sâmbătă, 3 aprilie 2010

Mincinosul gaseste ca pretext al minciunii


Mincinosul gaseste ca pretext al minciunii

18:13
Iubitorul de singuratate si liniste si-a ferecat gura; cel caruia ii place sa se arate in lume insa, este alungat din chilie de catre insasi patima sa. ˇ Cel ce a simtit focul dumnezeiesc fuge de insotirea cu oamenii cum fuge albina de fum, caci precum fumul necajeste albina, tot asa acestuia ii este neplacuta si respingatoare intalnirea cu oamenii. ˇ Foarte greu se poate opri puhoiul unei ape dezlantuite, dar si mai greu este a opri potopul de cuvinte daca nu este infranat cu putere. A fost treapta a unsprezecea - cel ce a biruit-o a taiat radacina unei multimi de patimi! ˇ Dupa cum lovind piatra cu un fier aceasta scapara scantei, tot astfel minciuna se naste din vorba multa, gluma prosteasca si prea multa veselie. ˇ Minciuna este nimicirea dragostei, iar juramantul mincinos - tagaduirea lui Dumnezeu. Nimeni , daca este sanatos la minte, nu-si va inchipui ca minciuna este un pacat de mica importanta, caci Duhul Sfant a rostit un verdict infricosator: ''Pierde-i-vei pe toti cei ce graiesc minciuna!'' (Psalmi 5,6). Cu cat mai mult vor patimi atunci cei ce nu ezita sa intareasca minciuna cu juraminte? ˇ I-am vazut pe unii care, laudandu-se intru minciuna lor si producand rasul prin glume usuratice si de prost gust, vorbe gaunoase si povestiri nerusinate, ca au nimicit si au alungat plansul celor ce-i ascultau lasandu-i intr-o stare jalnica. ˇ De multe ori maica minciunii este fatarnicia caci unii spun ca fatarnicia nu este altceva decat planuirea si nascocirea minciunilor avand impletit juramantul. Cel ce pururea se teme de Domnul e strain de minciuna, avand ca judecator nemitarnic propria constiinta. ˇ Judecatorii ii lecuiesc pe mincinosi prin tortura; cei ce se pocaiesc insa inlatura cu desavarsire minciuna prin multimea lacrimilor. ˇ Mincinosul gaseste ca pretext al minciunii sale un anumit plan pe care l-ar fi urmarit sau faptul ca a voi sa-si ajute aproapele si astfel socoteste ca fiind o fapta dreapta aceea care in realitate ii pierde sufletul. ˇ Numai cand ne vom curati cu totul de minciuna si numai atunci sa incercam a o folosi, insa cu numai multa teama si doar in caz de forta majora. ˇ Mincinosul prezinta realitatea in chip distorsionat ca sa puna pe cineva in situatia de a nu lucra potrivit cu ea si deci de a se pagubi. Dar uneori cineva trebuie crutat de a afla realitatea in toata grozavia ei pentru a-l pregati treptat pentru ea. ˇ Nu cunoaste pruncul minciuna si nici sufletul izbavit de viclenie. Cel veselit de vin spune fara sa vrea adevarul in toate, la fel si cel imbatat de umilinta nu va putea minti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate