(piesă de teatru pentru copii)
„În Rai se-adunară
Şi se întrebară
Floarea grâului,
Floarea vinului,
Şi a mirului.
Că din trei, din ele,
Care e mai mare,
Fără-asemănare."
(fragment de colind)
Personaje:
Povestitorul (Sfântul Apostol Petru) - un băiat care ţine nişte chei în mână.
Crinul (Botezul) - un băiat, îmbrăcat în haine albe.
Narcisa (Mirungerea) - o fată, îmbrăcată în argintiu.
Trandafirul (Împărtăşania) - alt băiat, îmbrăcat în haine roşii.
Ghiocelul (Spovedania) - un băiat, îmbrăcat în alb şi verde.
Busuiocul (Preoţia) - un băiat, în haine verzi.
Margareta (Nunta) - o fată, îmbrăcată în alb şi galben.
Laleaua (Maslul) - o fată, în haine galbene.
Îngerii şi Sfinţii - copii îmbrăcaţi în alb, care se plimbă în spatele florilor.
(Cortina e trasă. Apare pe scenă doar povestitorul.)
Povestitorul: Deschideţi poarta Raiului, să vină
Spre noi, o mare albă, de lumină!
(Se ridică cortina. Se arată în spatele ei o privelişte foarte luminoasă, veselă: o grădină cu flori; câţiva copii, în haine albe, se plimbă în ea. Sunt şi copaci, cu fructe coapte - după imaginaţia decoratorilor).
Povestitorul: Şi-acum aflaţi ce se petrece-n Rai:
Aici se plimbă veşnic luna mai,
Cu flori, frumoase flori şi roade-alese,
Ce-aşteaptă, coapte, să fie culese!
E în acelaşi timp şi primăvară,
Şi toamnă, şi nepreţuită vară.
Doar iarna nu-i niciunde, s-a ascuns
Tot frigul ei, tot geru-i nepătruns.
Iar Domnul Sfânt ne face pregătiri
De mese-ntinse, ca la nişte miri,
Mai bine-zis, ca la nişte mirese:
Pune bucate şi făclii aprinse!
(Se aud mai multe voci, discutând aprins.)
Povestitorul: Dar ce se-aude? Cineva se ceartă?
...În Rai, mânia nu-i deloc lăsată...
Intră cele şapte flori, discutând între ele:
Crinul (Botezul): Eu sunt mai mare!
Narcisa (Mirungerea): Ba eu sunt mai mare!
Trandafirul (Împărtăşania): Ba eu sunt mai mare!
Ghiocelul (Spovedania): (cu glas sfios) Eu par mic, dar sunt mai mare!
Busuiocul (Preoţia): Eu sunt mai mare!
Margareta (Nunta): Sunt cea mai mare!
Laleaua (Maslul): Totuşi, eu sunt mai mare!
Povestitorul (către flori): De ce nu vă-nţelegeţi, mândre flori?
Vă ştiu pe toate prea blânde surori!
În loc să staţi la masa de ospăţ,
Vă îmboldiţi cu graiuri de răsfăţ!
Dar spuneţi-mi şi mie, fiecare,
Povestea voastră de Taină şi floare
Şi eu voi spune care e mai mare!
Florile (în cor): Noi ne spunem povestea, fiecare,
Iar tu să ne spui, care e mai mare!
Crinul (Botezul): Aşa cum sunt eu, mândru, preafrumos,
Ajunge cel ce crede în Hristos:
Chiar de e prunc, primeşte haină albă,
Când de trei ori e cufundat în apă,
În numele Treimii celei Sfinte,
Ţinut în braţe de-un sfinţit părinte.
Şi are-un naş, care mărturiseşte
Credinţa în Cel care mântuieşte.
Frumoasă-i slujba mea şi minunată,
De îngerii din ceruri lăudată.
Cel botezat este un nou creştin,
Frumos ca mine, de Hristos e plin.
(Crinul face o plecăciune spre sală.)
Povestitorul: O, crin frumos, fără asemănare,
Puterea ta e mare, mare, mare!
Crinul (continuând): Şi nu v-am spus că, celui botezat,
Orice păcat al lui i s-a iertat;
De-aceea el devine luminos,
Fiu Bisericii lui Iisus Hristos.
Fără de mine nu este intrare
Aici, în Raiul plin de încântare.
Povestitorul: Am înţeles mărirea ta de Taină,
De floare albă, pentru suflet haină...
O altă floare să ne povestească,
Cu dulci cuvinte, ea să ne uimească.
Narcisa (Mirungerea): De ce mă uită crinul chiar pe mine,
Care sunt nedezlipită de sine?
Mirosul meu, atât de parfumat
E semnul Mirului cel aromat
Cu care pruncul botezat e uns,
Pentru a fi întreg, de har pătruns;
Ca să primească daruri nerostite,
De Duhul Sfânt, din ceruri, dăruite.
„Mirungerea" e al meu nume sfânt
Şi fără mine nu-i dar pe pământ.
Povestitorul: Dacă Botezul şi Mirul sunt fraţi,
Atunci de ce-ntre voi vă mai certaţi?
Până acuma, mie mi se pare
Că nu-i niciuna dintre flori mai mare.
Ci amândouă, narcisa şi crinul
Sunt Taine Sfinte, lăsate de Domnul.
Dar să vedem falnicul trandafir
Ce spune, după mireasma de mir.
Trandafirul (Împărtăşania): Crinul mă uită, narcisa la fel...
Le-aduc aminte cum că eu sunt cel
Primit de pruncul botezat, miruns,
Iar înţelesul meu e nepătruns.
Prin mine, Însuşi Domnul e primit
Întreg, de cel ce s-a împărtăşit.
Pâinea şi vinul, ce m-alcătuiesc,
Devin Scump Sânge şi Trupul Domnesc.
Mai mult, creştinul mă poate primi
De multe ori, pentru a se sfinţi.
Botezul şi Mirungerea - o dată
Se pot petrece. Taina preacurată
A Trupului şi Sângelui divin
Se dă adesea bunului creştin.
Cel ce nu mă mănâncă, n-are viaţă
Şi nu intră în Raiul de verdeaţă.
Povestitorul: Eu sunt uimit de măreţia ta;
Să vină, însă, Spovedania!
Ghiocelul (Spovedania): (cu glas mai şoptit)
Eu duc poveri de vorbe, de păcate,
Ce sunt pe loc, de preot, dezlegate.
Hăinuţa cea primită la Botez
O curăţ, eu; o spăl, o luminez.
Fără puterea mea strălucitoare
N-ar fi în lume nicio alinare.
Nimeni nu s-ar putea împărtăşi,
Dacă păcatul nu l-aş curăţi.
Cei credincioşi se spovedesc ades,
Căci inima să plângă le dă ghes.
Eu şterg păcate şi culeg minuni:
Lacrimi curate, de la oameni buni.
Harul iertării îl cobor în lume,
Căci „Spovedania" e al meu nume.
Povestitorul: Adevărat ne-ai spus, eşti de folos
O, Taină Sfântă, drum către Hristos!
Busuiocul (Preoţia): Sunt toate Taine mari, înalte, sfinte,
Dar ele au nevoie de părinte.
Fără episcop, fără preot, ele
Rămân doar slove scrise-n cărticele.
Prin preot şi episcop se dă harul,
Iar ei cu dragoste slujesc altarul,
Legând şi dezlegând, sfinţind, citind,
Rugându-se, iertând, împărtăşind.
Diaconul îi ajută şi el;
Deci Preoţia are falnic ţel:
Ca să coboare cerul pe pământ,
Pe Domnul în biserici aducând.
Prin Taina Preoţiei se sfinţesc
Aleşii oameni ce-n altar slujesc.
Povestitorul: Mă simt acuma foarte încurcat,
O nouă floare ni s-a-nfăţişat,
O altă Sfântă Taină, foarte mare,
Pe care s-o aleg acum? Pe care?
Margareta (Nunta): Mai stai puţin, aşteaptă o crăiasă,
O Taină albă, de sfântă mireasă,
Care din Rai s-a dat, pentru iubire,
Ca omul să trăiască-n fericire.
Frumoşii miri, curaţi şi luminaţi,
Cu harul meu de Taină îmbrăcaţi,
Păşesc în viaţă cu mândră cunună,
Cu lumânări de dragoste în mână,
Având credinţa prinsă în inel
Şi raza rugăciunii către Cel
Ce i-a creat, ce i-a împreunat,
Ce-n harul meu de Taină i-a scăldat!
Povestitorul: Atâta frumuseţe întâlnesc
La florile acestea, ce vorbesc!
Laleaua (Maslul): Nu sunt ultima floare între flori,
Deci ascultaţi-mă, mândre surori:
Puterea mea-i de a tămădui
Bolile sufletului, trupului,
Cu untdelemn sfinţit de şapte preoţi,
Care se roagă îndelung cu toţi.
Tot Duhul Sfânt lucrează şi prin mine,
Sfinţind şi vindecând, ca să aline
Orice durere, orice neputinţă,
Şi ca să întărească în credinţă.
Este vreun om, să nu îi trebuiască
Har preacurat, care să îl sfinţească?
Celelalte flori: Toţi oamenii au nevoie de noi,
Ca să le dăm, din cer, harice ploi!
Povestitorul: Buchet de flori, buchet de Taine Sfinte,
De ce vă mai certaţi? Luaţi aminte
Că toate sunteţi mari, prealăudate,
Şi împliniţi un număr sfânt: pe şapte.
Sunt şapte daruri de la Duhul Sfânt,
Sunt şapte zile date pe pământ:
Deci nu vă mai sfădiţi care-i mai mare,
Ci fiţi buchetul de ajutorare
Al omenirii slăbite, căzute,
În greutăţi, dureri, păcate multe.
Toate florile: Să fim buchet de Taine şi speranţă,
Spre a deschide poarta către viaţă!
Cele şapte flori - Taine încing o horă şi spun în cor de trei ori:
Să fim buchet de Taine şi speranţă,
Spre a deschide poarta către viaţă!
Povestitorul: Ce bine e şi cât de mult îmi place
Acum, când Raiul este plin de pace!
Dar poate mai aveţi o întrebare:
Cine sunt eu, ce-am stat la arbitrare
Între florile Raiului, alese
Pentru a fi de oameni buni culese.
Sunt Sfântul Petru, Apostol şi paznic,
Care vă cheamă în Rai, pentru praznic!
(Se aude o muzică foarte veselă, de nuntă, cu larmă de mulţime veselă. Se lasă cortina.) Povestitorul rămâne în scenă şi încheie, spunând: Botezul, Mirul, Euharistia
Spovada, Nunta, Maslul, Preoţia,
Acestea-s cele şapte flori alese,
Date de Domnul, pentru-a fi culese!
Sfârşit.
- Ha, ha..., da, i-ar fi plăcut lui Onu... Silvia, chiar ar fi bine să trimiţi piesa asta învăţătoarei lui Onu, ca să o pună în scenă la şcoală. Cred că s-ar potrivi! zise Vlad.
- Of, v-am plictisit, nu-i aşa? se înnegură Silvia. Dar asta se potrivea, la conţinutul Cărţii Rimei. Era una din piesele pe care Rima le-a dăruit copiilor...
- Hei, nu trage concluziile înainte de vreme. De ce să nu ne placă? Doar nu trebuie să o jucăm noi..., ci doar ne dăm cu părerea. Uite, dacă aş avea copii, mi-ar face plăcere ca la şcoală să se facă o reprezentaţie după un text ca ăsta. Chiar e drăguţ şi educativ! Şi, fiind în versuri, cred că are mai multă priză la copii, îl învaţă mai uşor..., comentă Sorina.
- Da, evident..., murmură Doru. Noi n-am avut aşa ceva. De fapt, nimeni nu şi-a bătut capul cu noi, cu piese de teatru sau scenete de orice fel. Şi m-ar fi interesat...
- Mie-mi spui..., adăugă Alexandra.
- Deci, scrie mai departe, Silvioara, şi gândeşte-te şi la o finalitate pentru ceea ce scrii!, o încurajă şi Vlad.
După care..., rolele şi... la goană!
(Au strâns, mai întâi, recipientele de plastic şi le-au pus într-un container de reciclare. Adică, de ce să facă risipă? Singurul care a rămas pe masă..., a fost paharul de plastic cu Cola, în care se topiseră biletele de teatru... nesolicitate.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu