marți, 3 august 2010

rabdare ,rabdare ca ridic o cruce mare

Pacea sufletească

Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt. Dobândeşte pacea lăuntrică şi mii de suflete se vor mântui în jurul tău.

Totul este subordonat agonisirii acestei păci, alipirea de Biserică, adevărata nădejde, îndepărtarea de patimi, iertarea greşelilor, neosândirea aproapelui, tăcerea lăuntrică.

Nimic nu este mai bun decât acea pace în Hristos, prin care sunt respinse năvălirile durerilor celor rele din văzduhuri şi de pe pământ.

Căci “lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri” (Efeseni 6, 12)

Un om înţelept îşi îndreaptă duhul înăuntrul său şi îl coboară în inima sa. Atunci harul lui Dumnezeu îl luminează şi el se află într-o stare de linişte suprapământeasca, adică, având conştiinţa împăcată, căci el contemplă harul Sfântului Duh în interiorul său, după cuvântul lui Dumnezeu: “Unde este pace, acolo sălaşlueşte El”.

Cel care merge în pace, adună ca şi cu o lingură darurile harului. Când un om dobândeşte pacea, atunci poate revărsa şi asupra altora lumina sufletului său...

Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat această pace ucenicilor Săi, înainte de moartea Sa, ca pe o comoară nepreţuită, zicând: "Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă" (Ioan 14, 27).

Apostolul vorbeşte de asemenea despre această pace: “... şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4, 7). Şi astfel se cuvine ca noi să ne îndreptăm toate gândurile, dorinţele şi faptele spre dobândirea păcii lui Dumnezeu, strigând totodată împreună cu Biserica: “Doamne Dumnezeul nostru, pacea Ta dă ne-o nouă...” (Isaia 26, 12).

(Din Învăţăturile Duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov)

Răbdare

3 august 2010

Într-un sat se afla o familie foarte numeroasă. Trăiau laolaltă bunicii cu feciorii şi cu nepoţii, într-o bună înţelegere.

Într-o zi, trecu prin acel sat un mare învăţat, care cerceta ţinuturile pentru a aduna cele mai înţelepte învăţături.

Văzând o familie atâta de unită şi de paşnică, întrebă pe bătrânul bunic:

- Cum izbutiţi să trăiţi atât de bine împreună? Bătrânul îi răspunse:

- Trei sunt mijloacele.

- Care? întrebă străinul.

- Răbdare, răbdare şi iar răbdare...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate