joi, 8 iulie 2010

DESPRE POTRIVNICII CREDINTEI - N.VELIMIROVICI

De ce te-ai speriat? Împotriva bogăţiei tale s-au ridicat săracii şi tu te-ai speriat?
Dintotdeauna a fost aşa: săracii s-au uitat urât la bogaţi. Credinţa ta este bogăţia ta. Credinţa ta creştină cuprinde cerul şi veşnicia, şi viaţa, şi adevărul şi dreptatea, şi bucuria, şi lumina, şi ingerii, şi cântarea. Iar cei ce sunt lipsiţi de toate acestea se răzvrătesc împotriva ta, adevăratul bogătaş. Dacă s-ar răzvrăti ca să devină şi ei bogaţi duhovniceşte ca şi tine, ar trebui să ne bucurăm.
Dar nu: ei vor doar să te sărăcească pe tine. Aici este deosebirea dintre răzvrătiţii împotriva bogătaşilor lumeşti şi răzvrătiţii împotriva bogătaşilor duhovniceşti. Cei dintâi ar vrea să ia şi să îşi însuşească, ceilalţi- să ia şi să arunce.
La cei dintâi, deseori este la mijloc nevoia, adesea şi pizma, în timp ce la ceilalţi la mijloc este josnicia. Iar josnicia este întreţinută de întunericul neştiinţei şi îşi poartă pedeapsa chiar în sânurile sale.
Dacă urăşti pe omul josnic, de două ori îl pedepseşti.
Dacă te temi de el, pe tine te pedepseşti.
Nu vă temeţi deloc de cei potrivnici, ne învaţă apostolul; căci zice împotrivirea este în ce-i priveşte pe ei semn al pierzării, iar în ce vă priveşte pe voi al mântuirii, şi aceasta de la Dumnezeu este (Filip. 1,28)

Cel atotvăzător vă vede şi pe tine şi pe potrivnicii tăi; vă priveşte neîncetat, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. Gândeşte-te la Cel atotvăzător şi nu te vei mai teme.

Un tânăr viteaz mi-a scris cum se luptă el pentru sufletul său. “Când mă gândesc”, zic, “că Dumnezeu este cu mine, nu mă tem deloc de potrivnici; dar cum se depărtează de la mine gândul că Dumnezeu este aproape, mă cuprinde frica”.
Şi oaia se simte vitează lângă păstorul său.

Lipeşte-te şi tu de Păstorul Cel bun, Hristos.
Roagă-te Lui să nu te părăsească.
Şi roagă-te Lui să deschidă ochii şi mintea potrivnicilor credinţei ca să vadă că nu sunt potrivnicii nimănui afară de ei înşişi. Ca să vadă singura lor mântuire.

Pacea lui Dumnezeu să fie cu tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate