ... stinsă...



Ctitor nevazut

09.04.2009 11:25
Când propria viaţă s-a făcut balast

La societatea ce-ţi zâmbeşte cast,

Când eşti bun de muncă doar de eşti robot,

Fără dram de suflet - alţii te socot,

Când n-ai cui te plânge, căci nu eşti crezut,

- Plânsul şi suspinu-ţi alţii nu le-aud -,

Se deschide Cerul spre a te iubi,

Domnul te aude, te va însoţi...

Biserici de piatră, dacă reci le simţi,

Să ştii că în tine, undeva, te minţi;

Slujba nu e rece; dincolo de ea

Sunt: Dumnezeu, Sfinţii, Maica ce te vrea.

Dă-ţi lacrima caldă pe lespezi ofrandă,

Să-ţi curgă din suflet pe dale de piatră,

Astfel auri-vei biserici; vei fi

Ctitor, chiar prin plânset, fără a o şti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate