miercuri, 14 iulie 2010

Credinta adevarata este Ortodoxia





1. Credinta este tamaduitoarea sufletului, inaripata de nadejde si incalzita de dragoste. Sfantul Teofan Zavoratul

2. Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o stii." Avva Dorotei Filocalia 9

3. Când iţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugaciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

4. Credinţa neclintită este turn întărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

5. Începătorul oricărei virtuţi este Dumnezeu, precum soarele, al luminii de toate zilele. Când savârşeşti fapte virtuoase adu-ti aminte de Cel ce a zis: “Fără de mine , nu puteţi face, nimic. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

6. Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca sa fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I.

7. Cel ce a împlinit o poruncă, să aştepte ispita pentru ea. Căci dragostea faţă de Hristos se probează prin cele potrivnice. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

8. Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El, Îl găsesc pe măsura împlinirii Lor. Sfântul Marcu Ascetul – Filocalia I

9. Zis-a Avva Antonie : De la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim. Sfântul Antonie cel Mare - Patericul

10 . Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis bătrânul: “Pe cât îţi este cu putinţă, sârguieşte-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie dupa voia lui Dumnezeu şi vei birui patimile cele dinafară” Avva Arsenie – Patericul.

11. Zis-a Avva Agathon: fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună. Avva Agathon – Patericul

12. Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu – Avva Agathon – Patericul

13. Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu”. Părintele Arsenie Boca

14. Pentru noi Iisus este sensul vieţii , reazimul ei în ispite si furtuni; asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii acesteia, originalul nostru, autenticitatea noastră, dar, mai mult decât acestea, El este Prietenul nostru, e singurul care nu ne părăseşte niciodată: este Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. Părintele Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preţ.

15. Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: de va cadea omul in vreo greseala si se va intoarce, este iertat de Dumnezeu? A zis batranul: dar Dumnezeu, Cel ce a poruncit oamenilor sa faca aceasta, nu mai vartos va face? Caci a poruncit lui Petru, zicand: iarta de saptezeci de ori cate sapte fratelui tau (Matei 18,22).Avva Pimen- Pateric

16. Cel ce ascultă de Hristos se călăuzeşte pe sine spre lumină; iar cel ce-I urmează Lui se îndreaptă pe sine. Sfântul Talasie Libianul – Filoc. 4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate